Ca și în 1941, Salvarea Moscovei vine de la frig

Acțiunea nuvelei lui Mihail Bulgakov, Ouăle fatale, se petrece în vara lui 1928. Capodopera scriitorului, publicată abia în Perestroika, scoate umor și satiră geniale din născocirea unei întîmplări ce i s-ar zice azi de tip fantasy. Un mare specialist în Zoologie, profesorul Persikov, descoperă din întîmplare ceea ce presa sovietică, încă senzaționalist mic-burgheză, la vremea respectivă, ca să mă exprim în termenii criticii staliniste, poreclise Raza vieții. Un dispozitiv care emitea o rază sub puterea căreia șerpii, broaștele, deveneau gigantice și se înmulțeau într-un ritm halucinant. Aflînd de descoperire din presă, un șef de sovhoz din provincie se gîndește s-o folosească la rezolvarea unei crize de găini provocate de o molimă națională. El obține dispozitivul prin intervenția Kremlinului și comandă din străinătate ouă de găină. Îi vin, dintr-o greșeală birocratică, ouă de șerpi. Iviți pe lume dintr-o eroare, șerpii devin o primejdie națională. Armata lor se îndreaptă spre Moscova. Pare de neoprit. Armata Roșie nu reușește să-i oprească înaintarea.

Invaziei îi pune capăt însă frigul:

„În noaptea de 19 spre 20 august 1928, asupra Moscovei se abătu un ger nemaipomenit. Gerul ajunse pînă la minus 18 grade și ținu 2 zile. Moscova, rebegită de frig, fereca toate geamurile și toate uşile. Spre sfîrşitul celei de-a treia zile, populația înţelese că frigul salvase capitala și ținuturile învecinate de plaga acelui an 1928. Cavaleria pierduse lîngă Mojaisk trei sferturi din efective, escadrilele cu gaze toxic nu reuşiră să oprească oribilele reptile care încercuiseră capitala pe la vest, sud-vest și sud.

Frigul însă le nimici. Mulțimea nenumărată a reptilelor nu rezistă la cele două zile de ger de minus 18 grade, şi în data de 20 august, cînd frigul se muie, lăsînd în urmă numai umezeală şi verdeaţă degerată, duşmanul fusese distrus. Catastrofa luase sfîrșit. Pădurile, cîmpiile şi mlaştinile nesfîrșite erau încă presărate cu nenumărate ouă ciudate, cu desene stranii pe coajă, nemaivăzute, pe care Rokk le interpretase drept murdării, însă aceste ouă erau acum complet inofensive, căci embrionii dinăuntru erau morți.

Suprafețe de necuprins se împuțiră de duhoarea cadavrelor de crocodili și șerpi, chemați la viață de raza cea tainică, născută în strada Herzen. Aceste organisme însă, imperfecte făpturi ale mlaştinilor tropicale și ecuatoriale, pieriră în 2 zile, lăsînd în urmă, de-a lungul și de-a latul a trei gubernii, o duhoare oribilă de putrefacție. Se iscară epidemii prelungite, nenumărate îmbolnăviri din cauza cadavrelor de reptile și oameni, iar armata, întărită cu genişti, cisterne cu petrol lampant și furtunuri, curăța pămîntul, reuşind spre primăvara lui 1929 să termine acțiunea de dezinfecție.”

Generalul Iarnă, chiar dacă ivit în plină vară, salvează Moscova și prin asta Uniunea Sovietică de la cucerirea de către reptile.
Unde am mai citit despre o asemenea situație?
Cum unde?
În cărțile dedicate celui de-al Doilea Război Mondial. Ofensiva germană din 1941 e oprită de iarna grea, cea mai grea din ultimele decenii. Nuvela a fost scrisă Mihail Bulgakov cu mult înaintea invadării URSS de către Armata germană. Și cu toate acestea, nuvela pare o transpunere în planul fantasy a realității care a fost înaintarea nemților spre Moscova. Ca și în 1941, în 1928, Armata șerpilor e de neoprit prin mijloacele de luptă, Armata Roșie e neputincioasă s-o oprească, Moscova se pregătește de evacuare.

Salvarea Moscovei vine de la frig.
Exact ca în 1941.