Calea sigură să distrugi încrederea într-o economie de piață
Mai puțin de 70% dintre românii cu vârsta intre 20 și 64 de ani lucrează. Refuzul pieței muncii înseamnă, de fapt, neîncrederea în relația de muncă, neîncrederea în patronat și în statul care guvernează această piață. Este, de fapt, eșecul societății în care trăim, atâta timp cât cetățenii nu o consideră suficient de dreaptă pentru a asigura fiecăruia, în mod cinstit, un loc.
Dacă astăzi guvernul/parlamentul decide să scadă taxele celor care poartă șapcă, de fapt crește taxele celor care nu poartă șapcă. Motiv suficient de bun să ceară și să obțină scutiri de taxe și cei care poartă bască, fes, tichie sau pălărie. Mai devreme sau mai târziu, același guvern/parlament va ajunge să desființeze scutirile de taxe pe motiv că sunt prea mulți cei care le primesc. Iar mai apoi va crește taxele tuturor, pentru a acoperi gaura din buget creată de scutirile oferite cu generozitatea frunților prea înguste.
Ei bine, merită să ai încredere într-o astfel de lume? O întrebare pe care majoritatea politicienilor nu și-o pune niciodată, trăind cu certitudinea plinătății de sine. Harta de mai jos este, de fapt, harta încrederii europenilor în statele în care trăiesc, cu minime în Italia și România și maxime în Austria, Elveția și Olanda.
Economia României s-a dovedit un capitalism de succes, atâta timp cât politicienii s-au abținut sa intervină excesiv.
În ultimii 10 ani, însă, am avut parte de o clasă politică prea harnică, în sensul rău al cuvântului. O clasă politică ce nu poate sa se abțină să modifice de două ori pe săptămână codul fiscal.
Avem un stat dominat de politicieni au mai multe idei decât cărțile citite. Idei ,,originale”, neexperimentate nicăieri și cu un potențial distructiv catastrofal.
O economie capitalistă are nevoie de trei lucruri simple:
– stabilitate a legislației fiscale
– reguli simple și clare în economie
– impozite mici și egale pentru toți.
Pe cale de consecință, tot ce este mai rău pentru o economie sunt regulile inverse celor de mai sus:
– schimbări dese ale legislației fiscale
– reguli multe, întortocheate și neclare, scutiri de impozite pentru anumite categorii, tratament abuziv asupra altora
– impozite mari in raport cu efectul acestora.
Mai simplu explicat: calea sigură să distrugi încrederea într-o economie de piață este să faci reguli speciale, excepții pentru diferite categorii.
De fapt, clasa noastră politica, cea care inventează reguli speciale în economie, dar mai ales în fiscalitate și apoi le schimbă brusc este un imens Ceaușescu care se joacă cu blocurile în miniatură de pe machetele sărmanului București.
Asta înseamnă că un ingredient important al capitalismului ar fi o clasă politică înzestrată cu răbdare. Cu răbdarea de a nu modifica legea fiscală în fiecare săptămână, cu răbdarea de a nu crește taxele, cu răbdarea de a nu da facilități fiscale. Cu răbdarea de a lăsa piața să funcționeze.
Practic, starea deplorabilă a economiei noastre de piață este, în totalitate, efectul hărniciei politicienilor, care au bulversat de nenumărate ori piața.
Așa am ajuns, de exemplu, să fim singura țară din UE care are CAS și CASS plătite integral de angajați, dar și țară cu cele mai multe, dar și cele mai scurte facilități și excepții . Multe pentru că fiecare politician mai răsărit are idei năstrușnice și le pune în practică. Și scurte pentru că piața le elimină rapid ca fiind excentrice și neavenite.
Și când te gândești că mama și tata politicienilor prea harnici și ,,originali”, inventatorii acestui stil de taxe mărite combinate cu excepții fiscale, au fost Liviu Dragnea și Darius Vălcov…
(Petrișor Peiu)
Capitalismul nu e viabil. Nu numai ca Marx a avut dreptate dar avem cel mai bun exemplu privind la occidentul colectiv. E o catastrofa, o ruina infloritoare 😀