cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Alte texte

Misteriosul tovarăş Raul Castro

5. „La ordinele dumneavoastră, El Comandante en Jefe”

Cu toate aceste deosebiri, puţini fraţi s-au dovedit şi se dovedesc atît de apropiaţi. Destinele celor doi se împletesc în chip uluitor. Sînt rare momentele cînd să nu fi fost sau să fi lucrat împreună. Îi descoperim împreună: La institutoarea de la Santiago împărţind blidul de mîncare; la Colegiul Sfîntul Ioan Botezătorul de la Salle, din Santiago de Chile; la Colegiul Dolores şi, mai apoi, la Academia Belén din Havana. Urmează facultăţi diferite, dar, din punct de vedere politic, sînt alături în bătălia cu dictatorul Batista. În 1953, încă student, Raul călătoreşte în Europa. Merge la Congresul Tineretului de la Viena ca membru al Juventul Socialista, organizaţie a Partidului Socialist Popular. Raul participă alături de Fidel la asaltul cazărmii Moncado (26 iulie 1953). E arestat în timp ce se întorcea la Biran. Sînt trimişi amîndoi la Penitenciarul model din Insula Pinilor, unde iniţiază o adevărată şcoală de forjare a caracterelor, asemănătoare celei de la Jesuiţi. Pentru a demonstra că sînt ieşiţi din comun, „moncadiştii” se scoală cu treizeci de minute înaintea orei oficiale de deşteptare. Citește mai mult

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

19. În decembrie 1989, într-o primă fază, excluzînd-o pe Doina Cornea, au venit cei înlăturaţi de Ceauşescu

Şi SRI-ul îl informase pe Petre Roman cu cîteva luni înainte de a veni minerii în septembrie 1991 că tensiunea socială creştea. Ştia. Dar se încăpăţîna. Aici a fost o enormă greşeală a lui. El trebuia răsturnat. N-am fost de acord cu mineriada, dar el trebuia răsturnat. Era o tensiune socială extraordinară. Acea tensiune risca să dea peste cap chiar democraţia. Minerii, totuşi, au avut sprijinul populaţiei Bucureştiului. La un moment dat, minerii, care erau de Stînga, care au fost folosiţi, s-au aliat cu populaţia Bucureştiului, care era de Dreapta. Roman devenise ţinta unui atac din două părţi: îl atacau şi naţionalist-comuniştii, adică Stînga, îl atacau şi dinspre Dreapta. Nu mai avea cum să reziste. Mă obsedează faptul că mastodonţii, generaţia Silviu Brucan, au încercat chiar din 1990, încearcă şi acum să refacă imaginile staliniştilor. De aia am şi fost adversar înverşunat al lui Silviu Brucan. Dar mai ales al lui Bârlădeanu. Bârlădeanu nu mai are ce căuta în conducere. Să fie mulţumit că n-a fost arestat. Să nu uităm de critica stalinismului făcută chiar de comuniştii liberali. Totuşi, lagărele au existat, arestările ilegale au existat, nenorocirea culturii române a existat, nenorocirea ţăranilor a existat. El este responsabil. Nu mai are voie ca după Revoluţie să fie în continuare în fruntea bucatelor. Citește mai mult

Cei Trei Crai de la Răsărit

În noaptea de Ajun, cînd veniră cei trei Crai de la Răsărit, Mihai Bombei şedea în pat, numai în izmene, şi citea „Albina”, publicație pentru țăranii muncitori. Nu ninsese de loc în această iarnă, şi vîntul, care bătea într-una de cîteva zile, purta de colo pînă colo nori de praf şi nisip şi, din cînd în cînd, ca şi cum s-ar fi înfuriat, îi azvîrlea în fereastră. Astupat cu o pătură roasă, în mijlocul căreia se zărea, alb- roșietică, urma unui fier de călcat, geamul zuruia mărunt. Firicele de praf şi nisip foşneau misterios pe hîrtia de ziar care căptuşea tocul ferestrei. Din cînd în cînd cădeau sub masă, prelingîndu-se pe perete. Roşie, cu mînecile suflecate, Ileana Bombei, nevasta lui Mihai Bombei, spărgea nuci pentru plăcintă. În casă era cald, o căldură uscată, scurt dogoritoare, venind valuri-valuri de la soba de tablă încinsă pînă la roşu. Citind, Mihai Bombei îşi freca satisfăcut labele desculţe, cu degetele albe şi butucănoase ţinute lîngă sobă. Sub căldura aprigă fericirea de a trăi urca prin labele sale noduroase şi se răspîndea în tot trupul. Din cînd în cînd, se oprea din acea agitaţie a tălpilor şi, fără să se întrerupă din citit, îşi scărpina cu laba genunchiul stîng. Se putea spune, aşadar, că era fericit. Afară, îşi făcea de cap un vînt aspru, tăios, care te înfiora numai cînd ţi-l imaginai. El, Mihai Bombei, putea fi acum afară, în vîntul rece şi nemilos ca o sabie, rînînd la vaci sau tăind lemne şi suflînd în palmele îngheţate, să se încălzească. Citește mai mult

„Cu ură şi scîrbă privim boturile lor mînjite de sînge“

Pe parcursul procesului intentat ziariştilor, sub numele de Procesul criminalilor de gîndire (22 mai – 4 iunie 1945), presa comunistă şi presa comunizantă n-au contenit a insulta în fel şi chip pe cei mai mari gazetari interbelici: Pamfil Şeicaru, Stelian Popescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic. Sub semnătura lui Miron Constantinescu, Scînteia din 31 mai 1945 tipăreşte pe pagina întîi un pamflet de o rară violenţă, mărturie a isteriei create de comunişti în epocă nu numai împotriva cărţilor, dar şi a celor care le scriau: Viperele Cu mult înainte ca primele ciubote nemţeşti să păşească pe pămîntul drag al Patriei noastre, cu mult înainte ca Gerstenberg, Killinger, Neubacher sau Clodius să se înstăpînească pe plaiurile noastre roditoare şi îmbălsămate de miresme peste cari să răspîndească putoarea lor fetidă nazistă, Hitler şi-a avut reprezentanţii şi purtătorii săi de cuvînt în ţara noastră! Acestor slugi ticăloase, cărora la sunetul arginţilor şi la mirosul prăzii începeau să le şuere limbile şi să le apară colţii veninoşi şi hîzi, le-a revenit «misiunea» de a vărsa în valuri otrava lor în popor, de a ameţi şi întuneca minţile uşuratice, de a cumpăra conştiinţele scoase la mezat, de a încerca să intoxice organismul neamului. Citește mai mult

Misteriosul tovarăş Raul Castro

4. Vilma – soţia lui Raul – provenea din Înalta societate cubaneză

Asemenea tuturor serviciilor secrete din lume, CIA se confruntă cu ceea ce am numi, necesitatea unor analize corecte. Oricît de buni ar fi lucrătorii de pe teren, decisivi, cruciali pentru un serviciu secret rămîn analiştii. După 11 septembrie 2001 s-a dezvăluit că la centrala CIA veniseră informaţii privind pregătirea atentatului. Dar analiştii din centrală n-au ştiut să tragă concluzii privind iminenţa unui atac terorist. În aceste condiţii, tot sub semnul datoriei de bun român, pun la dispoziţia CIA şi o analiză a cazului Raul Castro. Sînt sigur că va fi o contribuţie – fie şi modestă, la formularea unor concluzii privind situaţia din Cuba de după Fidel Castro. Fidel şi Raul sînt fraţi. Fidel Castro s-a născut la 13 august 1926. Raul, la 3 iunie 1931. E cu cinci ani mai mic decît Fidel. Cu toate acestea, deosebirile dintre cei doi sînt însemnate. Fidel e uriaş şi barbar. Raul e mic şi aproape imberb. Fidel e carismatic. Raul e un ins comun. Fidel e impulsiv. Citește mai mult

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

18. Fiecare, cînd ajunge prim-ministru, se comportă ca un prim-ministru ceauşist

Plecarea în America Latină şi ceea ce aţi scris după aceea au constituit o probă pentru jurnaliştii care au crezut într-o relaţie ascunsă între dumneavoastră şi Roman. Nu l-am întrebat pînă acum care a fost intenţia lui atunci. Oricum, a fost o mişcare spectaculoasă, care a dat naştere la foarte multe discuţii. Pe vremea aceea, existau nişte abonaţi ai acestor călătorii cu puterea. Acum, de fapt, e la fel. Sînt cîteva gazete care se duc cu Iliescu şi nu spun un cuvînt negativ despre ce au văzut. O călătorie, undeva, pe mapamond, pentru mine nu contează. Ca dovadă – aş putea acum să plec pe cont propriu, dar nu plec. Pe vremea aceea, de partea guvernului Roman era „Adevărul“, „Libertatea“, „Azi“, „Dimineaţa“. Singurul care făcea excepţie era „România liberă“. Eu eram cunoscut ca un critic al guvernului. Sigur, în raport cu Opoziţia. Cînd era vorba de mastodonţii din FSN, eu l-am sprijinit. Deodată, Roman pleacă şi ia cu el un singur jurnalist. Bine, erau şi Rompres-ul şi Televiziunea, dar astea nu contau. Din presa scrisă, el m-a luat numai pe mine, pe cel care îl criticase cel mai tare. Citește mai mult

Misteriosul tovarăş Raul Castro

3. Cum dau o mînă de ajutor CIA

Despre Fidel Castro nu trebuie prea mare efort pentru a afla amănunte aproape complete: Viaţa lui de pînă acum e ştiută pe de rost de marele public. Nu numai din miile de cărţi şi articole despre el, dar şi din discursurile, intervenţiile şi articolele sale. Despre ce face acum şi cum se simte, aşa cum se vede, e lesne de aflat de la însuşi Fidel Castro. Deşi El Comandante a fost discret cu viaţa sa personală după retragere, din cînd în cînd, prin intermediul unui moment dat de Televiziunea cubaneză sau a unui Comunicat, s-a ştiut că trăieşte, că scrie, că urmăreşte atent cele ce se întîmplă în Cuba şi în lume, ba chiar că primeşte vizite mai mult sau mai puţin oficiale. Puterea a trecut însă în mîinile lui Raul Castro. Despre Raul Castro e mult mai dificil de aflat ceva, cu toate că după preluarea şefiei s-au scris chiar şi cărţi despre el. Raul Castro, fratele mai mic al lui Fidel Castro, deşi cel de-al doilea om în Cuba, s-a definit, din 1959 pînă acum, ca un personaj misterios. Apariţiile sale publice sînt destul de rare. După preluarea puterii a apărut de puţine ori în public. El însuşi a proclamat că va evita mediatizarea. Citește mai mult

Istoria ca Presă senzaţionalistă

Ce imagine rămîne? Discut cu un politician despre ceea ce rămîne în opinia publică în legătură cu un regim, cu un Conducător, mai ales. El crede că Istoria va fi un judecător drept, corect, al faptelor noastre. Nu-i reamintesc învăţătura cu Istoria scrisă de învingători. Îi răspund că, asemenea Judecătorului, Istoria pronunță sentințe doar după ceea ce scrie la Dosar. Și nu de puține ori ceea ce scrie la Dosar sînt lucruri care țin nu atît de realitate, cît de imaginea asupra realității. Presa lumii a fost denunțată, pentru că reține dintr-un fapt politic cu pretenții de a fi istoric, doar o așchie, doar o țandără și aceea deloc definitorie pentru ansamblu. Dar nu numai Presa, ci și Istoria nu păstrează dintr-un eveniment complex și complicat, întins pe un deceniu sau pe mai multe, decît un amănunt, e drept senzațional, dar nu semnificativ. Ce putem răspunde azi pe loc, după mecanismul cîinelui zis și al lui Pavlov, despre Iuliu Cesar? C-a zis Și tu Brutus? Dar despre Napoleon? C-a luat bătaie la Waterloo! Citește mai mult

Fotografia ca lovitură de destin

Panait Gheorghişor, poştaş într-un sat dinspre Munţi, deveni activist al raionului Floreşti după ce „Scînteia” anunţă pe prima pagină că luase premierul întîi la concursul Ziaristul – tovarăşul nostru de muncă. Pagina a treia a gazetei, la care se făcea trimitere de la întîia, tipărea, împreună cu o fotografie tip buletin, materialele care se clasaseră pe primele locuri. Locul al treilea era ocupat de reportajul Vasile Heru citeşte „Minerul sovietic”. Era semnat de Ghiţă Tulumbea, tovarăş de abataj al lui Vasile Heru, miner stahanovist:
„Facem o vizită minerului Vasile Heru, a cărui fotografie am văzut-o la panoul de onoare al întreprinderii la care lucrează eroul nostru, întreprinderea minieră Lupeni, fruntaşă în întrecerea socialistă. Un şir de căsuţe frumoase, cu perdele albe, curate în ferestrele mari. – Pe aici rîneau porcii bogătanului Costişeu, ne spune copilul Neluţu, care ne însoţeşte. Faţa i s-a umbrit o clipă de un nor de tristeţe. Îşi aminteşte deodată ce i-a povestit tovarăşa învăţătoare despre viaţa grea a minerilor de pe aceste locuri.
Citește mai mult

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

17. Generaţia cea mai anticomunistă e cea a fiilor de mari nomenclaturiști

Pe parcursul dialogului nostru, am observat că simpatizaţi generaţia Roman. Înainte de-a vorbi de fostul prim-ministru, aş vrea să faceţi o referire la generaţia lui politică. Da, poate fi făcută şi o împărţire a eşicherului politic după criteriul generaţiilor. Este limpede, avem şi în FDSN, şi în PNL, şi în PAC, şi, mai ales, în PNŢCD două generaţii. O generaţie pe care aş numi-o a lui Petre Roman. Şi nu numai a lui, ci şi a lui Adrian Severin, şi a lui Adrian Năstase, şi a tinerilor liberali, şi a tinerilor civic-liberali. Aceştia sînt la vîrsta maturităţii politice. Sînt oameni între 35 şi 45 de ani. Şi, în cealaltă generaţie, oameni care sar peste 45 de ani. Oameni mai în vîrstă. Care ar fi diferenţa dintre ei? Cel mai bine se vede comparînd PNŢCD-ul cu PD (FSN), cu partidul tinerilor liberali sau cu grupul civic-liberal, care s-a desprins din PAC. În primul rînd, este vorba de o generaţie care s-a format, a făcut şcoala, facultatea în anii de liberalism ai lui Ceauşescu. Şi eu m-am format în acea perioadă. Dar n-am simţit nici un moment vreo constrîngere în formarea mea intelectuală. Într-adevăr, se făcea carte serios... Această generaţie, mai ales că este alcătuită din tehnicieni, s-a format ca o generaţie pragmatică, bine şcolită. Tehnica nu a avut nici o legătură cu politica. Este lipsită de complexe. Citește mai mult