Când patria, un pic zbanghie, s-ar întâlni cu țara, dar n-are cum

Pe de o parte avem patria: plină de vână, masculină până la spânzurătoare, ostași, defilare, cadență, război, piept pe glonț, dat cu capul de piatră, pumni deasupra capului, Hamangia, căpitani cu dorul șes … sau pe șest. De cealaltă parte avem țara: fuste lungi, apă de la fântână, ii codificate, azimă, plâns în năframă, copii, griji, flori o dată la cinșpe ani. Patria mai vine și nervoasă pe-acasă, mai dă o palmă, un pumn, se mai răstește la un copil, bea, se laudă, gândește. Țara face temele acasă cu copii, face curat, dă de mâncare, se uită la patrie cum gândește și râde. Patria scoate pistolul și ucide amanta, pe alee. Țara ar da foc la câmpii, ar otrăvi fântânile, dar se uită la copii și cumpără bilete de mers în concediu. Poporul stă la fereastră, face poze și le pune pe rețelele de socializare. Cei mai mulți laudă patria. Țara n-a trecut de mama proștilor. Râd patrioții, de parcă nu ar fi și mama lor.

Ciolanul cu fasole spune totul despre filosofia românilor. Ciolanul nu mai încape în oală de atâta mândrie națională, fasolea dă o tură de ficat și scoate niște rahaturi afară.

Patrioții cad în genunchi, de dragul iei de borangic, dar rata de violuri, perversiuni, omoruri a crescut, cu Hamangia lor cu tot. Au trimis ii în călătorie și altora, dar mâncatul de bătaie nu a avut frontiere.

De Ziua Națională se emigrează din țară în patrie. Toți vor să fie admirați. Toți au cugetul curat, doar oleacă înnoptat. Iar mai patriot ca masonul nu există. El a inventat patria și idealul, ca să-și dea de lucru, că altfel nu se justificau posesiunile. Cum poți tu, popor sărac, să-ți faci iar icoană din balega din hambarul dracului? Vine câte unul cu case de vacanță, case în străinătate, mașini de lux, nerespectare de reguli de circulație, minciuni, slujbe de împachetat fum cu salarii aberante, relații financiare dubioase și partinice, împins de la spate de forțe certate cu Arhimede și tu sari cu tricolorul la înaintare, drapelul ăla înroșit de sângele celor despre care îți tot faci discurs, doar-doar mai sar niște bani din algoritm! În patria cu război hibrid la cap, toți nebunii au statut de mesie, fostă meserie, cea mai veche din lume, cu 157 de pronume și toate genurile de practicanți.

De cealaltă parte a patriei se scot la tablă doar foști elevi cu lecția neînvățată. Toți recită patriotismul cu neologisme, de parcă l-au supt direct din sateliți. La catedrală se înghesuie guvernul, armata, ateii, bâlbâiții, numai Dumnezeu nu mai are loc. Ni s-a spus că americanii au plecat, dar continuă să ne trimită răvașe de amor. Uniunea Europeană felicită România din vârful buzelor subțiri, de von der Leyen, dar mărunțișul a zornăit doar în pușculițele Germaniei și ale Ucrainei. În rest, facere de societate întredeschisă și consultanță.

În colțul din dreapta Mirabela, în colțul din stânga Cristela, în mijloc poporul care nu poate ajunge la struguri.

De 1 Decembrie am sărbătorit țara prin două exerciții de admirație. Primul a fost întâlnind o doamnă diplomat la muncă. Obosită, după ce a participat la trei evenimente în aceeași zi, pe pantofi cu toc, continuând însă să zâmbească și să vorbească cu oamenii. Oameni simpli, probleme prea mici pentru alți politicieni. Am găsit-o de multe ori printre cetățeni, și mai puțin pe podiumuri și în companii alese. Nu laud politicieni, le vânez greșeala. Ieri, însă, am întâlnit o femeie frumoasă, elegantă, care la sfârșitul unei duminici de lucru căuta un loc ascuns, unde să-și poată schimba pantofii cu toc pe o pereche de pantofi comozi, și care să-i țină și de cald. Afară geruia. Am întrebat-o dacă o aștepta cineva, mi-a spus că mașina era parcată la ceva distanță de locul evenimentului, pentru că nu exista nicio parcare în imediată vecinătate. Era târziu, era întuneric, orașul mare și nu întotdeauna prietenos. M-am oferit să o însoțesc sau să găsesc pe cineva care să o conducă. A zâmbit frumos și mi-a spus că se descurcă. A dispărut în noapte, o femeie ca toate celelalte, fără gardă personală, fără să deranjeze pe nimeni. Zâmbetul încă mai stăruia într-o fotografie alături de grupul de colindători de la Biserica Trei Ierarhi din Manchester. Consulul general al României la Manchester, Nicoleta Teodorovici.

Al doilea exercițiu de admirație m-a prins de drag pe Facebook, într-o zonă în care unii înjură chiar și când pretind că vorbesc frumos. A existat însă și o doamnă care a rămas de partea țării, ca alături de un părinte cu care multora le e rușine. Ne-a invitat pe toți să lăsăm țara în pace, măcar de ziua ei, așa cum e ea: mai bătrână, unii nici nu o mai văd frumoasă, mai săracă, dar tot cu zestre, mai la locul ei, fără a-și băga nasul în treburile altora. O țară care nu v-a dat Coca-Cola sau banane, dar v-a dat fragi, căpșuni, roșii, ardei grași, harbuji, gherghine, bujori, pâine, vin. O țară care v-a dat apă, petrol, pământ bun de lucru și ce minerale i-au căzut și ei la împărțeală. O țară care chiar și atunci când ați fost cei mai proști tot v-a dat ceva de mâncare, ca să aveți după ce bea apă. Vacile și oile au avut ce paște, preoții au găsit loc de biserici. Dumnezeu a dat zestre, poporul și-a făcut firmă de import-export și, ca să nu rămână Abraham singur pe listă, ong. Nu vă mai murdăriți țara, căci așa vă murdăriți și viețile. Redactor-șef la cotidianul sucevean Crai Nou, Mirela Butnariu.

Nu căutați bârfe și neajunsuri, aceste femei, ca multe altele rămase să îndure elucubrațiile Hamangiei, și-au unit clipa de binecuvântare cu cea a țării.

Dragă Românie, pământ din care încă mă mai strigă bunicii, fă-mi onoarea de a mă lăsa să te trec strada.