Cum a vrut să le-o tragă Pilat din Pont Marilor Preoți

Paștele de anul ăsta, binecuvîntat de BOR prin slujba de Înviere fără credincioși, astfel că preoții au chemat la miezul nopții să Ia lumină doar stelele căzătoare, m-a făcut să mă întorc la una dintre temele mele preferate în astfel de împrejurări: Pilat din Pont. Cu această ocazie am citit o carte trimisă de Mircea Duțu cu dedicație în 2009: Pilat din Pont. Judecătorul lui Iisus, apărută în 2009 la editura Herald. Citiți tot articolul

Ai impresia că realul a luat-o razna și, odată cu el, autorul

Înainte de Coronavirus, pe vremea cînd puteai lua din mîinile cuiva un pachet, fără să te speli pe mîini după aceea cu săpun, am primit la Biblioteca Academiei, după un telefon în prealabil, trei dintre cele cinci cărți publicate pînă acum la editura Niculescu de Nicolae Croitoru: În cercul marelui balans (Cugetări), Flori de ață despicate (Poezii), Biserica de sub salcie (Schițe și nuvele). Citiți tot articolul

Zilele blestemate ale bolșevicilor

Pînă nu demult îmi împărțeam viața în Înainte de Revoluție și După Revoluție. De ceva timp, o împart în Înainte de Coronavirus și În vremea Coronavirus. Pot spune astfel că înainte de Coronavirus (ce vremuri de aur! Puteam merge la Bibliotecă în fiecare zi și mă puteam plimba prin Parcul Academiei) am găsit pe masa la care stau de 40 de ani o carte: Ivan Bunin, Zile blestemate. Citisem și chiar scrisesem despre acest mare scriitor rus... Citiți tot articolul

Ambasador în vâltoarea istoriei – cartea dublului norocos care este Emil Ghițulescu

Pe vremea cînd era deschisă Biblioteca Academiei (vara cînd BAR e deschisă doar dimineața, aștept cu sufletul la gură venirea toamnei, ca să beneficiez de programul complet, acum însă nu cred că voi mai merge vreodată la BAR), am primit la un moment dat un telefon însoțit de precizarea Hanoi. Izbucnise Criza în China. N-am răspuns prima dată, din teama idioată că voi lua prin telefon un virus asiatic, dar și din suspiciunea c-o fi vreo excrocherie – Cine dracu să mă sune pe mine din Vietnam? La al doilea apel, am răspuns. Citiți tot articolul

Un manual de patriotism bucureștean

Am primit de la academicianul Alexandru Surdu albumul intitulat „București. Capitala eroilor patriei române. 1916-1919”, realizat de domnia sa împreună cu Cristian Radu Nema, și publicat la editura Integral în 2019. E vorba de un album care prezintă în detaliu monumentele din București dedicate participării României la Primul Război Mondial. Dintre monumentele prezentate am ales în mod special cel al Geniului de la Cotroceni / Piața Leu. M-a impresionat precizarea că lucrarea a fost tipărită cu sprijinul financiar al Acad. Alex Surdu și Pr. dr. Nicolae Cojocaru. O dovadă a dragostei acestora față de cultură. Citiți tot articolul

Viorel Domenico despre enigmele mai puțin cunoscute ale ultimelor zile ale lui Ceaușescu

Deși mi-a fost dată cu dedicație în ianuarie 2013, am citit abia acum cartea lui Viorel Domenico De cealaltă parte a baricadei. Demnitari comuniști în Revoluția din Decembrie 1989, apărută la Editura IRRD la finele lui 2012. Viorel Domenico a publicat în 1999, la editura Ion Cristoiu, evident condusă de mine, una dintre cele mai puternice cărți despre Evenimentele din decembrie 1989, Ceaușescu la Târgoviște. Bazată pe mărturiile în premieră ale lui Andrei Kemenici, comandantul UM în care a avut loc Procesul Ceaușescu... Citiți tot articolul

Cătălin Predoiu – un ministru care nu știe că are talent de memorialist

Demult mă țineam să postez la rubrica de pe cristoiublog.ro Cărți primite cu dedicație cîteva rînduri despre cartea lui Cătălin Predoiu Puterea Justiției și Justiția Puterii, apărută la Tritonic, în 2018. Habar n-aveam că ministrul Justiției, un politician care putea fi premier de mai multe ori, ba chiar și primar al Bucureștilor, a tipărit o carte cu un asemenea titlu. Într-una din seri m-am încrucișat, cum s-ar spune, cu ministrul Justiției, în holul de la Realitatea Tv. Citiți tot articolul

Un microbist are timp și de Rusia

Nu-l știam pe Marian Nazat microbist. De aceea am fost nițel surprins aflînd c-a fost la campionatul european de fotbal de la Moscova și că, mai mult, a scris o carte despre această experiență: Rusia 2018. De la Petru cel Mare la .. Deschamps. Marian Nazat e însă și un publicist de talent, dar mai ales un publicist care nu se teme de gura lumii. Cînd vine vorba de Rusia, marii și micii noștri publiciști simt nevoia să fie prudenți. Citiți tot articolul

Alex Stoenescu: „Dar cel mai important sprijin din presă l-a primit (Emil Constantinescu) de la gazetarul Ion Cristoiu”

Alex Mihai Stoenescu mi-a adus la Bibliotecă, înainte de Crăciun, noua sa carte, o carte monumentală, România în perioada administrației Emil Constantinescu, Editura Rao, 2019, coperta de Eugen Mihăescu. Volumul unu, 450 pagini, volumul doi, 650 pagini. După ce a investigat Evenimentele din decembrie 1989 cu o seriozitate profesională care-l definește, Alex Mihai Stoenescu și- a concentrat preocupările pe studierea postdecembrismului, un domeniu mai puțin, dacă nu chiar deloc explorat de istorici. Citiți tot articolul

Parchetul General a pierdut un procuror de excepție. Publicistica noastră a cîștigat un publicist de talent: Marian Nazat

N-am putut participa la lansarea cărții lui Marian Nazat , Prizonier în cîmpul tactic, editura Rao, 2019. De la Mihaela Olaru, prezentă la eveniment în calitate de colaborator al cristoiublog.ro, am aflat că la fața locului a fost multă lume bună din București. Marian Nazat mi-a trimis prin Mihaela Olaru cartea cu dedicație. N-am citit-o încă. Am citit însă cărțile anterioare de publicistică ale lui Marian Nazat și sînt convins că și aceasta îmi va confirma o credință mai veche: Publicistica noastră a avut norocul ca Marian Nazat să iasă din Procuratura. Citiți tot articolul
1 2
Invitații cristoiuTv: Constantin Șolga | De ce nu măresc pensiile actualii guvernanți
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Și Orban, și Iohannis, și Ciolacu îl vor pe Nicușor Dan candidat la Primăria Capitalei