Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Ca şi Cutremurul, racheta de croazieră loveşte orbeşte

(29 martie 1999)

La Belgrad fiind, am aflat, la cîteva minute de la întîmplare, că-n România a fost cutremur. Nu devastator, dar suficient de măricel pentru ca o parte dintre români, bucureştenii, mai ales, să-şi amintească deodată că există şi asemenea nenorociri pe lume.

Ce înspăimîntă la un cutremur?

Imprevizibilitatea sa.

Stai liniştit, văzîndu-ţi de treburi şi, pe neaşteptate, începe dezastrul care-ţi poate aduce moartea. Cutremurul e mîna oarbă a destinului, cea care loveşte pe neaşteptate, fără a te preveni măcar că te-a ales drept victimă. Cred că, ieri, mulţi români au realizat asta. Şi de aceea cred că mulţi români vor înţelege acum ceea ce simte un sîrb după ce se dă alarma de bombardament. De exemplu, chiar acum, cînd scriu, deşi e zi, a răsunat deja mugetul sinistru, care se aude de o lună şi ceva în toată Serbia. Spun, deşi e zi, deoarece, de regulă, loviturile aeriene împotriva Belgradului au loc noaptea. M-am întrerupt din scris şi am deschis fereastra. E o măsură de precauţie absolut necesară, pentru că suflul exploziei, în eventualitatea unei ţinte aflate în apropiere, transformă într-o adevărată bombă o fereastră închisă. Presupun că hotelul la care stau nu e pe lista de ţinte din buzunarul generalului Wesley Clarck. Deşi, ţinînd cont de lipsa de logică din alegerea obiectivelor de către NATO, nu se ştie niciodată. Nu pot să nu-mi amintesc sentimentul încercat tot azi, pe la prînz, cînd a fost o nouă alarmă. Mă apropiam cu maşina de unul din podurile oraşului. Din cîte se ştie, podurile şi releele sînt ţintele preferate ale NATO. Şi în timp ce mă îndreptam spre pod, îmi spuneam: iată podul, iată ceasul!

Ce vrea să însemne asta?

Că podul acela putea fi ceasul meu din urmă, ceasul fatal. Undeva, în Adriatica, la mii de kilometri distanţă, cineva a apăsat pe un buton. Ţintă – target, cum a intrat în limbajul sîrbilor – podul pe care voi intra peste cîteva clipe. Nu-i exclus ca în timp ce mă îndrept spre pod, în paralel, pe deasupra, spre pod se îndreaptă şi ea, racheta fatală.

Racheta pornită de la mii de kilometri distanţă.

Din fericire, am trecut podul cu bine. De data asta n-a fost ales drept ţintă. Poate că la noapte sau mîine va fi ţintă un releu pe lîngă care trec, sau o clădire în care intru.

Aceasta e demenţa războiului din Serbia. Din clipa cînd s-a dat alarma, eşti o posibilă ţintă. Iar locul de unde vine moartea se află undeva, departe. La fel cum se întîmplă în cazul unui cutremur. Nu-l vezi pe cel ce a îndreptat spre tine degetul ucigaş. Nu ştii că te va lovi. Mergi pe stradă, treci pe un pod, stai într-o clădire şi te gîndeşti că racheta şi-a ales deja ţinta. De aceea am ajuns, doar după două zile de stat în Serbia, să încerc o strîngere de inimă ori de cîte ori trec pe un pod sau pe lîngă un releu. Războiul clasic e într-un fel mai puţin înfricoşător. Auzi bubuiturile tunurilor, vezi avioanele care vin în valuri şi dai fuga în adăpost. Dacă cineva îndreaptă arma spre tine, îl zăreşti şi ştii măcar de unde vine lovitura.

Acest război dus de NATO, bazat pe aşa-zisele lovituri chirurgicale, îţi dă o nesiguranţă greu de suportat. Nu ştii unde va pica racheta sau bomba, pentru că ţintele sînt alese, la întîmplare, numărînd, printre ele, cum s-a văzut deja, şi centrale termice, şi cartiere, şi clădiri. Dar mai ales nu ştii că, în timp ce îţi vezi liniştit de treabă, cineva de la mii de kilometri distanţă a şi trimis racheta care nu mai poate fi întoarsă din drum.

Cineva care n-are nimic cu tine, cum n-are nimic nici cu sîrbii.

Apăsînd pe buton, el nu face altceva decît îşi îndeplineşte jobul.

Nu diferă cu nimic de farmacista care-ţi întinde, la ghişeu, cutia cu pastile.

Iar înnebunitor cu adevărat e următorul fapt:

Habar n-ai că ai fost ales drept ţintă.

Iată podul, iată ceasul! îţi spui.

Cine ştie dacă nu cumva, în acest moment, racheta pe care n-o vezi se îndreaptă spre tine. N-o poţi opri. Nu te poţi apăra. Nu te poţi nici ascunde, deoarece habar n-ai dacă eşti sau nu ţinta aleasă deja. Astfel că mergi mai departe, măcinat de nesiguranţă, aşteptînd explozia. Ea nu vine. Alarma încetează. Va urma însă o nouă alarmă. Şi un nou timp, ce pare infinit, în care tot ce e pe teritoriul Serbiei poate fi ţintă.

Cutremurul te ia şi el prin surprindere. Despre cînd va veni şi ce va face nu ştii. Numai că un cutremur nu poate avea loc în fiecare zi. Aici, în Serbia, sună alarma la orice oră din zi şi din noapte. Timp de cîteva ore uneori, timp de o noapte şi ceva alteori, eşti înaintea unui cutremur. Şi această situaţie e poate lucrul cel mai înspăimîntător din războiul împotriva Serbiei. E o ţară în care, în fiecare zi, fiecare om se gîndeşte că peste cîteva clipe ar putea să înceapă cutremurul.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Ca şi Cutremurul, racheta de croazieră loveşte orbeşte”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *