Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Ce-a fi de țară și de noi, numai Dumnezău știe

Una dintre marile mele bucurii este reîntoarcerea în satul copilăriei. Atunci satul mi se părea un loc ideal în care totul funcționa perfect, poate pentru faptul că fericirea făcea parte din ființa mea inocentă, ce se bucura de fiecare clipă a vieții într-o familie în care ”trăiau toți și erau sănătoși”, vorba lui Creangă. Acum, după un timp mai îndelungat, m-am reîntors în satul copilăriei cu speranța că voi găsi un remediu prin care să-mi alin tristețile. Frumos! Ulițele satului nu mai erau depozitare de praf, pe vreme bună, și de noroi, pe timp de vreme rea. Casele, cu etaj, zugrăvite în culori vii, geamurile termopan, curțile cu gazon și cu alei străjuite de fel de fel de flori mi-au creat senzația că am nimerit într-un loc străin mie. Frumos, dar străin. În copilăria mea, în curțile caselor mișunau păsările, oile, porcii, iar pe ulițele satului soseau seara turmele de vite, pe care gospodarii le așteptau la porți. În case erau bunici, părinți și copii… Satul era viu! Acum trec pe străzile asfaltate și satul acesta, atât de frumos, pare pustiu. De-a lungul uliței mele, doar un biet bătrânel sprijinit într-un baston din metal, ce strălucea în bătaia soarelui, își târșea șlapii mult prea mari pentru el. Am oprit și l-am întrebat:
– Nu vă supărați!

Bătrânelul se oprește și mă privește cu suspiciune:
– Doamne-ajută, îmi spune el, încât mi se face rușine că eu am uitat să salut, apoi continuă pe un ton tărăgănat:
– Nu mă supăr! De ce să mă supăr? Numai mă uit că nu știu de-a cui ești, ori nu ești din satul nostru!
– Sunt de aici din sat, sunt de-a lui Dârvaș, îl lămuresc eu.
– Aha! Că bine faci că mai vii pe acasă, că mormintele alor tăi au fost potoptite de buruieni. Nu prea merge nimeni în țintirim, numai când îl mai conducem pe câte unul…

Apostrofarea lui subtilă mi-a mijit o lacrimă sub pleoapă. Da, nu fusesem de ani buni acasă, pentru că lumea cu toate ale ei a avut grijă să mă copleșească și să-mi fure timpul ce mi-a fost dat pentru a-l trăi. Am trecut însă peste această observație și l-am întrebat:
– Este cumva sărbătoare și lumea este la biserică, sau ce se întâmplă că peste tot este pustiu?
– Nu, nici poveste de sărbătoare! Ce biserică? Păi la biserică merg doar câteva babe surde, care mai mult dorm pe băncile lor decât se roagă. Nu-i nicio sărbătoare! Oamenii, zic eu oameni la niște rădăcini uscate, sunt în casă, se uită la televizor sau vorbesc cu copiii pe feisbuc. Copiii sunt duși în cea lume mare, pe acolo și-au făcut rostul și din când în când mai trimit acasă haine de la sechend și ceva bănuți, ca să facă din casele părintești cabane de vacanță, pentru când vor veni acasă, dacă vor mai veni oarecândva.
– Tot este bine că se mai gândesc să se întoarcă acasă…
– Da, săracii! Acolo numai Dumnezău bunul știe ce fac și cum o duc, apoi când vin acasă se dau mari, că au bani, au mașini și haine, pe care cine știe ce scrie, că nu scrie românește. Doară pe vremuri numai ”ciufurile”mergeau din sat, cei care nu aveau coadă de animal în curte, și mai erau vreo câțiva la care le plăcea să învețe, care se făceau învățători ori popi și tot acasă trăgeau. Acum nu este casă din care să nu fie plecat unul sau doi, și care i-au dus și pe ceilalți. Ce-a fi de țara asta mâine-poimâine, numai Dumnezău bunul știe!

Bătrânelul se întoarce la drumul lui și pleacă vorbind cu gândurile și nemulțumirile lui, iar eu am rămas privind în urma-i repetând în gând: „Ce-a fi de țara asta și de noi, numai Dumnezeu bunul știe!”


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Ce-a fi de țară și de noi, numai Dumnezău știe”

  • …mai stiu unii, Batranii.
    in fapt…cam ei sint cei care au scris, cu anu sau mii de ani in urma, istoria acestor vremuri.
    iar asta pentru ca ei intelegeau ‘forta’ istoriei viitorului.

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog