I-a venit rîndul, în fine, şi cărţii lui Larry Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România, scoasă la RAO în 2012. Zic, în fine, pentru că volumul americanului împămîntenit la noi s-a bucurat de cea mai puternică şi mai eficientă formă de publicitate: Din gură-n gură. Nu puţine au fost situaţiile cînd un cunoscut şi-a plesnit palmele de uimire cînd i-am răspuns că n-am citit-o sau cînd un trecător m-a abordat pe stradă pentru a-mi întreba ce părere am despre cartea lui Larry Watts. Se înţelege că, dînd cu ochii de ea, la locul de cinste al best-seller-urilor, într-o librărie din Centru am cumpărat-o. Ajuns acasă, am plasat-o pe raftul destinat cărţilor aflate la îndemînă, pentru momentul cînd aş fi avut interes s-o citesc. Citiți tot articolul →

Vasilica Norocea, fostă gestionară la magazia de scule a Combinatului de Recipiente din Cuchinişu. După restructurare, a vrut să se facă prostituată. N-a reuşit, deşi s-a zbătut o grămadă. Era convinsă că pentru meseria asta trebuie să urmeze cursurile unei școli de calificare. Toţi cei întrebaţi dacă ea, care n-avea Bacalaureatul luat (îi căzuse la Română o poezie fără rime), se putea înscrie la o asemenea şcoală, se descumpăneau cu totul. Bărbaţii credeau că e întrebarea provocatoare a unei prostituate. Femeile bănuiau că le face curve într-un mod subtil. Cum nimeni nu-i răspunsese, Vasilica Norocea trase concluzia că avea nevoie de diploma de Bacalaureat. Oameni sensibili, cei întrebaţi n-aveau curaj să-i zică asta. Se temeau să n-o rănească. Citiți tot articolul →

O bogată experienţă a călătoriilor în străinătate m-a convins că-n materie de restaurante lucrurile nu diferă prea mult de cele în materie de publicistică. Sînt multe situaţii în care te cauţi în buzunar şi dai preţul cerut pe o carte cu un titlu mai mult decît promiţător. La cumpăratul unei cărţi, nu s-a introdus, ca la multe produse agroalimentare, gustatul. Vrei, de exemplu, să cumperi brînză de la ţărani. Vînzătoarea taie o bucăţică, o aşază pe vîrful cuţitului şi ţi-o vîră în gură. Dacă reuşeşti să nu-ţi retezi limba, o muşti şi, după ce o înghiţi, stai cîteva minute pentru a vedea dacă n-a făcut explozie. N-a făcut! Bucăţica de brînză n-a fost o bucată de trotil mascată astfel de o grupare teroristă. Ce-ar fi dacă procedeul s-ar aplica şi la cumpăratul de cărţi? Să vină librăreasa şi să-ţi taie cîteva rînduri, la întîmplare, sau chiar un pasaj şi să ţi-l dea spre lectură? Citiți tot articolul →

Ne-ați povestit despre 13 iunie 1990. Cînd aţi văzut minerii? A doua zi dimineaţa, cînd m-am întors la redacţie. Erau în Piaţa Victoriei. O luasem pe jos pînă acolo. Aveam acea curiozitate de gazetar de a trăi evenimentul. Am luat-o pe Ana Ipătescu şi i-am văzut înşiraţi de-a lungul bulevardului pînă spre Piaţa Universităţii. Iarăşi am asistat la manifestările isterice ale fesenistelor. Cert că Piaţa Universităţii fusese ocupată. Şi, dacă nu mă înşel... da, da, m-a oprit un miner. Legăna în mîini o bîtă. Şi iar a acţionat acel resort al meu, cînd m-a întrebat cine sînt. Atunci l-am luat foarte tare, l-am întrebat: „Dar mata în calitate de ce mă întrebi? Eşti miliţian? Vezi-ţi, domnule, de treabă!“ Cam în genul ăsta... Am vorbit cu atîta siguranţă încît el o fi crezut că sînt fesenist, lider de partid sau în guvern, poliţist, SRI-ist. Imediat a dat înapoi şi m-a salutat: „Da, să trăiţi!“ S-a liniştit. Citiți tot articolul →

În anul de graţie 1985, Culai P. Cunea, profesor de Istorie în apropierea pensiei, hotărî să întocmească monografia comunei Vintileasa. Se apucă, deci, s-o redacteze, răscolind prin arhivele primăriei, prin podul şcolii, ba chiar şi prin casele oamenilor, care se speriară rău, crezînd că a început o nouă colectivizare. Pe măsură ce lucra, tot mai multe goluri din istoria satului i se conturau în faţă. Ca să le umple, începu să umble prin Vintileasa, întrebînd bătrînii, dar nici ei nu-şi aminteau prea mare lucru. Ce făcuse satul în timpul războiului din 1916? Dar în timpul răscoalei din 1907? Fără să dispere, se adresă Muzeului judeţean de Istorie, dar, peste cîteva săptămîni, primi de acolo o adresă în care se spune că Pitagorica Istratus, de care vă interesaţi dumneavoastră, nu e în fondul Muzeului nostru. Vă promitem că în cazul în care ea va fi achiziţionată, vă vom înştiinţa de urgenţă. Scrise şi la Muzeul Naţional de Istorie, dar de acolo nu veni nici un răspuns. Primi, în schimb, un plic lunguieţ, cu tăietura severă, de la un Institut de studiere a monografiilor săteşti din Colorado, în care i se oferea, contra cost, o bursă de studii pe un an de zile în America. Citiți tot articolul →

Ajuns la Găgeşti pentru un popas de două nopţi şi o zi, pun la punct, prin stilizare, eseul despre Ion Iliescu trimis de Ceauşescu la Şcoala vieţii, în iulie 1971. Varianta luată la mînă e cea tipărită deja în revista Historia din ianuarie 2011. Cele opt luni care mă despart de ultima variantă a textului au jucat rolul unei depărtări de mine pînă la înstrăinare. Revăzîndu-l ca pe un text al altuia, simt nevoia să-l rescriu. Atîtea stîngăcii stilistice, atîtea momente de caznă îi descopăr! Nu e singurul caz în care un text şlefuit mai demult mă aduce la disperare prin slăbiciunile descoperite la o nouă lectură. Citiți tot articolul →