Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Când axa aliaților se frânge

Nu mai e un secret că există o comunicare strânsă, bidirecțională între creierul din cutia craniană și cel din intestin. Un lucru cunoscut de mult (pare-se din secolul XIX), dar dat uitării (ca multe altele) și redescoperit în urmă cu câțiva ani. Experții o denumesc axa creier-intestin, sau creier-microbiom. După cum bine știm din articolele anterioare, microbiomul – acea floră microbiană care populează intestinul – are un cuvânt greu (ba chiar mai multe) de spus în procesele de reglare din corpul nostru, în imunitate și chiar în decizii. De câte ori nu am „presimțit” ceva, nu am perceput acea „senzație din burtă”, prima care ne-a șoptit ceva despre cineva, încă înainte ca informațiile să ajungă la creierul „de sus” și să fie analizate și concluzionate în decizii cât de cât argumentate? De câte ori nu ni s-a făcut greață și nu ni s-a întors stomacul pe dos doar la gândul că…? De câte ori nu am simțit fluturii din stomac la vederea cuiva și de câte ori nu am decis ceva spontan („din burtă”)?

Multe dintre decizii sunt luate de creierul „de jos”, cel mai vorbăreț dintre cele două creiere, care are să-i spună multe celuilalt. 90% dintre informații circulă de jos în sus și nu invers. Așadar, de multe ori decide „cimpanzeul emoțional” din noi. Mai ales în situații de stres, când se cer decizii imediate, în lipsa cărora ne-ar fi pusă în pericol viața. Dar o facem și atunci când mergem la urne și ne încropim „alegerea” din tot felul de emoții stârnite de persoana respectivă (simpatie, fizionomie, timbrul vocii), rareori și din fragmente de rațiune. O facem și atunci când vedem sau auzim pentru întâia oară o persoană, pe care o catalogăm într-un fel sau altul. În realitate, „vocea interioară” se bazează pe comparații cu emoții vechi stocate în arhiva din care le extrage. Mulți o preferă însă nu în ultimul rând pentru că îi scutește să-și mai pună la treabă câțiva dintre cei 100 de miliarde de neuroni din etajele superioare, fiind mult mai comod pentru ei să se lase pe seama celor 100 de milioane din burtă. Că doar tot neuroni sunt și oricum comunică cu cei de sus, ba chiar se folosesc de același limbaj chimic (serotonină, dopamină) și de aceleași căi puse la dispoziție de cel mai mare nerv parasimpatic din organism – nervul vag.

Într-adevăr, axa celor două creiere este de o importanță covârșitoare, iar creierul din burtă nu este doar un paradis pentru bacterii și un centru de comandă al digestiei, ci și un factor esențial pentru buna funcționare a ambelor creiere: cel din cap și cel din abdomen. Datorită burții „simțim” că suntem invadați de otrăvuri și agresori periculoși și, în urma știrilor trimise de la fața locului, celălalt creier ia decizia de epurare (prin vomă ori diaree). Ba chiar s-au descris boli precum depresia, autismul, anxietatea, intestinul iritabil, Parkinson ori demența Alzheimer, dar și infecții serioase (septicemii) care au drept punct de plecare leziunile unuia dintre etaje și care s-au răsfrânt asupra ambelor prin intermediul axei. Mai bine de 50 de afecțiuni care au la bază defecțiuni ale acelei axe au fost semnalate până acum. Nu mai vorbim de imunitate, fiindcă se știe că peste 80% dintre celulele sistemului imunitar sunt localizate în intestin.

Dar de ce lăsăm cimpanzeul emoțional să decidă? Și, sunt chiar toate deciziile sale de lepădat? „De vină” este o parte destul de veche filogenetic a sistemului nervos central, una care poartă numele „sistem limbic”. Acea parte se află în căutare permanentă de emoții plăcute, emoții cu care să alimenteze memoria calculatorului central și pe care să le aibă la dispoziție și data viitoare când o să fie pus în fața unor situații asemănătoare. Emoții care „dotează” persoana respectivă cu un statut social de excepție (o mașină luxoasă!), care-i conferă putere (e deasupra concurenței!), îi aduc bucurie (așa încât face coadă de noapte la un magazin care urmează să aducă cea mai nouă generație de gadgeturi). Astfel de emoții vor constitui „argumentele” prin care vor fi justificate deciziile luate, spunem noi, rațional. Iar specialiștii în marketing s-au adaptat. Așa se face că de mult nu se mai oferă spre vânzare lucruri utile, durabile, bine făcute, ci emoții și senzații. Cu cât mai tari și mai plăcute, cu atât mai bine pentru comercianți și clienți deopotrivă.

Până și propaganda pandemică, războinică sau pacifistă tot pe emoții se bazează. Aici propagandiștii și-au ales unele negative, dar și acelea tot emoții sunt și pot la rândul lor să ne influențeze sentințele, făcându-ne să acționăm fără întârziere. Mai ales atunci când ni se insuflă consecințele nefaste ale non-acțiunii. Din păcate pentru ei, au cam exagerat cu porțiile și cu durata fricii induse și, în loc să ne stimuleze luarea deciziilor – scontate de ei –, au condus la înființarea de tabere beligerante. Creierul din burtă îl alimentează pe cel de deasupra cu emoții dintre cele mai vii, creierul principal scotocește în arhivă după comparații, ambele se ciorovăiesc, își dispută dreptatea, ne azvârlă dintr-o extremă în alta cu opinii și argumente cu tot. „Covidioți” și „putiniști” sunt declarați toți cei care pierd timpul cu despicatul firului în patru. De partea „corectă” a baricadei sunt toți ceilalți. Aceia care aruncă cu pietre dincolo, urlând și amenințând cu delațiunea și cerând pedepsirea tuturor acelora care pun piedici mersului „conform” al lucrurilor.

Nici Covidul și nici dictatorul mefistofelic (declarat bolnav psihic) nu se cer înțeleși, spune răspicat una din tabere. E destul că ei există. Există și fac ravagii care se cer contracarate imediat prin măsuri și sancțiuni drastice. (Nu cumva succesele mediocre ale psihiatriei sunt cauzate și de imposibilitatea de înțelegere a mecanismelor respectivelor maladii?) Să te ferească cine trebuie de punerea la îndoială sau de încercarea de a „cerceta astfel de legi”, a căror înțelegere te clasează automat în categoria alienaților mintali. Cine are dreptate? Nu cumva și unii și alții se lasă conduși de emoții? Inițial așa este. Diferența o face modul cum se raportează la ele și ce fac cu acele unelte numite „emoții”. În timp ce unii se limitează, cum spuneam, la oblojirea rațiunii (la nevoie o pot suplini cu omniprezenta inteligență artificială, una care chiar nu doare când „funcționează”!), ceilalți se debarasează treptat de povara emoțională și încep să(-și) pună întrebări, cu scopul de a înțelege. Și aici ițele se încurcă și mai tare, iar fronturile se separă prin prăpastii de netrecut.

Nu urmăresc emisiunile televizate pe tema războiului decât foarte rar, fiindcă pandemia m-a învățat că majoritatea acelora pun la grea încercare răbdarea și mai ales rațiunea. Nu o dată au reușit să deregleze substanțial acea axă dintre creiere și să provoace tulburări serioase, fizice și psihice. Prețul vizionării unor astfel de „comunicări” a mers de la dureri insuportabile de stomac, cap și abdomen, la depresie și fobii de tot felul. Întâmplarea a făcut însă să dau peste o astfel de confruntare televizată între aceiași parteneri (cu nume și prenume) din timpurile dominate de dictatura virusului Corona. Acum „experții” dezbăteau dictatura războinică și crimele ei și, cum îi stă bine oricărei confruntări, fiecare convorbitor se poziționase de partea opusă a axei disputelor. Unul apăra cu intransigență poziția victimei și blama printr-o ploaie de sudălmi și invective gestul atacatorului, celălalt încerca să deslușească modul de gândire și evenimentele premergătoare agresiunii, mergând pe firul care leagă cauza de efect. Discuția a degenerat ca și pe vremea când se discuta despre virus și pandemie și în scurt timp totul s-a transformat într-un măcel verbal (că ideologic nu se poate numi), în care s-a implicat și moderatorul, altminteri neutru și nepărtinitor în dezbaterile pe alte teme. Ambii (moderatorul și avocatul victimei) s-au dovedit absolut inflexibili și impenetrabili la orice propunere ori tentativă de „înțelegere” a agresorului. Înțelegere care nu se voia scuză ori clemență pentru comportamentul impardonabil al acestuia, ci doar o șansă – fie ea cât de plăpândă – de a-i prezice următoarea mutare și respectiv de a veni cu soluții pentru rezolvarea conflictului.

Un conflict la fel de absurd ca și discuția la care am asistat o perioadă, fiindcă nu m-au ținut nervii să merg până la capăt. Mă întreb totuși cum pot unii oameni să-și imagineze că a împroșca pe cineva – care nici măcar nu e de față – cu tot felul de injurii ar aduce cuiva vreun beneficiu și ar însemna vreo rezolvare. Cu siguranță că nu există ființă umană pe această planetă care să nu condamne războaiele și opresiunile de tot felul (cu excepția neoamenilor care le produc și întrețin). Conflictele înseși sunt dovada elocventă a eșuării rațiunii în fața emoțiilor și a instinctelor dezlănțuite. Cum să repari axa dereglată, decât umblând exact acolo de unde a pornit defecțiunea? Stând răstignit în fotoliul unui studio de televiziune ori de aiurea și scuipând un șuvoi de ocări? Cât de bine ne-am identificat adevărații dușmani în pandemie și în viața de zi cu zi și prin ce mijloace? Majoritatea celor care iau apărarea „necondiționată” a victimelor și condamnă la fel de „necondiționat” agresorul, ezită adeseori să se „amestece” într-un conflict în plină stradă ori prin vecinătate, ba chiar sunt de părere că „o fi făcut ea (victima) ceva, de-a fost bătută/violată!” Cu aceeași „consecvență” comandă tot felul de inutilități prin Amazon, contribuind la și mai marea îmbogățire a celui mai bogat stăpân de sclavi din lume. Nu cumva ascensiunea lui Putin e urmarea firească a neînțelegerii ascensiunii lui Hitler, chiar și astăzi, la 80 de ani de la catastrofă?

În ce măsură putem sprijini victimele și cum putem dezamorsa proiectilul agresorului, odată conflictul declanșat? Cu emoțiile, cu rațiunea, poate cu amândouă? Mereu merg cu gândul la sistemul nostru imunitar (aflat în strânsă interdependență cu cele două creiere despre care vorbeam) și încerc să caut acolo răspunsul. Îmi imaginez o ființă umană ingenuă, proaspăt venită pe lume și naivă imunologic. Adică o ființă lipsită complet de apărare imunitară, inclusiv de aceea cu care ne înzestrează natura la naștere. Orice contact cu orice intrus oricât de inofensiv, i-ar fi letal în câteva zile. De ce? Deoarece niciuna dintre celulele care o compun nu l-ar (re)cunoaște și nu s-ar putea apăra. Ar fi dependentă în permanență de produse de import, de „arme” (anticorpi, antibiotice etc.) introduse din afară și care se cer mereu înlocuite la anumite intervale. Și, ce-i și mai trist: Lucrurile ar decurge astfel tot restul vieții, fiindcă niciuna dintre celulele corpului nu are cum și de la cine să învețe să-și recunoască potențialii dușmani.

Merg și mai departe cu reflecțiile și iau de data asta un sistem imunitar înnăscut competent, dar lăsat neinstruit. Un copil căruia i s-a interzis contactul și joaca pe afară cu cei de vârsta lui, ținut aproape sub un clopot de sticlă și protejat de măști, mănuși, dezinfectanți și alte echipamente, rechizite pe care de-acum le cunoaștem cu toții. Ce vor face acele celule instruite în uter să recunoască și să combată străinii, dar care n-au fost testate niciodată și nici nu și-au mai repetat lecția învățată? Vor uita, așa cum e firesc. Iar uitarea se transmite și generațiilor următoare și se răzbună la primul atac serios din afară. Până și specialiștii (anticorpii) extrem de eficienți, pe a căror apărare ne bazăm, iau naștere la rândul lor din studierea aprofundată a adversarului. Victoria lor nu se datorează insultelor adresate peste gard invadatorului și nici sancțiunilor aplicate, ci unei bune și eficiente cunoașteri. Antibioticele sunt arme-sancțiuni care distrug orice, inclusiv flora din ograda proprie. Anticorpii distrug doar dușmanii pe care îi cunosc perfect. Până și vaccinurile și orice formă de prevenție își fac efectul tot pe bază de cunoaștere.

În plus, acele milioane de celule imunitare, oricât de diferite ar fi, știu să comunice și să conlucreze. Faptul că ne menținem în viață se datorează acelei impecabile colaborări. Și atunci? Noi de ce ne bazăm pe puterea vorbelor stârnite de emoții necontrolate? Pentru ce ne lăsăm dezbinați? Experții nu știu totul despre cauzele perturbărilor în funcționarea acelei axe dintre creiere. Dar se pare că stresul prelungit și bombardamentul cvasi-permanent cu hormoni de stres precum cortizolul ori adrenalina distrug celule cerebrale și micșorează anumite segmente din creierul „de sus”, mai cu seamă sistemul limbic (generatorul emoțiilor) și creierul frontal (controlul emoțiilor). Cum se manifestă asta? Doar câteva simptome: lipsa de idei, incapacitatea de a rezolva probleme, de a planifica și de a prevedea, lipsa de concept, incapacitatea de a căuta și găsi soluții alternative, imposibilitatea de a învăța din greșeli, pierderea memoriei de lucru. Calități și abilități care practic fac din noi oameni.

Nu sunt puțini aceia care suferă din cauza dereglării axei dintre cele două creiere. Numai de intestin iritabil suferă fiecare al cincilea. Cum arată situația celorlalte 50 de tulburări ori frângerea totală a axei rațiune-emoții, însoțite de dispariția filtrului care să estompeze efectele emoțiilor asupra psihicului, e greu de spus. Ne izbim de ele însă tot mai des în ultima perioadă, mai cu seamă de când locul rațiunii a fost cedat (preluat de) IA. Atunci când rațiunea vine dintr-o anexă aflată în buzunarul purtătorului, programabilă de terți și fără nicio legătură anatomică ori fiziologică cu vreunul dintre creiere, nu-i greu de ghicit amploarea dereglărilor.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

22 comentarii pentru articolul „Când axa aliaților se frânge”

  • Intrebare absolut inutila:
    Dumneavoastra spuneti ca-s doua categorii distincte:
    1.- „putiniști” – sunt declarați toți cei care pierd timpul cu despicatul firului în patru.
    2.- cei care se lasa prostiti de emotii, „urlând și amenințând cu delațiunea”.
    .
    Ar fi gresita observatia ca si la prima categorie poate functiona in exact aceeasi masura „prostirea de emotii” sau altfel de lucruri mai putin „pure” decat despicatul firului in patru ?
    (Nu stiu sigur cum e pe alte meleaguri, dar pe aici cam asa se intampla. Vedeti de exemplu sectiunea „Războiul, dincolo de propaganda de război” de pe acest site, ca sa ramanem aici, de comentarii nu mai spun.)
    Ati gasit asemanari intre pandemie si razboi. Sa spun in schimb si doua diferente:
    -pandemiile nu vin la comanda cuiva, a unei persoane.
    -pandemiile vin, lasa victime si se termina, pleaca. Ocupantii nu pleaca, vedeti Crimeea, cel mai recent caz, ca despre lagarul socialist risc sa provoc nostalgii daca zic.

    • Sau si mai direct, ca e cu eticheta si definitie si poate nu e clar:
      Ar fi gresita observatia ca si la „putinisti” sa poate functiona in exact aceeasi masura „prostirea de emotii” sau altfel de lucruri mai putin „pure” decat despicatul firului in patru ?

      • Nu, observația nu e deloc greșită. Am spus-o și în text: Nu cumva și unii și alții se lasă conduși de emoții? Inițial așa este. Diferența o face modul cum se raportează la ele și ce fac cu acele unelte numite „emoții”.
        Din păcate, doar cu emoțiile nu se lasă plecate nici pandemiile (vezi slăbirea imunității ca efect al fricii și al emoțiilor negative) și nici ocupanții.
        Cel mai mult au de suferit singurele ființe nevinovate: copiii.

  • Felicitari pentru subiectul ales, doamna doctor, si pentru felul în care l-ati prezentat.
    Ar fi perfect daca toata lumea ar cunoaste cât de important este „creierul din burta” si flora intestinala.
    .
    Citeam odata despre un studiu în care s-a transferat flora intestinala de la un soarece obez la altul sanatos si s-a descoperit ca soarecele care nu era obez a început sa se îngrase si el, sa-si schimbe preferintele gustative si felul de a-si înghiti hrana.
    Aveti idee daca s-a ajuns ca pacienti umani obezi sa fie tratati prin transfer de flora intestinala de la persoane sanatoase?

    • Mulțumesc.
      Da, transferul de floră intestinală se practică de mult, în special pentri infecțiile recurente cu C. difficile, ocazie cu care s-a observat și „efectul secundar” pe greutatea corporală. Se practică și pentru multe alte afecțiuni provocate de disbioza intestinală, dar mai sunt încă multe de lămurit.
      https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4895930/

      • Va multumesc. Stiam despre ICD, dar as vrea sa îndrum un prieten obez pentru un asemenea tratament si nu cunosc unde.

  • prin urmare atunci cind vorbim despre IA in fapt noi despre una dintre superpozitiile Mintii vorbim.
    definitia IA, de azi, nu face doua parale. in fapt pentru a defini IA iti trebuie…tot impul din Univers, deci…Definitia IA se gaseste…la Infinit.

    IA in sus…IA in jos, insa omul mai degraba habar n-are ce inseamna Matematica, adica desavarsirea matematicii, proprie IA si numai ei

    IA este o ‘inteligenta artificiala’ care se! naste a doua oara,…poveste clasica in creatie, pentru ca si omul se va misca plenar abia atunci cind se va naste a doua oara.
    daca sistemul de invatamant actual se concentreaza pe Acumulare, deci acumularea a fost cea udata, cum sa fie altul fructul, altul decit IA?

    la limita, Desteptaciunea, acumulind in stil fibonacci, catre Infinit, tinde sa devina o ‘ecuatie de miscare’, insa fara sa si fie una. adica tinde sa devina Inteligenta, fara insa sa si fie ( prin chiar natura Definitiei pe care Infinit o poarta )

    Inteligenta e o ecuatie de miscare.
    inteligenta poate descaleca pe orice taram al stiintelor si se va descurca fara sa fi Acumulat ceva.
    identifica ‘date, le vara in ecuatie si…gata!, treaba merge brici.

    tocmai de-asta am si zis ca Sistemul de Invatamant ar trebui despletit in superprozitii,
    in stil non, evident,
    pentru ca…si Inteligenta sa fie udata, Desteptaciunea avand ca Gradinar chiar Lumea Mare.
    bineinteles ca Natura se ocupa singurica de asta, in mod…natural, insa…’facerea’ omului e facere de Pace, nu-i asa? :)) adica… se ridica si el la masura vrmurilor, ca doar e Om :)), deci nu sta si se uita lung, stand de geaba

    Oamenii tre sa stie care e treaba cu IA, dupaia sa aleaga liber .
    despre IA am povestit…pina dincolo de maduva, cindva…poate ca vorbele care s-au! manifestat atunci cind doua maini au dat de-o tastatura… vor rasari, iar mai apoi vor urma Anotimpurile 🙂

  • Cunoasterea inseamna Daruire, …cum sa te cunosti pe tine insuti Acumulind?!

    Stiintele lumii si au cam atins limita, atunci cind Desteptaciunea, adica IA, s a apucat de… acumulat.
    In curind ‘un om destept’ va fi o banalitate, daca omul ala s a cobectat la IA, scurcircuitindu si propria ‘minte’.

    Mintea ( Creatiei, Universului ) se exprima prin superpozitii. ‘Mintea omului’ e superpozitia Mintii xare șade pe Tronul numit Inima.
    Cum lasi un om…fara Inima?
    Ca daca te ai apuca sa i ciordesti Inima…e greu, ca…Definitia Inimii e inaccesibila.
    Asa ca…ii suntezi Mintea, deci indirect Inima-
    Tocmai de asta si stim ce l asteapta pe om,…printre altele: conectarea mintii lui cu IA proprie unui computer cuantic.

    Conectandu se astfel, omul devine Destept. deci iata cum arata ‘noul sistem de invatamant’ : ii cobectezi pe toti timpitii la IA si ei devin, brusc, Destepti.
    Destepti, insa lipsiti de Inima.

    Astfel, e mai cu folos sa arunci stiintele lumii asteia la gunoi, decat sa te trezesti ispitit in mod plenar.
    insa omul…doar asa isi verifica ecuatia de miscare, alegind intre Superpozitiile Mintii, prin urmare ele se vor manifesta aievea, implacabil.

  • Exceptional! Multumesc! Chiar daca intuiam anumite lucruri, explicatiile sunt perfect lamuritoare. Am asa o banuiala ca ati fost foarte buna si la stiintele exacte prin scoala, chiar daca sunteti medic. Explicatiile dvs foarte bine ordonate si logice stau marturie. Poate ma insel da’ nu cred!

    • doamna doctor e… perfectionista.

      • doamna doctor, daca eram si io perfectionist… aveam sanse sa ne intelegem. așa…
        aia e.

        • Nu mă aflu în căutarea perfecțiunii, ci „doar” a adevărului. Așa că… șansele există 😉

    • Mulțumesc!
      Într-adevăr, m-au pasionat mai toate disciplinele în școală 🙂
      Și, deși se spune că medicina este o artă, nu pot pretinde că mi-a prisosit vreuna. Medicina are nevoie de foarte multe științe, de la matematică, fizică și chimie și până la geografie sau istorie. Cel puțin asta am constatat eu.

      • Cind…’totul’ este un Intreg, cum sa fie altfel stiintele care se apuca sa l studieze?! 🙂

        fiind perfectionista crad chiar mai mult!:)), ca v ati extins aria clasica a stiintelor pe care le folositi :), io asa simt:))

    • Cib, de acord, doamna doctor este si un foarte bun profesor. De aceea, poate o sa-ti explice domnia sa într-o zi la ce folosesc metodele de relaxare. Adu-ti aminte ce faza mi-ai facut când ti-am recomandat Trainingul Autogen Schultz.
      🙄

      • @geo
        Lasa vrajeala cu mindfulness-ul! Uite aici formula: Nr IQ= c x 1/nr Booster mARN! (c= constanta). Cu cat creste timpul de observare a reactiilor adverse ingrijoratoare, cu atat scade constanta c. Hai salam alecum, ca la voi la Paris!

      • Dora, te rog, eu am bacul in iunie, asa ce te rog explica si mie in formula de mai jos: ce se intampla daca nr. de boostere e zero si de ce constanta poate sa scada, ea constanta fiind?

        • De parca se poate explica gândirea unui geniu neînteles… 🙄
          🙂

        • @spike
          Corecta observatia. Normal ca toata vrajeala era doar ca sa-l enervez pe geo! Mor ce-mi place cat e de conformist si pacifist e. Parca ar fi comandantul de detasament de pionieri de pe vremuri. Copil model, nu alta. Oricum, e amicu’ meu si nu ma pot supara pe el, orice ar face! Glop-glop!

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog