Din 1990 și până astăzi niciun partid nu a adunat mai multă emoție negativă ca PSD. Ura (nejustificată în orice împrejurare) împotriva lui Iliescu, a lui Adrian Năstase sau a lui Dragnea au atins în preajma alegerilor tensiuni inexplicabile. De prisos să amintim că ura nu ajută la nimic, că cei ponegriți au și ei dreptul la explicații sau că a vota cu x să nu iasă y ar trebui să nu mai existe în mentalul românilor ci convingerea că un anumit partid merită încrederea în detrimentul celuilalt. Atacul la persoane în detrimentul ideilor este apanajul oamenilor fără cunoaștere. Liviu Dragnea este deja în închisoare iar PSD a căzut în opțiunile de vot cel mai mult de la revoluție până azi. Profită opoziția? Poate profita? Știe să profite? Sau poate și din cauza Opoziției a ajuns PSD la un maxim de ură în rândul alegătorilor? Alegerile europarlamentare plus referendumul inițiat de președinte au arătat încă o dată că românii sunt nehotărâți iar votul și-l exprimă pe baza emoției, amplificate în preajma campaniilor electorale de mass-media și servicii, după caz. Chiar și PRO TV s-a mobilizat și au transmis un mesaj prin care au îndemnat la vot, la cele mai urmărite emisiuni ale postului. Cum principala regulă într-o democrație este că alegătorul are întotdeauna dreptate, rezultatele de săptămâna trecută oferă posibilitatea opoziției să se pretindă la guvernare precum și guvernanților să le aducă aminte celor care le contestă guvernul, că sunt expresia majorității, că dețin încă majoritatea în Parlamentul României. Cum cei de la PSD nu au citit despre Ion I.C. Brătianu, nu au luat în calcul ieșirea de la guvernare acum pentru a reveni ulterior, după ce tinerii frumoși și liberi ar prelua guvernarea după un mod total inelegant precum demersul cerut de unul dintre europarlamentarii USR/PLUS, Clotilde-Marie-Brigitte Armand: „Totuși, dacă doamna Dăncilă vrea să ne convingă eu îi propun următoarele: desființarea Secției Speciale de anchetare a magistraților; demiterea lui Carmen Dan și a conducerii Jandarmeriei Române; să urgenteze Dosarul 10 august”. Faptul că cei de la USR și PLUS nu au o minimă educație civică ne va aduce, în următorii ani prejudicii de imagine și mai multă tensiune socială. Această declarație dovedește încă o dată derapajele antidemocratice ale acestui grup politic. Pe parcursul acestei săptămâni, s-au putut observa multe dintre strategiile partidelor pentru viitorul apropiat cât și cristalizarea unor scenarii pentru prezidențiale.

Cotroceniul muncește machiavelic pe nervii și pe timpul românilor, de 2 ani și 4 luni, să transforme justiția în planul prezidențial de câștigare a alegerilor printr-un proiect electoral de  modificare a Constituției. „România Educată” sau orice alt pseudo-proiect lansat de Iohannis, în 5 ani de mandat, sunt doar niște detalii care nu contează în imaginea de ansamblu. Președintele a solicitat consultări cu partidele pentru stabilirea direcțiilor de acțiune necesare punerii în aplicare a referendumului. Până în acest moment practic toată lumea, că știe sau nu, contribuie la obținerea celui de-al doilea mandat al d-lui Iohannis. Este de la sine înțeles că Președintele știe ce urmeză să facă mai departe, dar joacă aceeași scenetă ca la consultarea,  din 26 martie 2019, cu reprezentanţii societăţii civile. Atunci a discutat banalități, cu oameni aleși pe sprânceană, de parcă avea nevoie să-i propună cineva întrebările referendumului. La fel a procedat și a doua zi când s-a întâlnit cu reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor să afle care este starea sistemului judiciar. Praf în ochi, nimic mai mult! De fapt, consultările au rolul de a păstra controlul asupra subiectului la Cotroceni. Acum cunoscând întregul istoric al evenimentului, de la 24 ianuarie 2017, când Președintele a trimis o scrisoare Parlamentului prin care a solicitat consultarea deputaților și senatorilor, în privința organizării unui referendum referitor la “continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice” conștientizăm că există un fir roșu al poveștii. Vezi, Doamne, cum luptă Iohannis de ani de zile pentru independența justiției. Chiar ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns! Inspidele consultări de la Cotroceni programate pentru marți, 4 iunie 2019, se pot schimba într-o primă dezbatere neoficială Iohannis - Barna. Acest lucru se poate întâmpla dacă președintele USR  își asumă că a venit vremea pentru adevărata luptă. Oricum, de câteva zile, propagandiștii SRI au dezlănțuit primele atacuri catalogând USR drept un partid josnic, pentru că nu dorește să intre la guvernare cu PNL. Așa că doar USR-ul va avea de pierdut dacă nu își arată colții de corporatiști pentru prima dată, în fața lui Iohannis.

