Cărți și gresie

În urmă cu niște ani o doamnă se ocupa de curățenie în biroul meu. După una dintre aceste incursiuni (lăudabile și salvatoare, de altfel), mi-a dispărut bucata de gresie pe care puneam cafeaua la răcit. O vreme, dispariția a rămas un mister. Până când, având nevoie de o carte mai veche, am lămurit imediat și misterul. Nu toate cărțile încăpeau în rafturi, drept care multe erau așezate în „picioare” (una peste alta), peste tot pe unde se mai găsea loc. Deși o rugasem să nu umble la cărți, doamna a uitat la un moment dat, așa că, în sesiunea dispariției misterioase, s-a apucat să le șteargă. Dar când le-a pus la loc a găsit că la mijlocul unui astfel de „picior” intră foarte bine bucata de gresie! Așa am găsit-o, între două cărți care aveau dimensiuni comparabile.

În articolul „Cărți contra țigări”, George Orwell făcea socoteala cărților și țigărilor în bugetul propriu, dar și în cel al britanicului de rând. Reieșea că într-un an cheltuie mai mult pe țigări decât pe cărți, chit că pe vremea aia țigările nu erau duhul cel rău, deci nu aveau prețurile aberante cu care se îngrașă astăzi bugetul. Trăgea concluzia că situația e cam la fel la nivel național, făcând însă eroarea (probabil mai mică atunci decât acum) de a echivala o carte cumpărată cu o carte citită. Între timp, la noi cartea a avut parte de mult circ și mult prea puțină considerație. Astăzi e luată la făraș de politicieni – normal, dacă ne gândim la câte rafturi (și aici pluralul e dat doar de un om) de cărți citite au împreună –, dar și de minunatul sistem care ne educă viitorul. În același articol, Orwell spunea că există cărți „carele devin parte din mobilierul minții și schimbă atitudinea față de viață”. Astăzi există chiar mai multe decât în urmă cu 80 de ani. Dar cât de mobilată ne este mintea? Cu siguranță avem mai mulți mobilați decât în urmă cu o jumătate de secol sau un secol, dar mi-e teamă că principala cauză este creșterea populației. În realitate, majoritatea copleșitoare a minților se bucură mult mai mult de pavajul cu gresia jelaniilor muzicale și cu ecrane pe care defilează nonstop bâlciul demenței virale. Deși diferența între una și cealaltă e enormă, pentru cei mai mulți – și din păcate nici pentru o bună parte dintre părinți și educatori – diferența asta nu contează. Și asta deși e evident că pe gresie nu e greu să aluneci, iar urmările pot fi grave atunci când n-ai de ce să te ții.