Prioritate – ororile comuniste

A fost comunismul mai rău ca nazismul? Este o ideologie extremistă, de preferat în dauna alteia? De ce nu reușim să arătăm totalitarismul în adevăratul lui sens ci ne preocupăm să scoatem în evidentă doar etape din trecutul stângii și nu și din partea dreaptă? Mergem pe ideea că tot ceea ce s-a întâmplat pe perioada în care regimul a funcționat a fost rău sau încercăm să cuprindem epoca în complexitatea ei? Într-o societate precum România, aflată în derivă din punct de vedere cultural, considerăm că este nevoie de cât mai multe muzee. Cu siguranță, cei care trec pragurile unui muzeu, află, cunosc, pleacă cu idei despre specializarea muzeului vizitat. Cu condiția ca poveștile să fie bazate pe documente istorice, pe adevărul istoric. Spre exemplu, cu aviz din partea unor istorici preocupați de adevărul istoric și nu de genul unora precum Lucian Boia sau Vladimir Tismăneanu. De-a lungul timpului au mai existat tentative de înființare a unui muzeu al Durerii la Cluj-Napoca din inițiativa deputaților PRM la acea vreme, Ioan Miclea și Radu Ciuceanu, în 2003. În 2012, parlamentarii Giurgiu Mircia, Movilă Petru, Amet Aledin și Tudor Ciuhodaru au depus un proiect de înființare a Muzeului Comunismului pentru ca un an mai târziu să apară un alt proiect al deputatului Todirașcu Valeriu pentru preluarea Casei Radio din București și transformarea ei în Complex Muzeal care să cuprindă Muzeul Dictaturii Comuniste. Citiți tot articolul

Boema – Cronica unor întâlniri memorabile

Am sabotat colaborarea „Scânteii Tineretului” cu un ziarist cu stagiu în ilegalitate!

Prin 1978 parcă, în preajma unui „număr special” pentru aniversarea zilei de 8 mai – ziua creării PCR- , pe ând mai aflam la CC al UTC cu un articol pe care urma să îl semneze un tovarăș din conducerea organizaţiei, s-a petrecut una dintre nostimadele care au rămas de pomină în istoria orală a gazetei şi, poate, nu numai a ei… Nici nu intrasem bine în birou, cu texul văzut și aprobat, că mă cheamă la el vechiul meu coleg de studenţie, Emil M. De data aceasta, însă, în calitatea sa oficială, aceea de secretar general de redacţie. - Şerbane, gluma e glumă şi treaba e treabă. Ai stat toată dimineaţa la UTC. Unde e articolul? L-au aprobat, mai sunt observaţii? Nouă ne crapă buza să fim în grafic cu ziarul şi tu te ţii de farse, la telefon. Cum, de data asta- spre deosebire de alte dăți- nici nu dădusem telefon în redacţie, dar și pentru că nu au fost observaţii la materialul pe care tot eu îl încropisem, am răspuns fără să clipesc dând toate explicaţiile cuvenite. Numai că, în loc să se însenineze, chipul prietenului Emil se înnegura şi mai tare. - Tu cunoşti un gazetar, de fapt un ilegalist, Ioan Felea? - Cum să nu, vechi gazetar comunist, membru de partid cu stagiul în ilegalitate. Citiți tot articolul

Cum a semnat Procurorul-șef DNA Laura Kovesi pentru „schimb de informații pe anti-corupție” cu singurul Director ucrainean din Justiție investigat pentru imixtiune în alegerile din SUA 

Cine n-are Mizsei, să-i caute În septembrie 2017, sub asistența EU Advisory Mission for Civilian Security Sector Reform Ukraine (EUAM) care este o așa-numită “misiune de consiliere” a UE pentru Ucraina, șefa Direcției Naționale Anti- Corupție (DNA), Laura Codruța Kovesi și directorul Biroului Național Anti-Corupție din Ucraina (NABU), Artyom Sytnik, semnau la București un Memorandum pe “schimb de informații” și “de experiențe” între instituții: în fața unui oaspete ucrainean cucerit de performanțele din Republica Procurorilor România, jurnaliștii au consemnat realizări “impresionante” ale DNA, insistând printre altele pe faptul că au fost aduși la decizia Justiției “sute de procurori și judecători”(!!!). Reprezentanții EUAM (un organism care a fost condus cu polițiști, precum lituanianul Kęstutis Lančinskas, dar și cu activiști Soros precum economistul ungar Kálmán Mizsei) au precizat că la momentul semnării Memorandumului, “schimburile de experiență” între procurorii de la DNA și angajații NABU începuseră și că erau deja în derulare. Vrei alegeri în confort? Ia-ți hârtii cu Manafort Citiți tot articolul

Cinci pentru infern…

Demult, prin anii '70, făcea furori filmul Five from hell, tradus la noi Cinci pentru Infern. Împlinisem pe atunci 9 ani și abia învățasem să citesc, așa că cinematograful din Cernavodă îmi devenise a doua școală. Parcă aveam program acolo, fiindcă mergeam aproape zilnic în casa cu năluci colorate, vrăjit de poveștile derulate pe dreptunghiul alb de pânză. Ei bine, aventurile celor cinci americani - Sam McCarth, Johnny „Chicken” White, Nick Amadori, Ad Siarcusa și Captain Nixon - în teritoriile naziste, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mă fascinaseră pur și simplu. Desigur, ca-n orice material propagandistic, eroii yankei își duc la îndeplinire îndrăznețul plan și soldații lui Hitler vor suferi încă o înfrângere usturătoare... Nu știu cum de filmul acesta mi-a venit în minte tocmai în clipa în care, la Cotroceni, într-o zi a negrei superstiții - 13 iunie 2019 -, cinci inși fluturau o bucată de hârtie intitulată pompos Acordul politic Național pentru consolidarea parcursului european al României. Indivizii cu pricina nu erau fitecine, ci ditamai învingătorii scrutinelor din 26 mai 2019, cu Klaus Iohannis în frunte, inundat de un rânjet de-o aroganță sfidătoare și deloc bine prevestitoare. Citiți tot articolul

Boema – Cronica unor întâlniri memorabile

Nea Nae în conflict cu fata lui Nea Nicu

Am povestit, nu de mult, o ispravă nostimă pe care am trăit-o la apariția primului număr tipărit-martie 1969- din revista „Universitas” („Organ al Comitetului UTC și al Consiliului Uniunii Asociației Studenților din Universitatea București”, așa cum cereau regulile vremii, fiindcă UASCR se va numi abia după Conferința Națională din primăvara lui 1969.) Nu este singura întâmplare frumoasă pe care o evoc, după atâția ani, cu aceeași emoție, dar și cu durerea că unii dintre cei cu care am trudit pentru ca revista noastră să fie cu adevărat o prezență în presa studențească nu se mai află, astăzi, printre noi. Mă gândesc la Jeana Gheorghiu, primul redactor șef al „Universitas”-ului, la Andrei Aszody și la colega noastră Zoia Ceaușescu, așa după cum un gând ales de prețuire am pentru eminentul cărturar prof.univ.dr. Dan Grigorescu, desemnat de rectoratul Almei Mater bucureștene să sprijine redacția revistei la primele sale numere. Citiți tot articolul

Sun Tzu și noi

Un prieten îmi trimite un text din opera lui Sun Tzu, un chinez care a trăit în secolul al IV-lea înainte de Hristos. Ei, bine, generalul ăsta, despre care se zice că ar fi părintele științei militare, ne învață că „arta supremă a războiului este înfrângerea inamicului prin înșelătorie, fără luptă.” Dar ca să izbândești e musai să respecți niște reguli precise, și anume: „
1. Discreditaţi tot ceea ce merge bine în ţara inamicului.
2. Implicaţi reprezentanţii claselor conducătoare ai ţării inamice în afaceri dubioase. Distrugeţi-le reputaţia şi, la momentul potrivit, supuneţi-i dispreţului propriilor concetăţeni.
3. Utilizaţi creaturile cele mai ticăloase şi mai abjecte.
4. Răspândiţi discordia şi conflictele între cetăţenii ţărilor ostile. Întărâtaţi-i pe tineri contra bătrânilor.
5. Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor. Discreditaţi-le luminătorii de conştiinţă.
6. Induceţi-l în eroare pe inamic, spre a-l conduce la temporizare și neglijență, apoi avansați cu repeziciune. Citiți tot articolul

Oportunitatea oportuniștilor

Cum în domeniul nostru, al istoricilor, ești numit istoric nu fiindcă ai o diplomă, ci pentru ceea ce ai produs ca și cercetător, ce ai adus nou în specializarea ta, așa ar trebui să-i catalogăm și pe politicienii noștri. Așa zisa bătălie a celor trei candidați ar fi trebuit privită în special după criteriul performanței. Cu ce sunt mai buni Dăncilă – Teodorovici – Fifor decât fosta conducere? Actuala conducere ar fi trebuit să ne explice un plan de acțiune, o strategie rezonabilă (promisiunile se întorc tot timpul împotriva omului politic) sau măcar a identificării ”dușmanului”. De ce PSD este mai bun ca celelalte partide, de ce trebuie ca românii să aleagă o persoană de stânga la Cotroceni? Mai mult, de ce PSD este un partid în defensivă și nu unul care atacă? Nu este în stare să facă agenda publică? Nu are comunicatori? Urmărind activitatea membrilor social democrați de când au ajuns la guvernare cât și prestația lor de la Congresul din week-end constatăm fără prea multă greutate că alegerile au fost mai degrabă o răfuială decât o luptă, că până și candidații au știut că vor pierde în fața Vioricăi Dăncilă, că cei înscriși în cursă au vrut să se audă nu să câștige poziția de președinte al Partidului. Citiți tot articolul

Cum a fost „nășit” definitiv Liviu Dragnea de șeful Comisiei SRI, Claudiu Manda

Dragoste la prima părere, cine-ar fi crezut În 12 aprilie 2019, aflat în turneu în Țara Prazului- Răsare, la Craiova, și încadrat de Olguța Vasilescu și de “omul cu experiență”, “curajosul” și “patriotul” parlamentar social-democrat Claudiu Manda, liderul PSD Liviu Dragnea venea pe scena mitingului electoral cu o ofertă insolită : “Îi iubesc pe-amândoi (Vasilescu-Manda, n.n.) și dacă cumva (sic!) o să mă lase ăștia-n pace, în fața oltenilor, îi rog să ne fie nași, mie și Irinei (Tănase, prietena lui Dragnea-n.n.)”. Invitația lui Dragnea suna strident: la români, o invitație la nășire se face în două mari cazuri - când te simți foarte apropiat de un “naș” sau când te temi de el și dorești să ți-l apropii. Aflat sub presiunea sentinței judecătorești din dosarul “angajări fictive”, care se apropia în luna mai, era evident că Dragnea nu mai avea timp de flirturi cu prieteni, ci traversa o perioadă tensionată care implica masiv căutarea înfrigurată a potențialelor riscuri pentru el: liderul PSD putea să aibă toate simpatiile pentru parlamentarul Manda, dar și toate temerile pentru șeful Comisiei parlamentare pentru Controlul SRI, Manda. Citiți tot articolul

De ce câștigul Vioricăi Dăncilă va fi pierderea lui Klaus Iohannis

La acest sfârșit de săptămână va avea loc evenimentul care va consacra „ungerea” Vioricăi Dăncilă drept președinte PSD, premier până la viitoarele alegeri și, de ce nu, candidat la președinție. Cel puțin acesta este unul dintre pașii pe care cei care susțin parcursul lui Klaus Iohannis către un nou mandat de președinte îl vad ca fiind absolut necesar pentru netezirea drumului politic. Nimic mai greșit. Odată cu dispariția lui Liviu Dragnea de pe scena politică, acțiunea publică a actualului președinte a devenit din ce în ce mai complicată și mai puțin vizibilă. Dispariția Răului Absolut a dus, inevitabil, la dispariția țintei politice. În confruntarea cu Liviu Dragnea, Klaus Iohannis era o opțiune nu doar pentru susținătorii personali, cât și pentru opozanții lui Dragnea, dar care nu îl prea înghițeau pe Iohannis. Aceștia înțelegeau sensul opțiunii utile și nu își permiteau să riște mizând pe un cal mort. În condițiile date, Viorica Dăncilă este departe de a fi un opozant care să inspire orice fel de teamă și astfel să unească opoziția în jurul Președintelui. De ce? 1. Nu are niciun proiect contondent care să aducă in discuție tema justiției, statului de drept, etc – așa cum a avut predecesorul ei. Citiți tot articolul

Reportaj: La Tribunalul București reforma continuă: dinspre WC către sălile de judecată

La cinci minute distanță ... de Tribunalul București, te reține solemnă o inscripție uriașă, scrisă stângaci pe curmezișul unui perete: careva a caligrafiat cu graffiti “Brațul lung al legii mă cam pipăie pe șliț”. Braț, șliț, lege în “ecuația” Justiției de pe Dâmbovița: de care parte a “brațului” o fi situată Justiția activiștilor “rezist” din Tribunal, a “greviștilor” cu robe? Treci mai departe și ajungi lângă sediul Tribunalului București, acolo unde fiecare are șansa să se scape în pantaloni de două ori: o dată după ce îi dă judecătoarea sentința și a doua oară după ce va descoperi că Tribunalul nu are hârtie igienică în toalete. Ceea ce în Vestul Europei ar dărâma un Guvern (criza de igienică la instanțe), la Tribunalul București nu produce decât apatie și întărirea sfincterelor: aici, lumea umblă demnă și crăcănată în sala pașilor pierduți, se asigură că s-a înfăptuit dreptatea în cămăruțele unde-i convoacă magistrații, merge la WC, stă ghemuită, se șterge cu Încheieri de ședință, suge rapid o țigară în toaletă și părăsește clădirea coborând pe o scară rulantă interzisă accesului public, cu sentimentul că în Tribunalul ăsta ceva e neterminat. Citiți tot articolul
1 30 31 32 33 34 40
Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Este neliniștitoare credința românilor că cei din Diaspora au adus virusul

Breaking News:
Criza coronavirus

Să murim de râs, nu de coronavirus
Străzile sunt dezinfectate în Irak
În Gaza crizei umanitare i se adaugă și criza Covid-19