„Calea sigură pentru România”: priveghiul politic al lui Marcel Ciolacu

Am fost azi la lansarea proiectului de țară al domnului Ion-Marcel Ciolacu. Am simțit că mi-a îmbogățit viața cu baliverne, grandomanie și discuții sterile, lăsându-mă cu impresia că mai bine nu aș fi fost. Deși mă așteptam la ceva grandios, în stilul clasic al PSD-ului, evenimentul a avut mai degrabă un aer de priveghi politic. Atmosfera generală era apatică, iar intervențiile… ei bine, toate păreau să aibă aceeași unitate ciudată. Am avut senzația că un singur om le-a scris tuturor vorbitorilor discursurile. Toți s-au exprimat într-o manieră lipsită de energie, parcă ar fi donat sânge azi dimineață doar pentru a primi bonuri de masă, iar apoi, slăbiți și epuizați, au venit să recite aceleași laude nesfârșite despre cât de empatic, neconflictual și minunat este Marcel Ciolacu.

PSD-iștii, odinioară recunoscuți ca niște carnivori înrăiți, fani ai micilor și berii, au părut astăzi ca o gașcă de vegani sleiți, epuizați nu doar de lipsa de vlagă, ci și de repetițiile nesfârșite pentru Cotroceni – mereu pregătiți, dar mereu pierzători. Discursurile lor, cândva pline de patos și forță, au sunat anemic, de parcă ar fi fost rostite de niște bărbați efeminați, lipsiți de vigoarea cu care acest partid se mândrea altădată.

Totul părea atât de bine calculat încât mă simt tentat să încep povestirea cu sfârșitul. Fără îndoială, acela a fost momentul cel mai intens al zilei. După ce premierul și-a terminat discursul, toți psd-iștii din sală, o mână de oameni așezați într-un semicerc modest – parcă deja pregătiți să devină viitorul partid de opoziție – s-au înghesuit să-și facă poze cu liderul partidului.

Singura care nu s-a grăbit să-și facă poza obligatorie a fost Gabriela Firea. Îmbrăcată într-un costum masculin, parcă inspirat din eleganța bruxelleză, Firea contrasta ciudat cu primarul Băluță, a cărui ținută amintea de un mafiot efeminat din anii ’30. Părea că cei doi au schimbat taberele, inversând cumva rolurile.

Deputata europeană a scăpat rapid de îmbrățișările colegilor din PSD, de parcă ar fi evitat strânsoarea unui șarpe boa care te sufocă. Fuga ei mi s-a părut o încercare disperată de a se elibera de „îmbrățișarea iubitoare” a colegilor care, în loc să-i ofere susținere, păreau mai degrabă să o asfixieze. A evitat cu abilitate toate pupăturile de partid, făcând fente stânga-dreapta, doar pentru a pune cât mai repede distanță între ea și ceilalți psd-iști, ca și cum prezența lor i-ar fi fost insuportabilă.

După acest final surprinzător de autentic, să revenim la începutul evenimentului. Când am intrat în sală, l-am auzit pe Sorin Grindeanu vorbind singur ca un televizor pe fundal, despre autostrăzi. Aparent, pentru el, subiectul a devenit un fel de mantră. Mai bine s-ar înregistra pe un megafon, căci oricum pare să repete același discurs la nesfârșit, indiferent de ocazie. La fel de bine, ar putea trimite o hologramă la următoarele evenimente, să nu-și mai piardă timpul în carne și oase. Ar fi o economie de timp și energie, căci în mod evident, nu spune nimic nou.

Anton Hadăr, președintele Federației Naționale Sindicale Alma Mater, părea că tocmai a ieșit dintr-o scenă de „Jurassic Park”, un veritabil dinozaur sindical care și-a făcut loc printre noi. Este peste putința mea de înțelegere cum nu se găsește nimeni să-l înlocuiască după atâția ani. Așa cum liderii politici se agață de funcții, liderii de sindicat par să fi descoperit o formulă secretă a longevității. Dacă politicienii schimbă măcar costumele, „sindicaliștii cinstiți” par blocați într-un ciclu fără sfârșit, repetând aceleași discursuri prăfuite, fără ca nimeni să aibă curajul să aducă un suflu nou.

Mai departe, discursurile celorlați vorbitori au fost departe de a aduce vreo valoare adăugată. Alexandru Găvan, alpinist și activist de mediu, a reușit să ne ofere o lecție despre natură… dar cine își mai amintește de acest lucru? Radu Lăzăroiu, director general la ROMAQUA GROUP, a avut și el de spus, dar mesajul său a fost la fel de memorabil ca apa plată.

Laura Badea Cârlescu, campioană olimpică la scrimă, părea să fi venit mai mult pentru a-și face apariția decât pentru a oferi un discurs inspirațional. Vlad Sabadus, fermier, a încercat să ne vorbească despre roadele pământului și cam atât. Lucian Florea, fondatorul lanțului fast-food Fryday, a adus în discuție, evident, mâncarea, dar a lăsat impresia că a venit doar să-și promoveze afacerea. Dragoș Damian, CEO al companiei Pharma Terapia Cluj, a încercat o intervenție mai serioasă, dar gesturile sale au ridicat mai multe întrebări decât au adus răspunsuri. A apărut cu o pungă din care a scos un costum de protecție, botoșei și bonetă, lăsându-ne să ne întrebăm ce mesaj încerca să transmită. Era oare o demonstrație a eficienței companiei sale în domeniul sănătății, sau doar o încercare bizară de a atrage atenția? Oricum, apariția sa a părut lipsită de sens, aducând o notă de confuzie în cadrul unui eveniment deja saturat de ambiguitate. Iar în final, Mihaela Jurca, director adjunct la Transilvania FOREST Production, a vorbit despre păduri, dar nimic nu a rămas în mintea celor prezenți.

În mijlocul acestui amalgam de discursuri și prezentări care nu au reușit să capteze atenția, premierul României a pășit în față pentru a-și recita discursul, citit de pe cele cinci promptere amplasate în salonul de „Recepții” de la Palatul Parlamentului. Lozinca “Calea sigură pentru România” plutea deasupra membrilor de partid, într-un roșu bolnăvicios, ca un ecou vizual al felinarelor din cartierul roșu din Amsterdam. Într-adevăr, singura certitudine în viață este moartea, iar în rest, totul rămâne nesigur, inclusiv viitorul pe care PSD-ul îl propune sub această lozincă.

La un moment dat, Ciolacu, citind de pe cele cinci promptere, a afirmat că i-a ascultat cu atenție pe toți antevorbitorii săi. Dar cum putea să știe în prealabil ce vor spune aceștia? Altfel, cum să spui că i-ai ascultat pe toți, când tu citești de pe prompterul pregătit dinainte?

Discursul premierului Ciolacu, deși bine structurat, a fost lipsit de substanță și nu a reușit să transmită nimic demn de reținut. În loc să contureze o viziune îndrăzneață pentru viitor, Ciolacu s-a mulțumit să facă promisiuni vagi, lăsându-ne cu aceeași întrebare: unde ne duce cu adevărat „Calea sigură pentru România”?

În concluzie, lansarea proiectului de țară al domnului Ion-Marcel Ciolacu a fost, din păcate, un eveniment lipsit de strălucire, fără nimic memorabil. De la discursurile monotone ale vorbitorilor până la atmosfera apatică din sală, totul a lăsat impresia unei repetiții pentru un spectacol deja uitat. Proiectul de țară promovat de Ciolacu, în stilul său clasic PSD-ist, nu a reușit să inspire sau să ofere o viziune clară pentru viitor. Aceasta este, din păcate, esența politicii românești contemporane – mult zgomot pentru nimic.