Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Pe Ion Vodă cel Cumplit îl trădaseră chiaburii!

Parcurgerea rapidă a textelor pentru Historia special, număr pe martie 2013, cu titlul Trădători români. După ce le citesc, îmi notez să sun mîine pentru a schimba titlul în Trădarea la români. Trădători români iese niţel din sfera de conţinutului sau, mai bine zis, n-o acoperă cu totul. Pe deasupra, îl simt jignitor pentru cititorii revistei. Ca toţii pasionaţi de Istorie, sînt ciupiţi niţel de naţionalism. Îmi atrag atenţia textele despre Colonelul Sturdza, dezertorul la nemţi în Primul Război Mondial şi cel despre Emil Bodnăraş. Colonelul Sturdza îmi e cunoscut. Dacă nu mă înşel, am şi scris ceva despre aceste personaj, pornind de la locul prin care a dezertat: undeva lîngă Vidra din Vrancea. Citiți tot articolul

Cum i s-a înfundat martorului mincinos

După ce, un timp, practică meseria de martor mincinos, Vasile Şandru din Vintileasa se apucă de furat de prin autoserviri. Despre perioada primei meserii, Vasile Şandru avea de spus numai cuvinte bune. Nu era prea greu, se cîştigau bani buni şi, spre deosebire de alte meserii, nu dădea înapoi niciodată, indiferent de întîmplările din jur. Pentru că, zicea Vasile Şandru cînd venea vorba de meseria de martor mincinos, orice s-ar întîmpla pe lume, cît timp mai există oameni, oricînd se vor găsi doi inşi ca să se certe pentru ceva. Să se certe nu oricum, ci atît de tare încît, la un moment dat, să nu mai ştie nimeni cine e cîştigătorul. Şi pentru a stabili asta, mergeau la judecată. Citiți tot articolul

De ce urăsc eu trezitul de dimineață

Cum aţi reuşit să vă smulgeţi din viaţa aceasta dură? Cum aţi reuşit să vă convingeţi mama să vă lase să citiţi, să mergeţi la şcoli înalte? La şcoala elementară trebuia să mă duc, era obligatorie. Dar pe mama n-am reuşit să o fac să mă lase că citesc, a trebuit să-mi fac eu timp să citesc. Aveam două probleme mari. Cu vaca o mai rezolvam, mai găseam locuri cu iarbă şi puteam sta liniştit. Dar pe la opt ani am trecut la o fază „superioară“ a muncii de la ţară şi anume datul cu sapa. Mergeam cu părinţii la vie sau la porumb. Şi atunci, ca să pot să citesc, întrebam care e porţiunea mea şi mă grăbeam să îmi termin treburile mai repede. De aici am şi moştenit obsesia să fac rapid totul, să rezolv toate problemele în timp record. Inclusiv a lua masa, a mînca, la mine nu e o plăcere, e o necesitate. Şi atunci mănînc grăbit, în cinci-zece minute. Asta, cînd nu am un prînz de lucru cu un politician. Citiți tot articolul
1 220 221 222 223