Sper că domnul Ion Cristoiu și doamna Dana Budeanu nu au uitat de înțelegerea pe care au făcut-o. Anul acesta trebuie să fim climatologi! Da? Bun.
Nu vreau acum să fiu văzut ca un Gică Contra, să fiu tot timpul împotriva narativei oficiale, deși, după ce am experimentat în ultimii ani, nu mai dau doi lei pe ceea ce se spune în presă și nici măcar pe ce spun “specialiștii”, pentru că la fel cum se contraziceau medicii în pandemie, la fel se contrazic și climatologii acum.
Vreau să se înțeleagă de la bun început că nu neg absolut deloc încălzirea globală. Este foarte posibilă, s-a mai întâmplat, însă felul în care ne este prezentată situația, din nou într-un mod apocaliptic, nu mi se pare potrivit. Nu-i ca și cum vom muri mâine. Este timp destul pentru mai marii climatologi și oameni de știință să găsească modalități de a opri această problemă, sau de a pune în practică, în mod inteligent, ceea ce și-au propus.
Dar cu toată panica de la televizor, cu oamenii care pică lați pe stradă, cu râurile secate, cu incendiile, cu temperaturile record, oamenii sunt încă sceptici, fiindcă nu au observat o schimbare radicală a temperaturilor de anul acesta față de anii anteriori. Sunt persoane care se jură că în anii 70 simțeau că se topesc. Și mulți vin cu exemple. Am tot văzut pe Sfântul Facebook fel și fel de postări cu hărți meteo care arătau aceleași temperaturi din alți ani, la fel de ridicate ca și cele din anul acesta, diferența fiind culoarea roșie care apare acum pe hartă. Apoi, am văzut o postare a lui Liviu Mihaiu în care scria: „Anatomia unui fake, sau cum se răspândește cu voioșie și foarte multă convingere un fals, mai ales de către jurnalisti și formatori de opinie – ghici ce, toți din tabara complotiștilor. Intre cele două hărți nu există 20 de ani… una e din 2019 și cealaltă din 2022. Aveti toate detaliile acestei manipulări in textul de mai jos.” Iar acesta ne direcționa către o pagină în care se arăta că pozele acelea erau fake (aveți link către pagină la sfârșitul acestui articol[1]). Și uite așa m-am trezit să-i scriu și eu (am șters comentariul) următoarele rânduri: “Liviu, nu știu ce să spun, nu mă apuc acum să caut temperaturile din ultimii 15-20 de ani, dar știu că muream de cald în toți acești ani. Nu neg faptul că poate fi o încălzire globală graduală, nu sunt din domeniu, dar oamenii de rând își aduc aminte prin ce au trecut în anii anteriori și știrile meteo la care se uitau pe atunci, și nu văd nicio diferență. Este ciudat cum, după ce s-a închis complet cea mai mare gaură din stratul de ozon, a apărut încălzirea globală. E fix invers. N-ar fi trebuit ca atmosfera și temperatura să fi intrat într-un echilibru? Ah, acum au găsit altă gaură în stratul de ozon…. Așa o fi.”
Acum, n-aș vrea să devin și eu un “formator de opinie care împrăștie fake news”, dar din curiozitate, am dat search pe Google “caniculă în toată țara” și am selectat să-mi apară rezultatele din anii 2016 și 2017. Cu un singur click am ajuns la: “Caniculă în toată ţara: Bucureştiul şi toate judeţele ţării intră sub avertizări de cod galben şi portocaliu. Temperaturi de 39 de grade2”, articol publicat în 2017. Apoi, “COD ROSU de canicula in jumatate de tara cu 44 de grade la umbra. Ar putea fi doborat recordul de temperatura[2]”, un alt articol din 2017. Tot în 2017, titlul unui articol de pe Mediafax: “COD ROSU de canicula in jumatate de tara cu 44 de grade la umbra. Ar putea fi doborat recordul de temperatura”[3]
Așa să fi fost doar în 2017? Hai să dăm search pe Google pentru anul 2016. “Sudul țării fierbe. Cod portocaliu de caniculă[4]”, articol publicat în data de 31 iulie 2016 pe digi.ro, în care ni se spune că “temperaturile maxime vor atinge 35…36 de grade”, iar despre 1 august scriau că “se vor atinge local maxime termice de 37…38 de grade, iar izolat se vor înregistra valori în jurul a 39 de grade şi, pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.”
Hai să vedem 2015! Într-un articol publicat pe Mediafax în data de 6 iulie 2015, ni se spune că “vremea este călduroasă, luni, în toată țara, cu temperaturi de peste 35-36 de grade” și “Județele Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare vor fi sub avertizare cod portocaliu de caniculă marți, când se vor înregistra temperaturi de 38-39 de grade, iar Bucureștiul și 32 de județe au fost atenționate cu cod galben, fiind anunțate temperaturi de 35-37 de grade și disconfort termic accentuat.[5]” Știrile ProTv ne anunțau în data de 23 iulie că “Romania va fi din nou sub semnul caniculei” iar “codul portocaliu de caniculă se menține în județele Dolj și Mehedinți, unde se vor atinge și 38 de grade la umbră.”[6]
În 2014 se pare că au fost multe inundații și furtuni. Merg până în… 2009! Și, conform unui articol de pe acasa.ro, “Pentru lunile iunie si iulie, estimarile nu mai sunt insa la fel de optimiste. Temperaturile vor creste si vor fi mai mari decat valorile normale ale perioadei, cu zile caniculare, cu peste 35 de grade si, pe alocuri, nopti tropicale.” La Știrile ProTV din data de 18 iulie 2009, Oana Andoni ne spunea (vezi video, min. 2:17[7]) “Dogoarea ne ucide! Nu mai avem pic de aer! Va rugăm ajutați-ne! De sute de ori au auzit asta în ultimele ore medicii de la serviciile de ambulanță din țară, iar sirenele salvărilor trimise în misiuni au răsunat în multe localități. La sosirea echipajelor, nu mai era nimic de făcut pentru doi oameni din Galați, răpuși de soarele ucigător în cea mai fierbinte zi a lui 2009 de până acum. Și nu vă gândiți că astăzi scăpăm de codul galben pentru caniculă emis de meteorologi, l-au prelungit până mâine târziu.” Apoi avem o pauză cu scene apocaliptice, cu oameni căzuți, ambulanțe, muzică alertă pe fundal. Apoi apare pe ecran temperatura de atunci: 34 grade Celsius în București, 32 grade Celsius în Constanța, 32 grade Celsius în Brașov, 36 grade Celsius în Iași, 36 grade Celsius în Vaslui, 35 grade Celsius în Brăila. Apoi am avut neplăcerea să-l văd și pe Buhnici cum măsura temperatura la o terasă, apoi încercând să facă o glumă nereușită legată de un desen 3D dintr-un Mall.
Aș putea să dau așa search pe google pentru fiecare an, însă puteți face și voi asta dacă sunteți curioși. Totuși, un articol[8] interesant de pe HotNews (aparent, mai au și articole interesante) ne prezintă istoria valurilor de căldură din România, din anul 1896 până în 2021. După cum spune și în titlu, “De la +22 de grade în vârf de munte, la peste +44 de grade în Bărăgan”. Ni se oferă o listă cu temperaturi îngrozitoare, printre care și cea mai călduroasă zi, 44,5 grade Celsius, în august 1951. Ni se spune, ce-i drept, că înainte era un pic mai răcoare față de începutul anilor 2000, însă tot pe acea pagină ne arată că în anul 1882 s-au înregistrat 38,6 grade Celsius în Cluj, în 1885 tot în Cluj se înregistrau 36,6 grade, în 1889 au fost 35 de grade Celsius în Satu Mare iar în 1896 “unele lucrări de specialitate notează că la 7 august au fost +42,8 grade în Giurgiu”. În fine, aveți acolo o listă cu temperaturile mult mai mari decât cele din ziua de astăzi.
De ce dau toate aceste exemple? Pentru că și eu, ca și oamenii pe care i-am menționat mai sus, îmi pun niște semne de întrebare. Nu spun că nu-i pe bune treaba asta cu încălzirea globală, pentru că, până la urmă, n-ar fi prima oară când se întâmplă așa ceva în istoria planetei (citește despre paleoclimatologie). Au fost și încălziri globale, au fost și glaciațiuni, au fost secete, au fost inundații, au fost incendii și tot ce ni se prezintă acum, alarmant, la televizor. Ca exemplu, în Evul Mediu a existat ceea ce astăzi numim Perioada caldă medievală, tot o încălzire globală, iar apoi a fost urmată de Perioada medievală rece și apoi de Mica perioada glaciară din 1500-1850. Dacă stai să citești puțin despre istoria climei, vei fi surprins. Bine, eu recunosc că nu mă pricep și nici nu sunt interesat să devin expert în climatologie. De aceea, repet, am niște semne de întrebare. Noi, cei din echipa domnului Cristoiu, asta facem. Ne punem sau punem întrebări. Nu dăm cu parul, nu negăm, nu aprobăm, ci doar ridicăm niște semne de întrebare.
Acum, după cum bine știți, toată lumea e înnebunită cu încălzirea globală, cu amprenta de carbon și cum trebuie să ne abținem să tragem vânturi pentru a nu distruge planeta. Și de aceea, trebuie să ne calculăm fiecare pârț, fiecare gram de carne consumată, fiecare pantof pe care-l cumpărăm, ca să salvăm planeta. Așa cum ni se spune în video-ul drăguț de pe site-ul oficial al Uniunii Europene[9], cam fiecare acțiune eliberează mai mult sau mai puțin dioxid de carbon, și fiecare emisie de genul ăsta “afectează direct încălzirea globală, accelerând schimbările climatice și producând efecte dezastruoase pentru planetă.” Tot în acel scurt video ni se spune că, “dacă nu trăiești într-o grotă, tu și tot ceea ce deții are propria amprentă de carbon.” Imi place formularea asta: “tu și tot ceea ce deții”. Îmi aduce puțin aminte de Klaus Schwab și ideea lui că “nu vei mai deține nimic și vei fii fericit”. Aici, bineînțeles, este o coincidență. Nu?..
Revenind acum la ce îi spuneam și lui Liviu în acel comentariu de pe Facebook. Era o gaură în stratul de ozon (încă din anii 70) despre care se spunea că provoacă, pe lângă cancer de piele, arsuri, cataractă, și încălzire globală. Ce-i drept, nici până astăzi n-am înțeles care a fost treaba cu acea gaură, fiindcă unii spuneau că temperaturile cresc, alții spuneau că temperaturile scad. Dacă-i cineva să mă lumineze și pe mine, vă rog, explicați-mi în comentarii. Chiar și pe atunci se contraziceau oamenii de știință, unii spuneau că duce la încălzirea globală, alții spuneau că nu, oamenii de rând nu prea înțelegeau ce-i cu ea, s-au interzis multe generatoare de poluare etc. Dar oricum, cred că ne aducem aminte cu toții cum ne uitam pe Discovery la documentarele acelea în care ni se arăta cum ghețarii se topesc din cauza schimbării climatice, cum gaura din stratul de ozon devine o problemă etc. Mai era și acel documentar, Before the Flood, cu Leonardo DiCaprio, și alte documentare cu baieții de la Hollywood care se perindă prin gașca lui Klaus Schwab, adică la World Economic Forum. Deși, recunosc că am văzut documentarul făcut de Leonardo DiCaprio și este chiar interesant.
În fine, acea gaură din stratul de ozon, cea mai mare și cea mai lungă din istoria înregistrată, s-a închis în sfârșit în 2021 (vedeți detalii în linkurile de mai jos [10] [11]). Deci, teoretic, în loc să fie mai rău, ar trebui să fie mai bine. Nu? Așa gândește un om de rând, așa își pune întrebări, iar eu, fiind un om de rând, îmi pun întrebări. Dacă s-a închis acea gaură din stratul de ozon, care mai e problema? Păi, stai, că mai sunt și altele, și mai nou a apărut una de 7 ori mai mare decât cea despre care vă vorbeam. Citez de pe ziare.com: “Un nou studiu condus de către profesorul Qing-Bin Lu de la Universitatea Waterloo din Ontario, Canada și publicat în revista AIP Advances pe 5 iulie 2022, a descoperit în mod neașteptat un fenomen înspăimântător pentru omenire. Expertul a găsit o noua gaură gigantică în atmosfera Pământului, de 7 ori mai mare decât cea de deasupra Antarcticii, care ar putea afecta 50% din populația lumii.”[12] Păi mă, adică toți ăștia care urmăreau cu atenție găurile din stratul de ozon, nu au văzut până acum că este una gigantică?! Este ca și cum te uiți pe harta României încercând să găsești fiecare județ, oraș, localitate etc. dar nu găsești județul Timiș. Ba mai mult, conform expertului acea gaură este prezentă de mai bine de 30 de ani. Profesorul adaugă că “nu era de așteptat să existe nicio gaură de ozon în regiunea tropicală. În al doilea rând, spre deosebire de găurile de ozon din Antarctica și Arctica, care sunt sezoniere, aceasta este în esență neschimbată de-a lungul anotimpurilor, și prin urmare, este invizibilă în datele observate inițial.” Deci pe lângă faptul că este cea mai mare, pe lângă faptul că este veche de 30 de ani și pe lângă faptul că este în esență neschimbată de-a lungul anotimpurilor, ea este… invizibilă. Deci, pe bune, cum urmăresc acești experți clima? Doar în anumite zone? În funcție de ce se așteptau ei să fie? Nu pare foarte științific, cel puțin din punctul meu de vedere. Dacă te ocupi de ceva, ocupă-te, frate, cum trebuie! Ai sub nas cea mai mare gaură în stratul de ozon care stă acolo de 30 de ani și tu n-o observi, pentru că nu te așteptai să fie acolo. În fine.
Cred ca este și o dilemă filosofică: Vrem să reducem pe cât posibil emisiile de dioxid de carbon pentru a prelungi viața pe Pământ, știind că au existat în trecut alte schimbări climatice care nu aveau legătură cu carburanții, sau preferăm să consumăm la fel, fiind conștienți că la un moment dat natura va da de pământ cu noi? Ce vreau să zic este că, de-a lungul istoriei, au tot existat schimbări climatice și alte dezastre naturale (potop, secetă, furtuni, încălzire, înghețare etc.) care au dus la extincția multor viețuitoare, și asta se poate întâmpla și cu noi, oamenii, și cu viețuitoarele de acum. Așadar, dorim ca noi, oamenii, să trăim mai mult, din egoism, știind totuși că noi suntem adevăratul cancer al planetei (noi omorâm tot: natura, animale și chiar semenii și am provocat dezastre ce n-au fost provocate de nicio altă viețuitoare din istoria Terrei) sau preferăm să murim, și să lăsăm natură sa își urmeze cursul natural de resetare, așa cum a făcut-o până acum? După fiecare dezastru natural, natura și-a reluat cursul, viețuitoarele s-au adaptat noului mediu, este vorba de biologie evoluționistă. După noi și animalele pe care le cunoaștem, natura se va regla, alte viețuitoare vor apărea. Cel puțin așa știu eu, nefiind specialist.
Vitele, despre care ni se spune că produc foarte mult gaz metan, și care este practic mult mai nociv decât dioxidul de carbon care are un impact asupra climei, au fost crescute de mii de ani. Au existat și în trecut probleme climatice? Da. Să fi fost datorită vacilor? Posibil. Și-a revenit clima? Da. Că doar nu suntem într-o încălzire continuă. Dacă astăzi avem în Egipt 40 de grade, înseamnă că pe vremea lui Akhenaten era destul de frig în Egipt. Nu? De aceea cred că este ceva care se întâmplă periodic, o dată la un anumit interval de timp, iar apoi clima își revine.
Este clar că din producția de carne de vită profită mulți, chiar și consumatorii. Deci, dacă s-ar trece la mâncat de gândaci sau la mâncare artificială, tot ar fi producători care o duc bine, dar ce facem cu consumatorii? Au gândacii și insectele în general nutrienți? Da. Poate trebuie să ne adaptăm. Poate. Dar suntem siguri că așa vom fenta schimbarea climatică?
Energia electrică este și ea un contributor. Aici sunt de acord că, încet-încet, trebuie să trecem pe alte metode de a produce energie electrică, precum panourile solare și eoliene. De ce? Pentru că, lăsând la o parte partea climatică, oamenii ar putea deveni independenți de furnizorii de energie, și vor putea avea casele întreținute mai ușor, cu energie solară sau eoliană stocată în baterii. Asta dacă nu vom ajunge să plătim pentru razele Soarelui sau pentru vânt.
Petrolul, la fel, poate n-ar mai fi atât de important cum este în prezent, și nu s-ar mai duce războaie în țările cu mult petrol, dacă mașinile și altele ce folosesc petrol ar trece pe energie verde.
Taxa pe carbon, o fi bună sau nu? Cu siguranță, marile companii ar avea de suferit, dar cât de mult ar avea de suferit oamenii? Tot ce spun aici, despre energie solară și eoliene ar trebui să devină în viitorul apropiat o opțiune mai rentabilă pentru omul de rând, pentru a putea face această tranziție. Altfel, doar o parte din oameni își vor permite să aibă o mașină personală de genul Tesla, iar cei care rămân cu mașini pe benzină și motorină vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar pentru această taxă, pe lângă costurile la carburant.
În concluzie, subiectul este ceva mai complex și aduce cu el multe întrebări, iar procesul care se dorește a fi implementat ar putea da rezultate abia peste zeci de ani. Totuși, nu poți bate din palme pentru a schimba clima și nici modul de viață al oamenilor. Sunt implicații în foarte multe domenii ce nu pot fi trecute cu vederea. Așadar, lăsând știrile alarmante, cred că trebuie să existe o mai bună comunicare a oamenilor de știință, care să ne explice ce soluții văd, cum să le implementeze și cum ne-ar putea afecta viața. Faptul că avem la știri de ani de zile secvențe cu oameni picați pe stradă și alte scenarii apocaliptice, nu ajută omul să înțeleagă corect ceea ce se întâmplă și ce se poate face, ci mai degrabă aruncă omul de rând într-o altă teroare. Trebuie să fim raționali, echilibrați, informați corect. Și avem nevoie de oameni de știință care să explice pe înțelesul tuturor. Faptul că apar Leonardo DiCapio sau Greta Thunberg să ne certe și să ne pună să ne urmărim fiecare acțiune în funcție de cât dioxid de carbon producem nu este o soluție. Mai degrabă, este un mod de a-i enerva pe oamenii de rând. Dar, că tot am menționat-o pe Greta, nu mă puteam abține să nu închid acest articol cu următoarea poză.
[1] https://www.tf1info.fr/meteo/canicule-en-france-non-20-ans-ne-separent-pas-ces-deux-cartes-meteo-virales-sur-les-reseaux-sociaux-2226821.html
[2] https://ziare.com/stiri/canicula/cod-rosu-de-canicula-in-jumatate-de-tara-1471633
[3] https://www.mediafax.ro/social/foto-codul-rosu-de-canicula-al-treilea-in-istoria-romaniei-a-adus-sambata-maxime-de-55-de-grade-celsius-la-nivelul-solului-16540576
[4] https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/sudul-tarii-fierbe-cod-portocaliu-de-canicula-543688
[5] https://www.mediafax.ro/social/recomandarile-medicilor-pentru-perioada-de-canicula-14550465
[6] https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/circulatia-feroviara-afectata-de-canicula-cu-ce-viteza-circula-trenurile-in-aceste-zile.html
[7] https://stirileprotv.ro/programe-inregistrate/84/stirile-pro-tv-de-la-ora-19-00-cu-oana-andoni-18-07-2009.html
[8] https://science.hotnews.ro/stiri-terra-24952251-valuri-caldura-canicula-romania-temperaturi-extreme-recorduri-istorie.htm
[9] https://europa.eu/youth/get-involved/sustainable-development/how-reduce-my-carbon-footprint_ro
[10] https://www.theweathernetwork.com/en/news/climate/solutions/ozone-layer-hole-that-was-once-larger-than-antarctica-has-finally-closed
[11] https://public.wmo.int/en/media/news/record-breaking-2020-ozone-hole-closes
[12] https://ziare.com/gaura-ozon/gaura-ozon-noua-descoperire-atmosfera-pamantului-pericol-omenire-boli-incurabile-cancer-piele-1749867
Nu ar mira dacă ar apărea informația ( din neant) ca Putin deține și folosește arma climatică.Ar fi in stare și de asta creatorii de scenarii,se pare ca vor urma războaie si migrații datorită lipsei apei,vor fi eliminate produsele generate de industrii mari consumatoare de apa,se va recicla la maxim apa industrială si menajera,multe se vor întâmpla.
Poate ca încălzirea climatică este un mecanism de apărare a Terrei ,care e un organism viu in tot ansamblul ,împotriva suprapopulării,natura are mecanisme multiple de apărare necunoscute și nebănuite.
Cutia Pandorei încă e deschisă ,nu știm ce viruși vor ieși din permafrostul siberian odată dezghețat
Ar putea avea oamenii avea soarta dinozaurilor ?ambele specii au stăpânit pământul una prin masivitate si forța bruta iar cealaltă prin inteligenta si creativitate.Poate pământul nu trebuie si nu va putea fi niciodată stăpânit ci respectat,îngrijit nu distrus ,exploatat la maxim așa cum e acum.
‘Căldură mare, mon cher!’
…ce bulversant!:)))
–
Caldura, pe de o parte, e o constanta absoluta, din ea se despleteste Caldura Cerului SI Caldura Pamantului,
prin urmare…cummsa fie o constanta absoluta….mare?!:)))
–
in cazul in care ‘Caldura mare e a Cerului, e iar de discutat, ca si ea se despleteste in superpozitii, si ea fiind o constanta, insa absolut relativa :),si cum n-ati precizat cum ‘se misca’ superpozitiile, echilibrand Dinamica Cubului, nu se stie mare lucru nici despre ‘Caldura’ asta.
–
in cazul in care Caldura e a Pamantului…calapodul e cel de mai sus:)), insa si acesta de aici se transfera celui de mai sus,
pentru ca e imposibil sa vorbesti, relativ, chit ca o faci in stil absolut relativ, despre Caldura Pamantului, sau a Cerului, fara sa povestesti despre dinamica Caldurii Cubului. adica a Oului Absolut:)))
–
prin urmare, domnule Pruncu, subiectul ‘Caldura’, in Univers, e suficient de complex incat sa se suprapuna peste subiectul Referinta Absoluta!:))), adica ‘A Treia Componenta a Unicului Foton’, caz in care…chiar eu tre sa zic…Caldura mare, mon cher! :)))))
“Rețelele de socializare dau dreptul la cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor”
Umberto Eco
Aviz și autorului.
Ce sa faci, e o lume libera! 😆
@Bill Gates a scris pe 30/07/2022 la 19:54
Ai atins un subiect extrem de interesant…”social media”…
Aici e o „taina mare”…subiectul a aparut in acelasi timp cu internet/arpanet…nu stiu cine mai tine minte mirc sau yahoo messenger…tot social media erau…prin 2000…a aparut conceptul de networking…prin 2002 daca nu ma insel s-au pus de catre americani la o universitate bazele stiintifice ale social media…scrie in asta…Computer Networks…Andrew S. Tanenbaum…daca mai tin bine minte…era o reteta…erau niste reguli…bill gates se apucase de studiat „medicina” deja…bine,el nu a terminat nimic,prin anul 2 parca s-a lasat de universitate,noroc cu mamica in board-ul ibm si ciordeala de la xerox(mouse,interfata video mi se pare)….celalalt protagonsit mark elliot zuckerberg….tocmai ce era pe la scoala si el…nu a terminat-o…mai interesant…mama lui psiholog…bine cunosc reteta social media…erau niste reguli…cei doi stiau ca daca vrei sa castigi…trebuie sa incalci regulile…cartile sa fie masluite…poate va mai aduceti aminte de asta…are vreo 22 ani de cand il stiu…”Dlh.net – Dirty Little Helper”…
Sa incerc fara sa fac pe „desteptul” sa spun unde au jucat cu „droguri-steroizi”…
1.ca sa domine…regula de baza…monopol nu monopoly…adica trebuia sa fie 1 si al doilea „in gluma” pe piata…aveti „facebook whatsapp instagram facebook messenger”-MONOPOL…”youtube,google,gmail,chome,alphabet” nu concureaza pe acelasi „segment de piata”…aveti retele clona chinezesti acum pentru toate cele mentionate…aveti twitter cam la misto ca numar de useri fata de cele mentionate…aveti linkedln…va explic si asta…un fel de politie/securitate globala pentru angajati…mai rau decat dosarul de cadre…Surprize…Microsoft/Linkedln si Alphabet/Gmail/Youtube/Chorme…sunt pe mana…bara bara…desi oficial sunt concurenti…nu stiu unii de altii
2.De la bun inceput au trisat…nu doar ca au colectat date pesonale…social engineering…marketing targetat…campanii…influentare alegeri…deja e istorie…prima data cand „social media” facebook a fost folosita ca ARMA…a fost in 2010…primavara araba…trebuie sa fii tampit sau nebun sa te gandesti ca americanii nu au avut nici un amestec…bineinteles ca americanii au dat foc lumii arabe folosind Arma Social Media…mai e ceva…oamenii au tendinta sa se autocenzureze…adica ai un profil real si nu spui ce gandesti…”dar ce zic ceilalti despre mine”….”daca nu mai imi gasesc de lucru ca am postat nu stiu ce”…cei de la resurse umane/hr au ajuns atat de infecti ca acum declara deschis ca verifica profilurile oamenilor…cenzura…stat politienesc…totalitarism…dictatura…Da…Asta Vroiau…in Online…in Mediul Virtual…Cibernetic…
3.Au plecat de la premiza ca ii pacalesc pe oameni…pe vremuri fetele mi se pare aveau „oracol”…un caietel…un social media era si ala…doar ca era caietul lor…in online nu detii nimic…contul de mail yahoo gmail hotmail facebook instagram pinterest twitter linkedln tiktok etc NU ITI APARTINE…e al celor care detin platformele…daca acestia doresc pot sterge sau cenzura useri…postari…poate nu intelegeti…Tu Ca User Nu Detii Nimic In Online…Bun…Iti Cumperi Un Ip…O Adresa De Mail…Un Domeniu .ro .com orice…Dar Si Asta…Gazduit Pe Un Server..in Cloud…very trickie…au plecat si de la aceasta premiza…ca Oamenii Dezvolta Simtul Proprietatii In Online…isi Doresc Sa Fie Influenti…Unii Chiar Fac Bani…si Bineinteles ca au speculat aceste slabiciuni umane…
4.Au folosit MAXIM…EXTREM…Social Media in ultimii 12 Ani….Ca Arma De Razboi Psihologic…Doar Ca Fiind O Moda…E Trecatoare…
5.Pai V-am pomenit…meta/facebook/instagram/whatsapp…alphabet/youtube/google/chorme….microsoft/linkedln…ar mai fi oracle…asta e facut de unul care a lucrat la cia…amazon…tot MONOPOL…si apple….Sper ca N-am uitat Ceva…Big 6 parca se cheama
Poate Va Mai Aduceti Aminte Asta…Sper Sa Va Placa
Vremuri
Pasărea Colibri
Hei, tramvai,
Cu etaj si tras de cai,
Hei, joben,
Ce umblai la Mon Jardin.
Hei, bunic,
Cu monoclu erai sic,
Hei, can-can,
Cu picioarele-n tavan!
Toate-au fost la timpul lor
Ceva exagerat,
Anii au trecut in zbor
Si lumea le-a uitat.
Da, da.
Nu, nu.
Hei, pletosi,
Cu pantaloni stramti si soiosi,
Chitaristi,
Zgomotosi si fantezisti,
Mini-jupe,
Foarte scurt si strans pe trup,
Hei, tu, break,
Indracit ca un berbec!
Toate sunt la mod-acum
Si tot exagerat,
Timpul trece ca un fum
Si tot va fi uitat,
Da, da,
Nu, nu.
Canta sala:
Hei, tramvai,
Cu etaj si tras de cai,
Hei, joben,
Ce umblai la Mon Jardin.
Hei, bunic,
Cu monoclu erai sic,
Hei, can-can,
Cu picioarele-n tavan!
Toate-au fost la timpul lor
Ceva exagerat,
Anii au trecut in zbor
Si lumea le-a utat.
Da, da.
Nu, nu.
ps…cat despre caldura…si schimbari climatice…la iarna europenii vor tremura prin case datorita schimbarilor climatice…nu fiindca s-au trezit sa faca razboi cu rusii…si chinezii…iar produsele din china…tocmai se vor dovedi cancerigene si neconforme…de asta vor disparea…nu ca dau chinezii cu flit banilor falsi europeni si americani…Euro si Dolar…
Toate Bune!!!
Incalzirea globala e … globala . De aceea trebuie ca un organism sa dispuna masuri la nivel global, pe deasupra natiunilor .
Tot asa si pandemia fu , normal („pan” ), globala . De aia Ursula a cumparat vaccinuri la tot poporu’.
Acu’ descoperiram solidaritatea in fata crizei energetice . Iar Ursula va distribui gaz la tot poporu’
Toate aceste insiruiri au un termen comun : stirbirea suveranitatii statelor .
Ha, ha, corect si exact! Prea ca la tara!
Era bine daca le-ar fi cumparat Ursula. Le-au cumparat guvernele din banii oamenilor de rand, fara sa-i intrebe daca vor (cum ar fi intr-o democratie mult prea utopica, in care poporul decide).
Pe baza a tot ce am invatat intr-o viata ,la nivel mediu ca atatia
altii,am ajuns la concluzia ca ”incalzirea globala”este CEA MAI MARE
MINCIUNA raspandita in lumea moderna de astazi.In istoria omenirii
s-au raspandit multe minciuni (fac parte din secretele necunoscute
ale omenirii) asa ca ce mai conteaza o minciuna gogonata in plus.
Se stie (fapt dovedit) ca tot ce exista in natura este in echilibru.
Faptul ca in ultimele circa doua sute de ani ,omul a intervenit
brutal sub diverse forme se asupra naturii ,evident ca a influentat
clima pe Tera.Dar ce reprezinta doua sute de ani,in existenta
Terei de milioane de ani? O durata foarte,foarte scurta exprimata
in milionimi de secunda.Crede cineva ca natura nu se va echilibra
singura de-a lungul timpului ? Sa nu uitam ca doua treimi din
suprafata terei o reprezinta oceanele care nu au fost poluate ca
zona de uscat. Pamantul se invarte in jurul axai sale cat si in jurul
soarelui pe o traiectorie sub forma de orbita. Soarele se invarte si el
pe o alta traiectorie ,in jurul stelei Alfa dintr-o alta constelatie,si
tot asa ne invartim prin mai multe galaxii .Toata aceasta miscare de
rotatie influenteaza puternic viata si clima pe tera.Totul este in
echilibru,sau tinde sa ajunga in echilibru.Asa ca putem sta fara griji
cu privire la planeta pamant. Marele pericol nu este incalzirea
planetei,ci pericolul vine din partea unor oameni DEZECHILIBRATI
de pe planeta ,nesatui de profituri,de arme si de razboaie.
@cib
chiar si Clima se supune Dinamicii Anotimpurilor.
–
problema apare atunci cind se manifesta un alt sistem decit Natura,
adica atunci cind se manifesta Antinatura,
adica pe vremurile astea.
–
ce va face Natura in noua paradigma definita de manifestarea Antinaturii?
pai…va face ce stie, ce e. va face Pace.
adica se va dezechilibra pe sine astfel incat ‘adunata’ cu Antinatura sa rezulte…Pacea.
–
acest dezechilibru relativ se manifesta in Dinamica Anotimpurilor.
ca el vizeaza si Clima… rezulta din faptul ca Dinamica Anotimpurilor o acopera si pe aceasta.
–
manifestarea Antinaturii e ceva nou-nout. si bulversant.
prin urmare ramane de vazut cum anume se manifesta dezechilibrele, insa ele vor presupune o bulversare a Climei. insa…in Oglinda, adica proportional cu Actiunile manifestate de Antinatura…
O teorie (lansata de NASA, daca nu ma insel) spune ca exista pe lume patru stiinte fundamentale. Fizica, Matematica, Geologia si Biologia. Primele sunt considerate astfel din motive obiective care nu mai trebuie dezvoltate. Cele doua din urma, pentru ca se ocupa cu studiul propriuzis al planetei noastre. Prima cu studiul genezei, istoriei si evolutiei planetei si a doua cu studiul vietii pe aceeasi planeta pe care traim. Cine are curiozitatea sa citeasca macar un pic de Geologie, isi va da seama ca toata povestea cu incalzirea globala datorata omului e doar o gargara de doi bani. E adevarat ca activitatea umana duce la unele excese nedorite in materie de echilibru ecologic (vezi dezechilibrele biologice din Australia, gen introducerea animalelor de origine extra-australa (iepuri, pisici, oi, etc. care au dus la extinctia sau reducerea marsupialelor) dar de aici si pana la „apocalipsa climatica” e o cale atat de lunga incat azi o vedem si ea nu e, ca sa-l parafrazez pe Eminescu. Din pacate, scoala „moderna” facuta pe retelele sociale, isi arata „roadele”. Daca duduia Greta a ajuns experta in climatologie iar Bill Gates expert in epidemiologie si noi ne luam lumina de la acestia, de ce ne-ar mira „minunatiile” pe care le traim de la o anumita vreme incoace?