Cazul Orban

Ludovic, nu Viktor, virilul bărbat de stat de peste Tisa! Omonimul său de la București este tocmai opusul maghiarului, ce dacă, în parte, au același sânge?! Cu școala servilismului la zi, tipul acesta a ajuns dintr-un țuțer exemplar, cu o carte de muncă aproape virgină, în ditamai demnitățile statului eșuat, semn al putreziciunii scenei politice autohtone. Mai întâi le-a cântat din mandolină patricienilor din Partidul Național Liberal și a interpretat cu sârg rolul paharnicului, de unde i s-a dus și buhul. „Băiat bun, de șpriț, Sică Mandolină”, vorba cuiva de atunci. Ținut prin debaraua istoricei formațiuni politice, personajul, devenit azi studiu de caz, a țâșnit mahmur în piață și a început să țopăie ca un clovn, între sutele de cretini, încurajat protector de instigatorul cu geacă roșie. Bașca strigarea din rărunchi a sloganului la modă în acei ani de demență colectivă: „Cine nu sare, ia condamnare!” Și n-a luat, dimpotrivă, brațul lung al justiției l-a ocrotit cu premeditare. De aici s-a și declanșat delirul insului adânc mediocru, înghesuit, în timpul campaniei prezidențiale din 2014, la brațul viitoarei cacealmale a istoriei românilor. Cronicile de mai târziu ale moravurilor și năravurilor dâmbovițene n-ar trebui să șteargă în veci halucinantul discurs de susținere a năpastei pogorâte asupra noastră dinspre Cibin. Cum am putea să uităm grețosul mesaj, cu întreaga-i recuzită de actor ratat, întrecut doar de sevrajul logoreic al lingăului napocitan Rareș Bogdan? Așadar, „cine tace și face? Iohannis! Cine comunică mai bine când tace decât palavragiul de Ponta când vorbește? Cine provoacă fiori și insomnii lui Victor Ponta că are cearcăne în ochi? Cine? Cine este generalul pentru care merită să ne sacrificăm fiecare minut, fiecare picătură de energie și fiecare strop de sudoare? Cine? Cine este cel care va ajunge președintele României? Doamnelor și domnilor, îl invit să se adreseze acestei distinse adunări pe Klaus Iohannis!” Bleah, simt și acum că mă năpădește alergia epidermică, mai ales că „generalul” i-a succedat netrebnicului Traian Băsescu și astfel am irosit, eu și voi, două decenii din viața cumplit de scurtă ce ni s-a dat… Recompensa n-a întârziat și gurista politică a devenit președintele liberalilor, apoi prim-ministru și președinte al Camerei Deputaților, poziții din care a pupat fundul binefăcătorului de la Cotroceni cu o râvnă nevertebrată greu de imaginat altundeva și la altcineva. Sătul de limba lipicioasă a argatului, în primăvara din urmă, „brutalul” și „arogantul” sibian i-a trântit ușa în nas lingușitorului de serviciu, retrogradat subit la rangul inferior de musafir nepoftit. Măcar de s-ar fi rezumat la atât brusca nepotrivire de caracter… De unde, însă, „nerafinatul” Iohannis a susținut-o fățiș pe paiața Cîțu la șefia adunăturii turcanizate, prilej pentru căzutul din grațiile stăpânului să se văicărească în van: „Aţi văzut cu ochii dumneavoastră cine a spus limpede că îl sprijină pe Cîţu – preşedintele României. Practic, toate speculaţiile care au fost pe toată perioada campaniei că preşedintele îl susţine pe Florin Cîţu, faptul că şi-a construit întreaga campanie pe mesajul ăsta, că e ordin pe unitate de la Preşedinţie să iasă Cîţu preşedinte, eu nu l-am crezut pentru că eu nu am asistat la nicio discuţie între preşedinte şi lideri din partid la care să le fi cerut Iohannis să-l sprijine pe Florin Cîţu. E adevărat că am avut informaţii de la toţi membrii, care îmi povesteau că fac campanie diferiţi preşedinţi. În schimb, toate lucrurile acestea s-au clarificat prin prezenţa preşedintelui la congres, în mesajul pe care l-a adresat congresului, care a fost un mesaj fără echivoc, orice om a înţeles partizanatul preşedintelui pentru Florin Cîţu.

Având în vedere că am un mare merit în realegerea lui Klaus Iohannis, nu ar fi normal să vorbesc eu acum despre suspendarea președintelui (…) Le-am cerut scuze foarte multor români care m-au abordat direct și le-am cerut scuze că i-am convins să voteze cu Iohannis. Sâmbătă şi duminică am asistat la cele mai grave încălcări ale normelor democratice la un partid politic în ultimii 31 de ani. După o campanie în care racolarea în echipa câştigătoare s-a făcut mai mult cu arcanul, în care au fost daţi afară din funcţii publice, de liberali din echipa lui Cîţu, zeci de susţinători ai mei din PNL, după o campanie care a fost caracterizată prin presiuni, prin ameninţări, prin utilizarea puterii de stat în intimidarea membrilor PNL, după o campanie în care au fost utilizate promisiuni de bani publici către reprezentanţii PNL din administraţia locală, după o campanie în care preşedintele PNL a fost atacat mai mârşav decât a fost vreodată atacat de PSD, totul a culminat cu un aşa-zis Congres în care a fost încălcat în mod flagrant şi grav un drept fundamental într-o democraţie: libertatea de a alege, dreptul de a alege liber. Mecanismele de control utilizate parcă sunt desprinse din apanajul regimurilor totalitare. Să vezi miniştri, primari, preşedinţi sau vicepreşedinţi de consilii județene, liderul grupului de la Senat sau alţi parlamentari cum împiedică exercitarea liberă a modului de vot, cum controlează modul în care votează delegaţii este fără precedent în democraţie”. Geaba mintea recăpătată la spartul târgului, geaba trista lamentare: „După 1 ianuarie eu nu mai înțeleg nimic din ceea ce a făcut Iohannis. De multe ori am senzația că a fost înlocuit cu o sosie, nu pot să-l recunosc față de perioada în care am colaborat. A pierdut orice legătură cu realitatea”. Hopa, s-a trezit din chercheleală și fratele lui Leonard, pensionat și el suspect, la cerere, cică ! Cum naiba abia în 2021, că eu n-am priceput o iotă din mandatele „Molimei KWI” încă din primele zile ale instalării, de ce să aștepte șapte ani ca să se dezmeticească ?! Sau e de vină „furia ungurească” de care pomenea demult George Barițiu ? I-aș recomanda noului frustrat să citească integral zicerea pașoptistului: „Să te ferească Dumnezeu de invidia românească, de furia ungurească și de ura îndelungată a sasului”. Brr, ce frig se lasă dinspre dealul ocupat discreționar și distructiv de hermannstadtez… Probabil că, d-aia, caraghiosul disident și-a părăsit grupul parlamentar, gest însoțit și de o explicație lacrimogenă: „Eu sunt un om care are conștiință, un om care își iubește țara și care ține neapărat prin această formă, prin această decizie, să exprime o mică formă de protest față de tot ceea ce s-a întâmplat. Nu îmi dau încă demisia din Partidul Național Liberal, este partidul căruia i-am dedicat toată viața matură. M-am luptat pentru ideile liberale, m-am luptat pentru un proiect de dezvoltare a României care să se bazeze pe valorile liberale, pe oameni corecți, pe oameni cinstiți, pe oameni care sunt dedicați servirii interesului public și așa voi fi în continuare. Pentru a rămâne, în schimb, în Partidul Național Liberal și pentru a mă întoarce în grupul parlamentar al Partidul Național Liberal trebuie îndeplinite câteva condiții. Conducerea ruptă de realitate din cauza unui nor de prafuri trebuie să se ducă acasă. Deputații PNL să renunțe la golf; eu personal nu vreau să joc golf. PNL trebuie să se întoarcă cu fața la cetățean și cu spatele la chiriașul de la Cotroceni. Și, nu în ultimul rând, noi trebuie să fim consecvenți angajamentului pe care ni l-am luat – de a dezvolta România. Am construit o coaliție de centru-dreapta, o coaliție care, așa cum a funcționat, de bine, de rău, asigura o stabilitate parlamentară, un guvern, o capacitate de a putea dialoga între putere și opoziție. La ora actuală nu mai avem nimic. Țara plutește în derivă, pentru că cel care trebuia să stea la cârmă probabil pescuiește în momentul de față sau a fugit la schi. Stimate colege, stimați colegi, rămân același om, sunt consecvent crezului meu, dragostei mele față de țara asta. Și nu pot să accept ca un partid care are o existență de peste 146 de ani să își bată joc de istoria sa, să își bată joc de înaintașii săi, să își bată joc de cetățenii români și să refuze să continue acest proiect vital pentru România, această misiune de a dezvolta România. Vă mulțumesc și rămân în continuare dedicat unei activități parlamentare care să apere democrația de orice tentativă de putere personală sau de putere de grup care să fie impusă împotriva voinței cetățenilor și, de asemenea, pentru a vota legi realiste, legi bune, care să permită cu adevărat cetățenilor români să aibă o șansă la reușită în viață aici, în România. Nu pot fi părtaș la acest mod de a face politică. Numai lobotomizat aș putea sta complice la acest atentat contra interesului național. Sunt un om care își iubește țara, această decizie este o mică formă de protest.” Curat Cațavencu, stimabile! Sau o fi răbufnirea celeilalte jumătăți etnice, mustind de invidie neaoșă? Căci, nu-i simplu deloc să asiști la propria-ți prăbușire, concomitent cu înlocuirea ta de către alt parvenit… Că e Cîțu, Cioloș ori nepotul lu’ moș Teacă (apevistul cu armistițiul !) nu mai contează, slugărnicia poartă mereu un nume și un prenume! În plus, e veșnică și repetabilă, nimeni nu vrea să ia aminte la pildele slinoase ale înaintașilor. Altminteri, sindromul Uriah Heep n-ar dăinui în continuare cu succes garantat, priviți-l numa’ pe Ludovic Orban și convingeți-vă, cazul său e tipic… Cu indivizi asemenea lui, de cârpă, România postdecembristă a eșuat!