Cine trece-n Valea Seacă, Papa bun în blugi și geacă
Nu s-a gândit nimeni în administrația PSD-ALDE să explice copiilor că Papa Francisc nu vine în România cu chitara de gât pentru un concert rock, ci pentru că, prin această vizită, el devine deja „parte activă” în prezidențialele României din 2019, la rugămintea prietenilor săi, nesfânta treime Jean Juncker (CE) - Frans Timmermnans (CE) - Antonio Tajani (PE), care au nevoie de România pentru împlinirea agendei lor globaliste.
Mii de „voluntari” în zare, să-i vadă Ștefan cel Mare
Pentru un discurs încărcat de clișee, la București se închid școlile și grădinițele, iar la Iași, Inspectoratul Școlar, după un schimb de „adrese” cu Primăria, cere directorilor de licee și colegii, într-un limbaj de lemn adecvat, „să contribuie la buna desfășurare a evenimentului prin implicare sub formă de voluntariat”: să aducă adică, fiecare, câte 50 de elevi și profesori ca „voluntari”, la vizita pe care Papa Francisc o va face pe 1 iunie a.c. Documentul sinistru, publicat de Edupedu.ro, ne reamintește că epoca în care activul de partid vopsea în verde iarba uscată de la Primării la vizitele fostului președinte comunist Nicolae Ceaușescu, nu sunt departe, iar Ministerul Educației susținut de Coaliția PSD-ALDE nu a însemnat doar dezastre ci și foarte mult grotesc. Penibilul exces de zel al Inspectoratului (care nu lămurește de ce inițiativa nu a plecat de la școli), dar și tonul de aflare în treabă al Circularei (se dau vârste, condiții, număr de persoane, tabele, ca la un spectacol de stadion) fac ca elevii și profesorii solicitați să apară ca simplă masă de manevră pentru Inspectorat: așadar, când nu sunt purtați la București de grupurile „haștag rezist” pe la proteste tarifate „anti-corupție”, avem elevi în România împinși spre „voluntariat” pentru papa, la Iași. Un ieșean cocoțat pe avion „chilotează”, iar unul cocoțat într-un copac la miting cu papa, „voluntariază”.

Nimeni nu se îndoiește de teoria lansată de către experimentatul jurnalist Ion Cristoiu, primul care a spus ca alegerile europarlamentare au avut rol de turul I pentru alegerile parlamentare. Cei sceptici vor accepta că a fost un tur 1 psihologic în comportamentul electoral, cei mai aproape de realitate vor recunoaște în europarlamentare testarea unor comportamente explicite de vor pentru 2020. Dar care a fost end-game-ul? Care este scopul final al acestui proces complex? Până acum câteva zile răspunsul era limpede și direct: schimbarea guvernării la scurt timp după începerea alegerilor europarlamentare. Iar pentru asta s-au folosit toate rețetele aplicate de către partide și media în mai toate alegerile trecute. A fost nevoie de demonizarea adversarului – s-a bifat înșurubarea cu succes a conceptului „PSD – Ciuma Roșie”. Era nevoie de personificarea răului – Liviu Dragnea a fost perfect în rolul acestui personaj.  A fost nevoie de vot negativ și pentru asta partidele și presa au generat o agenda emoțională versus una tehnică, specifică unor astfel de alegeri. Rețeta s-a aplicat simetric: la fel a fost atunci când Băsescu l-a bătut pe Năstase, la fel a fost atunci când Klaus Iohannis l-a învins pe Ponta. Valul de emoție a fost de natură să genereze un vot masiv anti PSD și anti Dragnea. Suplimentar, decizia instanței în cazul Dragnea, la doar 24 de ore după încheierea votului a dis emoția populară la apogeu. Și asta, pentru că, pentru orice fel de studiu sociologic nu a contat justiția, cât dreptatea socială care s-a înfăptuit. Chiar între cele două concepte este o diferență uriașă: justiția presupune înregistrarea la rece și fără tresăriri a unei încălcări de normă juridică în urma căreia un individ suportă consecințele, pe când dreptatea socială are rol de execuție publică, de ovații și emoții în pedepsirea indezirabilului. Că Dragnea este un corupt, un infractor ajuns la vârful politicii este un adevăr acceptat chiar și de către susținătorii săi, dar evenimentele de luni l-au transformat dintr-un supus al legii într-un supus al mulțimii care îl voia legat de stâlpul infamiei, cu pelerinaje dedicate scuipatului.

Lecţia lui N. Carandino

Era moda, cu cincizeci de ani în urmă, ca, imediat ce îţi încasai primele drepturi de autor pentru niscai două-trei notiţe iscălite la reviste cu renume şi ştaif – la „Contemporanul”, la „Viaţa Românească”, la „Luceafărul”, la „Amfiteatru” sau la „Gazeta literară” – să te îmbraci la țol festiv şi să te înfiinţezi seara, după orele 7 fix trecute, „la Scriitori”. Adică la restaurantul Casei Scriitorilor, din Calea Victoriei, acolo unde puteau fi văzuţi mai marii literelor româneşti. Fireşte, nu chiar toţi, dar, orişicât, un Eugen Jebeleanu, un Geo Bogza , un Marin Preda ori un Geo Dumitrescu, nu erau de ici de acolo. Să te apropii de masa unuia dintre ei, nici vorbă de aşa ceva! Nu ne rămânea, nouă, novicilor, altceva de făcut decât să privim cu jind şi cu nesaţ la autorii pe care, cu doar un an-doi în urmă, îi tocisem cu zor, după slova şi buchia manualelor de liceu şi pentru care luasem note, mai mari sau mai mici, la examenul de maturitate – după cum se numea, pe atunci, examenul de bacalaureat. Se mai numărau printre clienţii serviţi cu maximă curtoazie de către Doamna Candrea şi ajutoarele sale, câteva personaje de o cu totul altă factură. Erau, ne şopteau mai bine ştiutorii, cei din categoria „foştilor”, adică a scriitorilor şi gazetarilor care cu puţină vreme în urmă ieşiseră de sub embragou sau, mulţi dintre ei, din temniţele regimului de sorginte bolşevică. Dintre aceștia, ne-a atras atenția, în mod deosebit, atenţia un domn mai degrabă scund, cu o privire vioaie, deschisă, răspunzând, fără ifose şi preţiozităţi , la fiecare salut. De cele mai multe ori, venea însoţit de un domn înalt şi slăbuţ, o prezenţă foarte discretă, dar, poate tocmai de aceea, imposibil să treacă neobservată. De la Victor Ivanovici , de felul său din Tulcea, aveam să aflăm că cel dintâi se numeşte „D-l Nicu Carandino” şi că este un mare gazetar „de dreapta”, în vreme ce tovarăşul său nedespărţit, Silvan Ionescu, este un caricaturist de rasă rară.

Pe data de 26 mai, am refuzat să primesc buletinele de vot, de la Referendumul lui Iohannis pe justiție, aferente celor două întrebări prezidențiale atât de greu de reținut: „1 - Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție? 2 - Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?” Însă, în condițiile în care domnișoara operator, care atingea neîntrerupt tableta STS-ului, m-ar fi întrebat dacă vreau să votez la Referendumul “Fără Penali în funcții publice” atunci se schimba treaba și acceptam buletinul. Cine nu ar fi de acord cu următoarea propunere: "Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării." Între Referendumul lui Iohannis pe justiție și Inițiativa USR “Fără Penali în funcții publice” nu există termen de comparație. În primul rând pentru că, după cum bine știe toată lumea, în afară de Ludovic Orban, Referendumul lui Iohannis pe justiție nu are nicio finalitate practică, nu contează în arhitectura constituțională a statului român pentru că nu schimbă absolut nimic. Adică, în raport cu nimicul lui Iohannis, Inițiativa USR “Fără Penali în funcții publice” poate să modifice pentru prima dată, în 30 de ani de democrație, Constituția României. Revin la subiectul acestui text, pentru că trebuie să recunoaștem evidența: prin convocarea Referendumului pe justiție, Iohannis a reușit să arunce în derizoriu Inițiativa USR “Fără Penali în funcții publice”.

