“Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?”
Așa grăit-a domnul Emi, înainte de a-i da legătura, pentru jocuri de artificii, prințului Vlad, întortocheat în botezata pe nou casă de Hanovra. Dar azi nu vom vorbi despre toți parveniții, ci mai ales despre unul, care crezând că dacă îl cheamă rață și a jumulit pene de curcan poate să zboare. Donald, băiete, ți-a zis tata, ți-a zis bine: Nu te apropia de soare, mai ales dacă abia s-a trezit și n-a apucat să se spele pe ochi!
Atacul terorist ar fi trebuit să aibă loc pe 1 ianuarie. Masonii au făcut, însă, câteva greșeli de calcul în ultimii ani. Poate și pentru că profețiile matematice vin în iadeș, nu degeaba am încercat să-i lămuresc în ceea ce privește lema contracției. S-a ales data de 3 ianuarie, 01.03. pentru americani. Ghinion – etaj lipsă! Așa că se poate ca să se fi agățat acum de degetul mic, dar, după cum spun horoscopistele bătrâne, în aprilie vor lua în brațe alinierea mare. Pentru că 2026 a adus un fel de sensibilitate literară mai mult zambilitică decât narcisistă, voi cita dintr-un emisar american pe lângă curtea propagandistică a celui de-al doilea război mondial: “Aprilie este cea mai crudă dintre luni”/ “April is the cruellest month” – T.S. Eliot.
Nu trădarea a fost un factor important pentru mine, sunt sigură că americanii au folosit sisteme de bruiaj și de creat confuzie, sisteme care nu ar fi trebuit niciodată folosite sau aprobate de vreo entitate medicală, de oriunde din lumea asta, ci lipsa de rușine, mizeria colcăitoare pe fundături și magistrale, care li s-a transferat și în gândire. Am văzut niște fotografii pe rețelele de socializare, nici nu contează dacă sunt reale sau ba, ele reflectă nu degradarea Americii, ci definiția Americii. Președinți și candidați de președinție de Americă, ce a avut America mai de disprețuit vreodată, urmărind, ca la cinema, acțiuni teroriste de cea mai joasă speță. Recent, răpirea președintelui unei țări suverane. Pakistanezul plătit cu câteva sute de dolari, după ce a fost ținut înfometat toată viața lui, pentru a arunca în aer un bar plin cu nevinovați, pare un fapt divers. Și tocmai acolo e marea problemă, aducerea în derizoriu a uciderii de om, a violului, a respectului de sine prin tehnici de metamorfozare fizică cu consecințe mentale, a încălcării legii, nu numai a legilor lui Dumnezeu, dar și a legilor impuse de om. Nu cred să existe adunătură mai narcisistă și mai arogantă decât cea din SUA. Patetic e că unora le-a filat edisonul și în România. Așa se transmite prostia, electric!
Și deasupra acelui spectacol de cuci planează doar rămânerea fără cuib … Am sprijinit alegerea lui Trump ca președinte în defavoarea lui Biden. L-am considerat al 46-lea președinte al SUA pentru că nemernicul ăla de Nostradamus le-a spus să nu se joace cu cea de-a 47-a președinție. Măcar au scăpat de Hillary, nu înainte ca să privească și ea, pe ecran, extragerea sectanților sataniști din Iran, pregătindu-se de ceva ce încă nu a avut loc, și, cu puțină bunăvoință, nici nu va avea loc.
Dacă vă miră alegerea mea în a comenta politica americană în profeții și numerologie e pentru că așa funcționează. Pe occidentali dacă îi scoți din coduri, nici nu știu să treacă strada.
Pentru că Trump s-a ferit de Sfântul Vasile, dar a început să dezvolte subit chelie în vârful capului, le dedic celor care îl dirijează, întărâtă și influențează (nu știu de ce a mințit că a trecut prin influenza covid, zânei bune nu-i plac mincinoșii, vezi „ea nu mă place”) un fragment din „Iadul de la Treblinka”, de Vasili Grossman:
„Omenia nu moare atâta timp cât nu moare omul. Iar când vine timpul scurt, dar înfricoșător al istoriei, timpul biruinței animalului asupra omului, omul ucis de jivină își păstrează până la ultima suflare puterea sufletului său, limpezimea minții și ardoarea iubirii. Iar dobitocul biruitor, ucigaș de om, rămâne dobitoc în continuare.”
Acum e rândul matale, nene Iancule, să ne spui cum e să tragi lozul, să crezi că ăla e și ai câștigat, iar numerele să fie pe invers.
„Iar dobitocul biruitor, ucigaș de om, rămâne dobitoc în continuare.”
Atunci când dobitocul este şi nebun, este şi mai grav. Mai mulți medici psihiatri renumiți l-au diagnosticat pe rățoi în perioada primului mandat. Degeaba, americanii l-au ales încă o dată. Dacă ar fi ales doar pentru ei, nici nu ar fi contat, dar magaioții au ales pentru întreaga lume.
Biată planetă, ai ajuns să fii condusă de un
paranoic!
@Robert , propunere in acelasi stil :
Ce v-a dat voua Apusul, cand gandea doar la furat ?
Cred ca intrebarea corecta pentru epoca asta, moderna, ar trebuit sa fie: „Ce-a bagat in voi Apusul, cand nimic n-avea de dat?”…