Boema – Cronica unor întâlniri memorabile

Lecţia lui N. Carandino

Era moda, cu cincizeci de ani în urmă, ca, imediat ce îţi încasai primele drepturi de autor pentru niscai două-trei notiţe iscălite la reviste cu renume şi ştaif – la „Contemporanul”, la „Viaţa Românească”, la „Luceafărul”, la „Amfiteatru” sau la „Gazeta literară” – să te îmbraci la țol festiv şi să te înfiinţezi seara, după orele 7 fix trecute, „la Scriitori”. Adică la restaurantul Casei Scriitorilor, din Calea Victoriei, acolo unde puteau fi văzuţi mai marii literelor româneşti. Fireşte, nu chiar toţi, dar, orişicât, un Eugen Jebeleanu, un Geo Bogza , un Marin Preda ori un Geo Dumitrescu, nu erau de ici de acolo. Să te apropii de masa unuia dintre ei, nici vorbă de aşa ceva! Nu ne rămânea, nouă, novicilor, altceva de făcut decât să privim cu jind şi cu nesaţ la autorii pe care, cu doar un an-doi în urmă, îi tocisem cu zor, după slova şi buchia manualelor de liceu şi pentru care luasem note, mai mari sau mai mici, la examenul de maturitate – după cum se numea, pe atunci, examenul de bacalaureat. Se mai numărau printre clienţii serviţi cu maximă curtoazie de către Doamna Candrea şi ajutoarele sale, câteva personaje de o cu totul altă factură. Erau, ne şopteau mai bine ştiutorii, cei din categoria „foştilor”, adică a scriitorilor şi gazetarilor care cu puţină vreme în urmă ieşiseră de sub embragou sau, mulţi dintre ei, din temniţele regimului de sorginte bolşevică. Dintre aceștia, ne-a atras atenția, în mod deosebit, atenţia un domn mai degrabă scund, cu o privire vioaie, deschisă, răspunzând, fără ifose şi preţiozităţi , la fiecare salut. De cele mai multe ori, venea însoţit de un domn înalt şi slăbuţ, o prezenţă foarte discretă, dar, poate tocmai de aceea, imposibil să treacă neobservată. De la Victor Ivanovici , de felul său din Tulcea, aveam să aflăm că cel dintâi se numeşte „D-l Nicu Carandino” şi că este un mare gazetar „de dreapta”, în vreme ce tovarăşul său nedespărţit, Silvan Ionescu, este un caricaturist de rasă rară.

Citiți tot articolul

Referendumul lui Iohannis pe justiție a avut rolul să arunce în derizoriu Inițiativa USR „Fără Penali în funcții publice”

Pe data de 26 mai, am refuzat să primesc buletinele de vot, de la Referendumul lui Iohannis pe justiție, aferente celor două întrebări prezidențiale atât de greu de reținut: „1 - Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție? 2 - Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?” Însă, în condițiile în care domnișoara operator, care atingea neîntrerupt tableta STS-ului, m-ar fi întrebat dacă vreau să votez la Referendumul “Fără Penali în funcții publice” atunci se schimba treaba și acceptam buletinul. Cine nu ar fi de acord cu următoarea propunere: "Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării." Între Referendumul lui Iohannis pe justiție și Inițiativa USR “Fără Penali în funcții publice” nu există termen de comparație. În primul rând pentru că, după cum bine știe toată lumea, în afară de Ludovic Orban, Referendumul lui Iohannis pe justiție nu are nicio finalitate practică, nu contează în arhitectura constituțională a statului român pentru că nu schimbă absolut nimic. Adică, în raport cu nimicul lui Iohannis, Inițiativa USR “Fără Penali în funcții publice” poate să modifice pentru prima dată, în 30 de ani de democrație, Constituția României. Revin la subiectul acestui text, pentru că trebuie să recunoaștem evidența: prin convocarea Referendumului pe justiție, Iohannis a reușit să arunce în derizoriu Inițiativa USR “Fără Penali în funcții publice”.

Citiți tot articolul

Dan Barna se pregătește să devină Traian Băsescu, învingătorul din 2004

De-a lungul timpului, aproape de fiecare dată când am depășit o etapă din viața mea, am avut momente când amintirile din trecut se contopeau cu întâmplările din prezent. De exemplu, uneori strigam persoane aflate lângă mine pe numele celor pe care i-am părăsit sau întâlneam oameni asemănători cu aceia care, la rândul lor, plecaseră în alte direcții decât mine. Realizam, în clipele acelea, că experimentam senzația de déjà vu, vedeam cu ochii minții drumul devenirii, de la cine am fost cândva la cel ce sunt acum... În fine, așa se face că rezultatul alegerilor europarlamentare mi-a readus impresia că am mai văzut cândva, într-o altă formă, ceea ce s-a întâmplat duminica trecută. Pe de altă parte, m-a încercat sentimentul unor previziuni pentru rămășițele anului 2019. Astfel: Dan Barna aduce mult cu Traian Băsescu, învingătorul alegerilor prezidențiale din anul 2004. În acest scenariu, rezultă că Dacian Cioloș este noul Stolojan. Asta înseamnă că, după ce va fi nominalizat de USR-PLUS drept candidat pentru scaunul de la Cotroceni, Cioloș se va retrage la Brussels aidoma d-lui Stolojan, iar Dan Barna devine noul președinte al României, la sfârșitul anului. Nu vreau să mai intru în prea multe detalii devenite caduce, însă, de la Alianța 2020 care imită Alianța D.A., imaginea usr-iștilor îmbrățișați la balcon dublată de discursurile susținute pe treptele sediului precum pdl-iștii pe vremuri adunați pe scările palatului din Modrogan, înfrânarea dorinței de a accede rapid la putere după europarlamentare, determinarea arătată,  în lupta cu PSD, comportamentul unor lideri de felul nemuritorului Don Quixote, politicieni care deși, aparent, fără prea multe șanse,  luptă până la capăt și câștigă. Speranța apărută în rândul tinerilor că USR a declanșat renașterea țării și că omul simplu contează, totul și multe altele în plus reeditează filmul din 2004, dar sigur, într-o altă formă și cu alți actori, adaptat tinerilor din ziua de azi. Partidul Paralel din PSD și-a făcut încă o dată treaba. Partidul este conectat la aparate, iar moroii trecutului se ridică din cimitire și organizează conferințe de presă. Viorica Dăncilă, desigur păstrând proporțiile, este Tăriceanu din anul 2007. Aceasta doamnă va mai rămâne premier o vreme doar să-i ajute pe alții, să mai smulgă câteva pene din găina psd-istă. Îmi aduc aminte că, în prima jumătate a anului 2017, când îl vedeam pe Sorin Grindeanu credeam că „Renfield”, sluga lui Dracula, a apărut la televizor.

Citiți tot articolul

Cum a reușit PSD să revigoreze dreapta

Dacă vrei să înțelegi viața, asta să-ți fie învățătură de la început și temelia tuturor raționamentelor și dorințelor tale: nu ai drept la nimic și nimeni nu-ți este dator cu nimic, nici societatea, nici natura. Dacă le ceri fericirea, ești un prost; iar dacă te crezi nedreptățit pentru ca nu ți-o dau, ești încă și mai prost. Hippolyte Adolphe Taine Am pierdut alegerile din cauza strategiei adoptate de PSD! Am primit o lecție! Trebuie să facem schimbări majore! Am pierdut contactul cu alegătorii! Cam așa ar fi trebuit să înceapă președintele PSD discursul de aseară și nu cu anunțul privind prezidențialele, într-o seară neagră pentru socialiști. Românii sunt euforici după fiecare scrutin. De fiecare dată, emoția emanată din campania electorală se transformă într-un entuziasm greu de priceput pentru un om normal. La alegerile din 2016, euforia câștigării de către PSD, era însoțită de românii care visau la salarii și beneficii greu e imaginat într-un stat. Azi, emoția populară are un raționament greu de înțeles pentru cei care cunosc istorie și anume, scăparea de ciuma roșie. În fond, ciclic, românii se bucură la fiecare rând de alegeri și se întristează după câteva săptămâni când își dau seama că schimbarea visată nu este chiar așa cum au crezut ei. De ce a pierdut PSD alegerile? Comunicarea! Nu au reușit să comunice societății ideile principale. Acea sută de lei în plus la salariu, motivată de Lia Olguța Vasilescu sau Codrin Ștefănescu, puși parcă cu scopul de a crea antipatie, a arătat că PSD nu are comunicatori de meserie. Spre exemplu, energia partizanului Moise Guran se pare că a fost mai eficientă decât partizanatul liniștitor al lui Bogdan Chirieac. Justiția! Românii nu au înțeles de ce trebuie schimbate legile Justiției, de ce a fost nevoie de OUG pe Justiție și de ce sunt capitale aceste legi. Chiar dacă sunt necesare unele schimbări, PSD nu a putut avea mai mult de un Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea sau Florin Iordache, toți mai degrabă mediocri în domeniul juridic. Selecția reprezentanților guvernamentali. PSD a mizat pe un altfel de a face politică! Oameni necunoscuți și fără un bagaj de cunoștințe în domeniul respectiv au ajuns să conducă ministere. De aici, gafe, bâlbâieli în comunicare și minimalizarea realizărilor promise. Guvernul! A fost locomotiva dreptei. 3 schimbări de premieri într-un timp atât de scurt nu putea rămâne fără urmări. Sorin Grindeanu, Mihai Tudose sau Viorica Dăncilă nu cred că se așteptau să ajungă premieri.

Citiți tot articolul

Faimosul „investigator al corupției” din România, postul TV Al Jazeera, este la rândul său implicat într-un caz de corupție de 300 milioane de dolari în Qatar: sau de ce nu înțelege jurnalistul rezistent Cătălin Tolontan legătura între Soros și Al-Jazeera

Ia-ți un Tolo, dă-i și luptă, unde-i țara mai coruptă
Postul TV Al Jazeera din Qatar , un “investigator media” care a amplificat în ultimii ani imaginea de stat corupt a României (în solidar cu cozi de topor din Divizia Presă din România) este el însuși implicat într-un scandal de corupție de 300 de milioane de lire streline: în speță, postul qatariot este acuzat că a fost instrumentul prin care familia care conduce Qatar, Al Thani, a produs o șpagă uriașă către FIFA pentru a obține dreptul de a organiza Campionatul Mondial de fotbal din 2022. În  martie 2019, șeful Comisiei pentru Cultură, Media și Sport, Damian Collins cerea în Parlamentul britanic ca FIFA să procedeze la înghețarea plăților Al Jazeera și investigarea detaliilor acestei controversate și cvasi-necunoscute înțelegeri FIFA (președinte Sepp Blatter)- Qatar (TV Al Jazeera). În Oct 2017, jurnalistul rezistent Cătălin Tolontan nu înțelegea “ce legătură are Soros cu canalul de televiziune Al jazeera”, finanțat de familia- dictator, bin Hamad al Thani care este și șeic-dictator al Emiratului Qatar. Tolontan, care știe atât de multe despre copiii minori ai premierului român Viorica Dăncilă dar nu are habar de circuitul șpăgilor sau legăturilor în natura din Qatar, are nevoie de sprijin.
Un sprijin pentru Tolontan
Dacă în 2017 ar fi citit cristoiublog.ro la timp, Cătălin Tolontan ar fi aflat că și pe nedumeririle sale există răspunsuri simple: televiziunea Al Jazeera este controlată de familia Al- Thani care conduce Qatar, iar George Soros are afaceri și ramificații economice vechi cu familia de emiri qatarioți, cea mai cunoscută fiind o așa-zisă “Inițiativă pentru transparență” în industriile extractive (organizația EITI, pentru petrol, gaz și resurse minerale), acolo unde banii vin mulți, rapid și de multe ori slab-impozitați. Depășind emoțiuni firești, Soros a făcut EITI “pentru popoare” împreună cu Qatar- țară acuzată de corupție în obținerea Cupei din 2022 și unde, oficial, au murit după 2011, la construcția stadioanelor, mai mult de 1000 de muncitori străini, sosiți din India și Nepal. Să depășim acest moment fiindcă Al-Jazeera așteaptă la colț, în Doha.

Citiți tot articolul

Mesajul lui Liviu Dragnea pentru interiorul partidului și al coaliției

Anunțul mult trâmbițat de către Liviu Dragnea de săptămâna viitoare îi este adresat în principal activului propriu de partid, dar și lui Călin Popescu Tăriceanu: așa cum a fost evident faptul că timp de trei ani președintele ALDE a crescut spectaculos în sondajele de opinie, la fel de adevărat este faptul că Liviu Dragnea nu a reușit să găsească o soluție alternativă, contrapondere la cota de încredere în creștere a lui Tăriceanu. Deși Liviu Dragnea l-a atacat în valuri atât pe Președintele Iohannis, statul de drept și pe exponenții lui, Călin Popescu Tăriceanu este văzut drept principala alternativă a coaliției de guvernare pentru candidatura actualului Președinte. În aceste condiții, ceasul a început să ticăie pentru președintele PSD care vede pericolul de a fi scos din joc în curând, miza luptei politice mutându-se între Iohannis și Tăriceanu, dacă acesta din urmă va obține candidatura unică din partea coaliției PSD - ALDE. Un astfel de scenariu are note extrem de sumbre pentru președintele PSD, echivalând, de altfel, cu moartea sa politică. Altfel spus, ce nu a reușit statul de drept, justiția sau opoziția poate să facă aliatul său fidel, Călin Popescu Tăriceanu: să îl arunce pe Liviu Dragnea în irelevanță, la periferia jocului politic. Și asta pentru că, pe de o parte adversarii politici se vor raporta la Tăriceanu și nu va mai conta ce spune Liviu Dragnea, iar pe de altă parte – și cel mai important – PSD nu este un partid care să accepte că este condus de către lideri secundari, lideri ce nu reușesc să își câștige propriile bătălii. Dacă PSD va abandona ideea unui candidat propriu în favoarea lui Tăriceanu, acest fapt va fi considerat drept o înfrângere categorică a lui Liviu Dragnea de către un candidat din partea unui partid fără istorie și fără ideologie, intrat de câțiva ani pe scena politică.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Șerban Cionoff

Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Dilema lui Al. Philippide

„Şi când din lungi peregrinări Te-ntorci pe căi de raze şi de unde În lumea dinăuntru a inimii profunde, Tot mai găseşti acolo intrebări.” Al.Philippide - „Căutătorul”
Prin 1976, şeful meu de la „Scânteia tineretului”, poetul A.I.Zăinescu (binecuvântată fie-i amintirea!), imi cere, pe nepusă masă, să aduc o colaborare de la Al.Philippide. De fapt, „pe nepusă masă” nu a venit cererea asta, de vreme ce, în atâtea rânduri, cetisem şi răscitisem, în biroul de redactor şef-adjunct al lui „Conu* Alecu”, volumul de poeme „Monolog în Babilon”, socotit pe drept cuvânt a fi o carte de referinţă a autorului şi a poeziei româneşti. În mod cu totul aparte ne–am oprit asupra poemei „Căutătorul”:”Ai socotit că soarele mai arde/Abia vreo cincisprezece miliarde/De ani… Numai atât?De azi pe mâine?/ Şi-atunci , cu veşnicia cum rămâne?(…)Ai dat cu tifla ticăloasei sorţi,/De-ameninţarea ei nu-ţi pasă/ Şi-n timp ce spargi absurde porţi/Nici-o sfială nu te mai apasă.” Ce-i drept, nici pe-atunci, iar azi cu atât mai puţin, Al.Philippide nu era socotit un scriitor <<in vogă>>. Era, mai degrabă, aşa după cum bine socotea G. Călinescu, un scriitor menit să reziste peste ruinele altora. Publica rar, cu o nobilă distincţie, dar, intotdeauna, scrisul său ne subjuga şi ne fascina. „Ce-ar fi- mi-a zis „Conu* Alecu”- să ii ceri o colaborare?” După care, el a rămas cu întrebarea, iar eu cu … solicitarea colaborării. Sarcină de serviciu, ce mai la deal-la vale… Uşor de zis, dar greu de făcut! De unde să –l iau pe Al. Philippide şi, mai ales, cum să-l conving să scrie . Chiar dacă nu putea fi vorba despre nici-un fel despre o temă anume, cu atât mai puțin despre una la comandă politică Singura mea salvare era lingvistul Iorgu Iordan, despre care mai ştiam că este legat de poet printr-o veche prietenie. Pe profesorul Iorgu Iordan îl cunoscusem cu câtăva vreme în urmă, tot cu ocazia unei colaborări.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Constantin Șolga

De ce votez cu PSD la alegerile europarlamentare

„Campanie electorală cu pumni și picioare”
Polițistul îmi întinde o coală de hârtie și îmi spune să scriu ce s-a întâmplat. Din punct de vedere medical, cred că sunt în stare de șoc. Mai mult din instinct, într-un automatism al supraviețuirii, apuc un pix de pe biroul agentului, dar nu prea reușesc să-mi adun gândurile și să le trec pe curat. Sunt salvat de apariția fulgerătoare a unui individ cu limbariță. Noul venit trântește ușa de perete, în timp ce vorbește întruna la telefon, mă împinge violent încercând să ridice declarația nescrisă din fața mea încât aproape că pic de pe scaun. Pare că discută cu cineva de la presă. Atunci îmi dau seama de ce este atât de agitat. Purtătorul de cuvânt se află în direct la o televiziune și trebuie să spună ce mi s-a întamplat. Aruncă cuvintele cu stropi de salivă și sunete crescute, ca atunci când se deschid boabele de porumb în tigaie, de îmi țiuie urechile învinețite. - Unul dintre membrii PNL afirmă că a fost scuipat, bătut cu pumni şi picioare şi lovit cu capul de gard de membrii PD-L. Practic, este vorba de o infracţiune de lovire. Au trecut 11 ani de la întâmplarea aceasta petrecută în apropiere de alegerile locale, din mai 2008. Dacă vrei să cauți, încă mai găsești articole pe internet care descriu succint și chiar în batjocură modul în care am fost la un pas să fiu linșat, în fața casei d-lui Băsescu, din Mihăileanu.
Mai 2019 – Cu ce am rămas după mitingurile partidelor din campania pentru alegerile europarlamentare Mi-am amintit povestea de mai sus când am văzut la televizor luptătorii pentru libertate și democrație, cinste și moralitate, bla-bla și bla-bla, că dădeau cu pumnii într-un autobuz în care se aflau niște cetățeni. Într-adevăr, oamenii aceia erau pesediști!

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Ionuț Cojocaru

Succese vremelnice

Campania pentru europarlamentare nu cadrează cu preocupările românilor. Aceștia își văd, cum este și firesc,  de viața lor. Simt doar cum ritmul promisiunilor crește progresiv,  iar încrederea acestora în viața înmiit mai bună promisă de toți candidații, dacă merg pe mâna după promisiunile lor, nu le mai trezește după 30 de ani, nici măcar o tresărire. Poate doar celor sentimentali, care nu se pot lecui de gândurile încropite în creierul lor de strategii politicienilor, care-i îndeamnă să promită tot felul de lucruri, în mare parte, promisiuni devenite banalități: autostrăzi, infrastructură, investiții străine și,  evident,  aderarea la spațiul Schengen plus alte câteva idei la fel de banale pentru cei de dreapta care promit să răpună ciuma roșie sau să interzică pentru totdeauna comunismul. Cei care ar trebui să vegheze la necesitățile României, nu au timp să răspundă cu celeritate situațiilor ivite de genul celei din cimitirul eroilor de pe Valea Uzului. De multă vreme, așteptăm reacții în loc să fim informați despre cum autoritățile au prevenit situații de genul acesta. Președintele României, prins între lansări de carte și mitinguri, nu și-a găsit timp nici de data aceasta să aibă un punct de vedere fată de învelirea crucilor eroilor români cu saci de gunoi. Aceeași tăcere și la Palatul Victoria sau la MAE. Un gest mai teribil nici că se putea. Scurt istoric: Între împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire și 100 de ani de la Trianon, care se împlinesc pe 4 iunie 2020, România a fost prezentă la Tratatele de Pace de la Paris cu demnitate, cu hotărâre, cu determinare și mai cu seamă cu politicieni de marcă conduși de Ionel Brătianu. Nu mă aștept ca politicienii de azi să cunoască activitatea Reginei Maria la Tratatele de Pace, coordonată de Ionel Brătianu sau a Comitetului Național Român de la Paris, compus din Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Traian Vuia, Octavian Goga, Ioan C. Cantacuzino, Nicolae Petrescu Comnen, Vasile Lucaci și mulți alții (delegația României era compusă din 38 de persoane) nici lupta cu președintele american Woodrow Wilson care la început dorea o autonomie a statelor în imperiul Austro-Ungar sau poate lecția Marilor Puteri din Tratatul de Alianță a României cu Antanta (însoțit și de o convenție militară) prin care România se angaja să intre în război împotriva Puterilor Centrale iar Antanta să recunoască drepturile României în teritoriile locuite de români: Transilvania, Crișana, Banat, Maramureș, Bucovina și Banat, după încheierea primului război mondial. La Tratatele de Pace, Marile Puteri nu-și mai țin promisiunea față de România.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Traian Horia (corespondență de la Londra)

Șeful Comisiei SRI, Claudiu Manda, nu „dă” nimic presei din Informarea despre grupul „rezist” pe care o solicitase Serviciului Român de Informații: pe acest vid de comunicare, vine și se așează Comunicatul Parchetului General, care „extinde cercetările” pentru capii Jandarmeriei în dosarul “Protest 10 August”, dar care nu suflă nimic despre violențele „rezistenței haștag”

Cazul tău sub clar de lună e ca țuica fără prună
În mai 2019, Parchetul General anunța “extinderea cercetărilor” asupra Jandarmeriei în dosarul “Mitingul Diasporei din 10 August” și sublinia “drepturile legitime” ale “majorității protestatarilor” din Piață. Se ghicea astfel că procurorii militari continuaseră ancheta (începută pe mandatul lui Augustin Lazăr și la cererea neconstituțională a președintelui Klaus Iohannis) pe același “modus operandi”: jandarmii erau sub acuzare, respectiv era căutată “libertatea de întrunire” la un miting neautorizat, unde organizatorii dispăruseră, dar și “libertatea de expresie” la o adunare unde un nucleu de “activiști” atacase jandarmii și forțase intrarea în Guvern. Sintagma “majoritatea protestatarilor” din Comunicat devenea o “regină” de exprimare pentru un document de Procuratură, scris chinuit și lunecos- bun de înrămat pentru fătucile Diviziei Presă: aceasta deoarece sintagma sugera practic prezența în Piața Victoriei și a unei “minorități” (în fapt, un nucleul dur gen “rezist” care a atacat careul de jandarmi de la Guvern) despre care procurorii militari, însă, nu suflau niciun cuvânt: posibil, fiindcă era dificil să fie pronunțat cuvântul “haștag rezist” atunci când ești funcționar al Justiției, îmbraci haina statului, iar președintele tău, Klaus Werner Iohannis, participă direct la mitinguri neautorizate “rezist”, cum se întâmplase în ianuarie 2017.
Licu, blestemul Comunicatului, blestemul uimirii
Pe 3 mai 2019, procurorul general interimar Bogdan Licu, un clarvăzător în mitinguri de tipul “10 August”, cel care a preluat hățurile Parchetului General de la fostul re-educator comunist din ocna Aiud, Augustin Lazăr, anunța “extinderea urmăririi penale în dosarul Protestului din 10 august 2018” în ceea ce privește acțiunea jandarmilor de a evacua Piața Victoriei și făcea referiri la drepturile “legitime la întrunire și expresie” ale “majorităţii protestatarilor” de la așa-numitul Miting al Diasporei. Pe bună dreptate, pentru că drepturile și libertățile pot fi multiple, dar adevărul este unul singur, ascultătorii lui Licu ar fi dorit, însă, de la Justiție, o acoperire cât mai completă pentru evenimentele respective, dar le va trebui răbdare. Să reamintim aici că în Iunie 2018, într-un răspuns pentru cristoiublog.ro, SRI sugerase că tefelismul-rezist este “libertate de expresie”. Acum, în 2019, făcând trimitere la Mitingul 10 August din piața Victoriei (cu organizare pe Facebook, cu celule “rezist”, organizatori neștiuți și 500 de persoane rănite), sosea Comunicatul Parchetului General și invoca din nou “libertatea de expresie”.

Citiți tot articolul
1 6 7 8 9 10 12
Interviu cu Alexandru Cumpănașu, despre cazul Caracal, despre candidatura lui la președinție

Miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19.00 la ora 20.00, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, am avut un dialog cu Alexandru Cumpănașu. Aceasta este redarea integrală a emisiunii.

Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: