cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Alte texte

Femei-manager, venite aici cu laptopul

Blocaj total
Maşinile înaintează ca şi cum ar sta. Şoferii îşi descarcă nervii pe claxoane. Departe, în faţă, prin dreptul pasarelei pe care n-o foloseşte nimeni, deoarece toţi trec şoseaua prin locuri nepermise, o betonieră a blocat drumul, ca să dea înapoi cu spatele. Pe marginea carosabilului, înnebunit de ţipătul claxoanelor, aleargă un cîine cu trei picioare, stîrnind compătimirea doamnelor din maşini.
Ceaţă la marginea oraşului
Prin dreptul marii Pieţe, în apropierea lacurilor din marginea Oraşului, începu ceaţa. În travaiul supraaglomerat nimeni nu observă nedesluşeala de afară, pînă cînd, deodată, realizară cu toţii că tramvaiul merge prea încet. Ce mai încolo şi încoace, abia se tîra. Atunci, cineva, privind pe fereastră, văzu mişcarea neîncetată a fuioarelor de afară. – Dumnezeule! exclamă femeia care privise pe fereastră, şi atunci întreg tramvaiul se zidi într-o tăcere încordată. Toată lumea se uita pe fereastră furată de ceaţă. Apoi, momentul de uitare trecu, zvonurile prinseră viaţă, cu o mai mare intensitate: Citește mai mult

Misteriosul tovarăş Raul Castro

2. Caramba, e Fidel!

Caracas (Venezuela), 27 februarie 2007, seara. Preşedintele Hugo Chavez, la vremea respectivă unul dintre zurlii planetei, îşi ţine talk-showul său radiodifuzat „Allo Presidente!”. Premieră în istoria lumii moderne, un şef de stat are în fiecare seară de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri, la radioul de stat (Radio Nacional de Venezuela) un talk-show. Cel de joi e şi televizat. Anterior, Allo Presidente! era transmis la radio şi televiziune duminica, începînd de la ora 11. Pentru că dura cîte şase ore, talk-showul intra în conflict direct cu telenovela. În America Latină telenovela e sfîntă. N-ar putea s-o contracareze nici măcar transmisia în direct a Patimilor. De la 15 februarie 2007, s-a decis un nou program. În cadrul acestui talk-show, preşedintele venezuelean spune vrute şi nevrute: Citește mai mult

1948: Bacalaureatul de tip nou

În 1948, elevii şi cadrele didactice erau puse în faţa Bacalaureatului de tip nou. Scînteia din 4 iulie 1948 tipăreşte reportajul „Vizitînd cîteva centre de Bacalaureat“, cu subtitlul „Aspecte de la un examen de Bacalaureat care nu mai seamănă cu cele din trecut“. Rîndurile introductive fixează noul context social-politic în care se desfăşoară Bacalaureatul din 1948:
„Examenul de bacalaureat, care are loc acum în toată ţara este ultimul care se dă înainte de reforma structurală a Învăţămîntului Public şi primul de la proclamarea Republicii Populare Române. Ceea ce am putut constata, asistînd la cîteva centre de examinare, din observaţiile şi discuţiile cu unii candidaţi, este că acest examen de bacalaureat a avut un caracter nou, cu toate că actualii candidaţi sînt produsul şcolii vechi.
Citește mai mult

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

16. La alegerile din 20 mai 1990 Ion Iliescu l-a avut drept contracandidat pe Nicolae Ceaușescu

Pe această lipsă de moralitate a lui Roman se poate clădi ceva? Cum să spun?... Nu se poate clădi! Politica, se spune, are puţină legătură cu morala, oricum, nu cred că se clădeşte. După opinia mea, Petre Roman nu mai are viitor politic. N-are viitor pentru că adevărata revoluţie a început după decembrie 1989. Această revoluţie anticomunistă, care, pînă la urmă, a început să macine structurile anterioare. Ei, este lecţia aceea că revoluţia îşi devorează eroii – pe Iliescu, pe Roman, pe Măgureanu. Trebuie să vină o clasă politică absolută nouă, nici măcar opoziţia de acum. Probabil că lucrurile se vor schimba în momentul în care clasa politică se va înnoi complet. Nu va fi nici Coposu, nici Iliescu. Şi Iliescu, şi Coposu sînt uzaţi de bătălia politică. Să vină nişte oameni care nu pot fi acuzaţi decît că au fost pionieri sau UTC-işti, dar nu membri de partid. Sau că au fost la putere în această perioadă de trei ani. Citește mai mult

Toc-toc, îi tăiam mîna din umăr!

Aviatorul

În timp ce sacii de poştă, ocupînd aproape jumătatea din faţă a avionului, stau la locul lor, fără să se clintească, pilotul ne oferă informaţii despre zonele peste care zburăm la mare înălţime. Înşiră numai banalităţi, lucruri elementare, din manualele de Geografie. Nimeni nu se supără însă, pentru că tonul relatării amuză pe toată lumea. Zice. Oltul izvorăşte din Hăşmaşul Mare. Păi, din Hăşmaşul Mare izvorăşte şi Mureşul – pare să observe cineva cu glas tare, deşi, în avion lumea tace, citind sau privind pe fereastră. Pilotul stă o clipă pe gînduri. Apoi, rapid, recuperînd avansul pierdut: — Bine, dacă vreţi dumneavoastră, din Hăşmaşul Mare izvorăşte şi Mureşul! Citește mai mult

Cînd jurnaliştii se înjură între de dragul Boierilor din politică

„Personalul de corvezi literare al Societăţii se mişcase acum vreo trei săptămîni şi, intrînd cu găleţile pline în şedinţă, le-a vărsat în capul preşedintelui. Sala fiind pardosită cu parchet lustruit şi biblioteca ocupată de cărţile unor foşti confraţi europeni, obişnuiţi cu oravuri în stil indirect, estetică grajdului şi bucătăriei a supărat.” (T. Arghezi, Un epilog, în Facla, 27 februarie 1930) Pe 29 noiembrie 1928, Guvernul PNŢ Iuliu Maniu îl numeşte pe Liviu Rebreanu director al Teatrului Naţional, iar pe 23 ianuarie 1930, director al Direcţiei Educaţiei Poporului din Ministerul Artelor. Rămăsese şi preşedinte al SSR. Împotriva acestor numiri se dezlănţuie o campanie de presă devastatoare, condusă de Nichifor Crainic, pentru că revista Gîndirea ceruse, fără să obţină, trei sferturi din subvenţiile Direcţiei. În 27 februarie 1930, marele prozator mărturisea în Jurnal: „Scandalurile se ţin lanţ. Campania contra mea continuă concentric, dusă de tot felul de elemente, cîţiva scriitori şi ziarele opoziţiei. Sînt azi cel mai atacat om din România. Atacuri murdare care atentează mreu la cinstea mea, la descalificarea mea. E vădit că se caută pur şi simplu scoaterea mea din viaţa publică, adică din viaţa socială şi politică. Atacul început la S.S.R. caută să fie continuat spre a mă debarca de la «Educaţia Poporului». Mi se pare că sînt şi cel mai duşmănit scriitor de azi. Acestea sînt reversele gloriei!” Învins, pe 19 noiembrie 1930, Liviu Rebreanu va renunţa la conducerea Direcţiei, pentru a se consacra scrisului. Tudor Arghezi şi-a făcut un steag de luptă din promovarea scriitorului în fruntea statului. Parvenirea lui Octavian Goga la funcţia de ministru i-a scos strigăte de jubilaţie tipărite. Citește mai mult

Misteriosul tovarăş Raul Castro

1. Fidel Castro se retrage strategic

31 iulie 2006, seara. Televiziunea cubaneză îşi întrerupe programul obişnuit pentru a difuza un Comunicat al lui Fidel Castro către poporul cubanez. Prin intermediul acestui document, citit de Carlos Valenciaga, secretarul său, El Comandante en Jefe declară poporului cubanez că renunţă provizoriu la prerogativele sale de şef de stat şi de şef al Armatei, pentru a putea face „o operaţie chirurgicală complicată”, urmată, în chip firesc, de „mai multe săptămîni de repaos obligatoriu”. L-a constrîns la această operaţie „o criză intestinală violentă însoţită de sîngerări continue” ivită ca urmare a unei epuizări: „Efortul enorm pe care l-au implicat călătoria în Argentina, unde am asistat la Reuniunea MERCOSUR de la Cordoba, am participat la închiderea Reuniunii popoarelor la Universitatea istorică a oraşului şi am vizitat Alta Gracia, oraşul în care Che a petrecut o parte din copilăria sa, apoi, abia întors în Cuba, prezenţa la comemorarea unei noi aniversări a atacului asupra cazărmilor Moncada şi Carlos Manuel de Cepédes, la 26 iulie în provinciile Granma şi Holguin, altfel spus, mai multe zile de muncă neîntreruptă, fără aproape de loc un moment de somn, au provocat o oboseală extremă şi mi-au zdruncinat sănătatea, care a rezistat pînă atunci la toate încercările”. Citește mai mult

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

15. Eu am văzut grupuri de mineri care se duceau cu un poliţist în frunte la revista „Baricada“

Venirea minerilor n-a fost un viciu al unei societăţi post-comuniste? Puteau ei oare fi stăviliţi? Nu, îţi dau un singur exemplu. Eu am fost, cum am spus, pe data de 29 ianuarie, pe acoperişul Muzeului Grigore Antipa. De acolo am văzut toate mişcările. Am stat pînă la 12.00 noaptea şi n-am să uit o imagine. Minerii începuseră să domine. Tot felul de derbedei cu fes în cap agitau nişte pari şi strigau: „Petre Roman!“, „Iliescu!“. La ora 12.00 noaptea emitea „Europa liberă“ şi am văzut un grup de studenţi ascultînd la radioul unei maşini ştirile postului. Atunci am avut clar imaginea că nu s-a schimbat nimic, dacă ei ascultau cu înfrigurare acest post. Cînd am plecat spre casă, pe Ştefan cel Mare, am văzut un şir lung de autobuze, peste cincizeci, de Călăraşi. Iar în faţă, maşina de Călăraşi numărul 101, care era, probabil, maşina preşedintelui CFSN, fosta maşină a primului secretar. Era limpede – fuseseră aduşi. Clar, li se puseseră la dispoziţie maşini, clar, activiştii au fost implicaţi. Citește mai mult

Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

14. Și redacția Zig- Zag a fost devastată de mineri!

Eraţi în pericol de a fi împuşcaţi? Da, ne-am zis, ce ne puteau face? Ne puteau împuşca. Asta mi-aminteşte de o scenă care spune totul despre mine. În 1971, cînd eram asistent, vara, m-am dus acasă, la ţară. Trebuia să mă duc în satul vecin cu o bicicletă. Trebuia să trec un pîrîu. Nu era pod şi apa era destul de mare. Normal era să mă întorc şi s-o iau înapoi cale de vreo trei-patru kilometri pînă la pod. Dar această idee de a mă-ntoarce m-a scos din sărite şi am trecut prin apă. Era să mă înec. Am aceste momente cînd, nu ştiu, poate orgoliul sau poate altceva acţionează în mine. Cînd aţi văzut minerii? A doua zi dimineaţa, cînd m-am întors la redacţie. Erau în Piaţa Victoriei. O luasem pe jos pînă acolo. Aveam acea curiozitate de gazetar de a trăi evenimentul. Am luat-o pe Ana Ipătescu şi i-am văzut înşiraţi de-a lungul bulevardului pînă spre Piaţa Universităţii. Iarăşi am asistat la manifestările isterice ale fesenistelor. Admiratoarele lui Petre Roman!... De cîte ori îmi amintesc de asta, mă enervez pe Petre Roman. Îmi dau seama că şi el era în vîrful lor. Asta ca să pun capăt tuturor discuţiilor în legătură cu simpatia mea faţă de Petre Roman... Cert că Piaţa Universităţii fusese ocupată. Citește mai mult

Am dat mîna cu Ramon Castro, fratele lui Fidel Castro

8. Scandalul exproprierii

Un moment legendar în istoria Clanului Castro îl constituie Scandalul Exproprierii. La 17 mai 1959, se semnează la La Plata, Legea Reformei Agrare. Prin ea, se anulează dreptul de a poseda pămînt în Cuba întreprinderilor şi resortisanţilor străini, cu excepţia micilor agricultori. O persoană juridică sau fizică nu putea avea mai mult de 30 „caballerias” (402 hectare). În cazul anumitor plantaţii de trestie de zahăr, orez sau alte exploatări agricole se permite posesiunea a 1400 de hectare, doar cu condiţia să fie folosite. Fermele sub 402 hectare erau expropiate, dacă nu erau lucrate, ci arendate. Dacă pămîntul cultivat nu depăşea două „caballerias”, primea gratuit titlu de proprietar ţăranul care-l muncea. Persoanele expropiate beneficiau de o indemnizaţie sub formă de Bonuri de Reformă agrară, rambursabilă pe 20 de ani. Latifundiile lucrate deja de muncitorii agricoli n-au fost fărîmiţate; ele au fost transferate în întreprinderi de stat sau în Cooperative agricole. Citește mai mult