Cum împarte Ecaterina Andronescu lumea în popi ortodocși și „protestatari” din mediul academic 

Acție și reacție
În 24 iulie 2019, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, reacționa rapid la un interviu acordat de prodecanul Facultății de Teologie (Universitatea din București, UB), preotul Vasile Răducă (care lansase declarații controversate despre sex, viol şi Islam într-o emisiune radio) și indica faptul că Universitatea București (UB) trebuia să sesizeze comisia de etică pentru a fi dispuse măsuri. S-au luat măsurile “indicate”, Răducă și-a depus demisia, și-a luat ideile și a plecat, dar contribuabilul român afla cu acest prilej că plătește și pentru funcționarea unui Minister al Educației. Care Minister și care ministru al Educației nu se arătaseră deloc în martie 2019, atunci când nuclee din două Universități de stat (UB și SNSPA), organizaseră haștag-”proteste” (anunțate printr-un ONG Soros!) pe marginea unui conflict de sorginte politică (o Ordonanță de urgență) dintre Guvern și un număr de magistrați: cu care, eventual, Universitățile nu aveau nicio legătură. De-atunci și până azi, cazuri apărute în presă, cu procurori “activiști” de la Curtea de apel Craiova sau Parchetul Judecătoriei Caracal- care au distrus familii dar și noțiunea de Justiție în ochii contribuabilului, arată că “mitingurile de susținere” ale asociațiilor de magistrați-”activiști” nu sunt la fel de indispensabile cum ar fi profesionalismul magistraților la locul de muncă. Citiți tot articolul

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Radu Șerban, premiant la Tokio, spectator la București

Păstrez și acum, într-un anume loc pe rafturile bibliotecii, „Înmiresmatele prăpăstii”, volumul de poeme (din păcate postum) al lui Radu R. Şerban, apărut la Editura PARALELA 45 sub îngrijirea poetei Monica Pillat, însoțit de note biografice întocmite de către Domnica Șerban, soţia celui atât de repede plecat dintre noi. Dedicaţia, de o aleasă simplitate şi căldură sufletească, este un îndemn la neuitare: „în memoria lui Răducu şi a zilelor frumoase petrecute împreună.” Şi, fără să vreau, îmi vin în minte versurile altui poet şi prieten, George Ţărnea, plecat, şi el, mult prea grăbit dintre noi: „Ce suave timpuri prăbuşite-n vis / Unde sunt copii primului abis?” Las criticilor literari să se pronunţe asupra cărţii, îmi rezerv, în schimb, misia, mai modestă – recunosc, de a-l evoca pe Radu R. Şerban, indimenticabilul copil al primelor abisuri, vreau să spun al unor întâmplări de neuitat petrecute cum aproape cinci decenii în urmă. Oricât m-aş strădui nu pot fixa, în timp şi loc, prima noastră întâlnire, dar, cu siguranţă că l-am întâlnit pe Răducu prin toamna lui 1970. Când, vărul său primar, Mircea Şerban-Cebotenco, pe atunci student la facultatea de limbi germanice, care se alăturase grupului de entuziaşti care făceam revista „Universitas”, l-a adus pe Răducu la sediul redacţiei din Bulevardul Schitu Măgureanu, clădire în care se află acum facultatea de sociologie și asistență socială a universităţii bucureştene. Citiți tot articolul

Premieră mondială! O familie vrea să candideze la Președinție

Într-un interviu prietenesc luat de Marius Tucă Gabrielei Firea aflăm că actualul primar al Bucureștiului își dorește să câștige și următorul mandat de primar al Capitalei dar în același timp își dorește să candideze la prezidențiale. Pentru a dovedi cât de important este partidul pentru ea, lasă de înțeles că ar putea candida și independent, dacă nerecunoscătorii ei colegi, nu o desemnează pe ea ci pe Viorica Dăncilă. Recomandată doar de funcție, actualul primar al Bucureștiului și-a propus să se bată cu Iohannis pentru postul cel mai râvnit de un politician. Singura asemănare între cei doi este aceea că nu au făcut mare lucru (de fapt au încurcat mai mult) ci au încercat prin declarații critice să transfere capital politic. În România, mulți nu se uită la fapte ci la imagine. Gabriela Firea, după Dragnea, a revenit în partid și vrea să candideze, probabil pentru a-i dovedi soțului ei, F. Pandele că poate și ea să candideze. Preocupată de ”soarta partidului”, soția candidatului F. Pandele la președinție, face apel nu doar la PSD ci și la ALDE și Pro România să susțină candidatul comun care ar putea fi ea. Care sunt realizările sale ca politician? Ca primar? Ce o recomandă? Citiți tot articolul

Miracolul semănatului

Soarele începea să pripească și viața își relua ciclul netulburat de veacuri. Toate se schimbau în jur - culorile, mirosurile, sunetele... Nimic nu mai era ce fusese. Ce mai vrăjitorie ! îmi repetam întruna, uimit de prefacerile naturii. Mirări de copil, candide, inocente, irepetabile... Mă înfășuram cu întrebările cărora nu le găsisem încă răspunsurile și cutreieram prin copilărie, grăbit să-i aflu misterele și nemărginirile Primăvara năvălise dintr-odată și pământul, zvântat de vânturile șuierătoare, scâncea. Când mai subțire, când mai gros, după cum i se năzărea. Alteori, îl auzeam șoptind vorbe neînțelese. Degeaba îmi lipeam urechea de buzele lui zbicite, nu deslușeam decât un muget înfundat. Huruitul venea de departe, de foarte departe, de parcă o cireadă de tauri se încura prin preriile adâncurilor necuprinse. Din loc în loc i se încrețise pielea nămoloasă, pe unde zăcuseră niscaiva băltoace deunăzi. Cerul băuse cu sete apa și rămăsese doar aburul căldicel și sălciu. Îl luam în căușul palmelor și mi-l băgam în sân, îmi plăcea al naibii de mult senzația aia gâdilicioasă. În alte locuri se căscaseră niște crăpături atât de negre și de înfricoșătoare încât mă rugam dârdâind să nu iasă din hăul fioros balaurii cei sângeroși. M-ar fi sfâșiat cu miile lor de guri, de dinți, de fălci! Și o rupeam la fugă, fără să mă uit în urmă. Cădeam lat pe un gorgan din câmp, înconjurat de gărgărițe și greieri. Citiți tot articolul

Cum va câștiga candidatul Iohannis alegerile prezidențiale din Noiembrie prin atac cibernetic organizat dinspre Ucraina

SRI, tăcerea cea dintâi
SRI refuză să răspundă publicației cristoiublog.ro dacă în zilele alegerilor euro-parlamentare din mai 2019, au existat atacuri cibernetice. SRI nu este un organizator de alegeri, ci apără „constituționalitatea” alegerilor: pe acest principiu, alegerile la români au ajuns prizoniere ale serviciilor speciale, introduse peste tot pentru „protecția” voinței poporului. În plus, la vârful „pilonilor” pe care se sprijină sistemul electoral (Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Telecomunicații Speciale) directorii eminamente civili, fără vreo interacțiune „culturală” cu serviciile, par a fi pe cale de dispariție: cu președintele AEP, Constantin Mitulețu-Buică și directorul STS Ionel Vasilca, „formați” la Academia SRI, stând ferm lângă directorul SRI și fostul bursier sorosist Eduard Hellvig, respectiv lângă Theodor Meleșcanu, un apropiat SIE.
Azi la BEC un vot depui, mâine el va face pui Dacă de la sosirea lui Hellvig la comanda SRI, Sistemul din România s-a închis într-o „carapace” informațională, iar contribuabilii nu mai știu foarte precis pe ce se duc impozitele lor (plătite inclusiv pentru transparentizarea așa-numitului „Sector de Securitate”), găsim în schimb, de partea cealaltă, foști elevi ai proiectului SRI Citiți tot articolul

Boema – Cronica unor întâlniri memorabile

Revelion… în prelungiri

Anul 1968 nu debutase prea fericit, măcar pentru unii dintre noi, studenţi ai facultăţii bucureştene de filosofie. Din varii motive, atât subsemnatul, cât şi minunatul prieten, veşnic-baladist-îndrăgostiul George Ţărnea, „bisam” anul II. (George chiar îl… trisa!) Alţii, tot din gaşca noastră de boemi, deşi promovaseră anul – fireşte, tot în prelungiri, adică la reexaminări – nu aveau medie de bursă. Aşa încât, deşi plănuisem încă de la plecarea în vacanţa de iarnă, ca, în cea de-a doua săptămână a noului an, să facem un revelion pe cont propriu, un revelion… în prelungiri, sorţii nu păreau să ne surâdă. Banii erau pe sponci, iar colaborările de la reviste, pentru George şi pentru mine, nu ne ajungeau nici măcar de o agapă la „Pisica epileptică”. (Pentru mai tinerii cititori, „Pisica epileptică” era numele conspirativ al restaurantului „Bihor”, ulterior „Tismana”, din spatele clădirii Universităţii.) Când totul părea pierdut, salvarea a căpătat un nume: Morel Zelţer, minunatul meu coleg de cameră din blocul E, căminul Grozăveşti. „Copilaşii durerii – ne-a luat el cu binişorul – eu mi-am luat cartela şi am „măritat-o” pe 300 de lei; vă dau câte 100, voi mi-i daţi când luaţi banii dela gazete!” Zis şi făcut! Pe loc am decretat: „La Continetal!” Acesta fiind barul de noapte, aflat la subsolul clădirii năruită la cutremurul din 4 martie 1977, bar care, la acea vreme, era unul dintre cele mai selecte localuri din Bucureşti. Ca să fie masa bogată, am cooptat doi co-militanţi: pe Gică Tudose şi pe Telu Catrina şi ei, tot studenţi la filosofie. Citiți tot articolul

De la lovitura de stat la rachetele S-400

Este Turcia, membru NATO amenințată din punct de vedere al securității? Există dubii ca în cazul unei amenințări aliații din NATO nu și-ar respecta obligațiile? Sau este o decizie de schimbare a direcției diplomatice și militare a Turciei? Dincolo de motive, realitatea este evidentă. Pentru prima dată în istoria NATO, un stat membru a cumpărat armament din Rusia. De ce? Pentru că Federația Rusă este aliatul de încredere al Ankarei în acest moment. O astfel de apropiere a mai existat. Ignorate la Tratatele de Pace de la Paris, la 16 martie 1921 Rusia sovietică prin Lenin și Turcia lui Mustafa Kemal, semnează la Moscova un tratat de prietenie prin care este stabilită frontiera turco-sovietică din Transcaucazia. Cu aceste tratate încep practic relațiile (sub o nouă formulă) dintre cele două state. Neconsolidat, statul turc, prin conducătorii săi manifesta interes deosebit față de Uniunea Sovietică. Fiind cel mai puternic vecin al său, Turcia a căutat soluții pentru a coopera benefic cu sovieticii. Pe parcursul perioadei interbelice a ”ascultat” de prietenul rus. Spre exemplu, Turcia nu a semnat Pactul Balcanic (1934) înainte de a avea permisiunea Moscovei. La trei ani de la evenimente, în Turcia și în toate ambasadele sale se sărbătorește Ziua Democrației și Unității Naționale. Ce pot înțelege oficialitățile care trec pragul ambasadelor turcești? Că ziua în care s-a tras cu tancurile, elicopterele și avioanele pe străzile din Turcia este ziua democrației? Că până atunci nu era democrație? Că președintele turc a instaurat democrația? Că ”democrația turcească” diferă de celelalte democrații? Sau că unitatea națională înseamnă răbdarea societății turce în preocuparea oficialilor de a rezolva problemele economice? Citiți tot articolul

Boema – Cronica unor întâlniri memorabile

Cum se fabrică un pre-marxist: filosoful mon-ciu A intrat, de multișor poveste, în folclorul facultăților de filosofie isprava noastră, a celor de la București, care am fabricat și am pus în circulație acel (fals) curs despre așa-zisul filosof prea marxist chinez Mon-Ciu. Dovadă că, atunci când ne-am cunoscut,printre primele lucruri despre care a dorit să discutăm cea care avea să îmi fie soție a fost tocmai această năzdrăvănie. Lucru cu atât mai interesant cu cât ea a absolvit psihologia la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași în anul 1976,iar noi, făptașii, părăsisem facultatea bucureșteană în 1971! În plus, odată intrată în folclor istoria filosofului Mon-Ciu, avea să cunoască felurite variante unele chiar foarte departe de ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Motiv în plus pentru a i relua și aici, în acest ospitalier colț de pagină. Și, pentru a intra în atmosferă trebuie să spun că una dintre ideile, puţine, dar fixe, ale filosofiei oficiale de până la jumătatea anilor ’60 a fost cea a precursorilor marxism-leninismului, adică a gânditorilor care, deşi nu au fost contemporani cu „dascălii proletariatului” au avut idei care i-au premers. De unde reacţia sănătoasă de persiflare venită din partea noastră, a studenţilor nevoiţi să repetăm, până la supra-saturaţie, clişeele.O asemenea replică ştrengărească la aceste inepţii anchilozate este cea despre „filosoful materialist chinez Mon-Ciu”. Ne aflăm, aşadar, în iarna anului 1967. Cu un an în urmă, la facultatea de filosofie a Universităţii din Bucureşti, luase fiinţă secţia de sociologie, după atâția ani în care, potrivit faimosului Dicționar de filozofie( cu „z” nu cu „s’!’) apărut în 1954 sub coordonarea lui Boris Ponomoriov, sociologia, alături de genetică, de cibernetică și de psihanaliză era considerată… o pseudo-știință. Citiți tot articolul

În 2017, la o întâlnire cu DNA-ul ucrainean, DNA-ul lui Kovesi invoca public aducerea în fața Justiției a „sute de procurori și judecători” în România: savanții în Justiție mioritică de la GRECO nu-și găsesc însă timp decât pentru Secția Specială a procurorului Adina Florea

Un dublu-standard uriaș
Atitudinea ruptă de realitate față de România a organismului Grupul Statelor Împotriva Corupției (GRECO), susținută deschis de unii procurori “haștag rezist” din Parchetul General (și tolerați de Ministerul Justiției ca procurori “haștag rezist”) are motive subtile, ce conduc pe alocuri spre faptul că șeful organismului, judecătorul croat Marin Mrčela, are ca “model de campanie globală anti-corupție” un “model rulat în parteneriat cu Fundațiile Soros”. Într-o țară precum România, guvernată cu opozanți publici ai controversatului “filantrop” nord-american, George Soros, impunerea unui dublu standard controversat de către colaboratorii- cărători de flipcharturi și cafea ai lui Mrčela apare, în consecință, ca fiind “cu dedicație”: spre exemplu, faptul că GRECO este interesat doar de Secția Specială (SIIJ) a procurorului Adina Florea, nu și de misteriosul Serviciu de combatere a infracțiunilor din justiție din cadrul DNA-ului lui Kovesi- un fapt care constituie cumulat o rușine, o nedreptate și un dublu-standard uriaș. Citiți tot articolul

Lula și mascarada judiciară

În urmă cu doi ani, la 12 iulie 2017, septuagenarul Luiz Inácio Lula da Silva, ex-președintele Braziliei în perioada 2003-2011, a fost condamnat, în apel, la 9 ani și 6 luni închisoare pentru corupție. Instanța de control judiciar i-a redus astfel pedeapsa inițială de 12 ani aplicată de judecătorul Sérgio Moro, devenit apoi ministrul Justiției în mandatul lui Jair Bolsonaro, validat în 2018. Completul a stabilit că fondatorul Partidului Muncitorilor (PT) a primit cu titlu de mită, prin intermedierea unei firme de construcții, suma de 1,2 milioane de dolari, adică echivalentul modernizării apartamentului personal situat pe o plajă din mirifica Guarujá (acolo unde locuiește și Pelé), la vreo 60 de kilometri distanță de Santos. În contrapartidă, împricinatul a facilitat concernului Petroleo Brasileiro încheierea unor contracte avantajoase cu statul, în tradiția oricărei societăți întemeiate pe capitalul sălbatic. Considerat un fel de „Mandela al Braziliei”, înaltul demnitar, acum încarcerat, este probabil personajul cel mai charismatic al Americii de Sud din ultimele decenii. Întrucât, la părăsirea președinției, cota sa de încredere se ridica la 83 %, destui concetățeni au încercat să-l convingă să modifice textul constituțional ce-l împiedica să candideze. Citiți tot articolul
1 2 3 4 5 6 12
Interviu cu Alexandru Cumpănașu, despre cazul Caracal, despre candidatura lui la președinție

Miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19.00 la ora 20.00, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, am avut un dialog cu Alexandru Cumpănașu. Aceasta este redarea integrală a emisiunii.

Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: