După România educată și România climatizată, se prefigurează un nou Proiect de țară: Schimbarea becurilor (Ion Cristoiu)

Când UE își pierde capul, scoate de la naftalină decretul lui Nicolae Ceaușescu

Din capul locului, fac o precizare: formularea din titlu nu îmi aparține, ci este o parafrază după „Când capitalismul își pierde capul’’, titlul îndelung controversatei cărți a lui Joseph E. Stiglitz, consilierul economic al președintelui Clinton și laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 2001. Carte apărută în anul 2003, având la activ mai multe ediții succesive, care reia și dezvoltă analizele din „Marea deziluzie’’, altă carte și ea intens discutată a autorului. L-am preluat pentru că el mi s-a părut că surprinde și exprimă foarte bine deruta prelungită și incoerența cu care anumite organisme ale comunității europene, în primul rând Comisia Europeană, răspund provocărilor crizei cu adevărat multilateral dezvoltate cu care statele membre se confruntă și, foarte probabil, vor trebui să se confrunte încă ceva vreme.

Dar nu numai aici se află motivul pentru care am recurs la o parafrază a titlului cărți și, implicit, am făcut trimitere la ea. Sunt tot mai convins că anumite raționamente ale lui Joseph F.Stiglitz privind acumularea de contradicții care, nerezolvate la timpul lor, s-au strâns și au condus la criza de sistem a modelului unic neoliberal, pot să ne ofere premisele unei abordări realiste a impasului în care a ajuns construcția europeană. Construcție care, între noi fie vorba, este tot mai departe de ceea ce au năzuit și au reușit să facă părinții fondatori ai Comunității Europene. Iată, de exemplu, acest pasaj: „Astăzi, provocarea consistă în a găsi justul echilibru între Stat și piață, între acțiunea colectivă locală, națională și mondială, între guvernamental și non guvernamental’’.

Raportați această grilă de evaluare la modul în care sunt gândite și puse să funcționeze corelațiile sus-menționatelor entități în spațiul Uniunii Europene, adăugându-i și nevoia de a găsi un just echilibru între instituțiile sale cheie și statele sale membre. Echilibru care se exprimă, cel mai precis, în modul în care sunt luate și puse în act deciziile sau recomandările organismelor comunitare. România având, în această ordine de idei, o bogată experiență, din păcate, nu în toate cazurile, favorabilă. Locul I în acest deloc agreabil clasament fiind ocupat, bineînțeles, de odiseea admiterii țării noastre în Spațiul Schengen!

Revenind la aserțiunea pe care am emis-o în titlul acestor notații, vreau să mai adaug că ea mi-a fost sugerată de o serie de declarații publice ale unor înalți diriguitori ai Comisiei Europene în care se preconizează un șir de restricții și privațiuni (chipurile!) ca măsuri de protecție pentru iarna care va veni. Recent, comisarul european pentru managementul crizelor, Jantez Lenaic, s-a referit la două scenarii la cate se lucrează referitor la întreruperile de curent în condițiile penuriei de energie. Potrivit primului scenariu, ar fi vorba despre întreruperea curentului electric într-un număr mic de state membre ale UE, celelalte state intervenind să le ajute. Nu ni se spune, însă, în funcție de ce criterii vor fi selectate aceste state-țintă, ceea ce, și fără să vrem, ne duce cu gândul la scenariul unei Uniuni Europene cu două sau mai multe viteze. Cel de-al doilea scenariu, cel mai rău, este acela în care limitarea utilizării curentului electric va fi valabilă pentru toate satele comunității europene, situație în care UE își va folosi rezerva strategică pentru a le ajuta. Din păcate, și din acest scenariu lipsește un mic detaliu și anume care este , în ce constă această rezervă strategică și în funcție de ce criterii se va distribui ea statelor. Și, de parcă asta nu ar fi de ajuns, temerilor crescânde ale cetățenilor din tot mai multe state europene li se adaugă recomandările șefei Comisie Europene, Ursula von der Leyen, de a scădea cu un grad sau două temperatura în case. Ceea ce ar însemna să avem în case cam 19 grade dacă nu și mai puțin. Recomandare (deocamdată!)pe care s-ar cădea să o receptăm și să o respectăm, doar că- să vezi și să nu crezi!- întrebată fiind de ziariști cam câte grade are domnia sa la domiciliu, șefa executivului european nu a răspuns. Bag seama numai și numai pentru că ideea exemplului personal al conducătorului este una de sorginte comunistă și, în actualele împrejurări, a-i da importanță ar însemna că ești aliatul lui Putin!

Lăsând la o parte asemenea scenarii, nu pot, totuși, să nu țin cont de ideea că restricțiile pe care le preconizează onor Comisia Europeană ne trimit cu gândul la Decretul 272/1987 privind unele măsuri pentru raționalizarea consumului de gaze naturale și energie electrică dat de Nicolae Ceaușescu și care s-a soldat cu dramatice consecințe. Măsuri motivate, la acea vreme, de uriașele costuri ale achitării integrale a datoriei externe a României, dar care, după îndeplinirea obiectivului, nu au fost urmate de o reală relaxare a restricțiilor în toate domeniile vieții economice și sociale. Analogie, desigur, forțată atâta vreme cât nu știm dacă Uniunea Europeană are de achitat cuiva o datorie, pentru ce a contracta-o și când își are scadența.

Au, însă, dreptate cei care întreabă dacă multilateral dezvoltata criză cu care se confruntă și țările membre ale Uniuni Europene nu putea să fie prevăzută, cu atât mai mult cu cât în structurile de analiză ale UE își desfășoară activitatea oameni de înaltă competență și cu o impresionantă experiență. Întrebare la care înclin să cred că am putea să avem un răspuns foarte apropiat de adevărat dacă vom urma analiza pe care a făcut-o un alt laureat al Premiului Nobel în Economie, Paul Krugman, în cartea sa „De ce revin crizele în economie’’. (Nota bene, fără semnul întrebării!)

În această carte, Pul Krugman demonstrează insuficiența normelor prudențiale cu care se operează în logica liberei circulații și a valorificării capitalului, în loc să se asigure „o prosperitate durabilă’’ însoțită de satisfacerea nevoilor celor mai mulți membrii ai comunităților și “o distribuție echitabilă a puterii de cumpărare’’. În aceasta constând, trage concluzia Paul Krugman, „rațiunea fundamentală a revenirii crizelor, adică în incapacitatea de restabili adevărul faptelor’’, mai precis, în erorile de sistem generate de doctrina neoliberală. Doctrină pe care, după 2005, a prevalat în teoria și practica politicilor Uniunii Europene. Realitate pe care Adrian Năstase-premierul în al cărui mandat țara noastră purtat și a finalizat cu succes complicatele negocieri pentru admiterea în UE- a rezumat-o în această memorabilă formulare: „Noi cu o anumită Uniune Europeană am negociat și cu o cu totul alta avem de-a face!’’

Desigur, în 1987, când Nicolae Ceaușescu promulga decretul care i-a năruit până și bruma de încredere de care se mai bucura, ideologia neo-liberală nu ajunsese la apogeu, iar România nu avea de ce și cum să se ralieze la recomandările Uniunii Europene. În plus, restricțiile drastice, împinse la absurd, din așa-numita „Epocă de Aur’’ își aveau, totuși, o anumită motivație în achitarea integrală a datoriei externe a României. Deși, la o analiză mai atentă, putem spune că o analogie între cele două subiecte există. Ea constând în faptul că atât birocrația regimului partidului-stat cât și birocrația IT a unei Uniunii Europene super-statale, nu au luat, respectiv nu iau în calcul enormele costuri umane ale unor asemenea măsuri exagerat restrictive. Măsuri, cum și cele despre care am discutat mai înainte, adică lipsite de o efectivă asigurare a protecției sănătății și vieții cetățeanului și a comunităților.

Măsuri care, acum 35 de ani, trebuiau să răspundă comenzilor partidului unic, iar, la ora actuală, trebuie să susțină, începând de la vârfurile Uniunii Europene, interesele nucleului dur al unor cercuri de interese și de influență care refuză să își recunoască incapacitatea de a da soluții viabile provocărilor crizei. Criză pe care a generat-o și o întreține modelul unic neoliberal.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

A apărut „1990- Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13,14 și 15 iunie? ”. Primul volum din seria Ion Cristoiu – istoricul clipei, 1990 – 1996

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog