În iunie 2019, Mircea Mocanu, șeful Misiunii din București a Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), anunța (pe principiul “strop cu strop se face ocean”) că un nou lot de refugiați va ajunge legal în România: era vorba de 109 persoane provenite din Iordania și Turcia. Mocanu recurgea cu acel prilej și la o mică viclenie, care a ajuns metodă de lucru, inclusiv la organizația globalistă-partener a OIM, numită Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR). El dădea asigurări că “străinii sunt intervievați, în țările în care se află în acest moment, chiar de funcționari români, pentru a exclude orice risc” și că sunt “verificați de SIE și de SRI”. Altfel spus, românii să stea liniștiți, fiindcă globalismul, Imigrările și SRI lucrează pentru ei, ca să le aducă migranți “siguri”. Cum se întâmplă adesea ...când opinia publică este îndopată cu vorbe goale, două săptămâni după interviul lui Mocanu, la Londra (Marea Britanie), un refugiat sudanez era trimis în judecată după ce încercase să forțeze cu mașina drumul spre Parlament, încercând să lovească polițiștii din pază și rănind câțiva trecători: Citiți tot articolul →

Scurt intro Mi-am propus să scriu ceea ce gândesc rar, doar atunci când mă simt nevoit să o fac. Motivul este că, după mintea mea, nu are sens să mai spun și eu încă o dată ce au zis alții. Mai mult, din păcate, mă urmărește gândul că oricum nu contează, că oricum nu se schimbă nimic dacă aduc alte teorii. În fine, chiar dacă ar fi așa ceva adevărat, sunt un om încăpățanat de felul meu și nu prea sunt obișnuit să renunț la nimic. Iată ce vreau să zic, pe baza unor fapte concrete! 1.       În ziua de 24 septembrie 2010, polițistii protestau și scandau la Cotroceni împotriva președintelui Băsescu celebrul îndemn intrat în folclorul urban "ieşi afară, javră ordinară!"; 2.      La un an distanță, de la acest eveniment, se pune la cale restructurarea Poliției în CSAT. Traian Băsescu declara atunci că: "S-a făcut o analiză legată de procesul de restructurare a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Acest proces a inclus desfiinţarea a 35.056 de posturi care erau neocupate, dar generau finanţare de fond de salarii. În acelaşi timp, au fost disponibilizaţi 9.330 de angajaţi, în urma selecţiei făcute de Ministerul de Interne - şi acest proces va continua. Toate elementele care au fost prezentate arată că nu a fost diminuată cu nimic capacitatea operativă a Ministerului de Interne, fie că vorbim de Poliţie, jandarmi, pompieri sau alte structuri ale MAI"; Citiți tot articolul →

Nicolae Velea, vorbă-n dungă şi rotundă

Nu ştiu pentru câţi dintre mai tinerii iubitori de literatură numele lui Nicolae Velea (mai) spune ceva. Mă rog, veacul înaintează, gusturile se schimbă, iar modele literare (dar nu numai cele literare) își urmează cursul… Cu toate acestea, mă încăpăţânez să cred că, la o recitire, cărţile lui Nicolae Velea vor reuşi să îi convingă şi, de ce nu?, să îi ispitească pe iubitorii vorbei în dungă și rotundă. Până atunci, ne rămâne nouă, celor care l-am cunoscut datoria de a nu lăsa să se piardă prea repede amintirea acestui vrednic și împătimit călător printre înţelepciuni, personaj inconfundabil al boemei literare din ultima jumătate a veacului încheiat. „Nea Lică” – pentru că aşa îl numea Vasile Căbulea, amicul său din vremurile Şcolii de literatură, devenit, între timp colegul meu de la „Scânteia tineretului”, prin mijlocirea căruia l-am cunoscut - era de o bună cuviinţă ieşită din comun. Nu se aşeza la masa ta fără să fi fost invitat şi numai dacă era încredinţat că prezenţa lui este dorită. Dacă, însă, avea semne că la mijloc este ceva necurat, atunci replica îi era neiertătoare. A făcut carieră replica neiertătoare pe care a servit-o, la Casa Scriitorilor, atunci când a fost poftit, cu vag-disimulată maliţie, să se aşeze la masa unui potentat politic cu aere de Mecena pe linie de partid şi de stat. Gogu Rădulescu pre numele său. „Iau loc la masă cu tovarăşul G - se a rostit cu intonație apăsată Nea Lică -, dar cu o condiţie: nu îmi ceară nimic!” Citiți tot articolul →

Este Călin Popescu Tăriceanu o variantă mai bună ca Viorica Dăncilă? Este candidatul ALDE o alternativă mai bună ca cel al PSD? Cu ce este acesta mai bun ca ceilalți candidați? Din declarațiile lui C.P. Tăriceanu am dedus că acesta se înscrie în cursă pentru a merge până la capăt. Vor putea cei de la ALDE să nu-și atace colegii de guvernare în campanie? Vor rămâne parteneri de coaliție sau vor încerca să cadă guvernul Dăncilă cu prețul trecerii într-o altă coaliție? Eventul o alianță cu Pro România? Par mai responsabili cei de la ALDE în detrimentul celor de la PSD? Poate fi vorba de o Coaliție cu șanse egale ale celor două partide având în vedere procentele aduse de partide? Vor înghiți rectificarea bugetară sau o vor folosi ca pretext pentru a da vina pe ”guvernarea PSD”? Care sunt ideile implementate de ALDE în legislatura actuală? Sunt doar câteva dintre întrebările care se pun în acest moment cu privire la Coaliția PSD, după ce Călin Popescu Tăriceanu ține să candideze. Ce poate face un partid ca ALDE, mânat de ambiția lui Călin Popescu Tăriceanu de a ajunge președinte? În mod normal, ar trebui să se preocupe de a rămâne partid parlamentar și de a ieși la pețit pentru a fi luat la guvernare. Alegerile europarlamentare au dus la ieșirea ALDE din Parlamentul European. La ce pretenții are liderul ALDE este foarte probabil să ducă ALDE și în afara Parlamentului de la noi. Dorința de a conduce, jocurile de culise care-i dau speranțe președintelui ALDE nu fac altceva decât a rupe o Coaliție în care nu există niciun document sau promisiune că președintele ALDE trebuie să fie candidatul comun la președinție. Citiți tot articolul →

Boxa e plină cu arestați. Grefierul strigă trei nume de femei, sunt niște ghicitoare celebre în lumea naivilor, al căror număr crește necontenit. Inculpatele se ridică în picioare, își potrivesc cu mișcări studiate fustele înflorate și lăcrimează histrionic, cât să înduplece pretoriul. De pupitru se apropie avocatul uneia dintre ele, un tip răspopit. Brusc, își pune un genunchi pe parchet și, vânturându-și o mână în aer, începe să declame, de parcă ar fi pe scenă: „Așa cum Dumnezeu îndreaptă gura păcătoasei... ” „Ce faceți acolo, Maestre ? Că nu sunteți la teatru. Abia vă zăresc...”, îl întreabă amuzat judecătorul, un bărbat cărunt și caustic până la bădărănie. „Lăsați-mă să termin pilda biblică, domnule Prezident !” îi răspunde mieros cabotinul. „Dar din Codul penal nu ne ziceți nimic ?” îl șfichiuiește cu umor venerabilul, recăpătându-și stăpânirea de sine, și sala râde ca la Grădina Savoy, odinioară.

*

Altădată, un amărât aflat și el în detenție, își lungise gâtul tot așteptându-și avocatul ales. Președintele de complet își pierduse răbdarea și se uita nervos la ceas. Pe la prânz, ușa s-a deschis larg și prin mulțimea de curioși și-a făcut apariția apărătorul nenorocitului. Cu pasul nesigur și roba fluturându-i șleampăt, tipul, fiul unui înalt activist comunist de dinainte de 1989, a ajuns anevoie la microfon. Citiți tot articolul →

Acție și reacție
În 24 iulie 2019, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, reacționa rapid la un interviu acordat de prodecanul Facultății de Teologie (Universitatea din București, UB), preotul Vasile Răducă (care lansase declarații controversate despre sex, viol şi Islam într-o emisiune radio) și indica faptul că Universitatea București (UB) trebuia să sesizeze comisia de etică pentru a fi dispuse măsuri. S-au luat măsurile “indicate”, Răducă și-a depus demisia, și-a luat ideile și a plecat, dar contribuabilul român afla cu acest prilej că plătește și pentru funcționarea unui Minister al Educației. Care Minister și care ministru al Educației nu se arătaseră deloc în martie 2019, atunci când nuclee din două Universități de stat (UB și SNSPA), organizaseră haștag-”proteste” (anunțate printr-un ONG Soros!) pe marginea unui conflict de sorginte politică (o Ordonanță de urgență) dintre Guvern și un număr de magistrați: cu care, eventual, Universitățile nu aveau nicio legătură. De-atunci și până azi, cazuri apărute în presă, cu procurori “activiști” de la Curtea de apel Craiova sau Parchetul Judecătoriei Caracal- care au distrus familii dar și noțiunea de Justiție în ochii contribuabilului, arată că “mitingurile de susținere” ale asociațiilor de magistrați-”activiști” nu sunt la fel de indispensabile cum ar fi profesionalismul magistraților la locul de muncă. Citiți tot articolul →

Radu Șerban, premiant la Tokio, spectator la București

Păstrez și acum, într-un anume loc pe rafturile bibliotecii, „Înmiresmatele prăpăstii”, volumul de poeme (din păcate postum) al lui Radu R. Şerban, apărut la Editura PARALELA 45 sub îngrijirea poetei Monica Pillat, însoțit de note biografice întocmite de către Domnica Șerban, soţia celui atât de repede plecat dintre noi. Dedicaţia, de o aleasă simplitate şi căldură sufletească, este un îndemn la neuitare: „în memoria lui Răducu şi a zilelor frumoase petrecute împreună.” Şi, fără să vreau, îmi vin în minte versurile altui poet şi prieten, George Ţărnea, plecat, şi el, mult prea grăbit dintre noi: „Ce suave timpuri prăbuşite-n vis / Unde sunt copii primului abis?” Las criticilor literari să se pronunţe asupra cărţii, îmi rezerv, în schimb, misia, mai modestă – recunosc, de a-l evoca pe Radu R. Şerban, indimenticabilul copil al primelor abisuri, vreau să spun al unor întâmplări de neuitat petrecute cum aproape cinci decenii în urmă. Oricât m-aş strădui nu pot fixa, în timp şi loc, prima noastră întâlnire, dar, cu siguranţă că l-am întâlnit pe Răducu prin toamna lui 1970. Când, vărul său primar, Mircea Şerban-Cebotenco, pe atunci student la facultatea de limbi germanice, care se alăturase grupului de entuziaşti care făceam revista „Universitas”, l-a adus pe Răducu la sediul redacţiei din Bulevardul Schitu Măgureanu, clădire în care se află acum facultatea de sociologie și asistență socială a universităţii bucureştene. Citiți tot articolul →

Într-un interviu prietenesc luat de Marius Tucă Gabrielei Firea aflăm că actualul primar al Bucureștiului își dorește să câștige și următorul mandat de primar al Capitalei dar în același timp își dorește să candideze la prezidențiale. Pentru a dovedi cât de important este partidul pentru ea, lasă de înțeles că ar putea candida și independent, dacă nerecunoscătorii ei colegi, nu o desemnează pe ea ci pe Viorica Dăncilă. Recomandată doar de funcție, actualul primar al Bucureștiului și-a propus să se bată cu Iohannis pentru postul cel mai râvnit de un politician. Singura asemănare între cei doi este aceea că nu au făcut mare lucru (de fapt au încurcat mai mult) ci au încercat prin declarații critice să transfere capital politic. În România, mulți nu se uită la fapte ci la imagine. Gabriela Firea, după Dragnea, a revenit în partid și vrea să candideze, probabil pentru a-i dovedi soțului ei, F. Pandele că poate și ea să candideze. Preocupată de ”soarta partidului”, soția candidatului F. Pandele la președinție, face apel nu doar la PSD ci și la ALDE și Pro România să susțină candidatul comun care ar putea fi ea. Care sunt realizările sale ca politician? Ca primar? Ce o recomandă? Citiți tot articolul →

Soarele începea să pripească și viața își relua ciclul netulburat de veacuri. Toate se schimbau în jur - culorile, mirosurile, sunetele... Nimic nu mai era ce fusese. Ce mai vrăjitorie ! îmi repetam întruna, uimit de prefacerile naturii. Mirări de copil, candide, inocente, irepetabile... Mă înfășuram cu întrebările cărora nu le găsisem încă răspunsurile și cutreieram prin copilărie, grăbit să-i aflu misterele și nemărginirile Primăvara năvălise dintr-odată și pământul, zvântat de vânturile șuierătoare, scâncea. Când mai subțire, când mai gros, după cum i se năzărea. Alteori, îl auzeam șoptind vorbe neînțelese. Degeaba îmi lipeam urechea de buzele lui zbicite, nu deslușeam decât un muget înfundat. Huruitul venea de departe, de foarte departe, de parcă o cireadă de tauri se încura prin preriile adâncurilor necuprinse. Din loc în loc i se încrețise pielea nămoloasă, pe unde zăcuseră niscaiva băltoace deunăzi. Cerul băuse cu sete apa și rămăsese doar aburul căldicel și sălciu. Îl luam în căușul palmelor și mi-l băgam în sân, îmi plăcea al naibii de mult senzația aia gâdilicioasă. În alte locuri se căscaseră niște crăpături atât de negre și de înfricoșătoare încât mă rugam dârdâind să nu iasă din hăul fioros balaurii cei sângeroși. M-ar fi sfâșiat cu miile lor de guri, de dinți, de fălci! Și o rupeam la fugă, fără să mă uit în urmă. Cădeam lat pe un gorgan din câmp, înconjurat de gărgărițe și greieri. Citiți tot articolul →

SRI, tăcerea cea dintâi
SRI refuză să răspundă publicației cristoiublog.ro dacă în zilele alegerilor euro-parlamentare din mai 2019, au existat atacuri cibernetice. SRI nu este un organizator de alegeri, ci apără „constituționalitatea” alegerilor: pe acest principiu, alegerile la români au ajuns prizoniere ale serviciilor speciale, introduse peste tot pentru „protecția” voinței poporului. În plus, la vârful „pilonilor” pe care se sprijină sistemul electoral (Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Telecomunicații Speciale) directorii eminamente civili, fără vreo interacțiune „culturală” cu serviciile, par a fi pe cale de dispariție: cu președintele AEP, Constantin Mitulețu-Buică și directorul STS Ionel Vasilca, „formați” la Academia SRI, stând ferm lângă directorul SRI și fostul bursier sorosist Eduard Hellvig, respectiv lângă Theodor Meleșcanu, un apropiat SIE.
Azi la BEC un vot depui, mâine el va face pui Dacă de la sosirea lui Hellvig la comanda SRI, Sistemul din România s-a închis într-o „carapace” informațională, iar contribuabilii nu mai știu foarte precis pe ce se duc impozitele lor (plătite inclusiv pentru transparentizarea așa-numitului „Sector de Securitate”), găsim în schimb, de partea cealaltă, foști elevi ai proiectului SRI Citiți tot articolul →