Când nenorocirea devine piață de desfacere și de consum

(Dona TUDOR)

De la pandemia care a închis lumea,  la războaiele care o țin sub arme

Pandemia a venit fără tancuri, dar a cucerit planeta.

Pandemia a închis granițe, a golit străzi, a oprit avioane și a transformat respirația omului într-o problemă de securitate mondială.

În câteva luni, lumea a înțeles că sănătatea nu este o chestiune particulară, ci însăși infrastructura nevăzută a civilizației.

Apoi au început marile mișcări.

Laboratoarele  lucrau zi și noapte.

Contractele  de miliarde.

Vaccinurile  cumpărate înainte de a fi produse.

Măști, combinezoane, ventilatoare, teste, dezinfectanți, spitale improvizate. Guvernele care nu găseau bani pentru prevenție au găsit, peste noapte, resurse uriașe pentru urgență.

Nu cercetarea medicala a fost vinovată.

Nu medicii care au intrat în saloane au fost problema.

Medicii au salvat vieți și au plătit adesea cu propria lor sănătate.

Dar în jurul suferinței s-a ridicat repede o economie colosală, cu intermediari, cu licitații, cu monopoluri, cu contracte confidențiale și  cu profituri pe măsura fricii.

Pandemia ne-a arătat un adevăr incomod: omenirea investește mai ușor în catastrofă decât investește în evitarea ei.

Când pericolul s-a îndepărtat, entuziasmul pentru prevenție s-a stins.

În țările OECD, cheltuielile destinate prevenirii au urcat în timpul pandemiei până la aproximativ 6% din totalul cheltuielilor pentru sănătate, dar au coborât din nou la aproape 3% în 2023.

Medicina primară a reprezentat doar aproximativ 14% din cheltuielile medicale.

Cu alte cuvinte, după ce incendiul a trecut, lumea a început din nou să economisească tocmai de unde nu trebuia, de la extinctoare.

Omul sănătos nu produce urgență.

Omul sănătos nu cere pat de spital, investigații repetate, operații, tratamente permanente.

Omul sănătos merge pe picioarele lui și nu pune în mișcare decât modest industria sănătății.

Bolnavul cronic, în schimb, devine fără voia sa un consumator fidel: analize, consultații, medicamente, dispozitive, internări, recuperări.

Nu este nevoie de o conspirație mondială.

Este suficient un sistem economic care plătește mai bine tratamentul decât prevenția, procedura mai bine decât timpul acordat pacientului și medicamentul administrat ani întregi mai bine decât boala împiedicată să apară.

În mai 2025, Organizația Mondială a Sănătății a adoptat Acordul privind pandemiile, tocmai pentru a îmbunătăți prevenirea, pregătirea și accesul echitabil la vaccinuri, tratamente și mijloace de diagnostic.

Documentul este și o recunoaștere indirectă a faptului că lumea nu a fost nici pregătită, nici egal protejată în fața  lui COVID-19.

Dar înainte ca omenirea să-și încheie socotelile cu pandemia, așteptau la cotitura, războaiele.

Și din nou, lumea a căpătat «dinamism».

Fabricile de armament și-au mărit producția.

Bugetele militare au crescut.

Bursele au urmărit prețul petrolului, al gazului, al metalelor și al muniției. Generalii au redesenat hărți, diplomații au traversat continente, iar marile companii au semnat contracte pe termen lung.

Cheltuielile militare mondiale au ajuns în 2025 la aproximativ 2.887 de miliarde de dolari, în al unsprezecelea an consecutiv de creștere.

Trei state din lume,  Statele Unite, China și Rusia au însumat împreună peste jumătate din cheltuielile militare ale intregii planete.

Pentru pace se cer studii de fezabilitate.

Pentru război se deschid imediat liniile de credit.

Pentru un spital nou se negociază ani.

Pentru o baterie de rachete se găsesc bani în câteva săptămâni.

Pentru prevenirea unei epidemii se invocă austeritatea.

Pentru pregătirea unui conflict se invocă securitatea națională.

Pulberea de razboi costă.

 Glonțul produce.

Racheta și drona creează locuri de muncă, exporturi și influență strategică.

Iar după ce distruge un oraș, același război produce o nouă piață: reconstrucția.

La sfârșitul anului 2025, necesarul estimat pentru reconstrucția și redresarea Ucrainei ajunsese la aproape 588 de miliarde de dolari pentru următorul deceniu. Pentru Gaza, evaluarea realizată pe baza distrugerilor până în octombrie 2024 indica nevoi de reconstrucție și recuperare de aproximativ 53 de miliarde de dolari.

Mai întâi se plătește arma care dărâmă.

Apoi se plătește compania care reconstruiește.

Între cele două facturi rămâne omul: mort, rănit, refugiat, mutilat sau condamnat să-și caute casa printre ruine.

Aceasta este asemănarea tulburătoare dintre boală și război: amândouă creează urgență, iar urgența suspendă întrebările.

În vreme de panică, prețul devine secundar, controlul slăbește, contractul trebuie semnat imediat, iar cine întreabă prea mult este acuzat că împiedică salvarea.

Totuși, nu trebuie să cădem în nedreptatea generalizării.

Medicamentul nu este glonț.

Vaccinul nu este rachetă.

Medicul care salvează un copil nu poate fi pus alături de negustorul de arme. Nici apărarea unui stat atacat nu este moralmente identică agresiunii.

Problema nu este existența medicinei sau a apărării.

Problema este sistemul care descoperă valoarea sănătății abia când omul se îmbolnăvește și valoarea păcii abia când orașele ard.

Pandemia și războaiele ultimilor ani ne-au arătat că omenirea este capabilă de mobilizări extraordinare.

Omenirea poate inventa  vaccinuri într-un timp nemaiîntâlnit.

Omenirea  poate transforma industrii, poate muta trupe, poate crea coridoare logistice peste continente și poate cheltui mii de miliarde atunci când frica o obligă.

Întrebarea este de ce omenirea nu pune același dinamism în păstrarea vieții înainte ca ea să fie amenințată.

De ce nu există în omenire aceeași grabă pentru spitale, școli, apă curată, cercetare, prevenție, diplomație și combaterea sărăciei?

Poate pentru că pacea și sănătatea sunt tăcute?

Poate pentru ca pacea și sanatatea  nu produc explozii?

Poate pentru ca pacea și sănătatea nu produc burtiere de televiziune cu ” breaking news-uri”” și reuniuni diplomatice de urgență?

Pacea și sănătatea nu creează eroi peste noapte și nici profituri spectaculoase într-un trimestru financiar.

Pacea lasă fabricile de muniții fără comenzi.

Sănătatea lasă farmaciile fără clienți permanenți.

Dar tocmai aici se află măsura unei civilizații: nu în câți bani poate câștiga din suferință, ci în câți bani As no  este dispusă să cheltuiască pentru ca suferința să nu înceapă.

Războiul și boala pun lumea în mișcare.

 Pacea și sănătatea  țin lumea în viață.

Numai că, într-o lume în care totul se vinde și totul se cumpără iar lumea aceasta socotește totul în profit, viața sănătoasă și liniștită pare încă marfa cea mai prost plătită.