De-a lungul timpului, aproape de fiecare dată când am depășit o etapă din viața mea, am avut momente când amintirile din trecut se contopeau cu întâmplările din prezent. De exemplu, uneori strigam persoane aflate lângă mine pe numele celor pe care i-am părăsit sau întâlneam oameni asemănători cu aceia care, la rândul lor, plecaseră în alte direcții decât mine. Realizam, în clipele acelea, că experimentam senzația de déjà vu, vedeam cu ochii minții drumul devenirii, de la cine am fost cândva la cel ce sunt acum... În fine, așa se face că rezultatul alegerilor europarlamentare mi-a readus impresia că am mai văzut cândva, într-o altă formă, ceea ce s-a întâmplat duminica trecută. Pe de altă parte, m-a încercat sentimentul unor previziuni pentru rămășițele anului 2019. Astfel: Dan Barna aduce mult cu Traian Băsescu, învingătorul alegerilor prezidențiale din anul 2004. În acest scenariu, rezultă că Dacian Cioloș este noul Stolojan. Asta înseamnă că, după ce va fi nominalizat de USR-PLUS drept candidat pentru scaunul de la Cotroceni, Cioloș se va retrage la Brussels aidoma d-lui Stolojan, iar Dan Barna devine noul președinte al României, la sfârșitul anului. Nu vreau să mai intru în prea multe detalii devenite caduce, însă, de la Alianța 2020 care imită Alianța D.A., imaginea usr-iștilor îmbrățișați la balcon dublată de discursurile susținute pe treptele sediului precum pdl-iștii pe vremuri adunați pe scările palatului din Modrogan, înfrânarea dorinței de a accede rapid la putere după europarlamentare, determinarea arătată,  în lupta cu PSD, comportamentul unor lideri de felul nemuritorului Don Quixote, politicieni care deși, aparent, fără prea multe șanse,  luptă până la capăt și câștigă. Speranța apărută în rândul tinerilor că USR a declanșat renașterea țării și că omul simplu contează, totul și multe altele în plus reeditează filmul din 2004, dar sigur, într-o altă formă și cu alți actori, adaptat tinerilor din ziua de azi. Partidul Paralel din PSD și-a făcut încă o dată treaba. Partidul este conectat la aparate, iar moroii trecutului se ridică din cimitire și organizează conferințe de presă. Viorica Dăncilă, desigur păstrând proporțiile, este Tăriceanu din anul 2007. Aceasta doamnă va mai rămâne premier o vreme doar să-i ajute pe alții, să mai smulgă câteva pene din găina psd-istă. Îmi aduc aminte că, în prima jumătate a anului 2017, când îl vedeam pe Sorin Grindeanu credeam că „Renfield”, sluga lui Dracula, a apărut la televizor.

Dacă vrei să înțelegi viața, asta să-ți fie învățătură de la început și temelia tuturor raționamentelor și dorințelor tale: nu ai drept la nimic și nimeni nu-ți este dator cu nimic, nici societatea, nici natura. Dacă le ceri fericirea, ești un prost; iar dacă te crezi nedreptățit pentru ca nu ți-o dau, ești încă și mai prost. Hippolyte Adolphe Taine Am pierdut alegerile din cauza strategiei adoptate de PSD! Am primit o lecție! Trebuie să facem schimbări majore! Am pierdut contactul cu alegătorii! Cam așa ar fi trebuit să înceapă președintele PSD discursul de aseară și nu cu anunțul privind prezidențialele, într-o seară neagră pentru socialiști. Românii sunt euforici după fiecare scrutin. De fiecare dată, emoția emanată din campania electorală se transformă într-un entuziasm greu de priceput pentru un om normal. La alegerile din 2016, euforia câștigării de către PSD, era însoțită de românii care visau la salarii și beneficii greu e imaginat într-un stat. Azi, emoția populară are un raționament greu de înțeles pentru cei care cunosc istorie și anume, scăparea de ciuma roșie. În fond, ciclic, românii se bucură la fiecare rând de alegeri și se întristează după câteva săptămâni când își dau seama că schimbarea visată nu este chiar așa cum au crezut ei. De ce a pierdut PSD alegerile? Comunicarea! Nu au reușit să comunice societății ideile principale. Acea sută de lei în plus la salariu, motivată de Lia Olguța Vasilescu sau Codrin Ștefănescu, puși parcă cu scopul de a crea antipatie, a arătat că PSD nu are comunicatori de meserie. Spre exemplu, energia partizanului Moise Guran se pare că a fost mai eficientă decât partizanatul liniștitor al lui Bogdan Chirieac. Justiția! Românii nu au înțeles de ce trebuie schimbate legile Justiției, de ce a fost nevoie de OUG pe Justiție și de ce sunt capitale aceste legi. Chiar dacă sunt necesare unele schimbări, PSD nu a putut avea mai mult de un Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea sau Florin Iordache, toți mai degrabă mediocri în domeniul juridic. Selecția reprezentanților guvernamentali. PSD a mizat pe un altfel de a face politică! Oameni necunoscuți și fără un bagaj de cunoștințe în domeniul respectiv au ajuns să conducă ministere. De aici, gafe, bâlbâieli în comunicare și minimalizarea realizărilor promise. Guvernul! A fost locomotiva dreptei. 3 schimbări de premieri într-un timp atât de scurt nu putea rămâne fără urmări. Sorin Grindeanu, Mihai Tudose sau Viorica Dăncilă nu cred că se așteptau să ajungă premieri.

Ia-ți un Tolo, dă-i și luptă, unde-i țara mai coruptă
Postul TV Al Jazeera din Qatar , un “investigator media” care a amplificat în ultimii ani imaginea de stat corupt a României (în solidar cu cozi de topor din Divizia Presă din România) este el însuși implicat într-un scandal de corupție de 300 de milioane de lire streline: în speță, postul qatariot este acuzat că a fost instrumentul prin care familia care conduce Qatar, Al Thani, a produs o șpagă uriașă către FIFA pentru a obține dreptul de a organiza Campionatul Mondial de fotbal din 2022. În  martie 2019, șeful Comisiei pentru Cultură, Media și Sport, Damian Collins cerea în Parlamentul britanic ca FIFA să procedeze la înghețarea plăților Al Jazeera și investigarea detaliilor acestei controversate și cvasi-necunoscute înțelegeri FIFA (președinte Sepp Blatter)- Qatar (TV Al Jazeera). În Oct 2017, jurnalistul rezistent Cătălin Tolontan nu înțelegea “ce legătură are Soros cu canalul de televiziune Al jazeera”, finanțat de familia- dictator, bin Hamad al Thani care este și șeic-dictator al Emiratului Qatar. Tolontan, care știe atât de multe despre copiii minori ai premierului român Viorica Dăncilă dar nu are habar de circuitul șpăgilor sau legăturilor în natura din Qatar, are nevoie de sprijin.
Un sprijin pentru Tolontan
Dacă în 2017 ar fi citit cristoiublog.ro la timp, Cătălin Tolontan ar fi aflat că și pe nedumeririle sale există răspunsuri simple: televiziunea Al Jazeera este controlată de familia Al- Thani care conduce Qatar, iar George Soros are afaceri și ramificații economice vechi cu familia de emiri qatarioți, cea mai cunoscută fiind o așa-zisă “Inițiativă pentru transparență” în industriile extractive (organizația EITI, pentru petrol, gaz și resurse minerale), acolo unde banii vin mulți, rapid și de multe ori slab-impozitați. Depășind emoțiuni firești, Soros a făcut EITI “pentru popoare” împreună cu Qatar- țară acuzată de corupție în obținerea Cupei din 2022 și unde, oficial, au murit după 2011, la construcția stadioanelor, mai mult de 1000 de muncitori străini, sosiți din India și Nepal. Să depășim acest moment fiindcă Al-Jazeera așteaptă la colț, în Doha.

Anunțul mult trâmbițat de către Liviu Dragnea de săptămâna viitoare îi este adresat în principal activului propriu de partid, dar și lui Călin Popescu Tăriceanu: așa cum a fost evident faptul că timp de trei ani președintele ALDE a crescut spectaculos în sondajele de opinie, la fel de adevărat este faptul că Liviu Dragnea nu a reușit să găsească o soluție alternativă, contrapondere la cota de încredere în creștere a lui Tăriceanu. Deși Liviu Dragnea l-a atacat în valuri atât pe Președintele Iohannis, statul de drept și pe exponenții lui, Călin Popescu Tăriceanu este văzut drept principala alternativă a coaliției de guvernare pentru candidatura actualului Președinte. În aceste condiții, ceasul a început să ticăie pentru președintele PSD care vede pericolul de a fi scos din joc în curând, miza luptei politice mutându-se între Iohannis și Tăriceanu, dacă acesta din urmă va obține candidatura unică din partea coaliției PSD - ALDE. Un astfel de scenariu are note extrem de sumbre pentru președintele PSD, echivalând, de altfel, cu moartea sa politică. Altfel spus, ce nu a reușit statul de drept, justiția sau opoziția poate să facă aliatul său fidel, Călin Popescu Tăriceanu: să îl arunce pe Liviu Dragnea în irelevanță, la periferia jocului politic. Și asta pentru că, pe de o parte adversarii politici se vor raporta la Tăriceanu și nu va mai conta ce spune Liviu Dragnea, iar pe de altă parte – și cel mai important – PSD nu este un partid care să accepte că este condus de către lideri secundari, lideri ce nu reușesc să își câștige propriile bătălii. Dacă PSD va abandona ideea unui candidat propriu în favoarea lui Tăriceanu, acest fapt va fi considerat drept o înfrângere categorică a lui Liviu Dragnea de către un candidat din partea unui partid fără istorie și fără ideologie, intrat de câțiva ani pe scena politică.