Invitații cristoiublog.ro – Constantin Șolga

Comisia Europeană contra Liviu Dragnea

Ion Cristoiu concluzionează în volumul „Statul versus Corneliu Zelea Codreanu” (Editura Mediafax, 2018), referitor la procesul Căpitanului, că: „La Turnu-Severin a fost, așa cum a vrut Guvernul, un proces politic. Pe care Guvernul l-a pierdut însă în chip catastrofal”. După ce am citit cartea m-am întrebat de ce oare a vrut Guvernul României Mari să-i însceneze viitorului creator al Mișcării Legionare un proces politic. Pe cine avantaja această acțiune? N-am așteptat prea multă vreme că deodată mi-a venit un gând. Eu, unul, cred că Guvernul de atunci a dorit să denigreze tineretul apropiat ideilor periculoase promovate de Codreanu, printr-un „asalt asupra justiției”. Siguranța Statului a încercat să-i sperie pe studenți într-un asemenea hal încât să le fie frică să mai pronunțe numele acuzatului de crimă, darămite să-l susțină în public. De fapt, la mijlocul anului 1925, nu Corneliu Zelea Codreanu era problema în sine, ci propagarea teoriei că țara a fost aservită economic Occidentului și că, în acest fel, românii sunt predispuși pierii de pe fața pământului, prin sărăcie și colonizare. Sistemul avea nevoie să elimine din fașă o eventuală ridicare și organizare a tinerilor români într-o mișcare politică, care foarte probabil risca să devină de necontrolat de establishment-ul de la București. De altfel, așa cum s-a și întâmplat mai târziu. Ca de obicei, când vine vorba de politica românească, cineva nu vroia să piardă controlul… De atunci și până în ziua de astăzi pornesc premise suficiente să conștientizăm că acuzarea Vestului, de conspirații dovedite a fi reale sau rămase la stadiul de închipuiri, dăunează grav cazierului judiciar al băștinașilor cu gura prea mare.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Ionuț Cojocaru

Turbulențe în Balcani. România stă și se uită

Prinși cu probleme ”capitale” de genul, dacă dă sau nu dă Tudorel Toader OUG să-l scape pe Liviu Dragnea, iar U.E. cu alegerile europarlamentare, mare parte din mass-media nu relatează ce se întâmplă în proximitatea României, unde deciziile politicienilor sunt mult mai abrupte, democrația cunoscând accente de interpretare balcanice. Ocupat cu implementarea neo-otomanismului în zona fostului Imperiu Otoman, Recep Tayyip Erdoğan care, de la sfârșitul anului 2013, și-a pus în aplicare planul de a elimina orice urmă de opoziție și a-și instaura un regim după propria voință (a și reușit), a ajuns într-un punct în care partitura pregătită pentru alegerile din 31 martie 2019 a îndrăznit să nu respecte planul. Așa am ajuns în situația, cum spunea fostul președinte turc Abdullah Gül, ca Turcia să se îndepărteze de principiile democratice (nu că ar fi fost vreodată înrădăcinate) ca din 1950 de când se fac alegeri, să treacă două săptămâni iar rezultatul în privința câștigătorului să nu fie acceptat. Din timpul Bizanțului, cine controlează Constantinopolul, controlează întreaga zonă. Chiar dacă numele orașului s-a schimbat în Istanbul (1927), principiul  a rămas. Cum ceilalți primari de orașe și-au intrat în atribuții, în cazul marii metropole de pe malul Bosforului, acceptarea câștigării de către opoziție a primăriei este greu de tolerat de către partidul de guvernământ. Ekrem İmamoğlu, candidatul partidului Republican, înființat de Atatürk, CHP, nu este validat de către Înalta Autoritate Electorală din cauza contestațiilor depuse de partidul președintelui turc (conform Constituției Turciei, acesta este și președintele Partidului, nu doar al Țării). Pe lângă procesul de numărare și renumărare a voturilor care ține din 31 martie 2019, întrebarea care se pune în toată Turcia este dacă Ekrem İmamoğlu, câștigătorul primăriei Istanbul este sau nu validat ca și câștigător? Tărăgănarea prin motive extra electorale, de genul renumărarea voturilor anulate, renumărarea voturilor la diferite secții din Istanbul, renumărarea tuturor voturilor de la toate secțiile sau trimiterea unor echipe ale poliției din cartierul Büyükçekmece acasă la alegători pentru a observa dacă alegătorii există și dacă au votat, este interpretarea unui principiu pe care președintele turc, l-a denumit democrație turcească. În plan extern, președintele turc este prins între Statele Unite și Federația Rusă. Este imprevizibil în privința relațiilor cu U.E. și curtează China în special în încercarea de a se stabiliza economic. În plan regional se vrea un model pentru lumea arabă. Vrea să cumpere armament de la amândouă puterile, numai că Donald Trump nu este de acord ca Turcia să achiziționeze, ca membru NATO, rachete S400 de la ruși.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Traian Horia (corespondență de la Londra)

Cum crește Soros la SNSPA și la Universitatea din București pe mandatul Ecaterinei Andronescu

Studentul de anu' trei, stă acolo unde-l vrei. La proteste
În februarie 2018, rectorul Universităţii din Bucureşti (UB), Mircea Dumitru şi rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie (un fost consilier al actualei ministre a Educației, Ecaterina Andronescu), semnau o declaraţie despre un "ghid de bune practici în managementul universitar", astfel încât să fie evitată implicarea politică a conducerii universităţilor. Era un pact numai bun de servit fătucilor din Divizia Presă (Adevărul, DIGI TV, Coloneleasa ș.a.), care, eventual, nu avea multe în comun cu realitatea. Dincolo de orice Ghid, printr-o viclenie de tipul "activism cu orice preț", grupuri de studenți și profesori de la cele două Universități, inflamate prin activiști "rezist", aveau să iasă ulterior, în 2019, la "proteste", justificându-și participarea prin invocarea unui "efect" (apărau "libertatea Justiției", un concept confiscat deja de partea mai "rezistentă" a magistraturii) și ignorând "cauza" pur politică a "deranjului", care pornise de la emiterea unui act politic: o Ordonanță de urgență a Guvernului României, parte din reforma Justiției.
Drag Partid și dragă mamă, azi abramburesc la școală
În  7 Martie 2019, cu "ghidul de bune practici " al duetului de dublu Pricopie- Mircea Dumitru incert "definitivat", un reprezentant al Grupului de Dialog Social (Soros),  anunța că profesori și studenți ai Universității București vor protesta față de ordonanța de guvern care a modificat legile justiției, " în semn de solidaritate cu magistrații": neverosimil, o "trâmbiță" Soros ajunsese să anunțe Universitatea București ca bloc-start pentru proteste anti- legislație guvernamentală. Și atunci, ca și în alte dăți, ministrul Educației,  Ecaterina Andronescu,  a tăcut.
La Canalu magistral, curge-n vale Timmerman
Canalizarea protestului unor studenți și profesori de la UB sau SNSPA alături de cele ale grupurilor de actori și magistrați putea desigur induce în fața românilor ideea plenară de "intelectualitate contra Guvern": mai precis, în timp ce "echipa de zgomote" a lui Frans Timmermans (Comisia Europeană) menținea o presiune împotriva guvernului Viorica Dăncilă din exteriorul țării, în țară "masele" de academicieni, actori și magistrați ar fi închis acest circuit ostil Guvernului ca pe un mare "deranj" național.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Julia Luca

Decizia CCR poate sa scoată la lumina premierul din umbra

De la finalul săptămânii trecute, apropiați ai premierului Dăncilă vorbesc de ruptura iminentă dintre aceasta și președintele PSD. Motivul: opoziția Vioricăi Dăncilă de a promova prin ordonanță de urgență modificările în justiție, atât de dorite de către Liviu Dragnea. Starea de tensiune nu este însă una de ieri, de azi: unul dintre primii oameni în stat recunoștea mai acum câteva luni că, dacă nu ar fi fost premierul, Liviu Dragnea ar fi promovat încă de anul trecut legile amnistiei și grațierii, așa cum se dorea la acea vreme. Dar, pentru Viorica Dăncilă cântăresc greu nu doar argumentele venite din diverse zone politice și de influență din interiorul spațiului politic românesc, cât și presiunea exercitată de către foștii colegi din Parlamentul European, mai precis decizia PES de a îngheța relațiile cu PSD. Cu toate acestea nici Liviu Dragnea nu pare a fi dispus să cedeze în intenția sa de a ”rezolva” chestiunea justiției, fapt pentru care în ultimele zile se vehiculează chiar varianta schimbării premierului, alături de retragerea sprijinului pentru Tudorel Toader. Dacă săptămâna trecută vorbeam despre ce se poate întâmpla în cazul unei noi condamnări pentru Liviu Dragnea, este interesant de văzut cum poate acesta să se salveze, mai precis cum poate decizia Curții Constituționale privind completele de 3 judecători să reseteze complet jocul politic, aruncându-l pe președintele PSD din nou în cărțile de putere. Știrea acestei săptămâni a fost amânarea deciziei Curții Constituționale pentru data de 19 aprilie. În numele Camerei Deputaților, Florin Iordache a reclamat faptul că instanța supremă nu are completuri de 3 judecători specializate în fapte de corupție. Dacă judecătorii acceptă sesizarea, toate sentințele în prima instanță pot fi contestate, iar procesele s-ar putea relua.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Ionuț Cojocaru

Augustin Lazăr salvat de incompetența CNSAS

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a rămas ancorat în realitățile secolului trecut. Am putea spune paralel cu timpul. Un președinte cu grad de ministru, zece membri ai Colegiului CNSAS cu statut de demnitar de stat, un aparat stufos dar fără o poziție clară, tranșantă, atunci când situația o cere. În fond, a fost conceput pentru a răspunde cu celeritate și a oferi o expertiză științifică. Plecat de la o idee bună, deconspirarea celor care au făcut poliție politică, celor care au colaborat cu securitatea, celor care au suprimat drepturi și libertăți în regimul socialist-totalitar să nu poată ocupa funcții publice, să nu poată face politică. Din nefericire, această instituție nu poate fi considerată apolitică având în vedere că atât președintele cât și membrii colegiului CNSAS, cu rang de secretar de stat sunt numiți de Parlament, la propunerea Guvernului și a partidelor politice. Evident, partidele își trimit oamenii în Colegiu pentru a le reprezenta interesele, pentru a-i răsplăti cu o funcție, pentru a răspunde la dorințele partidului. De aceea, cei de la USR, care se luptă să adopte în Parlament un proiect privind interzicerea ”regimului dictatorial comunist” pe de o parte s-au situat contrar ideilor exprimate în Parlament, și anume, de partea procurorului general al României, Augustin Lazăr, un binefăcător al regimului socialist-totalitar. Reprezentantul USR în colegiu, Germina Ana Nagâț, dorind să fie pe plac luptătorilor anticomuniști de la USR și PLUS s-a antepronunțat hotărârii Colegiului, într-un interviu la Europa Liberă asupra reverificării lui Augustin Lazăr, de către Colegiu:

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Traian Horia (corespondență de la Londra)

Republica Procurorilor din România e “perfecționată”: din 2015, niciun procuror nu a pierdut evaluarea profesională, în timp ce cei care i-au evaluat, paradoxal, sunt revocați din funcții

Potrivit unor informații oficiale
...transmise de Institutul Național al Magistraturii (INM), niciun procuror al României nu a primit începând din anul 2015, calificativul “nesatisfăcător” sau “satisfăcător” la evaluarea activității sale profesionale, astfel încât să fie nevoit să urmeze cursuri speciale organizate de Institut. Altfel spus, pe hârtie, națiunea română finanțează un corp de procurori sclipitor, care își cunoaște meseria și care se perfecționează continuu. În viața reală, însă, avem un segment al corpului de procurori care funcționează masiv după legi centrifuge ale “activismului”: procurorii merg la “proteste” când doresc, acuză “dictatura” într-un stat slab, care le-a tolerat mereu excesele, nu se împiedică de “incompatibilități” în abordarea dosarelor, pierd sute de cauze,  fiindcă “faptele nu au existat” (cum se întâmplă la DNA),  nu se arată oripilați de colaborarea Parchetelor cu serviciile secrete împotriva libertăților civile,  dar combat politic emanarea unor Legi ale Justiției promovate de o Coaliție politică și nici nu se arată “deranjați” că au colegi în Parchete care au fabricat probe și dosare penale în numele unui subteran Sistem Paralel.  Este doar simptomatologia unei Republici locale a Procurorilor care, după un consacrat model “rezist”, în numele activismului de genul “Ocupați scările!”, își anunță periodic drepturile, nu și îndatoririle.
În martie 2019, în urma unei Solicitări
... de Informații Publice formulată de cristoiublog.ro, INM transmitea că în perioada 2015- prezent,  niciun procuror al României nu a primit calificativul “nesatisfăcător” sau “satisfăcător” la evaluarea activității sale profesionale, astfel încât să fie nevoit să urmeze cursuri speciale organizate de Institut. Paradoxal pentru un corp de procurori atât de bine pregătit,  șefii lor “emblematici” erau revocați din funcții în 2018, pe probleme profesionale: Augustin Lazăr, care prin lege este membru al Comisiei de evaluare pentru procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a fost acuzat la Ministerul Justiţiei că nu a avut dosarul de candidatură complet, deoarece lipsea ultima evaluare a activităţii profesionale: Lazăr a cerut în instanță suspendarea procedurii de revocare.

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Constantin Șolga

Care va fi întrebarea de la referendumul pentru justiția securistă

Încă din campania electorală, de la precedentul scrutin prezidențial, domnul Klaus Iohannis s-a străduit, cu toate puterile SRI-ului, să demonstreze că are ceva în comun cu oamenii obișnuiți. Așa că între cele două părți a fost dezvoltată un fel de prietenie bazată pe ură în stare pură, survenită pe fondul intensificării angoaselor diferitelor categorii sociale. Mecanismul de îndrăgostire bolnăvicioasă funcționează de minune de fiecare dată, prin exarcerbarea până la paroxism a crizelor PSD la guvernare, provocarea publică a unor scandaluri din te miri ce, agitarea oficialilor UE pe drept sau pe nedrept. Însă dintr-o “piesă deșănțată”, în care joacă și dl. Marius Manole, știm că dragostea durează trei ani sau, în cazul unor președinți de stat care au ghinion, doar un mandat. Să ne amintim că începutul acestei relații de amiciție a pornit de la celebrul îndemn democratic “puie monta”. Apoi din luna ianuarie 2017, când a venit în Piața Universității îmbrăcat în geaca roșie și până-n ziua de azi, Președintele României s-a lipit de protestari sub pretextul luptei comune pentru apărarea justiției. Acest motiv a devenit liantul care a sporit încrederea între “proletariatul digital” și Președintele devenit proprietar “din muncă cinstită”. Acum zbaterea domnului Iohannis este să găsească întrebarea închisă a referendumului formulată pe modelul biblic al întrebării întrebărilor „Cine poate să se mântuiască?” și transformată pentru profani într-o interogație retorică, ceva de genul: De frica cui nu se va mai fura în România? Este necesar ca această întrebare să înflăcăreze românul de rând până la lacrimi, încât să voteze cu ambele mâini și pentru candidații PNL la europarlamentare. Bineînțeles că răspunsul este de la sine înțeles, iar referendumul este un sondaj pre-electoral privind alegerile prezidențiale. Operațiunea trebuie să (re)confirme conexiunea emoțională dintre domnia sa și poporul apărător al justiției securiste. Pardon, independente! Asta pentru că nevoia de dreptate este caracteristică unui popor obișnuit să o primească cu biciul pe spinare neîntrerupt de sute de ani. Astfel, chiar și după Revoluția din 1989,  am avut ghinion, iar providența ne-a pricopsit aproape permanent cu câte un justițiar steril. Rând pe rând, talentați sau mediocri, salvatorii lumii noastre au intrat și au ieșit din scenă. Dl. Corneliu Vadim Tudor a fost potrivit pentru acest rol la vremea lui, la fel ca dl. Traian Băsescu, d-na Macovei, d-na Kovesi șașmd

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Ionuț Cojocaru

Referendumul președintelui și victimizarea lui Kovesi

Nu se mai poate, este una dintre expresiile politicienilor din opoziție. O auzim foarte des în preajma alegerilor. Atât de ”importantă” a devenit  plecarea PSD de la putere încât președintele vrea să dea un semnal prin organizarea unui referendum pe Justiție. Cum bine știm, puterea juridică este una dintre cele trei puteri dintr-o democrație. A chema alegătorii să se pronunțe asupra unei ”științe” - cea juridică, pare o măsură disperată, cum nu a mai fost luată până acum în istoria noastră.  Într-o democrație consolidată, juriștii sunt cei care se pronunță asupra legilor, societatea prin reprezentanții din Parlament propun legi care, după ce sunt dezbătute, contestate, modificate, se promulgă. Lui Klaus Iohannis probabil i s-a spus de către specialiștii din societatea sa civilă că referendumul trebuie să atingă un prag electoral , iar apoi, în cazul în care atinge pragul electoral, să fie ratificat de către Parlament unde președintele nu are majoritate. Doar că, mergând cu idei ce decredibilizează România, (organizarea unui referendum pe Justiție) această metodă slăbește foarte mult imaginea propriei țări. Din 2016 legile justiției sunt dezbătute zilnic, iar consecința este că tot românul a ajuns să fie bombardat cu știri despre justiție. De aproape trei ani ascultăm și citim știri cum că PSD-ul se scapă de pușcărie, cum dau ordonanțe după ordonanțe după ce în prealabil ”au trecut legile justiției” cu un singur scop: toți infractorii să fie liberi. Observăm săptămânal „tineri frumoși și liberi” care de grija legilor Justiției sau a OUG 7 renunță la propriile preocupări pentru a se sacrifica în diferitele piețe pentru a cere demisii. Actori și profesori universitari din instituții publice cer demisia guvernului și anularea diferitelor legi din justiție. Cum jurnaliștii neutri sunt pe cale de dispariție s-au înmulțit cei partizani. Funcție de interesul stației tv, deciziile luate de diferitele instanțe cu privire la privarea de libertate sau arestarea propriu zisă a unor politicieni erau apărate iar acum, de când fostul șef al DNA este anchetat critică deciziile instanțelor. Oare ce să înțeleagă românul dezinteresat de persona Kovesi? Când un guvern, încă legitim, reprezentant al României face o recomandare către Bruxelles, iar cei care conduc Uniunea Europeană nu țin cont de recomandările României, cum putem vorbi de așa numita coeziune enunțată cu drag de majoritatea politicienilor?

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Traian Horia (corespondență de la Londra)

Papa Francisc, agent electoral pentru Klaus Iohannis

O Inchiziție pentru „populiști”. De la fratele Francisc
În ianuarie 2019, prezent la o întâlnire cu Corpul Diplomatic acreditat la Vatican, Papa Francisc lăuda controversatul Pact Global Compact asupra Migrației și avertiza asupra resurecției „naționalismului” și „populismului” care subminează „multilateralismul” (a se citi „globalismul”): declarația în sine, nefirească oarecum pentru un lider religios de un asemenea rang, revela un Papă activist-globalist, care (stupoare!) folosea din plin sărăcia ideilor neomarxist-laice, cu clișee preluate direct de la politicienii finanțați prin controversatul „filantrop” nord-american George Soros. Nu peste mult timp de la acel moment, în luna mai a.c., „activistul” Papa Francisc va sosi în România (în perioada 31 mai - 2 iunie a.c.) pentru un turneu și o parolă ca între globaliști cu „multilateralistul” Klaus Iohannis (președinte).
Tatăl Nostru carele ești la Bruxelles
Un lucru devenea cert: vizita Papei în România anului 2019 este un rezultat direct al „relațiilor speciale” pe care Papa le are cu ateii ce conduc Uniunea Europeană: Jean-Claude Juncker, Frans Timmermans (ambii de la Comisia Europeană) și Antonio Tajani (Parlamentul European) - o nesfântă treime ce îl dorește cu o nedisimulată disperare pe Klaus Iohannis ca și câștigător al alegerilor prezidențiale de la sfârșitul acestui an. Tripleta de la UE are cu ce să îl ghidoneze pe Iohannis și are cu ce să își împlinească dorințele pentru România: olandezul Frans Timmermans este responsabil pentru reuniunile periodice organizate de UE cu reprezentanții bisericilor din UE(!!!) unde a fost inclus și Papa, iar luxemburghezul Jean Juncker este un prieten personal al cardinalului Reinhard Marx, președintele puternicei Conferințe a Arhiepiscopilor (COMECE).

Citiți tot articolul

Invitații cristoiublog.ro – Julia Luca

Euro-sloganele unei campanii de care nu își va aduce aminte nimeni

În iunie 1995 a fost momentul istoric al primului consens post-comunism al României: după 5 ani de frământări sociale și politice de maximă intensitate, liderii partidelor politice semnează un document ce va rămâne în istoria recentă sub numele de Declarația de Snagov. Documentul era o declarație clară de intenții și atesta angajamentul tuturor forțelor politice de la acea vreme față de începerea procesului de aderare a României la Uniunea Europeană. Era de altfel, primul document formal, care trecea de zona discursivă prin care România își asuma ieșirea formală din zona de influență estică, dar și de renunțare la discursul naționalist. În 2007 va avea loc prima formalizare a statutului de membru al Parlamentului European, atunci când cei 35 de euro-observatori vor dobândi statutul de europarlamentar. Privind în istoria recentă, te-ai aștepta ca discursurile oficiale pro-europene să se regăsească deplin și în sloganele de campanie. Cu toate acestea, în 2009 partidele afișează slogane centrate către interior, către problematicile de politică internă. Astfel, PDL va afișa la vremea respectivă un slogan cu impact emoțional-social: PDL la bine și la greu, dar care nu are nicio referire la vreun proiect european. La fel și PSD: Alege bine! este un slogan care mai curând amintește de bătăliile cu Traian Băsescu și mai puțin de atingerea vreunui deziderat european. Singurul partid din zona marilor jucători în alegerile din 2009 care are o viziune tangențială cu scopul alegerilor respective a fost PNL care promova la acea vreme sloganul: Apărăm interesul tău în Europa!. Partidele mici de tipul celor care gravitau în zona pragului electoral au avut o abordare centrată mai mult către problemele oamenilor de zi cu zi, semn că abordarea strictă a unei viziuni europene nu ”vindea” în emoționalul public, fapt explicabil și prin prisma frământărilor multiple care au divizat societatea românească.

Citiți tot articolul
1 7 8 9 10 11
Cazul Caracal: Un scenariu căruia i se tot caută finalul
Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: