Bicicleta – Mercedesul olandezilor

Nu i-aş sfătui pe cei slabi de inimă să meargă la Amsterdam. Şi nu pentru că tentaţia de a consuma droguri uşoare e atît de mare încît, după o săptămînă de stat prin Caffe Shop-uri, singurele localuri unde se poate consuma legal canabis, inima ar slăbi în chip periculos. Şi nici pentru că prezentatoarele de la televiziune sînt atît de urîte că rişti un infarct înainte chiar de a apăsa pe telecomandă. Nu, nu din aceste cauze Amsterdamul e contraindicat celor slabi de inimă. Cauza o reprezintă bicicletele. E de notorietate că vehiculul pe două roţi ţine loc în Olanda de elicopter, de tren, de Mercedes şi de autobuz. Pe bicicletă merge olandezul la serviciu, la cumpărături, la muls vacile şi chiar la recepţii. Pe o stradă din Amsterdam am văzut într-o seară cîteva doamne în ţinute de lux, cu pantofi ale căror tocuri costă cît salariul mediu al unui şef de clinică din Est, cu umerii dezgoliţi de rochiile elegante. Mergeau pe bicicletă spre o clădire de birouri. Prin ferestrele larg deschise se vedeau domni eleganţi, ţinînd în mînă pahare. Nu pentru a bea cu ele, ci pentru a explica poziţia firmei lor faţă de iminenta creştere a impozitelor. Citiți tot articolul

Dejun cu Vladimir Putin

Am însoțit, alături de alți jurnaliști, de diferite culori politice, pe Ion Iliescu în călătoria sa în Federația Rusă, din zilele de 3–5 iulie 2003, avînd în centru Semnarea Tratatului româno-rus. A fost pentru mine un prilej istoric de a pătrunde în Kremlin, de a fi martor la un eveniment important postdecembrist, ba chiar de a participa la dejunul dat de Vladimir Putin în cinstea delegației noastre. Mi-am publicat însemnările din acest voiaj profesional în 2007, la editura Historia, sub titlul Dejun cu Vladimir Putin, volumul În vestă printre fracuri, din seria de note satirice de călătorie peste hotare, Lumea văzută de un român rupt în fund. S-a discutat mult în timpul din urmă, pe fondul Crizei ucrainene despre Rusia, despre Moscova, despre Vladimir Putin. M-am gîndit că însemnările mele de călătorie au azi și valoarea unor amintiri. Chiar dacă satirice, ele dau seamă de o realitate semnificativă trăită de mine în urmă cu peste un deceniu. Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 12

Bani au doar televiziunile Puterii. Din afaceri cu Statul PSD-ist!

Un pamflet semnat de Mălin Bot în Evenimentul zilei abordează cu tăioșenie un fapt care mi-a sărit și mie în ochi. Postul de lături al Puterii - Antena 3 - a folosit meciul Simonei Halep în interesul lui Dan Voiculescu. Scrie confratele meu mai tînăr: ”Murdăria aruncată în spaţiul public pentru strategiile de care are nevoie reptila este frumos împachetată în emisiuni care chipurile elogiază tot ce are România mai frumos. Ultimul exemplu de acest fel este folosirea imaginii Simonei Halep pentru credibilizarea Felix TV.” Ce vrea să spună Mălin Bot? Că Dan Voiculescu a pus la bătaie parale grele pentru ca, transmițînd meciul Simonei Halep, să dea postului Antena 3 credibilitatea necesară pentru a turna noi și noi hîrdaie de rahat în capul dușmanilor din politică și din presă ai Puterii PSD-iste și butelici de miere asupra persoanei fizice a lui Victor Ponta. Citiți tot articolul

Gîndul de Breaking news

O surpriză așteptată: Cristian Diaconescu - candidatul PMP la Președinție

Congresul PMP a ales-o pe Elena Udrea președinta partidului. Noroc sau inspirație, ținerea Congresului sîmbătă, 7 iunie 2014, într-un timp de moleșeală a scenei politice, a făcut ca presa să manifeste interes față de eveniment. Deși bateria de talibani a consumat multă muniție pentru a-i convinge pe cei peste o mie de delegați să alege în fruntea partidului un viteaz de pe Facebook, Congresul a optat pentru Elena Udrea. Pentru mine n-a fost o surpriză. Nu numai pentru că mă număr printre puținii jurnaliști care pariază pe Elena Udrea, și nu azi de ieri, ci din 2005, cînd plecarea de la Cotroceni trecuse pentru mulți drept un hop de destin, dar și pentru că îmi dau seama de importanța crucială a acestei alegeri pentru Traian Băsescu. Nu deoarece ar fi amorezat de Elena Udrea, ci pentru că aceasta e singura care-i poate oferi acest partid după decembrie 2014 ca ambarcațiune pentru a pluti mai departe pe apele politicii autohtone. Surpriza Congresului, bine gîndită, o dă desemnarea lui Cristian Diaconescu drept candidat pentru prezidențiale. Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 12

Cum nu vrea Victor Ponta să candideze la Președinție, deși ar cîștiga din primul tur!

Bucuroasă de parcă Sebastian Ghiță ar mai fi obținut un contract baban cu statul, România Tv trîmbița ieri, vineri, 6 iunie 2014: ”Răsturnare de situaţie în politica românească, după alegerile europarlamentare 2014. Victor Ponta ar câştiga alegerile prezidenţiale din primul tur, potrivit ultimului sondaj CSCI, realizat după alegerile europarlamentare şi unificarea dreptei.” Sondajul e făcut de un institut al consilierului de imagine al lui Victor Ponta, pe numele său Dan Sultănescu. E același institut care a dat la exit poll-ul din seara de 25 mai 44% pentru PSD! Sebastian Ghiță e omul de casă al lui Victor Ponta. Țineți minte pînă la finalul textului, aceste două adevăruri. Ele ne arată cu o evidență zdrobitoare că Victor Ponta vrea să candideze la președinția Republicii. Cine spunea că ziarele noastre nu se pot întîlni într-un punct comun?! Ei, uite că se pot întîlni! Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 19

Victor Ponta nu mai vrea ceartă cu Traian Băsescu?

Vineri, 6 iunie 2014, ora 12.05. La Palatul Parlamentului s-a încheiat ședința dedicată aniversării Curții de Conturi. La serbare au participat, printre alții, Traian Băsescu și Victor Ponta. N-am urmărit la TV transmisia în direct. Pe de o parte, pentru că nu mă uit la televizor, protejîndu-mă astfel de bombardamentul cu știri stricate, care fac rău la creier, pe de alta, pentru că era vorba de o manifestare de protocol rutinieră. Drept urmare, nu știu ce-au făcut și ce s-au zis Traian Băsescu și Victor Ponta cînd s-au întîlnit într-un spațiu destul de restrîns pentru a permite evitarea reciprocă. Am citit însă stenograma conferinței de presă ținute ad hoc de Victor Ponta după sindrofie. Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 12

Marele ghinion al Elenei Udrea: Nu-i PSD-istă!

Elena Udrea și-a anunțat candidatura le șefia PMP. Nu m-a surprins. Cum nu m-au surprins nici două fapte de presă, ivite din anunțul Elenei Udrea.
  1. Știrea a devenit Breaking news pe site-uri și televiziuni.
  2. Talibanii de Dreapta, cei care au o influență decisivă asupra politicienilor de Dreapta, s-au grăbit să-i administreze ghionturi.
Despre rolul nefast din punct de vedere electoral al celor pe care i-am poreclit - încă de pe vremea CDR-ului - talibani, am mai scris. Excepționali în redacții și cafenele, mai nou pe blog și Twiter, talibanii sunt zero absolut cînd vine vorba de România reală. Dacă te-ai lua după ei, Ion Iliescu ar fi trebuit  împușcat încă din ianuarie 1990, iar PSD-ul șters de pe fața pămîntului politic postdecembrist. Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 18

Va reuși agentul electoral Dan Diaconescu să-i aducă lui Victor Ponta voturile diasporei?

Mult preconizata alianță dintre PSD și Dan Diaconescu, împuternicitul pe Lumea asta al Elodiei de pe Lumea Ailaltă lasă să se înțeleagă și altceva decît adevărul că lui Victor Ponta îi țin loc de minte fustele Ancăi Alexandrescu. Și anume, prin repartizarea Departamentului românilor de Pretutindeni PPDD, șmecherii care-l susțin pe premier la Președinția României prevăd o trecere a Diasporei de partea PSD. Plecînd de la succesul PPDD printre cei care muncesc în străinătate, PSD socotește că Domnul Dan va reuși să-i atragă pe aceștia din urmă să voteze cu Victor Ponta. E o bună negustorie și pentru Dan Diaconescu. Românii din străinătate au fost o vacă de muls pentru acest personaj năstrușnic, care luptă împotriva Ciocoilor speriindu-i că dă peste Mercedesurile lor cu Mercedesul său. Citiți tot articolul

Gîndul de la ora 12

Victor Ponta recunoaște eșecul de proporții al Comisiei Nana

Miercuri, 4 iunie 2013, ora 16.09. Victor Ponta și-a reluat prostul obicei de flecări cu presa în toate împrejurările și în toate momentele. O secvență dintr-o conferința de presă ținută ad-hoc m-a făcut să tresar: ”Reporter: Comisia Nana îşi încheie activitatea, pentru că există deja pe rolul Parchetului urmăririle penale. Victor Ponta: Exact. Reporter: Asta au decis astăzi juriştii de la Camera Deputaţilor. Victor Ponta: Da, dar vreau să fie foarte clar. Tot ceea ce a lucrat Comisia Nana - şi eu vă spun cinstit: dacă nu lucra Comisia Nana, probabil că n-am fi ştiut nici un sfert din ceea ce am aflat cu toţii şi nici procurorii n-ar fi ştiut nici un sfert - absolut tot ceea ce au lucrat, după cum ştiţi, este public şi, în al doilea rând, este pus la dispoziţia Parchetului, pentru ca pe baza acestor probe, nu sunt probe în sensul Codului de Procedură Penală, pentru că o comisie parlamentară nu administrează probe în sensul Codului de Procedură Penală, dar sunt datele şi informaţiile pe care le-a strâns comisia printr-o muncă extrem de laborioasă, se pun la dispoziţia Parchetului şi, de asemenea, la dispoziţia opiniei publice, şi acum cred că oamenii au aflat, în baza lucrărilor Comisiei Nana, cât de multe ilegalităţi s-au comis, în cazul în care domnul preşedinte Băsescu a achiziţionat acel teren. Citiți tot articolul

Marii scriitori interbelici trebuie citiți ca și cum ar fi scris despre capitalismul românesc de azi

Cea mai mare experienţă a mea este să citesc acum, după Revoluție, literatura interbelică, istoria lumii moderne. Sigur, îl citeam înainte pe Caragiale, pe Camil Petrescu, pe Cezar Petrescu, pe Rebreanu, dar pentru mine multe lucruri rămîneau străine. Citeam în „Patul lui Procust“ că Ladima face o gazetă, că aceasta este finanţată de Nae Gheorghidiu şi, la un moment dat, Ladima se ceartă cu patronii săi pentru că nu putea să scrie ce voia el. Acum, recitindu-l pe Caragiale, recitind „O scrisoare pierdută“, toate îmi sînt foarte apropiate. Într-un fel, reprezintă şi realitatea de acum. Am recitit „America ogarului cenuşiu“, o carte de reportaje a lui Romulus Rusan despre America. Cartea a fost scrisă în perioada lui Ceauşescu. Mi s-a întîmplat să revăd totul ca pe ceva îndepărtat, ca din perioada interbelică. Într-un loc, personajele vorbesc despre telecomandă. Telecomanda acum e o banalitate la noi. Dar pe vremea aceea, nu. Citiți tot articolul
1 276 277 278 279 280 318