19 februarie 1938. Constantin Argetoianu lucrează la noua Constituţie. Într-un grup alcătuit din Gheorghe Tătărăscu, Armand Călinescu, Istrate Micescu şi condus direct de Rege. Carol al II-lea vrea un text stufos, în genul celor din 1866 şi 1923. C. Argetoianu pledează pentru un text scurt. O Constituţie redusă la cîteva articole esenţiale. Citește mai mult →

Dau bunul de tipar pentru volumul Rolul sînilor în presa liberă. Din acest moment, nimic nu mai poate întoarce cartea din drumul ei către cititor. Unul dintre eseuri, Caragiale nu dă interviuri proştilor din presă, transcrie reflecţiile iscate de lectura unor aşa-zise memorii ale jurnaliştilor de la ziarul Evenimentul, din Iaşi, despre un popas al lui Caragiale în capitala Moldovei. Publicate în 1912, memoriile au fost reproduse de Constantin Hârlav în culegerea sa de interviuri acordate de scriitor în timpul vieţii. Textul citit de mine în broşura lui Constantin Hârlav vorbeşte de venirea lui Caragiale la Iaşi în mai 1893. Autorii amintirilor descriu felul comic în care făceau ei Evenimentul, apărut la 1 februarie 1893, ca Trompetă a Liberalilor aflaţi în Opoziţie. Unul dintre cei doi redactori, care scriau cele trei pagini, format mediu, ale foii (a patra conţinea publicitate locală), îşi asumă dramatica misiune de a-i lua un interviu lui Caragiale. Citește mai mult →

Ca de obicei, de la Cuba, am ajuns la Fidel Castro, de la Castro la tentativele de asasinare a sa şi de la tentative, la Agenţia Centrală de Investigaţii, zisă şi CIA, instituţie dată în gît că ar fi pus la cale, prin Directoratul Planuri, lichidarea unor lideri străini deranjanţi pentru interesele americane în lume. Cele mai multe tentative de asasinare au ca materie primă otrava. Nu-i exclus să mă apuc şi de Rolul Otrăvii în asasinatele din Istorie, mai ales c-am şi luat o carte cu acest titlu din Piaţa Amzei. Din cîte bag seama, cele mai multe cărţi despre CIA îşi propun să denunţe scîrboşeniile Agenţiei. Materia primă a acestor cărţi e dată însă de ceea ce a declasificat CIA de-a lungul vremii. Un aforism al CIA spune că e bine să dezvălui adevărurile rele pentru a le ascunde pe cele şi mai rele. Cred că asta e o direcţie strategică a CIA. Citește mai mult →

Pentru noul meu proiect, Linguşirea cu sclipici, despre Cultul personalităţii lui Carol al II-lea, luînd locul unui nou proiect abandonat – cartea despre Fidel Castro –, recitesc volumele 5 şi 6 din Însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu. Am citit şi fişat cele două volume dedicate anului 1938, cu vreo cîţiva ani în urmă, cînd mă apucasem de proiectul cărţii despre Corneliu Zelea Codreanu. Urmărisem atunci amănuntele din jurnal despre Procesul Căpitanului. Găsesc acum, la relectură, semnele făcute pe marginea filei, cu stiloul, în dreptul pasajelor despre Proces şi despre Garda de Fier. Sînt şi semne de reamintire a unor amănunte despre destinul lui Dem Dimăncescu, şeful Presei din Ministerul de Interne, subiectul unui eseu care, slavă Domnului! a văzut lumina tiparului. Acum însă sînt interesat de amănuntele despre Carol al II-lea, despre Cultul Personalităţii Regelui Dictator, subiectul proiectului asumat. Citește mai mult →

Pentru un nou proiect, Cultul personalităţii lui Carol al II-lea, mă confrunt iar cu sîcîitoarea problemă a instrumentelor de lucru. O lucrare de sinteză, cum e asta, are nevoie de cercetări anterioare, încheiate şi publicate de alţii. Acestea ar alcătui cărămizile sau chiar pereţii viitoarei clădiri monumentale. Cel puţin pentru anii Carol al II-lea, sărăcia instrumentelor de lucru e deznădăjduitoare. Am nevoie, de exemplu, să dovedesc plătirea scriitorilor pentru cîntările înălţate Suveranului prin intermediul Fundaţiilor. Pentru asta mi-ar trebui o cercetare despre Fundaţii, atît în plan istoric, cît şi în plan administrativo-financiar. Citește mai mult →

Pentru a-mi reîmprospăta memoria despre Irak (lucrez la amplul reportaj Prin Irakul lui Saddam Hussein, pentru volumul doi al serialului Lumea văzută de un român rupt în fund) citesc, sau mai degrabă recitesc Guide de Irak, volumul scris de francezul Gilles Munier şi tipărit în 2000. L-am avut cu mine în timpul călătoriei în Irak. Sau cel puţin aşa cred. Nu-i exclus să mi-l fi dat cineva în toiul războiului din Golf, cînd Realitatea TV, pe care o conduceam părea Bagdadul din O mie şi una de nopţi, atîtea personaje şi personalităţi ciudate poposeau prin studio. E şi o dedicaţie în franceză (a autorului?!) pentru cineva al cărui nume îl descifrez cu greu, dedicaţie mai mult decît oficială, vorbind de ridicarea embargoului şi de reintegrarea Irakului în comunitatea internaţională. Citește mai mult →

Sîmbătă, 17 iunie 1972, Frank Wills, paznic la Complexul de birouri Watergate din Washington, unde-şi avea sediul de campanie Partidul Democrat, a descoperit o bandă adezivă pe închizătoarea unei uşi aflate între casa scărilor şi parcarea subterană. S-a grăbit s-o îndepărteze, deoarece împiedica închiderea uşii, şi a plecat. Puţin mai tîrziu, cînd s-a întors, a observat c-a fost pusă din nou. Chemată de urgenţă, Poliţia Metropolitană a arestat cinci persoane: Bernard Barker, Virgilio González, Eugenio Martinez, James W. McCord jr. şi Frank Sturgis. Aşa a debutat ceea ce va intra în Istorie sub numele de Afacerea Watergate. Citește mai mult →

Geniul lui Gogol la lucru. Despre scandalagiul Nozdriov din Suflete moarte: „În anumite privinţe, Nozdriov era un om istoric. Nici o întrunire la care lua şi el parte nu se termina fără o istorie“. Reuşesc să rezist tentaţiei de a mă uita la televizor în neştire, fără a căuta ceva anume, doar aşa, să fac altceva decît să citesc. Aşezat în scaunul incomod care a luat locul fotoliului (da, dar spre deosebire de fotoliu, scaunul poate fi dat la o parte pentru a umbla la dulapul cu Istoria antică şi modernă, greu accesibil altfel), iau la mînă Caietul negru, pentru a-l da la bătut. Pe măsură ce înaintez în lectura accelerată, redusă la privirea aruncată pe pagină, descopăr c-am renunţat cu vremea la formula amestecului de jurnal şi eseu pusă sub genericul Lumea prin care trec Citește mai mult →

Din Histoire de l'Europe de L'Est. De la seconde guerre mondiale à nos jours, scrisă şi tipărită de Jean-François Soulet, în 2006, la Armand Colin, reţin concluzia autorului din experimentul numit liberalizarea comunismului: Primăvara de la Praga, autogestiunea iugoslavă, reforma economică discretă a lui Kadar, în Ungaria, s-au soldat cu eşecuri. Cele două sisteme – crede Jean-François Soulet - sînt astfel concepute încît nu permit amestecarea reciprocă. Citește mai mult →

Discuţie la telefon cu Stelian Neagoe. A scos la editura sa de apartament, Machiavelli, Memoriile lui Constantin Argetoianu. Documentîndu-mă pentru eseul Linguşirea cu sclipici despre Cultul personalităţii lui Carol al II-lea, descopăr că-mi lipsesc două volume – 8 şi 9 – unul dintre ele despre anul 1940, vital cercetării mele. Pe cel cu numărul 9 l-am găsit cu greu la Librăria Eminescu, după ce-am aflat că e în stoc, după site-ul prăvăliei. Cu prilejul ăsta am descoperit că Stelian Neagoe şi-a reeditat primele volume din Argetoianu, tipărite la Humanitas. Cumpăr reditările (la Machiavelli, desigur) ca să le pun în locul celor de la Humanitas. N-am găsit volumul 8. Astfel că, făcînd rost de telefonul lui Stelian Neagoe, îl sun într-o seară. Partea introductivă e consacrată amintirilor de la Suplimentul Literar-Artistic al Scînteii Tineretului (SLAST). Citește mai mult →