Raport ONU: Foametea la nivel mondial s-a accentuat din nou anul trecut, iar amploarea acesteia ar putea fi fără precedent în 2022 (news.ro)

Ca și politicienii de azi, personajele lui Caragiale din mahala sînt obsedate de imaginea lor publică

Mai toate personajele lui Caragiale sînt obsedate de ceea ce ele numesc onoare.
Jupîn Dumitrache e în stare să facă moarte de om dacă îi trece cuiva prin cap s-o bîrfească pe nevastă-sa. Mița Baston pune la cale un atac cu ceea ce crede ea a fi vitriol împotriva amantului care o traduce și, prin asta, evident, îi ciobește onoarea.

Din cîte de vede onoarea înseamnă pentru aceste personaje ceea ce azi s-ar numi imaginea publică. N-are importanță dacă Veta îl traduce pe Jupîn Dumitrache. Pentru acesta crucial rămîne să nu iasă zvon în public.

Preocuparea pentru imagine vizează în politica de azi preocuparea pentru impresia lăsată în ochii electoratului. La personajele lui Caragiale imaginea înseamnă impresia lăsată în ochii mahalalei.

Obsesia onoarei presupune o imensă vanitate. Un om neatins de morbul vanității nu s-ar deranja prea tare dacă despre el se spun fel de fel de lucruri. Vanitate înseamnă însă la personajele caragialeane nevoia de a se da aristocrați în ochii mahalalei. Numai în lumea înaltă se nasc dueluri mortale dintr-o vorbă așa și așa aruncată de cineva despre altcineva, mai precis despre nevasta acestuia. Personajele de mahala ale lui Caragiale imită persoanele din lumea înaltă. De unde știu ele despre aristocrați gata să moară în duel de dragul onoarei? Cum de unde? Din presa fandosită, atentă la tresăririle din lumea înaltă. Comicul se naște din condiția de mahala știută de cititor și pretențiile personajului de a avea preocupările celor din Centru. Leanca văduva din Justiție, schiță publicată de Caragiale în Moftul român din 21 februarie 1893, e comersantă de băuturi spirtoase. Prevenitul, pe numele său de buletin, Iancu Zugravul, ajuns la judecător beat, pentru că asta e condiția sa de esență, i-a spart Leancăi un clondir de trei kile cu mastică, dar mai ales i-a afecta:

„Jud. (impacientat): Femeie, ce tot bîrîi?… Răspunde odată lămurit la ce te-ntreb eu! Ce pretinzi d-ta acuma de la prevenit?
Leanca (cu volubilitate): Onoarea mea, domnʼ judecător, care m-a-njurat dumnealui, pardon facu-ţi şi dregu-ţi, şi mi-a spart clondirul, că nu vrea să-mi plătească… ”

Din cîte se înțelege, în afară de înjurături prevenitul a supărat-o pe Leanca și insinuînd o relație erotică între ea și Mitică, funcționar la Percepție. Acesta i-a dat Leancăi licența. Comicul e cu atît mai mare cu cît cititorul își dă seama că femeia făcea caz de onoare în condițiile în care se culcase cu insul de la Percepție pentru a primi licența de funcționare.

Ce însemna pentru Leanca repararea onoarei? Din cîte ne dăm seama un fel de scuze în public, eventual la crîșma Hanul Dracului. Și aici întîlnit o imitare de mahala a lumii înalte. În lumea înaltă, descrisă în presă, dar și în literatura proastă, de telenovelă de azi, aristocrații își cer scuze, după ce sînt somați de cei atinși în onoarea de cavaler s-o facă.

Faimoasa replică vine în final, după ce judecătorul de ocol îl condamnă pe prevenit la șapte lei despăgubire civilă și doi lei cheltuieli de judecată:

„Leanca: Da, domn’ judecător, onoarea mea, săru’ mîna, nereperată, cum remîne?
Prev. (maliţios): Las’ că ţi-o reperează domn’ Mitică.”

Marin Preda, autorul unei antologii din opera lui Caragiale, observa în prefață că definitoriu pentru personajele marelui satiric rămîne deraierea verbală. După ce Lefter Popescu din Două loturi o ia razna, Marin Preda observă:

„E clar, judecînd fondul chestiunii, că ne aflăm în plină dramă. Şi totuşi, rămînem stupefiaţi: nu e o dramă, ci o comedie. În plină nefericire, eroul o ia razna, dus de cuvinte. Torentul de vorbe scoate la iveală o ţîcneală care zăcea în creierul individului neştiută pînă atunci nici de el însuşi, compusă din expresii şi idei inautentice, dar care dau la iveală viaţa adevărată a conştiinţei lui falsificată de cuvinte. În loc de o comedie umană avem deodată de-a face cu o comedie a cuvîntului.”

Nu, nu ne aflăm în fața unei comedii a cuvîntului. Vorbele care țîșnesc din Lefter Popescu sînt acestea:

„Cum aude cuvîntul viceversa, d. Lefter se face vînăt ca ficatul şi se ridică izbucnind cu o volubilitate supremă:
– Viceversa! Nu se poate, domnule, peste poate! Viceversa! Asta-i şarlatanie, mă-nţelegi? Vă-nvăţ eu minte pe dv. să umblaţi d-acu-ncolo cu infamii şi să vă bateţi joc de oameni, fiindcă este o exploatare şi nu vă mai săturaţi, ca vampirii, pierzînd toată sudoarea fiecare om onest, deoarece se-ncrede orbeşte-n mofturile d-voastră şi cu tripotajuri ovreieşti de bursă, care suntem noi proşti şi nu ne învăţăm odată minte ca să venim, mă-nţelegi, şi să ne revoltăm… da! să ne revoltăm! Aşa să ştiţi: proşti!”

Torentul de vorbe care ședeau în conștiința personajului sînt clișee din presa naționalistă, antisemită, care-i biciuia pe români că se lasă trași pe sfoară de evrei și că se poartă astfel ca niște proști.

Leanca văduva a venit la judecător pentru o pricină civilă. Cu toate acestea la un moment dat, ea deraiază verbal astfel:

„Leanca (cu emoţiune treptată): Eu, să trăiţi, saru’ mîna, domn’ judecător, eu sunt o fomeie sîrmană, Dumnezeu mă ştie cum mă chinuiesc pentru o pîine… De-aia şi pusesem de gînd de la sfîntu Gheorghe să las prăvălia, care nu mai poate omul de atîtea angarale pentru ca să mai mănînce o bucăţică de pîine, şi nu ne mai dă mîna să plătim licenţa.”

A te chinui pentru o pîine nu sînt vorbele ei. Sînt vorbele presei populiste, care bocea soarta poporului, care popor se chinuie pentru o pîine. Și prevenitul păstrează în cap fără s-o știe clișee de gîndire și de vorbire care nu-i aparțin, întîlnite în presa vremii.
Ca de exemplu:dumneaei n-are niciodată o politică vizavi de musterii ( un om simplu nu se exprimă așa de pretențios, formularea e din presă); „Jud. (foarte aspru): Răspunde! ce comerţ faci d-ta? Prev.: Am fost zugrav de case român, domn’ judecător… Dac-am văzut că mă omoară concurenţa străinilor, am deschis tombolă cu obiecte la Moşi.”.

Prevenitul pune accent în mod intenționat pe zugrav de case român. Care a fost omorît de concurența streinilor. Nu a multinaționalelor, cum s-ar spune azi, ci a evreilor, cum spunea la vremea lui Caragiale presa naționalistă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Ca și politicienii de azi, personajele lui Caragiale din mahala sînt obsedate de imaginea lor publică”

  • Va întrebați ce au discutat pe rand,la Moscova reprezentanții Franței,Germaniei,Rusiei,stabilirea pașilor de urmat,-1-ca de obicei războiul cibernetic-Rusia blochează rețelele web,având pregătite doua rețele nationale-2-targuiala respectiv,taxa Frantei GAFA(google,Amazon,Facebook,apple),SUA care ar suspenda impozitele corporațiilor franceze,germane și Italiene.Frisca de pe tortul de biscuiți o constituie China.Datorii fata de China au ambele tabere.Ea este șantajata cu covitul,la mijloc sunt mulți bani

  • Domnule Ion Cristoiu, nu e nicio ”chestie sociologică” faptul că pe bărbați nu-i întreabă în cadrul recensământului dacă au mai fost căsătoriți! Dacă femeia spune că a mai fost căsătorită, se presupune că a divorțat de un bărbat, care, la rândul lui, nu e întrebat dacă a mai fost căsătorit. Un divorț este legat de o pereche: bărbat-femeie. Fosta dumneavoastră soție va fi întrebată dacă a mai fost căsătorită și va spune ”da” și pentru dumneavoastră. Chestionarul întrebărilor se va modifica doar atunci când numărul divorțurilor dintre parteneri de același sex va fi semnificativ. Și asta se cam întrevede la orizont.

  • Articolul este foarte frumos si bland.Klaus Heitmann in cartea,,Imaginea romanilor in spatiul lingvistic german,,pag.176,cap.8,42 teza,ne spune:intr-un manual din anul 1846,F.vonR.,se afirma,,poporul este inca pe jumatate salbatic,robust,sumbru,incapatzanat,dusmanos,razbunator,banuitor,,Intre reprezentarile particulare,cea mai obisnuita este cea privitoare la ,,salbaticie,,-cu alte cuvinte,la lipsa de respect fata de viata,integritatea corporala si averea altora.

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog