CCR a respins definitiv candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale>

Călin, file de ticluire judiciară

Deși  preconizasem prin toamnă că nedoritul Călin Georgescu va fi săltat, din rațiuni superioare  de stat, de la domiciliu, lucrurile s-au petrecut altcumva, indezirabilul fiind oprit în trafic și dus la parchet. Dar nu orice parchet, ci la cel mai Înalt, acolo unde se strâng toate firele plasei de siguranță națională. Presa a vuit, emisiunile s-au oprit brusc și firesc, cum să ratezi asemenea breaking news ?! Suporterii penalului  s-au bulucit înspre ușa organului represiv și  tensiunea socială a crescut alarmant. Cât  să  se lase cu o plasare sub control judiciar a tipului care, altminteri, era acum președintele României.  Mda, de la extaz la agonie rămâne de-a pururea un singur pas, nimic nou pe lume ! Dar și  invers e valabil, să fim optimiști! Sau pesimiști ? Numai că la fel de adevărat este și că „o răzbunare nu vine niciodată prea târziu. Ea își justifică de fiecare dată cruzimea”[1]!  Și, s-o recunoaștem fără ocolișuri, vatra valahă a cunoscut răzbunări cu ghiotura, n-ați observsat culoarea sângerie  a pământului traco-dacic ?

Cum eram plecat din  bătătura  valahă, am așteptat cu nerăbdare să citesc ordonanța procurorilor, că sunt jurist, iar nu  taximetrist (scuze !) să pun botu’ la propaganda canalelor oficiale mirosind greu a diversiune ordinară ! Și m-am apucat, cu niscaiva întârziere, însă a meritat efortul. Pe naiba efort,  treisprezece (să fie cu ghinion?) pagini de  bălmăjeală juridică de  se amuză și curcile! Nu mai vorbesc de milițienii de odinioară, mai dibaci în a încropi un act de acuzare decât  iacobii de astăzi. Sigur, nu-i tocmai ușor să treci de la Elodia la „activități  infracționale cu dispersie la nivel național”, al  căror propagator ar fi anonimul  Motocu, odinioară spălător de geamuri prin Bănie. Ei bine, de aici, de la juvetele devenit pericol public  cu penetrare până la București începe scorneala anchetatorilor. Așadar, „ca urmare a percheziției informatice efectuate asupra sistemelor informatice găsite în posesia inculpatului Motocu Marian și a analizării însemnărilor făcute de către Motocu Marian în agendele găsite la domiciliul acestuia în urma percheziției informatice, s-a conturat posibilitatea ca acesta să facă parte dintr-o organizație cu caracter fascist, cu membri în mai multe județe ale țării, având ca scop nu doar propagarea în spațiul public a ideologiilor legionare, negaționiste și extremiste cu tendințe antidemocratice și anticonstituționale (în videoclipurile identificate cu ocazia percheziției informatice afirmă că este necesară desființarea partidelor, confiscarea averilor politicienilor și  judecătorilor după ce vor fi uciși) ci și racolarea de noi membri pentru coagularea unui nucleu cu orientare de extremă dreapta sub cupola unei «mișcări naționale» care, în final, să comită violențe împotriva evreilor, politicienilor, judecătorilor, partidelor politice, străinilor etc, pentru a instaura un regim grevat pe principiile naționalismului extremist (astfel cum rezultă din videoclipurile identificate cu ocazia percheziției informatice, românii sunt superiori tuturor celorlalte nații -superioritatea nației-, evreii, maghiarii și rromii sunt inferiori și o amenințare pentru identitatea națională – excluderea celorlalți-, influențele externe trebuie respinse -izolaționismul-, istoria națională este prezentată într-o versiune idealizată – cultul trecutului glorios -, apelul la măsuri extreme, violente, pentru protejarea intereselor naționale – militantismul -). De asemenea, din studierea agendelor s-a conturat posibilitatea ca o parte dintre membrii acestei grupări să fie foști militari în rezervă ce au deținut grade de ofițer în diferite instituții ale statului”.

Pfu, e groasă rău, bibicilor, s-a pus de-o dezintegrare  a statului și noi habar n-aveam ! Caut să mă dumiresc și dau pagina, însă stupoare, aflu că „persoane neidentificate până în prezent, au constituit în România organizații cu caracter fascist, cu membri (n.m. am tăiat eu un „i”) în mai multe județe ale țării, având ca scop propagarea în  spațiul public a ideologiilor antisemite, legionare, negaționiste și extremiste cu tendințe antidemocratice, anticonstituționale și racolarea de noi membri (n.m. am tăiat eu un „i”)  pentru coagularea unui nucleu cu orientare de extremă dreapta sub cupola unei «mișcări naționale» care, în final, să comită violențe împotriva evreilor, politicienilor, judecătorilor, partidelor politice, străinilor etc, pentru a instaura un regim grevat pe principiile naționalismului extremist”. Răsuflu ușurat, ce mai contează rigoarea juridică în patria „lucrului  bine făcut” lăsată nouă, guguștucilor, de vrednicul Iohannis? Consecvent din fire ca orice bovină cu ștaif  cornut, mă aplec asupra probelor  odioaselor fapte și iată ce pescuiesc:

– un „apel telefonic cu Călin Georgescu. Marian Motocu îi transmite că s-a întâlnit la Craiova cu oamenii trimiși de Călin Georgescu, Mocanu (George Mocanu, parlamentar din 2010 în Moldova, Alianța pentru Integrare Europeană) și s-au expus puncte de vedere. Marian Motocu organizează în februarie o întâlnire la Alba lulia (Horia, Cloșca și Crișan) și îi cere să participe și Călin Georgescu. De asemenea, este posibil să ajungă pe 15 ianuarie la Mihai Eminescu, dar Călin Georgescu nu poate participa. Călin Georgescu transmite că dacă lucrurile merg bine, va începe în ianuarie, că există un plan, o strategie cunoscută doar de el. Așa cum i-a transmis acum un an, nu s-au legat lucrurile, din multe motive iar Marian Motocu va avea locul lui în această acțiune. Călin Georgescu îi recomandă să stea aproape de George Mocanu, el nu va fi membrul niciunui partid politic și speră că luna aceasta să se concretizeze. «Este o șansă pe care o jucăm acum… de câștigat câștig sigur»”;

– un apel la  ambasada Rusiei la București  prin care  cere să discute  cu col. Ignatiev Evgheni, wow ! Gata, totul e limpede, muscalii uneltesc iarăși  la instaurarea dezordinii în arcul carpato-danubiano-pontic! Apropo, în dosare ce mi-au trecut prin fața ochilor n-am găsit o mențiune despre convorbiri telefonice  purtate, de pildă, cu ofițerii  americani plantați în ambasada  lor.

Îmi reprim nedumerirea și-mi constitui lectura, curios să pricep ceva din documentul ce  a pus pe jar o națiune întreagă, vâlvorită la foc perfid de tudorii, gâzii și prelipcenii  noii ordini jurnalistice ! Că tot ei îl înmormântaseră deunăzi   și pe Putin,  a cărui cătătură era rău prevestitoare, bașca tremurul corpului și tentativele de asasinat ce-l vizau!

Evrika, „au fost identificate un număr de aproximativ 150 de mesaje
directe între MARIAN MOTOCU si CĂLIN GEORGESCU”,  motiv să se rețină  că ultimul „a afirmat de-a lungul timpului în interviuri, declarații ori postări în mediul online consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe  afirmații cu caracter elogiativ (n.m. pardon, „elogios” ! Donez un DEX redactorului  ordonanței!) / laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța ș.a.”.

Și sunt înșirate dovezile! Zdrobitoare,  zău, vi le arăt și vouă, dacă promiteți să nu vă stricați  de râs!

De pildă, „la data de 02.10.2021, într-un discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piața Universității din București, numitul Călin Georgescu reproduce nu doar cuvintele, dar și gesturile și tonul mareșalului Ion Antonescu în discursul ținut la marea adunare legionară din 6 octombrie 1940: «Prin liniște și credință, prin ordine și unire, prin muncă și iubire, cu Dumnezeu înainte».

La încetarea discursului, GEORGESCU CĂLIN a efectuat salutul
legionar.

Afirmațiile numitului GEORGESCU CĂLIN, în care elogiază Mișcarea
Legionară, pe liderul său, Corneliu Codreanu ori pe mareșalul Ion Antonescu se manifestă în mod vădit în cadrul unui interviu găzduit de SECHILA ELENA
(soția lui SECHILA EUGEN-IONUȚ), la care a participat în data de 16.06.2020, pe platforma Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei circumscris temei «Supraviețuirea identitară a poporului român».

Scopul interviului a fost de a produce o schimbare de percepție cu
privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care GEORGESCU CĂLIN a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ (sic!) la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța ș.a., după cum urmează:

(00:33:34) «Mișcarea Legionară (…) a fost cea mai puternică esență și
expresie de sănătate și de voință proprie venită din poporul român.
»

(00:34:36) «Și chiar dacă conducătorul Mișcării Legionare, Corneliu
Zelea Codreanu, alături de aproape 17 mii de comandanți care au fost atunci
înlăturați… pe mine mă doare că această înlăturare nu a mișcat pe nimeni din
ceilalți aflați în țară. Pentru că această abnegație a Mișcării Legionare ne-a
demonstrat un lucru pe care-l vedem astăzi: nu a fost suficientă pentru crearea unui stat puternic și pentru transformarea unei populații într-un popor. Pentru că nimeni nu s-a mișcat atunci când aceștia au fost înlăturați. Cum și azi sunt foarte puțini, ori din neînțelegere, ori din rea-credință, pentru care nu se mișcă, însă  unul, daca e vertical, acela va duce mai departe această lumină sfântă a dragostei de neam, de moșie și de limbă.
»

(00:41:52) «Imnul nu se potrivește cu eroismul poporului român, cu
jertfa lui. A fost un singur gest politic uriaș, unirea, iar România este azi mai
dez-unită ca niciodată. Dacă ar fi Hora Unirii „ hai să dăm mână cu mână, cei
cu inima română
»… inima română, inima acelor sfinți care au stat peste 20 de
ani în munți. Ogoranu (…) Moța, Marin
(Ion I. Moța și Vasile Marin, membri ai
Mișcării Legionare interbelice, au participat în Războiul Civil Spaniol, unde au
luptat alături de forțele fasciste conduse de generalul Francisco Franco împotriva republicanilor. Ion I. Moța și Vasile Marin au decedat pe frontul de la Majadahonda la data de 13.01.1937, iar decesul lor a fost interpretat de către legionari ca un element ideologic central) și câți alții. Au avut un singur ideal să murim pentru Cristos, pentru patrie, cu credință nelimitată în Cristos și țară, închizi ochii și spui asta… e ceva… cuvintele sunt de prisos, nu ai ce să spui la așa ceva. Mă scuzați…”

(00:46:35) «Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc.»

Acest citat îi este atribuit lui lon-Gavrilă Ogoranu, care deși nu a fost
membru formal al ideologiei legionare, a solidarizat cu idealurile acesteia, sens în care imaginea sa a fost asociată de neolegionari ca motiv ideologic central.

(00:57:00) «Spiritul creștin pe care l-a promovat Mișcarea Legionară
când gen. Cantacuzino stătea cu un flăcău din Moldova să ridice zidurile unei
biserici din Dâmbovița, asta înțelegem prin spiritul creștin.»

(01:05:00) «Mareșalul Antonescu a fost un om extrem de curajos, un
bărbat puternic care a venit în cele mai dramatice momente ale neamului
românesc și care nu a avut forțe să-i stea alături (…) A fost un erou pe care va trebui, când se va scrie istoria adevărată, să-l respecte în profunzime.
»

(01:06:40) «Ion Gavrilă Ogoranu a fost ultimul dac liber. Ce expresie
profundă… brazii se frâng, dar nu se îndoiesc… ar trebui să fie o emblemă în
fiecare școală.
»

(01:07:10)  «Nae lonescu a fost vârful de lance al Mișcării Legionare.»

(01:09:25) «Nicoleta Nicolescu a fost o zeiță a demnității, mâna
dreaptă a căpitanului (…) demnitatea femeii la absolut.
» (Nicoleta Nicolescu a fost o membră importantă a Mișcării Legionare, având gradul de comandant
legionar și ocupând funcția de șefă a Cetățuilor de fete – organizații de femei,
echivalentul cuiburilor ai căror membri erau doar bărbați.)

(01:09:50) «Ioan Moța a fost un erou titanic. A dovedit că atâta timp
cât trăiești se poate muri pentru Hristos. A murit ca un erou și a trăit ca un sfânt. A fost omul nou pe care și-l dorea Mișcarea Legionară.
»

(01:11:10) «Corneliu Zelea Codreanu a fost un erou, un iluminat. Omul
ăsta a făcut practic a 3-a unire. Nu dădea ordin, el chema. A unit zeci de mii de  oameni cu un singur țel și o singură vibrație.
»

Cu referire (sic!) la sintagma «Nu dădea ordin, el chema», GEORGESCU CĂLIN a exprimat la data de 01.09.2024 într-un clip video diseminat pe canalul[2] propriu de YouTube de lansare a campaniei electorale că «acest mesaj al meu de astăzi nu este o campanie electorală, este o chemare».

(Călin Georgescu, despre cei care susțin legea împotriva
extremismului:
«Vânzători de țară. Trebuie tratați ca atare» / Despre Ion
Antonescu, criminal de război:
«Un erou pe care poporul român ar trebui să-l
respecte cu profunzime
» https://wvw.g4media.ro/video-calin-georgescu-despre-cei-care-sustin-legea-impotriva-extremismului-vanzatori-de-tara trebuie-tratati-ca-atare-despre-ion-antonescu-criminal-de-razboi-un-rou.html).

În septembrie 2020, într-o postare în mediul Online, numitul
GEORGESCU CĂLIN afirma:

«Spunea Gavril Ogoranu: „Care au spălat cu sângele lor fața
României, pătată de lașitate și trădare”. Oare cum s-ar fi comportat acești
oameni, care scoteau săgețile și plumbii, trași de gloanțele dușmane, din piept în fața a ceea ce se numește coronavirus, COVID-19. Această prostie de neimaginat, dusă până la stadiul de crimă din partea globaliștilor astăzi. Ce ar fi spus mareșalul Antonescu la acest lucru, dar ce-ar fi spus Alexandru loan Cuza sau  Corneliu Zelea Codreanu și mulți alții? Ce ar fi, cum ar fi apreciat ei acest lucru? Ar fi căzut în genunchi în fața influenței internaționale, cum cad cei  de astăzi? Dar ce ar fi spus Ion Gavrilă Ogoranu sau cei peste 600.000 de minți luminate, de eroi adevărați pe care i-a dat națiunea română și care au intrat în pușcăriile comuniste din 1945 până în 1964? Dar ce ar fi spus cele 4.000 de femei, de o măreție sublimă, care au fost torturate și măcinate în pușcăriile comuniste, de la Micaela Ghițescu, Aspazia Ionel Petrescu la Nina Moică, Elisabeta Rizea, la Ioana Arnăutoiu și multe altele, când în beciurile securității pline de igrasie, de șobolani, unde colcăiau viermii și erau nu unul, erau sute, mii de microbi și au ieșit teferi? De ce? Pentru că au crezut și au biruit ceea ce astăzi oamenii nu sunt capabili. Urmașii acestor eroi nu sunt capabili să înțeleagă acest lucru și astăzi se dovedește cine are credință și cine nu. Pentru că altfel, oamenii se zbat în aceeași lașitate astăzi. Nu-l caută pe Hristos ca să-l salveze, nu-l caută, ci-l caută ca să-l răstignească. Astăzi, așa cum se spune, dacă Hristos ar reveni a doua oară, oamenii l-ar răstigni din nou. Și astăzi se vede neputința și eșecul de proporții al bisericii care nu a fost capabilă să clădească oameni integri, curajoși, cu Dumnezeu în ei și cu credință nemăsurată, așa cum spunea Mișcarea Legionară, în Hristos și țară, și au creat oameni slabi,fricoși și care cad în genunchi la orice steag fals. Știți, tot ceea ce facem în viața asta vine din două locuri: din iubire sau din frică. Și oamenii au ales frica. Acolo unde este frică nu este iubire, și de aia este atâta violență în această lume, pentru că nu există iubire. Iar frica este de două feluri: frica de libertate și frica de moarte. De libertate, pentru că atunci când ești liber, ești responsabil de ceea ce faci și ți-e frică, te duci pe valul mulțimii, și de aia nu poți ajunge pe Everest. Iar frica de moarte, care astăzi este… sau prin care astăzi este controlată toată omenirea, nu doar România…
»”.

Mă frec la ochi, beau două pahare cu apă și inspir adânc, să-mi recapăt luciditatea. Vasăzică, toate mârșăviile infracționale săvârșite de Călin Georgescu datează din… 2020 și 2021, adică de vreo cinci ani. Ce-or fi păzit oare autoritățile statului  de n-au intervenit  până în prezent? Să fi fost în cârdășie  cu soțul Cristelei?  Sau le-o fi debilizat temutul coronavirus ? Apoi, care-i conotația penală a citatului „Prin  liniște și credință, prin ordine și unire, prin muncă și iubire, cu Dumnezeu înainte”? Știți, chiar și cei mai odioși criminali încredințează câteodată posterității  o vorbă de duh, însă asta nu înseamnă riscul  pușcăriei pentru ăla care o folosește în viitor! De asemenea, referitor la Ion Antonescu, o observație de ținut minte: „După căderea Franței, în mai 1940, care ne-a făcut să plângem de mânie în masă, a trebuit să cedăm Basarabia rușilor (cu consimțământul lui Hitler, așa cum ne fusese de altfel smulsă și în 1812, cu consimțământul lui Napoleon), o parte a Transilvaniei ungurilor, care nu aveau niciun drept la ea, sudul Dobrogei bulgarilor, care au rămas siderați de entuziasm și de surpriză. Războiul nemților împotriva rușilor a fost singura noastră șansă pe care ne-o dădea istoria crudă și noi am înșfăcat-o cu o furie de naufragiat înconjurat de rechini, salvat ca prin minune de o navă de pirați. Între pirați și rechini, naufragiatul alege nava, fără să stea pe gânduri, și e greu să-l blamezi. În timpul acestui război care a durat trei ani, românii au fost mai fericiți, în ciuda sacrificiilor, decât în cei douăzeci de ani de pace comunistă care au urmat. Aș vrea să văd pe cineva care-ar îndrăzni să susțină contrariul”[3]. (Ferească sfântu’ să fi prins vremurile  astea scriitorul fugar, sigur se alegea cu vreo măsură preventivă !) Cât privește  tema „supraviețuirii identitare a poporului român”,  pe cuvânt că n-are nimic ilegal, dimpotrivă! Caracterizarea Mișcării Legionare e  valabilă numai la începutul  ființării ei, altminteri n-ar fi îmbrățișat-o cu naivitate întreaga intelighenție română. Să-i amintim, bunăoară, pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Nae Ionescu și  toți ceilalți grupați în jurul revistei Gândirea. Desigur, ei au decontat din plin  momentul acela de rătăcire  ideologică, dar  nimeni nu i-a exclus din literatura universală,  nu doar băștinașă!

Întorc filele, din nou și din nou, ce s-a întâmplat cu mesajele directe – aproximativ 150 ? În afară de enunțarea lor, nimic! Pesemne că nu conțin afirmații extremiste, legionare, antisemite, anticonstituționale, antidemocratice  bla-bla-bla… Sau n-or  exista, că n-ar fi întâia  dată când  între vorbă și faptă  se cască… minciuna, neadevărul ! Apropo,  ce i-o mâna în luptă  pe unii  magistrați să-și încheie lamentabil cariera, ce resorturi intime i-or determina să se   compromită profesional  iremediabil?

Nu în ultimul rând, mă contrariază asocierea  cu  Ion Gavrilă Ogoranu,  mai ieri erou al  rezistenței anticomuniste,  căruia i s-a dedicat și un film artistic[4] cu un uriaș succes intern. Să-l fi reevaluat pe făgărășean istoricii din Ministerul Public, intrigați la culme că „brazii se  frâng,  dar nu se îndoiesc” ? A, obișnuiți să  execute comenzi, bineînțeles, s-au enervat teribil constatând că lozincardul Călin (un șartlatan politic, în percepția mea!)  „nu dă ordin, el cheamă” ! Oho, și câți năvlegi îi  ascultă chemarea înșelătoare și găunoasă! Numai că „democrația e singurul sistem compatibil cu libertatea și demnitatea umană,  dar are un viciu incurabil: n-are criterii de  selecțiune a valorilor.

Deci democrația e sistemul social în care face fiecare ce vrea și-n care numărul înlocuiește calitatea… Triumful cantității împotriva calității. Bergson a fost acuzat în  micul dicționar filozofic al lui Stalin că e  fascist.

Fără să gândesc în stilul darwinismului  social, nu pot să rămân indiferent la incapacitatea democrației de a asigura selecțiunea naturală a valorilor. Democrații  gândesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate și unde e majoritate, hai  la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democrație. (…)

Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost  și atât. Dar toți proștii ăștia, luați împreunã, sunt un principiu istoric.

Prin însăși ordinea ei ideologică, democrația îl obligã pe idiot să stea alături de  geniu și să-i poată zice: ce mai faci, frate?  Partea proastă este că oamenii de excepție  pot ajunge captivi în cirezile democrate.  Ce decide masa are un caracter absolut,  deoarece prin masă se exprimă specia. Prin  individ se exprimă personalitatea. Numai  că, uneori, un individ ajunge să influențeze foarte mult asupra maselor. Aceștia sunt aleșii. Istoria este făcută de aleși. Paradoxul societății umane este că mulțimea îi produce pe conducători, iar aceștia  o conduc”[5]. Aidoma lui Petru Țuțea, mărturisesc defel năzatic: „Eu nu sunt democrat. Am asemănat democrația cu jigodia la câine: nu scapă decât cei care sunt tari”.  Iar ca să scap, m-am decis să nu votez și mi-am respectat hotărârea luată în  tinerețe.

În fine, pe cine interesează  opțiunea mea,  să fim serioși! Mai  important e că „fapta inculpatului GEORGESCU CĂLIN de a adera și sprijini organizația cu caracter fascist, rasist ori xenofob formată din MARIAN
MOTOCU și alte persoane (n.m. care ?), constituie infracțiunea prev. de art. 3 alin.(1) din  O.U.G. 31/2002, respectiv: inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup;

  • fapta inculpatului GEORGESCU CĂLIN de a elogia Mișcarea
    Legionară, pe liderul său, Corneliu Codreanu ori pe mareșalul Ion Antonescu,
    inclusiv prin reproducerea inegrală, în data de 02.10.2021, în public a discursului acestuia constituie infracțiunea prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002, respectiv promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe;

– fapta inculpatului CĂLIN GEORGESCU de a adera și sprijini
organizația cu caracter fascist, rasist ori xenofob formată din MARIAN
MOTOCU și alte persoane (n.m. care ?), de a elogia Mișcarea Legionară, pe liderul său, Corneliu Codreanu ori pe mareșalul Ion Antonescu, inclusiv prin reproducerea inegrală, în data de 02.10.2021, în public a discursului acestuia constituie infracțiunea prev. de art 6 alin. (1) din Legea 157/2018, constând în inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații”.

Și „întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă că numitul CĂLIN GEORGESCU a săvârșit infracțiunile enumerate mai sus și nu sunt aplicabile cazurile prevăzute de art. 16 C.p.p., în cauză se poate dispune măsura controlului judiciar față de inculpat.

Măsura preventivă a controlului judiciar este necesară în vederea
asigurării bunei desfășurări a procesului penal precum și pentru a se preveni comiterea unor noi infracțiuni.

În acest sens reținem faptul că inculpatul CĂLIN GEORGESCU a
comis infracțiuni de o gravitate ridicată. Mai mult, măsura preventivă este
proporțională
cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului având în vedere modul de săvârșire a infracțiunilor.

Raportat la persoana inculpatului, modul și mijloacele de comitere a
faptei, se constată că măsura preventivă restrictivă de drepturi a controlului
judiciar este necesară și proporțională cu scopul urmărit prin luarea acesteia:
asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii
inculpatului de la urmărirea penală și prevenirea comiterii altor fapte de natură penală, celelalte măsuri preventive fiind excesive prin raportare la criteriile analizate anterior”.

Ce ți-e și cu „gravitatea ridicată a faptelor” invocată  de acuzatori… În 2021, nici pomeneală de așa ceva, și nici  în 2022, și nici în 2024, cu toate că individul candida… la tronul prezidențial! Brusc,  procurorii  s-au dezmeticit și au sărit pe  infractor ! Mda, mâine, poimâine te  poți trezi  priponit că nu știu când ți-ai dat cu părerea despre Antonescu, Codreanu, Ceaușescu sau Decebal, halal stat de drept ! Ceea ce mă îngrijorează și mă revoltă  deopotrivă este  maniera inchizitorială  în care organele de urmărire penală abordează istoria  – ca dogmă  religioasă, supusă  dictonului  „Crede și nu cerceta” ! Or, istoria trebuie discutată și rediscutată  de fiecare  generație, dezbatere la capătul căreia se întâmplă  adesea ca monștri să devină sfinți  și viceversa! Din  perspectivă jurisprudențială,  speța reprezintă  un precedent extrem de primejdios pentru democrația  originală de care e cu neputință să ne dezbărăm!  Fără alte comentarii, campania „Continuă, continuă, hârtia rabdă tot!”[6] e în toi și are rădăcini adânci în năravul Justiției  de pe Dâmbovița.

 

 

P.S. 1: Ca specialist al Dreptului penal, mă simt ofensat citind asemenea ticluiri botezate pompos ordonanțe  și hotărâri judecătorești, întrucât aruncă în derizoriu un  sistem întreg. Speram ca în cele patru-cinci luni de  vânătoare judiciară, autoritățile să  stabilească ba intervenția ocultă  a Kremlinului, ba banii negri și nedeclarați și folosiți în  campania electorală, ba alte ticăloșii în complicitate cu fel de fel de indivizi  dubioși, mai ales că inculpatul a negat că l-ar cunoaște pe  fugarul Potra, mercenarul cu dezlegare de la stat! Că astfel ne-a vârât  în tărtăcuță scârboasa mașinărie de dezinformare !

 

 

P.S. 2:  Prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei sectorului 1 s-a reținut că „există o suspiciune rezonabilă doar cu privire la săvârşirea infracţiunii de promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracțiuni de genocid contra umanităţii și de crime de război, precum şi de promovare, în public, de idei, concepte sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art.5 din O.U.G. nr. 31/2002”, cu o motivarea străvezie și  peltică. Dar maurul și-a făcut datoria, scopul scuză mijloacele, numai mijlocitorii rămân veșnic sub oprobriul public!

 

P.S. 3: Concomitent cu această victorie a Justiției contra democrației, „într-o demonstrație spectaculoasă de vigilență și profesionalism, bravii procurori ai națiunii au reușit să dejoace un complot malefic care amenința însăși stabilitatea și dăinuirea statului. După luni întregi de investigații intense, folosind tehnici avansate precum «ascultatul la ușă» și «interceptarea conversațiilor din Cișmigiu», acești gardieni ai democrației au arestat un grup periculos de pensionari care plănuiau o lovitură de stat.

Liderul conspirației, un fost general de 101 ani, a fost prins în flagrant delict în timp ce își lustruia bastonul – evident, o armă letală destinată răsturnării guvernului. Alături de el, o doamnă de 92 de ani, periculoasă recidivistă cunoscută pentru revoltele sale de la coada la pâine, a fost surprinsă tricotând un pulover codificat, ce conținea mesaje secrete despre «suveranitate și pensii decente».

Potrivit procurorilor, acest grup de bătrâni rebeli intenționa să preia controlul statului printr-o metodă diabolică: ocuparea treptată a băncilor din parc, de unde urmau să răspândească idei subversive despre «vremuri mai bune» și «respect». Există chiar suspiciuni că aceștia ar fi conspirat să distribuie plăcinte de casă funcționarilor guvernamentali pentru a-i corupe cu gustul tradiției.

