cristoiublog.ro
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Printre cărți

Dumnezeul Imperiului Bizantin: Administraţia

Înaintea cărticicăi lui Gilles Martin-Chauffier, „Le roman de Constantinople“, am citit destul de mult despre Imperiul Bizantin şi despre Imperiul Otoman pentru a nu mai fi surprins de două observaţii care conferă rezistenţă lucrării: 1) Forţa Imperiului Bizantin a fost dată de administraţie. În timp ce Europa se zbate în haosul tipic cnezatelor şi voievodatelor, un teritoriu imens se supunea unei maşinării de fier. Scrie Gilles Martin-Chauffier, şi nu fără înzestrare de eseist: „Trebuie să spun că, într-o lume livrată haosului, Bizanţul era supus unui Dumnezeu în întregime nou: Administraţia. Imperiul era împărţit în provincii, divizate în prefecturi, animate de o dioceză. În fiecare oraş, funcţionarii imperiali, administratorii regionali şi clerul îşi reîmpărţeau sarcinile. Citește mai mult

Fascinaţia Occidentului la ruşi

Secvenţă din proza lui Cehov, Marfă vie, publicată în Mirskoi tolk, din 6 august 1882, găsită de mine în volumul 1, Opere, A.P. Cehov. Ivan Petrovici Bugrov, un îmbogăţit peste noapte, şi-a adus la vile din Crimeea nişte franţuzoaice, curve de lux. Noapte de noapte petrece cu ele, deşi habar n-are de franceză, pe terasă, hîrjonindu-se prosteşte. Ridicîndu-le de subţiori, se preface că le aruncă peste balustradă. Explicîndu-se vecinului de vilă, Groholski, Bugrov zice: „Să nu vă închipuiţi că sînt nişte femei oarecare, spuse el. E drept, sînt franţuzoaice, beau vin... şi fac multă gălăgie, dar e ştiut că toţi francezi sînt crescuţi aşa! (...) Pe una o cheamă Fanny, iar pe cealaltă Isabella... Ce înseamnă Europa! Ha-ha-ha... Occidentul!“ Să ne oprim niţel asupra secvenţei. Citește mai mult

Unde-i Roma? Unde-i Roma cea măreaţă?

La Librăria de pe Bulevard, dirijată de o doamnă tipic librăreasă (de cîte ori mă vede se interesează cînd o să-mi apară o nouă carte), găsesc, într-o colecţie înfiinţată aventuros de o editură curajoasă cărticica lui Maxim Gorki, Copilăria. Copilăria de Maxim Gorki!!! Ca naratorul central din În căutarea timpului pierdut, după ce a muşcat din madelenă, izvorăşte în mine, ca bulbul de petrol din pămîntul colonistului sărac, trecutul numit copilărie. Citește mai mult

Nicolae Rădescu a fugit din ţară cu acceptul ruşilor?

Nici volumul Un sfert de veac de urmărire. Documente din dosarele secrete ale Generalului N. Rădescu, editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, n-aduce un spor de informaţii despre fuga lui Nicolae Rădescu din România. Notele autorităţilor pledează pentru o plecare ilegală, la 15 iunie 1946, cu un avion prevăzut să zboare pe ruta Cotroceni-Tecuci-Mediaş. Spaţiul aerian românesc se găsea sub supravegherea strictă a ruşilor. Cum de a putut s-o şteargă Nicolae Rădescu, aflat, după eliberarea din domiciliu forţat, sub controlul SSI, al Siguranţei şi, nu încape vorbă, al KGB? Citește mai mult

O aberație: Proclamația Regelui din noaptea de 23 august 1944

Trag la xerox Proclamaţia Regelui din noaptea de 23 august 1944. Asupra unei aberații din acest document mi-a atras atenţia Traian Udrea în cartea sa despre Controversele privind august 1944. Recitind-o acum, mă întreb cum de n-am observat eu, la vremea primelor lecturi, amănuntul funambulesc: Proclamaţia anunţă încheierea Armistiţiului pe baza condiţiilor puse de Aliaţi. Din experienţa finlandeză ştiu însă că încheierea Armistiţiului înseamnă semnarea unui document între două părţi. După operaţiunea asta, cele două părţi purced la îndeplinirea obligaţiilor reciproce. România nu semnase nici un document. E drept, în vara lui 1944, mai precis între 12 aprilie şi 2 iunie 1944, fusese un schimb de păreri între Mareşal şi ruşi prin canalul Stockholm. La 12 aprilie 1944 ruşii ne trimiseseră Condiţiile de Armistiţiu. La 15 mai 1944, guvernul român respinge Condiţiile ruseşti. La 29 mai 1944 Frederic Nanu reia discuţiile, înaintînd doleanţele României. La 31 mai 1944, sovieticii răspund Aide-mémoirelui românesc, îndulcind condiţiile. Negocierile rămîn însă în acest stadiu. Proclamaţia se fundamentează pe condiţiile îndulcite din 31 mai 1944. Citește mai mult

Cine va scrie Vieţile cîinilor mai ceva ca Vieţile Sfinţilor

Nu mai puţin de patru tablete – Necrologul lui Pussy, Cîinele şi omul, Pedeapsa cu biciul şi Ave Maria – consacră publicistul Tudor Arghezi, Măriei Sale, Cîinele, în Clipa din 28 septembrie 1924,  5 octombrie 1924, 12 octombrie 1925 şi, respectiv, 26 octombrie 1924. Prima tabletă, Necrologul lui Pussy, explică izvorul în real al celor patru texte: Moartea cîinelui său, Pussy. Debutul e marcat de dangăte de clopot, solemne: „Fără morţi apropiaţi de noi, viaţa noastră moare fără să simţim. Timpul se isprăveşte, alunecînd implacabil, ca un fir de făină, prin gaura de ac a unei singure veşnice clipe fixe. Numai cînd a murit în preajma noastră cineva, ne amintim că tăcutul timp munceşte şi răstoarnă, executor precis al sentinţelor primitive“. Citește mai mult

Pe Ion Vodă cel Cumplit îl trădaseră chiaburii!

Parcurgerea rapidă a textelor pentru Historia special, număr pe martie 2013, cu titlul Trădători români. După ce le citesc, îmi notez să sun mîine pentru a schimba titlul în Trădarea la români. Trădători români iese niţel din sfera de conţinutului sau, mai bine zis, n-o acoperă cu totul. Pe deasupra, îl simt jignitor pentru cititorii revistei. Ca toţii pasionaţi de Istorie, sînt ciupiţi niţel de naţionalism. Îmi atrag atenţia textele despre Colonelul Sturdza, dezertorul la nemţi în Primul Război Mondial şi cel despre Emil Bodnăraş. Colonelul Sturdza îmi e cunoscut. Dacă nu mă înşel, am şi scris ceva despre aceste personaj, pornind de la locul prin care a dezertat: undeva lîngă Vidra din Vrancea. Citește mai mult

T. Arghezi despre chiloţii avocatelor

Un Proces la Judecătoria Sectorului 5, găzduită de Palatul de Justiţie de pe Cheiul Dîmboviţei, mă aduce, de dimineaţă, în faţa scării monumentale care urcă de pe trotuar pînă sus, pe platforma prefață la ușa rotitoare. A nins în Bucureşti cu ceva timp în urmă. Municipalitatea n-a binevoit să ia zăpada, cum se întîmplă peste tot în lumea semnificată drept Luminile Civilizaţiei Apusene, şi s-o ducă unde îi e locul, la marginea Marelui Oraş, în perspectiva topirii fatale. S-a mulţumit s-o arunce de pe carosabil pe trotuare şi s-o lase acolo, ca să se întărească, pariind pe prestaţia Soarelui, a cărei firmă de dezăpezire prin lichefiere nu cere parale. Citește mai mult