Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Cum a vrut NATO să mă reeduce și n-a reușit (7)

Macedonia – un stat ca o gară

Întorşi la hotel, descopăr efectele războiului din Kosovo asupra Macedoniei. Deşi, vorba aia! sîntem ditamai invitaţii NATO, organizatorii ne-au găsit cu chiu cu vai locuri la un hotel modest, cu un nume pompos: Ambasador. Cîte doi în cameră. Nimeresc împreună cu un italian, reporter la un post de radio din Roma. Două paturi aproape lipite unul de celălalt; o încăpere cît o debara. Italianul e mai înverşunat anti-NATO decît mine. Eu, de exemplu, mă manifest astfel doar în scris. El se manifestă şi oral. Preţ de vreo jumătate de oră, după ce-am ajuns în cameră, îi înjură pitoresc pe cei din Alianţă, pe americani mai ales. Odată cu cheia mi s-a dat şi un soi de ţidulă. Binecunoscutul pliant oferit clienţilor la toate hotelurile din lume. Cel de aici e o bucată de hîrtie împăturită. Textul e în limba vorbită doar de băştinaşi. Pe coperta a patra, o mîzgălitură ce se vrea harta bucăţii de Skopje unde se află hotelul. Pe coperta întîi, tronează însă Statuia Libertăţii! Se putea altfel?! Citiți tot articolul

Un salon în care se scuipă pe jos

În toate supermarketurile, la Departamentul Literă tipărită, vei întîlni în chip fatal cărţi care te învaţă cum să trăieşti. Fie şi numai după titluri îţi dai seama că luînd cutare carte şi plătind la casă preţul, chiar şi fără s-o citeşti, vei deveni miliardar fără să faci nimic sau Shakespeare, fără să ştii să te iscăleşti măcar. În orice librărie din lume, inclusiv în România, vei da şi peste cărţi care te învaţă ce să vezi şi cum să vezi cînd pleci în străinătate: broşurile editate în scopuri turistice. În cazul legendarei Pieţe San Marco din Veneţia, broşurile te avertizează ca nu cumva să nu vizitezi Basilica şi Palatul Dogilor, să nu te urci în Campanilla, să nu vezi porumbeii şi să nu bei o cafea la Florian. După ce-am transpus în practică preţioasele indicaţii ale ghizilor, am purces la vizitarea Pieţei San Marco şi pe cont propriu. Am observat astfel: Citiți tot articolul

Stalingradul fatal

O emisiune tv (pe care n-am mai ţinut-o) despre Stalingrad, m-a obligat să citesc şi să recitesc mult din imensa bibliotecă planetară care e Istoria celui de-al Doilea Război Mondial. Concluzia, toarsă din lecturi, e următoarea: Stalingradul a fost un moment de răsturnare strategică a Frontului din Est determinată de cauze legice şi nu de întîmplare, cum s-ar mai crede. Dacă nu era Stalingradul, era o altă bătălie, menită a dezvălui în afară modificarea de forţe din adîncuri. Fireşte, ca şi în cazul altor întîmplări cruciale din Istorie, de la izbucnirea, Revoluţiei Franceze pînă la Căderea Comunismului, o bătălie precum cea de la Stalingrad putea să se petreacă un pic mai tîrziu. De petrecut se petrecea însă! Asta înseamnă că Stalingradul a fost un moment de înfrîngere a nemţilor care n-a depins nici de Geniul lui Stalin şi nici de neghiobia lui Hitler. Citiți tot articolul

Şi, totuşi, se uită cineva la emisiune!

alk-show transmis în direct la TV. E unsprezece dimineaţa, timp cu totul și cu totul contraindicat dezbaterilor despre deficitul bugetar. Şi totuşi, în platou, moderatoarea şi invitatul ei – un subsecretar de stat de la Finanţe – discută despre măsurile pe care ar trebui să le ia guvernul pentru a reduce deficitul bugetar. Pentru invitatul emisiunii e un moment ieşit din comun. Se află întîia oară într-un studio TV. A ajuns aici din întîmplare. Cel trimis, de regulă, să reprezinte ministerul la întîlnirea cu telespectatorii s-a învoit azi de la serviciu. A telefonat nevastă-sa la prima oră, că e bolnav. Are o gripă sau cam aşa ceva. N-a putut nici să se ridice din pat. În realitate, favoritul posturilor TV era plecat din Bucureşti. Se repezise pînă la Bodăieşti, satul natal, unde avea de făcut ceva foarte important: Să tragă în butoaie noi, mai mici, vinul, care risca să se oţetească dacă mai era ţinut în butoiul de pînă acum, vechi şi mai mare. Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 18

Victor Ponta știe, oare, ce sunt neonaziștii și dacă sunt sau nu buni de mîncat?

Victor Ponta a refuzat să contrasemneze Decretul prezidențial de decorare a lui Horia Patapievici și Mircea Mihăieș, foști membri ai conducerii ICR. Cei doi, dar mai ales Mircea Mihăieș, s-au definit drept critici acerbi ai Plagiatorului numărul unu al Patriei. Refuzul de a contrasemna o Decizie corectă, deși, între noi fie vorba fără prea mare putere de apreciere, odată ce purtătoare a Stelei României e și Gabi Firea,  dă seamă de cît de păduchios la suflet e acest Victor Ponta. Așa cum am mai spus, sub rînjetul lui de iresponsabil vesel se ascunde un PSD-ist  tipic, din școala de bandiți Viorel Hrebenciuc. Nărăvit la  linsuri în scris și oral, Ginerică se constipă instantaneu cînd îl trage cineva de urechi. Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 12

În doar o săptămînă de campanie, Victor Ponta a promis deja cît alții înantea sa în cîțiva ani

Înzestrat cu umor fără s-o știe, confratele mai tînăr de la Gîndul, Cristian Andrei, a trecut în revistă, pe scurt, colosala strădanie a lui Victor Ponta, în campania electorală mascată pentru Cotroceni, de a promite orice și oricui, numai să ajungă în Dealul rîvnit de Famiglia sa: ”Victor Ponta a promis în ultima săptămână, într-o ordine aleatorie: bani de la buget pentru Catedrala Neamului, mai multe acţiuni pentru Mazăre la portul Constanţa, sute de kilometri de autostradă, sute de milioane de lei pentru drumuri judeţene, eliminarea a peste 70 de impozite, scoaterea taxelor la pălincă, stadioane de 70 de milioane de euro doar în Oltenia,... Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 18

Traian Băsescu pregătește candidatura Elenei Udrea la Președinție

În cadrul turneului său electoral pe la televiziuni, Traian Băsescu a poposit și la ziarul on line Gândul. Mi-a sărit în ochi următorul dialog: ”Realizator: Deci dumneavoastră v-aţi duce la alegeri, să puneţi în urnă votul pentru Elena Udrea la preşedinţia României, dle Traian Băsescu? Traian Băsescu: Categoric, da. Dacă ar candida, categoric. Aş pune votul meu în urnă pentru Elena Udrea. Realizator: Şi aţi întrebat-o dacă vrea să candideze? Traian Băsescu: Păi asta nu am întrebat-o, asta m-aţi întrebat, dacă ar candida, ce aş face. Şi v-am spus ce aş face. Realizator: Cum ar arăta o campanie electorală în care actori principali ar fi Elena Udrea, Victor Ponta şi Crin Antonescu? Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 12

Ssst! Gabriel Oprea, Mircea Dușa și Titus Corlățean lucrează! La Analiza situației din Ucraina!

Victor Ponta a renunțat la convocarea miniCSAT-ului Famgiliei sale, năstrușnicie prin care s-ar fi putut juca și el de a Președintele, că tare-i mai place să se joace cu tot ce i se pare că se joacă alții. În schimb, i-a născut mintea odihnită o altă năstrușnicie: Să trimită CSAT ceea ce el numește Analiza situației din Ucraina întocmită de trei ministere: al Internelor, al Apărării și al Externelor. Victor Ponta e un om fericit. Spre deosebire de oamenii normali, el n-are simțul ridicolului. Din acest punct de vedere, e neam bun cu curcanul cel care continuă să grozăvească în poiată cu haremul său de curci, deși multe dintre acestea sunt plouate. Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 18

Victor Ponta la Babadag sau Țafandache în plin avînt

Comentînd comica secvență cu Victor Ponta înaintînd pe gîrla uliței în barca de cauciuc împinsă de angajați ISU cu aerul de Iulius Cezar la inundațiile din județul lui Liviu Dragnea, notam că, dincolo de nesimțire, gafa premierului trădează și absența instinctului politic. Victor Ponta e neam bun cu Adrian Năstase și Mircea Geoană în materie de talent politic. Asemenea celor doi, el n-are talent politic, pe care încearcă să-l suplinească urmînd cu strictețe sfaturile echipei de Comerț politic. Numai că spre deosebire de cei doi, Victor Ponta  e lipsit și de simțul situației. Trebuie să urmezi sfaturile echipei de campanie. Cînd simți însă că nimeresc ca nuca-n perete, renunți și te adaptezi. E ceea nu face Victor Ponta. Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 12

În timp ce bucuroșii lui Victor Ponta vor produce avioane de luptă, mii de români vor muri în război!

A trecut neobservată - un cuvînt greu în asta l-a avut noua gîlceavă dintre Traian Băsescu și Victor Ponta - stupefianta declarație a lui Victor Ponta la Fabrica de avioane din Craiova: ”Desi ne paste un razboi, vestea buna este ca veti avea comenzi” Ce a vrut să spună iresponsabilul vesel? Că salariații de la Fabrica de avioane să se bucure, deoarece, războiul, iminent după mintea Primului ginerică al țării, va spori nebănuit comenzile de avioane. Firește, în timp ce bucuroșii lui Ponta vor produce avioane, mii de români vor muri în război. Nici un politician din istoria României n-a găinățat o asemenea ticăloșie: Că războiul trebuie să bucure pe cineva. Citiți tot articolul

Şareta de protocol

Pentru ei, dar şi pentru înalţii oaspeţi de la regiune sau chiar de la Bucureşti, preşedinţii de GAC-uri din raion aveau la dispoziţie un automobil cu şofer. Singurul care n-avea era Haralambie Şuhuleţ, preşedintele Gospodăriei Agricole Colective Viaţa nouă din Vintileasa. Cînd de la raion i se oferi una, Haralambie Şuhuleţ o refuză. — Prefer să umblu cu şareta! răspunse el prompt. Am mers pînă nu demult pe jos. Abia de cîteva luni am trecut la mersul cu şareta. Nu sunt încă pregătit să fac un salt atît de mare, de la şaretă la maşină cu şofer. Cei de la raion îl înţeleseseră. Şi lor, ţărani săraci sau simpli muncitori, le venise destul de greu să umble cu maşina. Mai ales că. printr-o Hotărîre a Comitetului Central, se interzisese activiştilor să se urce în maşină desculţi. Aşezaţi la dreapta şoferului, aceştia abia aşteptau să coboare din maşină, ca să-şi poată scoate pantofii. Obişnuiţi toată viaţa să umble desculţi, aveau impresia că nu mai ştiu unde le sunt tălpile. Ca să se asigure că sunt, totuşi, acolo, în pantofi, din cinci în cinci minute, mişcau degetele de la picioare. Citiți tot articolul

Robia prejudecăţilor europene faţă de alte civilizaţii

Autor şi al unei cărţi despre Suleyman (Soliman Le Magnifique, Fayard, Paris, 1993), André Clot se ocupă pe larg în monografia Mehmet II – Conquérant de Byzance, Perrin, 1990, apărută la noi, în 1994, sub titlul Mohamed al II-lea Cuceritorul Bizanţului de felul în care un tînăr de 21 de ani a schimbat cursul istoriei. După Cucerirea Constantinopolului (marţi, 29 mai 1453), Mehmet al II-lea făureşte un Imperiu care face să tremure de teamă Apusul. Eşecul Veneţiei în confruntarea cu Biruitorul Bizanţului e astfel explicată de André Clot: „Mai mult, veneţienii căzuseră pradă acelei mentalităţi, prezentă adesea în istoria Europei, care constă în a subestima adversarul care nu aparţine aceleiaşi civilizaţii şi a-l considera incapabil să se ridice în vreun domeniu la nivelul omului modelat de-a lungul a douăzeci de veacuri de cultură latină şi creştină. Chiar minţile cele mai lucide ale Veneţiei şi ale întregii Europe nu-şi imaginau că sultanul putea avea oşteni mai buni şi mai bine înarmaţi decît cei ai armatelor creştine, că ar putea fabrica o artilerie mai puternică şi construi o flotă care să o egaleze pe cea a Cetăţii Lagunelor, toate acestea comandate de un strateg a cărui inteligenţă şi geniu militar puteau fi comparate cu cele ale marilor cuceritori ai omenirii. Amara experienţă a asediului Constantinopolului fusese uitată“. Citiți tot articolul

În căutarea fisurii nemţeşti

Sincer să fiu, corectitudinea nemţească mă scoate din sărite. Mai ales pentru că - i invocată ori de cite ori dai, în România, peste un nărav fanariot. Cei din jur, ba chiar şi vînzătorul care se scobeşte în ureche, cu deştu, ca şi cum ar vrea s-o sfredelească, exclamă în cor: — Ce să-i faci, noi nu sîntem nemţi! Drept pentru care, de-a lungul celor zece zile, cît am stat a doua oară în Germania, m-am consacrat cu trup şi suflet unui ţel pe care-l bănuiam supraomenesc: Să găsesc o fisură în ordinea de tip nemţesc, un fir de nisip, acolo, în grozava maşinărie a corectitudinii exemplare. N-aş putea spune c-a fost uşor. Autobuzele respectă aproape dramatic orarul, pe minute, afişat în staţii. La Postdam, de exemplu, maşina pe care am luat-o pentru a ajunge la locul Conferinţei din 16 iulie-2 august 1945, cînd Aliaţii au tăiat Germania în patru, ca pe o plăcintă aniversară, a zăbovit în staţie, cu uşile deschise, cîteva minute. Citiți tot articolul

Cum a vrut NATO să mă reeduce și n-a reușit (6)

Lagărul refugiaților kosovari - un spaţiu pentru show-ul politic occidental

Lagărul de la Stankovici a fost inclus în Programul nostru ca un punct obligatoriu al procesului de reeducare. Nu ştiu ce-au trecut organizatorii în Rapoartele lor despre eficienţa acestei acţiuni, care a costat bani şi timp. Vrînd să justifice efortul, se vor fi lăudat că am fost profund impresionaţi de grija NATO pentru refugiaţii kosovari. Nu ştiu ce-au făcut ceilalţi la întoarcerea acasă. Eu, cel puţin, am publicat în Cotidianul un editorial în două numere, intitulat semnificativ, „Bărbăteşte, despre lagărele de refugiaţi“. Reproduc aici fragmente din cel dedicat Lagărului de la Stankovici, apărut în 29 mai 1999: „Efortul occidentalilor, care fac atîta caz de crimele lui Miloşevici, ar trebui să se îndrepte cu prioritate spre ajutoarea refugiaţilor, pentru ca aceştia să beneficieze de un minim de condiţii de viaţă. Acest lucru nu e posibil însă cîtă vreme refugiaţilor li se întreţine sentimentul de oameni bociţi zilnic de întreaga planetă sau de oameni asistaţi. Am sesizat, de exemplu, că pentru organizaţiile umanitare, pentru NATO, refugiaţii, chiar şi cînd e vorba de oameni în toată firea, sînt nişte copii ce au nevoie de o cutie de bomboane, urmată de o mîngîiere pe creştet. Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 12

Un politician de vinilin – Victor Ponta

Contractele de publicitate electorală cuprind - pare-se - și obligația televiziunilor de știri de a transmite în direct mitingurile partidelor politice. Nu altfel îmi explic posibilitatea pe care mi-a oferit-o la finele acestei săptămîni B1 Tv de a vedea cît de jalnică poate fi o întrunire electorală a PSD. Afacerea se petrecea la Babadag. Pe post de Romică Țociu, altfel zis, de prezentator, clientul nostru, Liviu Dragnea. De o frigiditate a prestației rar întîlnită la un politician care a trecut, totuși, de nivelul secretarului de raion. Nu încăpea discuție că spectatorii acestei ședințe de partid în aer liber fuseseră aduși acolo în schimbul șepcilor și tricourilor de culoare roșie. Mulți dintre ei avînd nostalgia întîlmirilor cu Tovarășii de la Partid, vor fi fost cum nu se poate mai încîntați că retrăiesc o clipă fericirea de a fi roșii. Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 12

1 Mai, nu mai e Ziua Muncii. E Ziua Marii Crăpelnițe!

Venit la Găgești pentru a scrie și altceva decît păreri despre actualitatea politică, nu mi-am îngăduit să urmăresc televiziunile de știri. Doar într-o seară, căutînd un post de filme, am nimerit din greșeală pe România Tv, postul amicului de Famiglie al iresponsabilului vesel, amestec unic de Antena 3 cu OTV. M-a pufnit rîsul văzînd că subiectul trăncănelii - o mare prostie, mare cît contractele lui Sebastian Ghiță cu statul, și anume pericolul întruchipat la noi de Cernobîl, cînd bate vîntul - era abordat cu voiciune de academicianul Răzvan Teodorescu. Cu toate acestea, în seara lui 1 mai 2014, am urmărit Jurnalul Pro Tv, sperînd c-o voi vedea pe Elena Udrea sărind cu parașuta în direct la B1 Tv. N-am avut onoarea s-o văd. Am văzut, în schimb, trei sferturi din emisiune dedicate felului în care românii au înțeles să-și petreacă timpul liber: Citiți tot articolul
1 206 207 208 209 210 223