România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Cauza eșecului Schengen nu este la Viena ci la București

Această emoție emanată de aderarea României la spațiul Schengen este utilă societății românești. Transformată în dezamăgire, românilor nu le pică bine acest refuz. Ba mai mult, îi duce cu gândul că suntem o țară de periferie, o țară în care state precum Austria s-au jucat și încă o fac pe teritoriul nostru.

Din păcate, URA împotriva Austriei, poate și a Olandei, nu este pe deplin justificată. Sentimentul acesta de respingere ar trebui să-l contabilizeze Klaus Iohannis și cei care se uită la el ca la un soare. Tot așa cum gravitează în jurul lui. De la numirea unor ambasadori care nu pot face nimic mai mult decât să distrugă și amintirea unei politici externe optime pe care România a reușit să și-o clădească în alte contexte, la promovarea unor amante sau băieți buni în funcții importante, Klaus Iohannis a reușit să distrugă mult din România. În amintirea lui nu va rămâne nimic pozitiv. În fond, regimul Iohannis demonstrează în aceste zile că nu are onoare și demnitate. Dacă ar fi avut și-ar fi asumat eșecul și ne-ar fi lăsat în pace. Sau poate, unii dintre ei sunt puși și nu pot pleca când vor?

Această colaborare dintre politic și mass-media este prea toxică în zilele noastre pentru a trezi o societate fără speranță. Faptul că bugetul pentru educație de anul viitor este de doar 2,1% din PIB (în lege, pentru educație este prevăzut 6%) ar trebui să-i deranjeze pe români mai mult decât votul Austriei. Această Românie Educată distruge pas cu pas, consistent, din generațiile viitoare. Din păcate, românii nu sunt interesați de educație.

Este foarte simplu să înjurăm Austria, când, în principiu, ar trebui să vedem cauza. Iar cauza, oricum am analiza situația, o găsim la București. Avem un președinte care nu e luat în considerare în Europa (nu că în alte zone ar fi apreciat) care, după ce un mandat s-a luptat cu PSD și ”Justiția coruptă promovată de acest partid”, l-a adus la guvernare. De partea cealaltă, i-a epurat pe Orban și Cîțu și printr-o metodă totalitară l-a înscăunat pe Ciucă, un general care s-a folosit de Justiție pentru a nu i se mai verifica teza de doctorat. Că are frânturi de logică și că nu poate mai mult, cred că este evident pentru toți. Lângă el, Klaus și-a pus consilierul la Ministerul Afacerilor Externe unde nu avem vreo strategie diplomatică. Predecesorul său, T. Meleșscanu a avut același rol.

De ani și ani de zile România promovează consolidarea U.E. și NATO! Rezultatele le vedem acum. Vorbele goale din Aleea Alexandru sunt atât de vizibile azi, când nepotismele și promovările făcute de acești politruci care ne conduc se conteabilizează într-un trai mai greu și umil pentru români. Spre exemplu, numirea lui Muraru, ambasador în SUA sau a directorului ICR la Londra au fost receptate de români ca amuzament! Ambasadorii promovați de K. Iohannis nu au fost numiți pe criterii de zonă, cultură sau abilități personale (în cazul în care le-ar fi avut), ci parcă trași la bilețele.

La interne, îl avem pe Lucian Bode, un zâmbet de om. Un plagiator ca oricare altul. Mai mult, unii dintre analiștii din presă au făcut parte din comisia sa de doctorat. Un om la fel de șters ca Aurescu, Ciucă sau Iohannis.

Când România nu știe să spună NU, când românii nu au o strategie, când sunt lăsați în voia sorții, ne demonstrează ceea ce toți știm și anume că nu trebuie să avem așteptări de la alții ci este nevoie să ne bazăm doar pe noi și doar pe noi. Orice altă abordare este greșită!

„Parteneri noștri”, care știu principiile U.E., nu vor să le aplice și în cazul României. Faptul că la nivelul U.E. nu au existat poziționări reale din partea statelor precum Germania sau Franța demonstrează că acei jurnaliști care perorează că România este respectată în U.E. sunt pe post de transmițători. În fond, de data acesta a fost Austria. Cine ne garantează că data viitoare nu va fi alt stat care va bloca aderarea României?

În fond, pentru a deveni un stat normal ar trebui să ne resetăm poltica internă și externă. Să investim în educație și sănătate iar în diplomație să se ințeleagă că lumea este mai mare iar relațiile externe se pot constru pe baza unor relații economice reciproc avantajoase. În cadrul U.E. și NATO să știm să spunem NU, să avem interese și noi în statele partenerilor noștri și nu doar să propunem România ca spațiu de investiții pentru alții.

Care este intelligence-ul clasei poltice? Ce face clasa politică pentru noi? La o analiză sumară, oricine îl poate înlocui pe K. Iohannis sau pe oricare altul. Zâmbetele clasei politice cât și tâmpenia #StandWithUkraine afișată pe pagina de socializare a președintelui sau a ambasadei conduse de Emil Hurezeanu, un intelectual din aceeași fibră a caracterului cu președintele Iohannis, ne demonstrează că preocupările conducătorilor de la București sunt total diferite de cele ale românilor.

Mecanismele U.E. poate ar trebui regândite. La ce folos că Parlamentul U.E., Comisia Europeană, grupurile parlamentare, președintele C.E. și a parlementului european s-au pronunțat pentru aderarea României la spațiul Schengen dacă un ministru de interne se pronunță împotrivă? Este normal ca 27 de state membre să gândească la fel? Dacă un singur personaj poate bloca unitatea U.E., atunci nu vorbim despre democrație ci despre autoritarism! Gânditorii Ciolacu, Ciucă și Iohannis și-au demonstrat pe deplin valoarea.
Dacă România a fost abandonată în privința Schengen ce ne garantează că nu va fi lasată de izbeliște în cazul în care Rusia ne-ar invada?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Cauza eșecului Schengen nu este la Viena ci la București”

  • Oare cine are interesul sa fractureze UE? Si sa rupa legaturile comerciale traditionale cu Rusia (cel putin ale Germaniei, ca Germania e UE)? Si sa creeze un nou zid intre occidentul traditional al Europei si bufferul Baltica-Marea Neagra? Daca imi raspundeti corect aveti un big like din partea mea!
    PS Chiar daca la Bucuresti avem niste amatori, nici Maica Tereza n-ar fi reusit sa bage RO in Schengen. Ordinul pe care l-au executat fraierii de austrieci si de olandezi (in trufia lor, de care a profitat altcineva) e venit din alta parte.
    Alles Gutte!

  • APEL PT. RATIUNE ȘI NAȚIUNE
    ROMÂNI,
    CĂUTĂM ACUL ÎN CARUL CU FÂN inceasul 25?
    Cauzele trebuie cercetate, nu consecițele:
    1.)Lipsa une scoli diplomatice care să ne amintească de Ionel Bratianu, Take Ionescu la Conf de pace 1919-192,
    de Niclae Titulescu și Corneliu Mănescu!
    2.)Lipsa de prevenție , neștiința și neputința de angrena Academia Română , istorici ca IA POP, I Scurtu,etc.
    3.)Parlamentul are o comisie de politică externă, grupuri de prietenie . Cine conduce grupul de prietenie cu Austria si care sunt membrii acesti comisii de n-au plecat pe jos ca Horea care s-a dus de 4 ori la Viena la împărăteasa MAria tereza PT. DREPTURILE ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA!!!
    4.)Ministerul de externe, sters, insipid, necunoscut prin actiuni, proiecte-program, o politică externă corijentă, necunoscută, ineficientă, nici măcar cu ambasadele de la Bucuresti??
    5.)Senatul și Camera Deputatilor primesc sume colosale pt vizite, deplasari , să li se taie bugetul acestor cheltuieli la zero pt. anul 2023
    6.)Europarlamentarii, cu 2-3 exceptii, fostii primari, fostii politicieni de partid, incapabili să-și dea mana si să se unească pt. INTERESUL NAȚIONAL.. Nulități profesionale, fără știință de carte si dragoste de neam și țară.
    7.Interimatul , indolența, hazardul, politica lui ”merge ș-asa ” nu țin loc de profesionalism, patriotism și stofă de politicieni.
    8.Rădăcinile istoriei de la Maria Tereza si Iosif al II lea, la 1859, 1867-1918, etc nu se uită!
    9.Ambasadele române din capitalele europene, un clientelism politic fără diplomați de carieră, insipizi și neputinciosi în fața istoriei nationale si europene
    10. Guvernul Ciucă, Orban, Cîțu, preocupări majore pt. crize din Ucraina, Moldova, criza energetică, alimentară, etc., mai puțin de criza moral-juridică catastrofală, profesional-patriotică și meritrocratie???
    SINGURA SOLUȚIE,
    Dacă premierul și generalul CIUCĂ , dacă dl MARCEL CIOLACU, presedintele celui mai mare politic din România AU ONOARE , DEMNITATE ȘI RATIUNE provoacă ALEGERI anticipate și trimit la lada istoriei cea mai incompetentă clasă politică , care a trădat nu doar INTERESUL NATIONAL, ci ISTORIA NATIUNII ȘI CEA EUROPEANĂ., cu cea mai slabă și neputincioasă clasa politică de la cea fanariotă 1711/1715-1821 când s-a gasit un Tudor VLADIMIRESCU să spună și să lupte :pentru că:
    ”PATRIA ” ”PATRIA ESTE POPORUL, NU TAGMA JEFUITORILOR”, CIOCOII VECHI ȘI NOI!!!!!!!

    REFERENDUM: 1. ROXIT
    2.)NAȚIONALIZAREA RESURSELOR NATURALE
    3.)IMPOZIT EGAL PT. MULTINAȚIONALE DE 16%, NU DE 5%!!!

    PRESEDINTE ALIANTA ROMÂNIA CENTENAR(ARC)

    PROF UNIV AVOCAT FLORIN NEGOIȚĂ

  • Eu cred că România a fost lăsată în mod special de izbeliște deoarece lumea a fost împărțită deja în sfere de influență și noi intrăm, din nou, sub oblăduirea Moscovei. Ce să ne mai facem speranțe, mai bine ne-apucăm să învățăm rusește!

  • De acord,dar aceste persoane jalnice trec prin sita SRI.Dar ca sa intre in sita trebuie sa aiba dosare penale,deci sa fie manevrabil.Dobitoc si cu studii sri este un avantaj.SRI n-o sa instaleze in conducerea Romaniei niciodata unul sau mai multi care a-II-a zi de la numire in functie le strica „jucariile”.Se poate admite si un tantalau complet,educat in mediu militar, asa cum este Ciuca.Deci esecul Schengen nu este exclusiv al persoanelor,ci al acestei hidre comuniste lacome care dirijeaza politicul,economicul,mass.media,justitia.SRI nu este un serviciu secret asemanator celor din toate tarile lumii,este un grup terorist care tine captiv un popor si o tara.Asta-i diferenta,astia sunt adevaratii vinovati.Parerea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *