Căsătoria pe șest a principelui Carol

La 31 august 1918, dezertînd de la datorie, principele Carol, viitorul Carol al II-lea, se căsătorește pe șest, la Odessa, la biserica Pocrovskaia, cu Ioana Zizi Lambrino. Presa românească aservită ocupantului neamț face mare caz de asta.

Un exemplu:
”Săptămîna ilustrată” publică pe copertă fotografia celor doi însurăței.

IMAG0107


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Căsătoria pe șest a principelui Carol”

Leave a Reply to Rkv Bvh Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Interesul lui Klaus Iohannis este ca Guvernul Orban să cadă

Emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, joi, 5 decembrie 2019, transmisă pe Mediafax și Gandul.info

Circulă pe Net
Ludovic Orban care nu are încă curaj să îi spună lui Klaus Iohannis că nu vrea anticipate

Emisiunea Gândurile lui Cristoiu, joi, 28 noiembrie 2019, transmisă pe Mediafax și Gandul.info