Capcana numită Pericolul fascist

Continui prezentarea cărților luate de la Mica Valahie înainte de a le înmormînta în Biblioteca mea pînă la Învierea care va fi un nou studiu. Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității, volumul 1, întocmit de Doina Mezdrea, e un fals din punct de vedere al titlului. Nu sînt documente din care să rezulte urmărirea de către Securitate a unui om mort, ci documente ale Siguranței, strînse de Securitate în 1953 într-un dosar operativ. De ce a pus autoarea titlul cu Securitatea? Pentru că e la modă să scoți la iveală abuzurile Securității. Siguranța a fost tot un fel de Securitate. Nu dă bine însă azi să dezvălui că Siguranța din anii interbelici, văzuți de Propagandă drept anii de aur ai democrației și ai statului de drept, se comporta la fel de abuziv ca și Securitatea din anii staliniști.

Pe rafturile de la Mica Valahie, am descoperit și cartea Elita politică istorică. 1945-1955, semnată de Liviu P. Nițu, la Mica Valahie în 2014. Precizările de pe ultima copertă mă informează că e vorba de o teză de doctorat cu acest titlu susținută de autor în 2009 la Universitatea București. Pe ultima copertă, Ioan Scurtu scrie despre carte:

„Ponderea cea mai mare în lucrare o ocupă activitatea represivă a guvernanților, care în anii 1947-1950 au desfășurat o amplă acțiune de arestare tuturor adversarilor regimului.”

Titlu e însă Elita politică istorică. 1945-1955. Prefața ne lămurește că-i vorba despre istoria PNȚ și PNL cu precădere după 23 august 1944. Conținutul e doar o parte a sferei anunțate de titlu. El tratează, bazat aproape exclusiv pe documente de la CNSAS, represiunea îndreptată împotriva liderilor partidelor istorice. Titlul ar fi impus abordarea celor două partide din mai multe puncte de vedere. Una e represiunea cărora le-au căzut victime și alta politica lor de după 23 august 1944, capcanele în care au căzut ca proastele aceste partide, inadecvarea la noile realități, neghiobia de a aștepta iar și iar de la Occident, orice tentativă de negociere cu rușii fiind exclusă. Dintre capcane, țin să evidențiez înscrierea otova în campania de defascizare a țării, promovată și folosită de comuniști în interes propriu și cu eficiență, deoarece PCR era singurul partid scos în afara oricărei acuzații de complicitate cu fasciștii. La început, țărăniștii și liberalii pun și ei campania la lucru pentru lichidarea adversarilor din presă și din politică. Acuzațiile lansate împotriva lui Tătărescu sînt o bună dovadă în acest sens. Numai că spre deosebire de comuniști ei nu sînt lebede în regimul Antonescu. O dată acceptată prostește, dar și în chip oportunist, tema Pericolului fascist împotriva căruia sînt permise toate mijloacele, deoarece Pericolul lovește în interesul național, țărăniștii și liberalii au devenit victime ale abuzurilor comuniste în acest plan, fără a putea zice ceva despre Statul de drept. Am analizat în Istoria mea avîntarea presei țărăniste și liberale în lupta împotriva fascismului, fără a lăsa instrumentele din care comuniștii își vor face temei de abuzuri:

Înverşunată în demascări pînă în pînzele albe este Dreptatea, oficios al PNŢ-ului, partid condus de Iuliu Maniu. În 8 octombrie 1944, sub titlul Cei şase, ziarul declanşează un atac împotriva lui I. Al. Brătescu-Voineşti, Ion Marin Sadoveanu, Ilie Rădulescu, D. Ioaniţescu, Ion Gigurtu, Valer Pop. În acelaşi număr apare amplul articol Agenţii culturii naziste: „Sub auspiciile lui Killinger, o serie de intelectuali români s-au oferit să cloroformeze naţiunea“. Sînt nominalizaţi mai întîi membrii fondatori ai Asociaţiei germano-române. Printre ei, scriitorii: Ion Pillat, D. Caracostea, Liviu Rebreanu, Nichifor Crainic, Ion Petrovici, Ion Marin Sadoveanu. Nu sînt ocoliţi nici cei prezenţi la şedinţa festivă de constituire: C. Rădulescu-Motru, G. Murnu, Em. Bucuţa. Ulterior, liderii partidelor istorice aveau să-și dea seama că Pericolul fascist era o capcană. Din păcate s-a întîmplat asta prea tîrziu. Revenind la cartea despre Elită, constat a nu știu cîta oară prăpastia dintre titlu și conținut, ivită din năravul unor cercetători de a pune o pălărie de șerif pe capul băiatului de serviciu, pentru a se crede că știe să tragă cu pistolul.