Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Ca să rămâi om, unele lucruri trebuie iertate, odată ce au fost înţelese

Azi am ajuns, purtată de un val, la Cimitirul de pe Calea Dumbrăvii din Sibiu. De la ridicarea carantinei, am mai fost de două ori la mormintele strămoşilor mei – familia Meissner şi alianţele lor prin căsătorii. Poveste lungă, începând de pe la 1825. De fiecare dată când merg, explorez nume neobişnuite sau familiare de pe plăcile de morminte. Stil şi gust, modestie sau fast şi prost gust găseşti şi acolo. Variantele de plimbare de azi au fost multiple. Ca la un joc cu zaruri, fără vreun motiv special am ales destinaţia Dumbravă, cu escală scurtă prin cimitir. Pe drum, un convoi de maşini de Armată, Jandarmerie, Pompieri, Poliţie păreau că urmează o direcţie comună cu a noastră. La un moment dat, îmi amintesc că azi ar trebui să aibă loc festivităţile de comemorare a eroilor martiri ucişi în 21 decembrie 1989 la Sibiu. Fără să-mi planific să particip, m-am lăsat dusă de val, la evenimentul la care nu aş fi crezut că voi ajunge vreodată. Pe măsură ce mă apropiam, simţeam un imbold, o dorinţă de a ajunge cât mai repede acolo. Să nu ratez momentul. Inexplicabil. Este pentru prima oară când merg la comemorarea eroilor căzuţi în decembrie 1989, deşi am mai petrecut ierni şi sărbători de Crăciun la Sibiu, de la 1990 încoace. Poate nu s-ar fi potrivit orele şi paşii mei cu ora evenimentului, în absenţa unor imagini recente. Peregrinările prin oraş din ultimele zile m-au purtat pe străzi cu case mari, cu un aer uşor desuet, construite prin perioada interbelică (acelea îmi plac cel mai mult). Unele case păstraseră în zidurile de la faţadă găurile de la gloanţe şi împuşcături. Erau pline de urme de gloanţe. Proprietarii le-au conservat ca pe nişte mumii sau ca pe nişte stigmate. Mi s-a părut fascinant. Da, fascinant. Proprietarii ar fi putut uşor să renoveze zidul exterior, să acopere urmele trecutului. M-am întrebat de ce nu au făcut-o. Poate din mândrie, ca să nu uite, sau ca ceilalţi să nu uite. Atunci mi-am amintit de acele zile de decembrie, de acum 31 de ani. Mi-am amintit pur şi simplu, fără să mă scobor în puţul cu amintiri. Nici acum nu o fac, căci nu-mi stă în fire să zgârii cicatricile mentalului colectiv, spre a le redeschide, întrucât nu cred că rememorarea detaliilor este folositoare cuiva.

Am ajuns cu 10-15 minute înainte de începere: fără emoţii, doar un amestec de curiozitate şi o afinitate care a prins rădăcini de curând faţă de eroi în general şi faţă de oamenii de curaj care fac acele fapte pe care masele nu le pot face. Dar şi un recent sentiment de înţelegere faţă de cei ce lucrează în instituţiile numite de forţă: Armata, Jandarmeria, Poliţia. Omul are nevoie de ingredientele unor situaţii critice, atipice, pentru ca să se producă un proces atipic pentru societatea contemporană (românească sau occidentală), şi anume o schimbare de percepţie, care să umanizeze instituţiile mai sus amintite. Când se distruge încrederea în societate şi în lumea civilă, se naşte – din puţinul unor fapte cât de mici – o schimbare de stare şi de percepţie asupra celor care au ingrata menire de a exercita controlul asupra haosului. ‘Lumea civila’ este un ‘nightmare’: aşa mi-a zis, nu demult, de când cu lockdown-ul, un fost militar de carieră – un fost ‘sniper’- din Anglia, care a comandat o trupă în războiul din Irak. Ce vroia să spună? Presupun asta: că lumea civilă, liberă e total impredictibilă, cu reguli şi legi care nu sunt respectate, ci încălcate haotic, fără vreun pattern care să uşureze munca celor responsabili cu menţinerea ordinii, controlului şi a protecţiei în societate.

Dar să revin la comemorarea eroilor din decembrie 1989. Lângă fiecare mormânt, pe care era scris un nume şi de unde te privea un chip de tânăr dintr-o fotografie, erau cei din familli. Dar nu mulţi. Apoi erau oficialităţile, grupuri de jandarmi, militari, poliţişti. Cineva din presă care se ocupa de fotografii. Un preot militar şi un număr restrâns de alţi oameni, printre care ne număram şi noi. M-am întrebat apoi de ce atât de puţini? Probabil din pricina neîncrederii sau neputinţei de a se apropia, de a sta prin preajma autorităţilor statului: militari, jandarmi, poliţişti. Poate şi dintr-o trauma nevizitată, nerezolvată. De poziţionări la extreme de sentimente, idei care nu se pot domoli, nici aşeza. Nu e nevoie ca cineva să-şi ceară iertare în numele faptelor reprobabile din trecut. Mob-ul, masele ar sări la grumazul culcat pe genunchi, a iertare, de cum ar simţi sânge. Pentru că aşa sunt masele: iraţionale. Ca să rămâi om, şi raţional pe deasupra, unele lucruri trebuie iertate, odată ce au fost înţelese, în mare, per ansamblu, nici măcar în detaliu de contabil. Firile de contabili nu pot şterge mai nimic.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

29 comentarii pentru articolul „Ca să rămâi om, unele lucruri trebuie iertate, odată ce au fost înţelese”

  • Ce dragutz! Cum se mai gratuleaza intre ei „martorii lui Covid”! Sunt patruns pana la lacrimi!

    • Vom lua o pauza ca sa nu mai plangi. De bucurie cu dinti ascutiti.
      The floor is yours.

      • Neconvingator si subtire! Chiar straveziu as putea ca sa spun!

      • I don’t need the floor. Neither the upper flats. My old nose rang the bell. So I give up. A fair fight with hard believers can’t be won!

        • cibule, esti invidios de-ti vine sa mori! Degeaba! La cât de sumbru esti tot timpul, este imposibil ca cineva sa ti se adreseze si tie cu „draga”!

      • Iarta-l, Monica, de vina-i steaua stinsa sub care s-a nascut! Altfel, este baiat inteligent si educat, unde mai pui ca-i pe jumatate mocan de-al tau din Marginime! Da-i place sa se dea regatean pâna-n maduva oaselor, regatean care nu-i suporta pe ardeleni, pe nemti, pe englezi etc. Lui îi place doar de Putin si de Trump.

  • Stiti care e pana la urma Esenta Esentelor si Culmea Culmilor? Sa darami un sistem comunist ca sa pui in loc un sistem neo-comunist vopsit in culoarea roz-bombon a „democratiei”! Ce umor negru are Istoria!

    • Pai…nu l au daramat ca nu era bun, ci ca…furam startul!:))))
      acuma da, putem sa ne asezam la start!:)))))))))

  • sine, se intelege..

  • Cea mai grea este iertarea de sina.Pentru ca aproape nu exista.

    • :))
      pai…io zic ca alta iertare nu exista,
      decat asta, de sine,
      in mod absolut, vorbind 🙂

      este imposibil ca ceva sa fie iertat daca nici macar tu nu-ti ierti, cevaul!:)))

      este imposibil sa-ti ierti ceva, altfel decat prin manifestarea parerii de rau.
      e singura care tese cuibul, deci si golul, in care are loc…iertarea pe care altcineva decat tu ti o daruieste.

      • cata vreme omul sta in el insusi…nu prea mai e loc liber pacolo!:))), deci nici vreun gol!:))

        • de ce sa-i mai adaugi pe capul unui om si neiertarea ta!, …e suficienta neiertarea ( pina se manifesta iertarea!:)) ) lui fata de sine insusi!
          iertarea e un efect, cauza fiind iubirea.

          • iertarea care ramane fara cauza devine un afront fundamental adus Duhului Sfant, pesemne…

            orice iertare e un efect, cauza fiind iubirea.

            nu exista iertare a Mintii, singura, ci doar a Mintii coborate-n Inima.
            Mintea…te tine minte!:))))

  • Monica,

    Degeaba ne revoltam fata de un „stapan”, ca ajungem sclavii altui stapan. Cata vreme cei care „ne apara” constidera ca ‘Lumea civila’ este un ‘nightmare’, vom fi mereu sclavi. Gloata nu e proasta si nici irationala decat atunci cand e manipulata de „specialisti”. Daca ar fi lasati in pace, oamenii ar trai liberi si in buna intelegere. Cand insa isi baga dracu’ coada intre ei si le mai da in mana si arme cu care sa-si „apere” ideile, tot pamantul o sa ajunga ca si Irak-ul.

    Ceausescu si gasca lui de securisti si-au permis sa ucida si sa-si bata joc de „gloata” tocmai fiindca gandeau ca „oamenii e prosti”. Si, din pacate, la fel gandesc „conducatorii” de azi. Diferenta este doar ca Ceausescu cu gasca lui ne-au tinut in frig si-n intuneric cu ratie de mancare, acum ne tin inchisi in case si ne terorizeaza cu „stiri” care ne duc la disperare. Pe vremuri tinerii fugeau in occident ca sa scape de tortura, dar acum unde sa te mai duci ca toata lumea e innebunita iar „conducatorii” n-au nici cea mai mica idee despre incotro mergem. Intre timp insa bancile cumpara tot si toata lumea traieste „pe datorie” iar singura supapa de exprimare sociala „legala” sunt retelele de socializare de pe „internet”, care, evident, e sub control absolut. Ce viata e asta? Pe mine gandul ma duce la Egiptul de pe timpul Iosif care i-a „salvat” pe egipteni sa nu moara de foame si i-a transformat in sclavi pe toti. Si, evident, asta a fost „voia lui Dumnezeu”… 🙂

    • @Paul
      Perfect, ai surprins esenta. Eu deja sunt convins ca „pandemia” va fi perpetua si numai naivii isi inchipuie ca daca se vor vaccina cu zeama Big Farma, vor reveni la libertate.

    • Ma tot intreb cum ma-sa a aparut tulpina aia noua de covrig tocmai in UK si tocmai cand britsii trebuie sa paraseasca UE si fara acord? Si cum toata Oiropa i-a izolat pe insulari, fix din cauza tulpinei buclucase. A dreaq coincidenta! Teoria conspiratiei, n’est-ce pas?

    • Paul,
      Dar care-s „specialistii”? Unii sunt cei cu vizibilitate, functii, diplome, doctorate care devin lideri de opinie, autoritati in domeniu care-si exercita puterea si influenta. Guvernele, politicienii, oamenii de rand asculta de ei. Altii, si sunt o groaza de „specialisti” lying low, ascunsi, fara vizibilitate, pe domeniile economiei negre, sclaviei moderne, traficului de droguri, etc. „Specialisti” cu putere si bani care isi impun ideile, forta, manipuleaza, supun oamenii – cei din urma ajung sa le faca servicii, devin complici, parte din business, sau ofera protectie.
      Nu se poate scoate din ecuatie controlul- prin institutiile statului, care controleaza -, problema e cand sarcina de a controla devine putere si se manifesta ca putere abuziva asupra altui om. Sarcina de a controla, evalua, sanctiona pe baza unor legi, criterii e o functie normala in societate. Dar depinde cum e folosita. Pentru a nedreptati, supune, umili, restrange capacitatile si abilitatile cuiva, pentru abuz, castigul celui/ celor care exercita functia controlului in societate?
      Alta problema mare e faptul ca nu se acorda importanta cuvenita reabilitarii celor care au fost pedepsiti, inchizi, separati de societate pentru o vreme. Ca-i duci la munca sau le oferi un curs, e apa de ploaie. Ar trebui sa li se ofere terapie gratuita (finantata de stat, comparabil cu cat ar castiga un terapeut in regim privat), cat timp este nevoie (nu un numar fix si limitat de sedinte), si cursuri gen Apprenticeships in cele mai diverse domenii (inclusiv in management, antreprenoriat, business). Un ‘specialist’ al economiei negre nu vrea o calificare de strungar sau lacatus. Apoi, regandit tot sistemul asta cu universitatile si sansele, oportunitatile, promovarile care depind de o diploma, master. Nu e doar o nedreptate e si o prostie, o limitare pe care societatea a ajuns sa si-o impuna. Un Apprenticeship (vocational, neacademic), dar la un nivel inalt de profesionalism poate scoate un manager la fel de bun, sau chiar mai bun decat unul care a studiat management la Universitate. Pentru ca sistemul universitar poate fi folosit ca un Pat al lui Procust. Aia care au master, doctorat sunt vazuti ca cei mai capabili si iau toate functiile.

      • Monica,

        „Specialistii” la care ma refer sunt arhitectii ori zeii Realitatii pentru care noi nu suntem altceva decat „gloate”. Universitatile care produc pe banda rulanta „specialisti” in diverse domenii a fost „creata” si e obligata sa functioneze fix asa cum au decis „zeii Realitatii”, anume: fiecare muritor de rand sa-si vada de patratica lui si sa stea in banca lui. Daca nu, isi pierde licenta si ajunge pe drumuri. Singurii care au voie sa decida Realitatea sunt zeii. Uita-te de exemplu la ce se intampla chiar in zilele astea cu colegul tau Dan Andronic si povestea pe care o spune. Nu-i asa ca ti se pare de domeniul SF-ului?… Si totusi… 🙂

        • Monica,

          Ca o ilustratie ca noi traim in plina mitologie si ca „zeii” traiesc bine merci printre noi, am sa-ti spun ceva legat de „caderea” lui Ceausescu, ca tot se vorbeste azi despre ea. Cu cateva luni inainte de „revolutie”, un cunoscut care vroiau sa fuga din Romanica, i-a spus prietenului cu „ochi albastrii” ca nu mai suporta situatia si ca s-a hotarat sa isi incerce norocul. Sfatul pe care l-a primit a fost: „… mai asteapta si tu pana la sfarsitul anului…”… Si, minune mare, asta a fost… 🙂

          • Paul,
            Nu stiu care sunt mai Zei ai Realitatii!? Cei de care vorbesti tu, sau cei de care iti povestesc si eu, dar tu nu vrei sa le atribui puteri de Zei. Si unii si altii sunt Zei. Unii sunt in lumina, pe ‘tronuri’ ierarhice, altii sunt in subterana, dar la fel de untouchable. Si altii sunt din ambele lumi.
            ‘Reputatia’ (ce iti fac zeii, cum te vede lumea) nu mai e in controlul omului. Daca te cladesti pe ‘reputatie’ esti macinat de nelinisti, frici, si tot ce arunca lumea peste tine. Eu nu-l cunosc pe Dan Andronic- doar din unele aparitii la Tv pe care le-am urmarit si din Anglia.
            Dar de ce sa se retraga? Sa nu se retraga. Sa continue ca jurnalist si ca public figure. Iar noi il putem ajuta daca nu ne infricosam (pentru el) de puterea Zeilor Realitatii.

          • Monica,

            Diferenta este ca unii zei traiesc pe Pamant (ii vezi, ii cunosti, sunt personalitati publice etc) pe cand altii traiesc in Ceruri (nu-i vezi, nu stii cine sunt, nu le poti vedea „fata”) iar daca cumva ti se „reveleaza” vreunul, trebuie sa-ti pui fermoar la gura despre ce-ai vazut daca nu vrei sa te trazneasca vreun fulger asa, ca din senin. Se pare ca Andronic a avut o „teofanie” si-o sa se retraga in vreo manastire dotata cu paratraznet… 🙂

  • Este o iluzie sa crezi ca poti ierta pe cineva care a comis o crima. Asa ceva numai Dumnezeu poate ierta, dar si atunci, cum se face ca cei care ucid ajung în Infern si niciodata în Rai?
    P.S. Te rog sa ma crezi ca eu am ramas „om, si rational pe deasupra”, dar pe criminalii din ’89, de dinainte si de dupa 22 decembrie, nu o sa-i iert niciodata.

    • Draga Geo, nu am nicio indoiala: esti si om si rational pe deasupra. Nu poti, nu vrei sa-i ierti pe aia, nu o fa. Aceste lucruri nu trebuie fortate – vin de la sine sau nu vin.

      • Ok, draga Monica. Probabil, ai avut un motiv subiectiv important ca sa-ti exprimi în modul acesta ideile din articol.

  • se tot vorbeste despre Trecut Prezent si Viitor.
    faza e ca Universul foloseste ‘dorinta pe care o Proiectezi’ si ‘implinirea dorintei Proiectate’.
    deci Viitorul si Prezentul.
    Trecut…asa ceva nu exista.
    tot ce ni se pare ca s-a intamplat in trecut e parte a Prezentului
    sau Cenusa ( care initiaza un nou ciclu de dezvoltare, tot in Prezent )
    ar fi dragut ca ce e in trecut sa ramana acolo:))), poate:)

    iertarea face ceva capital. intrerupe generatorul de dorite, adesea actiuni care vor naste reactiunile implacabile,aferent unui stimul care s-a manifestat cu timp in urma, insa a ramas activ.
    in general iertarea nu se ofera, ci se accepta.
    atunci cind un om da semne ca are nevoie de iertare, n-ai nimic impotriva. deci accepti dorinta de iertare pe care un om o manifesta.

    sta in mainile omului putinta de a inchide toti generatorii de dorinte care se mai hranesc doar pentru ca omul gradinareste hrana, alimentand fara incetare o fapta deja petrecuta in realitate, cu mai mult sau mai putin timp in urma.
    citeodata e greu, poate chiar colosal de greu sa… te ierti.
    cel care e de acord ca iertarea sa se manifeste, astfel iertandu-te, doar se antreneaza din greu pentru vremurile in care el insusi tre sa se ierte si un alttul…sa n-aiba nimic impotriva manifestarii iertarii, iertandu-te, practic.

    cred ca faptul ca Trecutul e personalizat ajuta la definirea lui ca fiind un…alt taram, pe care unii oameni pasesc ca si cum el ar exista.
    faza e ca Trecutul e inglobat in Prezent, e…la purtator, ba chiar una cu el, iar iertarea de care ai nevoie, si care in genere isi are cauza in parerea de rau pe care o manifesti face ceva unic, intrerupe generatorul de dorinte, deci si influenta dorintelor asupra unei Realitati…viitoare, atunci cind ele se implinesc.

    cata vreme o poveste e in Trecut ea, de fapt, nu numai ca e in Prezent, dar va mai participa si la definirea…uramatorului Prezent!, ca prin manifestarea dorintelor legate de povestea cu pricina tu ‘incarci’ suplimentar Viitorul cu dorinte, iar ele se vor implini negresit!, definind, la un moment dat, chiar Realitatea.
    aducerea in Prezent a povestii, adica manifestarea parerii de rau,permite manifestarea iertarii, insa iertarea, cum spuneam, nu e o actiune, ci o manifestare a faptului ca n-ai nimic impotriva iertarii, iertand. neiertand…se naste o actiune, iar ea e indreptata de data asta impotriva celui care nu iarta, pastrind active si reactiunile aferente, care vor deveni realitate, negresit.

    sa ierti asimilind actiunea, insa fara sa generezi, ca urmare a asimilarii, reactiuni la randul tau, nasti nevoia de echilibrare, adica…nasti nevoia de iertare, insa manifestata, de data asta, chiar in cel care a generat actiunea, asta, pina la urma, fiind chiar esenta Mioritei, caz in care actiunea a fost doar proiectata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *