cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

11. Domnule Iliescu, veţi fi preşedintele unei ţări care face reforme de Dreapta şi va fi o tragedie! A fost un capriciu simpatia dumneavoastră pentru Funar? Nu, n-a fost. Ca să explic, fac mai întîi o parantează. I-am reproşat întotdeauna lui Iliescu că a candidat. În ultimul timp, el m-a şi citat de cîteva ori în legătură cu această opinie. Iată, nu m-am înşelat nici în legătură cu acest lucru. Întreaga evoluţie a evenimentelor de după septembrie 1992 a confirmat tot ce i-am spus eu atunci. I-am spus cu sinceritate, pentru că sînt ca un medic în analiza politică. A fost o întîlnire celebră între Ion Iliescu şi redactorii-şefi ai ziarelor. Eu am şi scris. Dar ar trebui să povestesc chiar mai mult despre întîlnirea care a avut loc la vila Parc 1 sau 2, undeva pe malul lacului Herăstrău. Probabil, graţie unor consilieri cu care mă înţeleg, Iliescu a acceptat cu greu să vin şi eu. Erau Andronic, Andon, oamenii lor. Am avut o tactică, de fapt am un instinct al acestor confruntări. Au luat cuvîntul toţi, de la Horia Alexandrescu, pînă la Everac. Acesta era atunci comentator politic la „Românul“. Citește mai mult

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

10. În urma întîmplărilor de la Tîrgu Mureş a beneficiat SRI-ul

Pînă la evenimentele din Tîrgu Mureş securiştii nu primiseră salarii de trei luni. Ei erau specialişti în scenarii. În acest timp, între ei începuse bătălia: cei vechi, puşi pe liber deja, împotriva celor care rămăseseră. Cea mai bună modalitate de a analiza un fapt este să vezi cine a beneficiat de el. În urma acelor întîmplări de la Tîrgu Mureş a beneficiat SRI-ul. În urma acelor tulburări s-a înfiinţat SRI-ul. Că a fost pus la cale de Securitate, că a pus la cale de Voican împreună cu Măgureanu, să fie un pretext pentru înfiinţare SRI-ul, asta nu pot să spun. Era şi un moment prielnic. Ungaria era în plină campanie electorală. Da, ştiu... Şi acel caz Cofariu... Curios, marile agenţii de presă, recunoscute prin profesionalismul lor, au transmis o imagine falsă. Eu am spus mereu că noi suspectăm marile puteri, presa occidentală de faptul că ar fi plătite de cine ştie cine, plătite pentru atitudinea lor faţă de minoritatea maghiară. Hai să ne gîndim la logica de gazeta, pe care o am şi eu. Este şi logica cititorului. Citește mai mult

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

9. Ca să devină partid, FSN-ul a făcut manevre ordinare

Domnule Cristoiu, după trei ani, cum se vede momentul 12 ianuarie 1990? A fost un moment istoric ratat? Da, 12 ianuarie a fost un moment istoric ratat. Căderea lui Mazilu şi supravieţuirea lui Iliescu şi a lui Roman. A fost numai o chestiune de capriciu al istoriei. A fost şi o bătălie a agenţilor străini? Mazilu – CIA, ceilalţi – KGB? Da, a fost şi o bătălie a agenţilor. Ce se ascunde în spatele lozincii „Moarte securiştilor!“ pe care a strigat-o Mazilu? Dumitru Mazilu rămîne un personaj misterios. A fost o dată la mine cînd eram la „Expres Magazin“. Am văzut şi intervenţia lui, pe casetă, la Comitetul Central. Totuşi, primul care a zis „Jos comunismul!“ el a fost. El a făcut prima proclamaţie FSN. Apoi locul de ideolog a fost luat de Silviu Brucan. Silviu Brucan, eminenţa cenuşie, venea dinspre Est, dinspre Moscova, şi cred că infiltrarea comunistă era mult mai mare decît infiltrarea americană. Cele două decrete din 12 ianuarie 1990 intră în acest scenariu. Ei le-au dat în stilul lor tipic, ca să scape de presiunea mulţimii. Ca dovadă că după asta au revenit. Nu e singura dată în cei trei ani cînd Iliescu şi echipa fac ceva şi apoi revin. Citește mai mult

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

8. Armata a declanşat diversiunile prin GRU

La Timişoara, armata a intrat în acest joc... Unul dintre cei vinovaţi este generalul Stănculescu. Pe Atanasie Stănculescu l-am ascultat cînd a venit ca martor la procesul celor de la Timişoara. A fost o mare parodie, un mare spectacol comic acea şedinţă. Se vedea clar că preşedintele completului de judecată căuta să-i pună întrebări care nu puteau să ducă la adevăr. Cred că piciorul său în ghips este semnificativ pentru toţi cei care au participat într-un fel sau altul la Revoluţie. La Bucureşti, el l-a urcat în elicopter pe Ceauşescu în ideea să-l salveze. Trebuia să vină două elicoptere. Ăsta a fost planul. Pînă la un anumit punct, l-a reţinut pe Ceauşescu, gîndindu-se că îl salvează astfel. Dar s-a convins rapid de noua întorsătură a lucrurilor după ce au venit Iliescu şi ceilalţi. Era KGB-ist? Este foarte greu să ştii... Dar dacă citeşti orice roman poliţist despre infiltrări vei afla că sînt oameni care joacă triplu. Nu mai ştii cu cine este. Nu e exclusă nici situaţia: să fi fost român care trece drept KGB-ist, dar de fapt e infiltrat de români în KGB. E foarte greu... Aţi remarcat într-un interviu că el este un tip misterios. Aa, să nu uităm că în acel faimos reportaj filmat despre procesul de la Târgovişte, la un moment dat, Ceauşescu se uită la el. Citește mai mult

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

7. Cei care au tras în decembrie 1989 au fost agenţi străini sau securişti care jucau dublu

De ce plac? Vin în întîmpinarea omului comun? Plac pentru că vin în întîmpinarea unor oameni care vor să facă un lucru mai misterios decît este. Ei îmbrăţişează teoria naţionalist-comunistă a securiştilor patrioţi. Securiştii serioşi sînt un sistem de informaţii. Am stat de vorbă cu unii dintre ei şi mi-au dat de înţeles că pentru ei un sistem de informaţii nu are culoare politică. Nici măcar n-are patriotism. Aici nu există cuvinte mari. Servesc un sistem de informaţii. Pe ei nici n-ar trebui să-i intereseze pentru cine culeg informaţii. Sigur, este un orgoliu în breaslă. Nu te laşi dacă te contracarează un KGB-ist. Măcar, aşa, din orgoliu că tu eşti din Securitate sau din SRI. Ce era patriotismul pentru ei? Un ofiţer care culegea informaţii, la un moment dat, voia să fie mai bun decît adversarul lui – cel de la CIA, să spunem. Scenariul de la Bucureşti face parte din seria altora petrecute în Est? Da, acum toate scenariile din Est încep să se confirme. Hai să luăm scenariul Revoluţiei de catifea de la Praga. Care-i deja deconspirat, rezolvat, iscălit şi parafat. Prin noiembrie 1988, a ieşit lumea în stradă. A fost o demonstraţie. Atunci poliţia a tras şi a murit un cetăţean. Citește mai mult

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

6. Ceauşescu i-a chemat pe cei din CPEx ca să afle trădătorii

Acuzarea CPEx-iştilor se bazează pe stenogramele celor două şedinţe din decembrie 1989. Aţi aflat amănunte despre aceste probe? Pot scrie o carte întreagă numai pe marginea unei probleme ridicate de acest proces. Un eseu filosofic. Pornesc de la piesa de rezistenţă a acestui proces – acea faimoasă stenogramă a şedinţei din 17 decembrie 1989. Bun. Trebuie să fac o paranteză. S-au scris volume întregi despre neputinţa, drama cuvîntului care nu poate sesiza nuanţele. A scris Camil Petrescu, şi Stendhal, şi Bergson. Proust are nevoie de o pagină ca să sesizeze o nuanţă. Ce se spune în esenţă? Dacă spun: îl iubesc, asta nu înseamnă nimic. E un cuvînt abstract, spune Bergson. E un instrument al utilităţii. Nu poţi să sesizezi nuanţa sufletească. Sînt milioane de feluri de a iubi. Atunci Camil Petrescu foloseşte acea faimoasă comparaţie. Ca noi să înţelegem cum eroul său Ştefan Gheorghidiu îşi descoperă nevasta în înfăţişarea ei mizeră din punct de vedere moral. Citește mai mult

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

5. Şi acest Dumnezeu, care era deprins să coboare din avioane, apare dintr-un nenorocit de Tab

Aţi văzut terorişti? Nu. Armata trăgea? Nu, n-am văzut. Ţi-am mai spus, în 22 decembrie am simţit în fiecare moment că, de fapt, revolta era şi-mpotriva mea. Asta-i culmea. Îmi erau străini cei care se revoltau. Cînd au început să tragă teroriştii, ce aţi crezut? De pe Ştefan cel Mare, de acasă, am auzit toată canonada de la Băneasa: eram convins că Ceauşescu se întoarce. Credeam că este vorba de revolta unor trupe, de nişte bătălii care se duc. Cînd vi s-a spulberat acest gînd? Cînd s-a dat filmul cu scena în care a fost omorît. Pînă în 25 decembrie? Da, am fost convins că nu poate fi răsturnat. E un paradox? Nu-nu, nu-i un paradox... Pe mine m-a şocat ieşirea din tab, cînd îşi ia căciula din cap şi-şi trece cu degetele prin păr. Citește mai mult

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

4. Spuneam: „Bună ziua, tovarăşi!“ Şi toţi mă priveau îngroziţi

Cum aţi reacţionat la psihoza mulţimii, a maselor? Bucureştiul era un oraş răvăşit. Altceva nu simţeam. Am mers pe cheiul Dîmboviţei, conducînd pe cineva, cum am spus, şi i-am spus că nu înţeleg ce se întîmplă. N-am crezut nici în noaptea cînd am auzit tunurile de la Școala de poliţie. De pe Ştean cel Mare, unde stăteam, canonada se auzea foarte bine. Eram sigur că se întoarce Ceauşescu. Nu-mi imaginam, nu ştiam că firele duceau mai adînc. Că, de fapt, era un complot bine pus la punct. Nu-mi imaginam că o mie de inşi, de demonstranţi pot să răstoarne un regim care se dovedise atît de puternic. Citește mai mult

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

3. Era ca la „rivoluţie“, ca în Caragiale

Cum aţi luat contact cu revolta străzii din zilele acelea de decembrie? Pe 21 decembrie eram la bibliotecă. Reuşisem să ascult „Europa liberă“, dar nu credeam că se va mai întîmpla mare lucru. Cînd am plecat, la ora 12.00, am văzut că femeile de la garderobă tremurau. Mi-au spus că s-a întrerupt demonstraţia. Şi am luat-o spre revista „Teatrul“. Piaţa Palatului era blocată. Am ocolit şi am ajuns la redacţie. Pe urmă am revenit în Piaţă, dar mai mult ca spectator, ca participant la ceva senzaţional în care nu aveam încredere. Seara, pe la 20.00, am avut şi un conflict... În afară de cei care stăteau la baricadă şi strigau – era un fel de du-te-vino – ceilalţi oameni mergeau agale la braţ. Era ca la „rivoluţie“, ca în Caragiale. Două fetişcane, însoţite de doi tineri, se duceau de mînă la revoluţie. Şi eu, cu spiritul meu sarcastic, nu m-am putut stăpîni să nu reacţionez: „Uită-te, domnule, merg şi ăştia la rivoluţie“. Eram cu cineva. Bineînţeles, ei s-au întors şi unul a început să strige că sînt securist. Citește mai mult

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

2. Nu mi-am închipuit că Ceauşescu putea fi atît de slab

Înainte de a prezenta şi alte scenarii care au condus la răsturnarea lui Ceauşescu, vă propun să refaceţi, cu cîteva amintiri, imaginea zilelor premergătoare evenimentelor din decembrie 1989. Eram atunci la revista „Teatrul“. Am avut mare noroc scăpînd de cotidian, de „Scînteia tineretului“. Mai ales în ultimii ani ai lui Ceauşescu, era greu de condus un cotidian. În timpul vizitelor lui rămîneam în redacţie pînă dimineaţa. Pînă pe 18 decembrie, nu ascultasem „Europa liberă“ şi nici un alt post străin. Nu ştiam de ce s-a întîmplat la Timişoara. Şi luni, 18 decembrie, m-am dus la Consiliul Culturii. Aveam un război al meu: voiam să schimb formatul revistei. Revista avea un format tip caiet, plicticos. Puţină lume ştie, dar modificarea machetei – o chestiune tehnică – trebuia aprobată de Ceauşescu. Era un coşmar pentru mine. De fapt, regimul Ceauşescu s-a prăbuşit fiindcă ajunsese la aberaţii ca asta. Nu voiam o revistă anticeauşistă, nici anticomunistă. Voiam să fie mai bună din punct de vedere profesional. Fusesem la un colocviu în Sicilia şi, acolo, revista noastră era cea mai urîtă. Citește mai mult