Cartea Islazului meu

Mai sunt două zile până  la… Da, doar două ! Oho, ce mult mi se părea deunăzi ! Gata, sâmbătă,  25 octombrie 2025, la ora 11, Cartea Islazului meu va ieși în lume! Și nu singură, ci îngrijită de  moașele literare Ion Cristoiu, Ștefan  Mitroi și Marius Tucă. Nu oriunde, ci chiar la Islaz, satul mitic din care s-a și întrupat în amintirile-cuvinte! Acolo, la căminul cultural,

Vă aștept, cu mic, cu mare,

Să scoatem satul din uitare!

*

Mă întorceam de la văru-meu Ică, din capul satului. Era vară, și duzii gemeau de  fructe. Le culegeam de pe unde apucam și le înfulecam cu  pofta întărâtată de  drumul lung. La un colț de linie, două muieri se opriră la vorbă. M-am prefăcut că  am ostenit și m-am așezat pe vine la umbră. Eram înnebunit să le ascult discuția, că d-aia și stăteam pe  șanț mereu când ma’-marea se pornea la taclale cu muierile din mahala.

-Ce târguiși, fa? Ce ai în paporniță? se arăta curioasă una.

-De, ghea, fusei să cumpăr niște fașă pentru nepotu-miu, că căzu ieri dân nuc,  răspundea  cealaltă.

– Păi,  cine sare pari mulți, îi mai intră și  unu-n fund, cine l-a pus să se cocoațe în pom? Ai, fa, auziși că aia a’ lu’ Faște, Drina, a fugit dă la bărbat?

– Auzii, că n-oi fi mai proastă să nu știu ! Trăia rău cu socrii, o drăcuiau întruna.

– Fa, io auzii altceva, că  s-ar fi uitat mieros la flăcăul lu’ Drugă cică și d-aia o goniră dân bătătură!  Așa o fi, s-or împăca fa, că au un copil dă crescut!

– Ce, că n-o fi singuru’ copil crescut fără amândoi părinții?! Fa, copiii ăștia îi crești ș-apoi nu mai trec pă la tine să-ți  aducă una,  alta, să te întrebe ce mai faci !

– Fa, da’ proastă ești, cine dracu’  a pomenit scroafă sugând la purcei? Îi ridici pă picioare, îi faci oameni și ei  te uită, păcatele lor! Să  fie sănătoși! Auzi, sâmbătă am petrecut la nuntă, la Gherlan. Fromos tare, da’ darul…

– Da, auzii și io că nu s-a prea strâns, abia d-au plătit  lăutarii. Deh, nici ei n-or  fi dăruit  cum să cuvine la mesele nuntașilor… E, or munci și s-or arâni!

– A, moș Paraschiv,  ăla a’ lu Bâzgoi, trage să moară, i-au săpat și groapa! Ne  trezirăm la poartă,  abia se luminase, cu gineri-su că are nevoie dă ajutor la cimitir. Iar omu’ ăsta al meu să și învoi, că  tare prost e, oricine îl roagă ceva, el  nu zice nu ! Bă, dacă erai muiere, veneai acasă  borțoasă în  fiecare seară!, i-am spus, că mă aprinsesem. Că taman stabiliserăm  să mergem la vie, să punem aracii…

– De, și cu tine acu’, o să se-ntoarcă  roata și  o să vă ajute și ei, nu mai fi așa  otrăvită la inimă ! Uitai să-ți povestesc cum s-au certat săptămâna trecută ai lu’ Toba cu ai lu’ Cranta,  mai-mai să să bată!

– Arză-i-ar focu’ pă toți, că o țin langa cu hotarul ăla dintre loturile ajutătoare ! Într-o zi o să facă  crimă dă om, că nu să mai potolesc!

– Cică erau și chercheliți bine, băuseră la mat și d-acolo s-au apucat. Hai, fa, că  mă duc, trebuie să mătur bătătura și să fierb o oală cu făsui, că e zi dă post.

– Că bine spuseși, ghea, fug și io, că m-așteaptă împielițații ăia  mici, iar mă-sa-marea e cam oloagă și  nu să ține după ei.

– Ia  mai stai oleacă și taci nițel, bate clopotul dă îngropăciune „în Vale”, cine s-o fi prăpădit?

-Da, fa, aud și io! Că uitai să-ți spui că pieri Veselin, moșu’, de, că să pătimea dă vreo doi ani, săracu’ ! Ce păcate o fi avut, că nimeni nu află? Scăpară  și ăi tineri dă pacoste, Dumnezeu să-l ierte!

– Așa, Dumnezeu să-l ierte, că n-a fost om rău, ce dacă avea darul beției? Ce, niciunu’ nu e mai breaz, toți  oamenii ăștia ai noștri fură scăldați în butoiul cu vin!…

Cele două femei se despărțeau  și  își urmau calea. O porneam și eu spre casă, rumegând dialogul isprăvit, că tare îmi plăcea să ascult vorba repezită și  colțuroasă a islăzenilor…