«Este clar că avem de-a face cu un complot bine organizat. Oricine poate vedea că acești indivizi au urmărit să instige la haos. Spre exemplu, unul dintre ei a fost surprins citind o carte despre Revoluția de la 1848, ceea ce ne demonstrează clar că pregătea o insurecție», a declarat un procuror implicat în caz, în timp ce consulta un dosar gol.

În urma acestei operațiuni de amploare, procurorii au cerut detenție preventivă pentru suspecți, având în vedere pericolul iminent pe care îl reprezintă pentru siguranța națională. «Ne temem că, dacă rămân în libertate, ar putea continua să influențeze opinia publică cu povești despre onoare, cinste și alte concepte depășite», a mai adăugat un anchetator, mândru de munca sa. Într-un comunicat remis azi, DIICOT mulțumește Institutului «Ana Aslan» pentru colaborare, în special prin informațiile prețioase furnizate despre grupul de infractori”[7].

Și cum să nu-mi  aduc aminte de o arestare celebră, a lui Argetoianu? Astfel,  când au intrat în casă, agenții i-au spus: „«Nea Costică, hai să mergi, că ţi-a venit și dumitale rândul». Noapte fiind, cu căciulița de lână cu care dormea pe cap, Argetoianu le-a spus: «Da’ slab mai este regimul ăsta dacă îi este frică și de un băşinos ca mine !»”. Scena e povestită de Ştefan Andrei în Jurnal din închisoare, volumul I. Astăzi se întâmplă așijderea, numai că bășinoșii sunt acuzați că s-ar fi încârdășit întru răsturnarea ordinii de drept, absurdul n-are limite!

 

 

 

[1] Vintilă Horia, Jurnalul unui țăran de la Dunăre

[2] Călin Georgescu – Canalul Oficial.

[3] Vintilă Horia, Jurnalul unui țăran de la Dunăre

[4] Portretul luptătorului la tinerețe, regizor Constantin Popescu

[5] 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea

[6] Belu Zilber, Actor în procesul Pătrășcanu

[7] Bogdan Tiberiu Iacob, Justiția în acțiune: Demantelarea rețelei criminale „Geriatrica”

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Călin, file de ticluire judiciară”

  • Voi – ăștia de và considerați speciali – și care prin poziția D-voastrà de formatori de opinie ați fost urmăriți, citiți, ascultați de zeci (poate sute) de mii de plebei, v-ați jucat de-a aristocrația până ați ajuns în dictatură. Vă puțea Georgescu, nu era bun Antonescu, dădea bășini Argentoianul lui Ștefan Andrei…🤨 Toți niște nemernici naționaliști nedemni de voi. Băi! Noi pu.imea am trecut cu gâtul plecat prin dictatura antonesciană, prin comunism, prin „tranziția democrației” și am supraviețuit cu capul plecat. Voi?! Voi ați umplut pușcăriile mereu, pe voi v-a decimat cel mai mult regimurile totalitare ÎNTOCMAI pt că erați SPECIALI și nu vă încadrați în sistem cu proștii (care erau mulți și pe care se baza sistemul în a exista). De ce nu v-ați dus voi mă în locul lui Georgescu să conduceți revoluția? Vă put proștii, nu? 🤨 De-aia bă n-o să vărsăm o lacrimă când vă vine acuși rândul.

  • Frumos și trist!
    Frumos povestit și triste vremuri s-au abătut peste patria natală!
    Aveți har!
    Succes!

  • „Ceea ce mă îngrijorează și mă revoltă deopotrivă este maniera inchizitorială în care organele de urmărire penală abordează istoria – ca dogmă religioasă, supusă dictonului „Crede și nu cerceta” ! ”

    „Organele ” pe langa faptul ca sunt niste organe , au totusi posibilitatea unei justificari a deciziilor : legile strambe concepute special pt a impiedica dezbaterea istorica si care creeaza posibilitatea promovarii unor mituri botezate „istorie ” convenabile unora.

    • Comunismul n-a murit! UE e o tiranie de extremă stânga, pare-se. Iar țara a ajuns, din nefericire, sub controlul juveților. E mai greu să-i vezi din interior. Restul e consecința indiferenței și a propagandei media, controlată de aceiași juveți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *