Ca jurnalist, n-ai voie să-ți bați joc de fizicul cuiva

Eroii neamului scoțian. Am ajuns cu cartea lui Micheil Duchein, Histoire de l’Ecosse: Des origines à 2013, Poche, 2013 la debutul secolului IXV, după moartea lui Robert Bruce. Dacă ar fi să caut o impresie neîndoielnică, aceasta ar fi stupoarea. Scoțienii, cel puțin pînă aici, se bat pe viață și pe moarte ca să fie independenți de Anglia. Anglia, la rîndu-i, e obsedată de transformarea Scoției într-o colonie. Și cu toate acestea, azi, deși Anglia a ieșit din Uniunea Europeană, deși Scoția ar avea tot interesul să devină independentă, mare lucru nu se face de către politicieni pentru ca Scoția să fie o țară i de una singură, cum e, de exemplu, Irlanda. Autorul descrie pe larg momentul William Wallace în capitolul semnificativ intitulat Epopeea lui William Wallace. William Wallace e personajul fabulos din filmul lui Mel Gibson, Braveheart. Potrivit ghidurilor turistice, și sub influența acestui film, locurile legate de memoria lui Wallace fac obiectivul cîtorva tururi. Iată ce spune ghidul despre turul Capela Rosslyn, Castelul Stirling și Abația Dunfermline, mai precis despre punctele legate de Wallace:

„Apoi, călătoriți spre Stirlingshire, unde vă veți opri în frumosul oraș Stirling, unde se află monumentul eroului scoțian William Wallace (a cărui viață a fost dramatizată în filmul Braveheart). Veți avea timp suficient pentru a vă plimba pe străzile frumoase și vechi care îl înconjoară. De asemenea, dacă doriți, veți avea ocazia să explorați uimitorul castel al orașului.”

Michel Duchein se ocupă pe larg de locul lui Wallace în memoria scoțienilor:

„Cît despre nefericitul Wallace, capturat la Glasgow, a fost dus în Anglia, judecat pentru trădare împotriva suveranului său (ceea ce a recuzat, negînd că ar fi depus vreodată jurămîntul regelui Edward) și pentru crimele și sacrilegiile comise de la uciderea șeriffului de Lanark. Condamnat la moarte, a fost executat la Londra cu rafinamentul barbariei rezervat pedepsei trădătorilor, la 23 august 1305. Această tortură atroce, însoțită de tot ceea ce și-au putut imagina englezii pentru a umili mîndria scoțiană, a făcut poate mai mult pentru gloria postumă a lui William Wallace decît faptele sale militare în timpul triumfurilor sale trecătoare. Scoțienii de astăzi au uitat actele sale de cruzime și violență; monumentul său, ridicat cu mîndrie pe dealul de la locul bătăliei Podului Stirling, rămîne simbolul rezistenței la opresiunea engleză, iar numele său a devenit legendar ca acela al unui erou al istoriei naționale.”

Un alt erou al luptei de independență a Scoției e Robert Bruce, regele Scoției, care administrează englezilor faimoasa umilință a înfrîngerii de la Bannockburg (1314). Scrie Micheil Duchein:

„Numele de Bannockburn a rămas pînă în zilele noastre simbolul mîndriei și independenței scoțiene.”

Și Robert Bruce face obiectul unui tur turistic:

„Prima oprire din turul dumneavoastră va fi orașul Dunfermline. Plimbați-vă prin frumoasa navă a Dunfermline Abbey, locul de odihnă final al lui Robert the Bruce, care a luptat pentru dreptul Scoției de a fi o națiune. (…)
De la Stirling, mergeți la Bannockburn, cîmpul de luptă unde Robert the Bruce i-a învins pe englezi în 1314.”

Căutînd amănunte despre Braveheart aflu că e postat pe Netflix și un film despe Robert Bruce. Se numește Outlaw King, și e un film scoțian din 2018, despre începuturile rebeliunii lui Robert Bruce împotriva englezilor.
Trebuie să-l văd, așa cum trebuie să revăd Braveheart.

*

Profesiune de credință. Stilizînd un editorial din Evenimentul zilei pentru a-l republica pe Suplimentul Literar Artistic al cristoiublog.ro descopăr în comentariul Un atac neghiob la adresa dlui Ion Iliescu din Evenimentul zilei nr. 174, anul II, joi, 21 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu” această profesiune de credință în privința atacurilor la persoană:

„Nu sînt un admirator al dlui Ion Iliescu. E un adevăr pe care-l probează prestația mea de jurnalist din ianuarie 1990 şi pînă acum. De-a lungul acestor trei ani, l-am criticat în numeroase rînduri pe dl preşedinte. Chiar dacă nu de puţine ori n-a lipsit ironia, pot spune că niciodată n-am fost tentat de atacul la persoană. Pot fi criticate, batjocorite chiar, greşelile, ticurile şi clişeele unei personalități publice. Nu e permis să ne legăm de datele sale fizice, de familia sa. Nici un om – oricit de strîmb ar fi în plan politic sau moral – n-are vreo vină că e înalt sau scund, slab sau gras, tînăr sau bătrîn. Acestea sînt lucruri lăsate de la Dumnezeu”.