Ciprian Ciucu a câștigat alegerile la Primăria București. Anca Alexandrescu l-a învins pe Daniel Băluță. Marcel Ciolacu este noul președinte al CJ Buzău>
Ce-ar mai visa Scufița Roz
Poveștile au fost și rămân primul instrument de educare socială, încă de pe vremea în care limbajul articulat era în stadiu germinal. Unii susțin chiar că suntem urmașii celor care au spus cele mai bune povești la gura peșterii, tocmai din acest motiv: aceia și-au educat și mobilizat semenii. Literatura modernă ne-a adus un bagaj generos de povești pentru mici și mari, dar în ultimul secol, în care societatea s-a transformat în mare viteză, literatura pentru copii nu s-a schimbat prea mult la față. Poveștile s-au spart (serializat) și s-au centrat în jurul unor personaje: Pixi, Vulcanii, Dog Man, Greg et al. Este evident că personajele care explorează mediul obișnuit al micilor cititori sunt mai îndrăgite, iar multe dintre povești constituie lecții de viață, sau cel puțin pot fi interpretate astfel. La etajul următor vin tărâmurile magice (Pisicile războinice, Harry Potter, Podkin et al.) cu surogatele lor „fanteziste” care se întind până spre finalul adolescenței. Aproape toate constituie un instrument bun pentru formarea cititorilor adulți, care, din păcate, la noi reprezintă în continuare o proporție săracă din populație, binișor sub media europeană și incomparabilă cu cele din Islanda, Norvegia sau Estonia. Dar e bine să ne mulțumim cu ce avem.
Că tot veni vorbam să zăbovim puțin la clasice. Deși nicio cultură nu le-a dovedit pe toate (de pildă, la noi Asbjornsen și Moe sau Afanasiev sunt aproape necunoscuți, deși au fost adevărate legende în propriile culturi), există voci care le consideră „veșnic verzi”, cu toți trolii și căpcăunii lor, cu lupii care înfulecă bunici și fetițe care mor de frig. Ce atracție ar mai putea exercita azi pentru copii? De pildă, Scufița Roșie. În primul rând, Scufița ar trebui să fie roz. Sau, ca să facem puțin uz de creativitate, roz cu picățele. În felul ăsta, americanii n-ar mai învinui-o că e republicană, la noi n-ar mai fi pesedistă iar chinezii n-ar mai confunda-o cu gadgeturile partidului. În al doilea rând, cum copiii de azi nu mai circulă singuri, și cu atât mai puțin prin pădure, ar trebui să vină bunica la Scufiță, nu invers. Dar azi nici bunicile nu mai merg prin pădure, așa că ar trebui să ne mulțumim cu un parc. Traversează bunica parcul cu un fresh de portocale, un sendviș cu salată și morcovi și o banană (neapărat o banană!), să zicem, și se întâlnește cu… Cu un lup nu, că nu umblă prin parcuri. Cu un urs ar putea, dar e prea sensibil subiectul în zilele noastre. Cel mai bine ar fi să se întâlnească cu un hoț de buzunare/violator. Numai că, îmbrăcați în hainele bunicii, astfel de personaje n-ar mai putea reveni la vechile apucături, dat fiind că tocmai au căpătat unele noi.
Avem deja o mare problemă. Cine să fie „băiatul rău”? Ar putea fi un prof de mate sau de logică, dar ăștia sunt plicticoși, ar ruina povestea. Un influencer ar fi mai nimerit, mai ales dacă detestă scufițele, rozul, bunicile și morcovii. Dar influencerii sunt pasionați doar de lucruri la care nu se pricep (Inteligența Artificială, investițiile la bursă, rețete pentru o viață fericită și alte secrete care se schimbă în fiecare clipă, așa încât să nu poți fi prins niciodată cu mâna în sac), deci nu ar aduce nimic interesant poveștii noastre. Un instalator ar fi bun, că poate să facă reparații importante în casă, mai ales dacă se pricepe și la rețele electrice. Bunăoară, o scurgere bine montată invers amână happy-endul pe termen neprevizibil, iar un întrerupător care aprinde un bec din altă încăpere creează suficient mister pentru a pune pe gânduri orice povestitor. Da, e foarte puțin probabil să dai de un instalator în parc, dat fiind că în general sunt greu de găsit, dar nu ăsta ar fi marele necaz. Un astfel de personaj n-ar pofti la un sendviș cu morcovi și un fresh de portocale, ci mai degrabă la un grătărel și o berică, așa că povestea noastră s-ar termina aici, că oricum n-am avea de unde să luăm un frustrat care să umble ziua-n amiaza mare prin oraș cu pușca la spinare. E clar că nici instalatorul nu e bun. O soluție care ar sluji binișor mecanica epică ar fi un prim-ministru chitit pe pensia bunicii și pe alocația Scufiței. Deși ar avea și anumite plusuri – cum ar fi acela că nu trebuie să dai de el în parc, în carne și oase, fiindcă acționează și de la distanță, prin telefon sau tabletă –, ne-am alege cu importante deservicii în etapa de marketing, fiindcă jurnaliștii servili și organele abilitate ar vâna povestea peste tot, ca s-o demaște în fel și chip sau s-o șteargă de-a dreptul. Să acceptăm totuși astfel de scăderi și să trecem la personajul salvator. Cine să întoarcă soarta personajelor oropsite? Vânător nu, haiduc n-avem de unde, iar vreun opozant politic – nici atât. Singurul care ar putea să i-o coacă prim-ministrului ar fi Spiritul Sindicalist călare (apud Hegel), un fel de zmeu apostat capabil să întoarcă istoria pe dos și să schimbe soarta Scufiței, bunicii și economiei oropsite în care morcovii cresc doar la figurat.
Să presupunem – cu mare greutate – că am putea găsi așa ceva, deși e mai ușor să descoperi un Făt-Frumos în carne și oase. Am avea acum setul complet de personaje necesare pentru recompunerea poveștii. Așadar, povestea cu Scufița Roz (cu picățele) ar putea suna cam așa: „Într-o noapte, Scufița Roz a visat că, într-o bună zi, bunica a pus într-o sacoșă un fresh de portocale, un delicios sendviș cu salată și morcovi, o banană și un squishy, apoi a pornit spre nepoțica ei, care lipsea de la școală pentru că avusese un coșmar cu fracții și rapoarte. Drumul trecea printr-un parc, așa că bunica s-a așezat puțin pe o bancă, să se odihnească, și a comis imprudența de a scoate telefonul, să vadă ce mai e nou prin satul global bântuit de nemiloase intemperii politice. Hop! I-a sărit drept în față prim-ministrul, care a luat-o la întrebări, a muștruluit-o că are pensia mică și i-a redus prompt fondurile pentru morcovi și portocale, sub cuvânt că, dacă n-ar face asta, adio banane și cocktailuri pe punțile superioare ale iahturilor! Apoi a întrebat-o unde stă Scufița, ca să se ducă și la ea, să vadă pe ce risipește bursa, alocația și alte venituri preponderent imaginare. Fără să-i mulțumească bunicii deprimate, a pornit spre destinația notată conștiincios într-unul dintre numeroasele cotloane ale minții dumisale. Dar [și aici, pentru sănătatea psihică a cititorului, e nevoie de o mare întorsătură în poveste] nici n-a apucat el să prindă un live pentru școlari că i-a ieșit în cale Spiritul Sindicalist, care, cu o falcă-n cer și una-n pământ, mi ți l-a apucat de bugetul de austeritate și l-a parcat pe un canal fără urmăritori. Scufița Roz s-a trezit aplaudând, dar dimineața părinții i-au mărturisit nefastul adevăr: e mai ușor ca țara să fie colindată de Moș Crăciun decât de Spiritul Sindicalist, așa că ar face bine să se ducă la școală și să învețe (de unde o putea) cum se învârte în realitate roata de cașcaval a economiei, iar când se face mare să formeze ea un guvern care să priceapă că o felie mare dintr-un tort mititel e mai pitică decât o feliuță dintr-un tort uriaș. De asta e bine să bagi la cap cum funcționează fracțiile și alte concepte ale științelor naturii, care se numesc așa tocmai pentru că au legături zdravene cu realitatea. De atunci, Scufița a început să viseze frumos: se făcea că un guvern roz (fără picățele) le împărțea la școală croasante cu unt și lapte îndulcit cu miere, profa de mate ținea orele la supermarket, unde le dădea numai probleme cu procente din cartofi prăjiți și squishy-uri, iar bunica, fericită că i s-a indexat pensia, o întreba dacă în vacanță vrea să meargă la Disneyland. Și a tot visat așa Scufița Roz (cu picățele), până când a primit bursă la o universitate din America și, cu vremea, a uitat de parcul în care cândva visase că s-a odihnit bunica, de școala care-i dădea coșmaruri zi și noapte și de țara în care guvernul tăia de la cei mulți și dădea la cei puțini.” Sigur, nu e o poveste prea fericită, dar fiecare și-o poate adapta pentru peștera în care-și găsește loc. Decât să asculți povești din surse oficiale, mai bine le scrii singur. În fond, ar fi minunat nu doar să citim cât mai multe povești (inclusiv cu concepte utile de prin disciplinele predate fără strop de vino-ncoa) ci și să învățăm – de mici, dacă se poate – să spunem povești cât mai bune. E țara lui „scapă cine poate”, așa că ai cu atât mai multe șanse cu cât îți este mai bogat portofoliul de povești.
12 comentarii pentru articolul „Ce-ar mai visa Scufița Roz”
Lasă un răspuns
Invitații cristoiublog
Doar o observație: nu am întâlnit încă un puști de până în 14 ani care să știe cine e E.T. Și cunosc mult mai mulți decât un profesor dintr-o școală și cu o dispunere geografică și socio-economică mai relevantă statistic.
„Aproape toate constituie un instrument bun pentru formarea cititorilor adulți, care, din păcate, la noi reprezintă în continuare o proporție săracă din populație, binișor sub media europeană și incomparabilă cu cele din Islanda, Norvegia sau Estonia.”. Maestre, aveti internetul la dispozitie. Put nordicii si balticii de prostie. Aveti o reprezentanta de frunte in Komisia Europeana si ati avut deasemenea un excelent reprezentant pana mai ieri la NATO. Azi n-ati nimerit-o.
Doar stiti ca sunteti febletea mea pe acest blog. Si pentru ca vreau sa fiti si mai bun, imi permit sa va mai dau din cand in cand cate un bodycheck. Amical.
PS Stiti ca rusii au renuntat la povestea cu Bolognia? De ce oare? Oare aia sunt chiar tampiti sau noi persistam in prostie?
Stiintele exacte, Istoria si Literatura nationala si universala trebuie pastorite cu sfantul Mos Nicolae. Daca nu, aveti rezultatul in fata propriilor ochi. D-aia rusii, iranienii si pana si yemenitii au dezvoltat rachetele hipersonice in viata reala iar americanii doar in filmele de la Hollywood. Cat despre noi, noi oricum n-am dezvoltat decat subdezvoltarea. Pentru ca ne-am luat dupa idiotii aia din vest.
Eu spun ce zice piața de carte, unde națiunile respective au cifre copleșitoare. Iar testele PIAAC îi dau pe scandinavi în top. Primele cinci locuri sunt Finlanda, Japonia, Suedia, Norvegia, Olanda. (Iar pe șase e Estonia!) Oricum, nu mi-am imaginat niciodată că prostia nu știe să umble pe la ei. E o chestiune de proporții.
Ha ha, piata si statisticile. Maestre, eu sunt departe de a fi un matematician de top. D-aia m-am facut doar un biet inginer. Daca ai un milion de cititori de Harry Potter si un singur cititor de Razboi si Pace, eu zic ca doar ala e un adevarat connaisseur. Apoi mai luam in calcul si asezarea geografica, traditii, istorie, etc. Ca la noi invatamantul a fost raschetat pe model occidental in ultimii 35 de ani iar e o realitate. Pacat ca in mai rau. Si au mai aparut si smartfoanele si AI, alte plagi moderne. Nu stiu daca ce o sa va spun in continuare a fost un fenomen dar eu zic ca conteaza. Cunosc cel putin doua cazuri de oameni care au emigrat in vest prin anii 90. Si, surprise, surprise, dupa vreo luna-doua, parintii respectivi au fost convocati la scolile unde evoluau progeniturile. Sperietura mare, aoleu, ce-or fi facut, chestii d-astea. Cand colo, li s-a adus la cunostinta ca puradeii fusesera trecuti la clase superioare, pentru ca ce predau aia p-acolo, astia mici „fumasera” in Romania deja si se plictiseau la ore. Un amic care a fost la o specializare in Texas, imi povestea printre lacrimi de ras cum invata micii cowboys ecuatia de gr 2 prin clasa a XI-a si fac cursuri de calculatoare de buzunar in anul intai de facultate. Asadar, ramane cum a stabilit Moisil cand vine vorba despre statistica.
Oricum, continuati cu ce faceti p-aici, ca faceti treaba buna si iertati un bosorog cam mizantrop ca se mai baga in seama din cand in cand. E cam plictiseala pe tarlaua politica desi nu pare si mai e si cald afara.
Aveți perfectă dreptate. Și totuși… între o populație cu 50% cititori de Harry Potter și 2% cititori de Tolstoi și una cu 15% cititori de HP și 2% de Tolstoi… e o oarecare diferență. Măcar ăia nu-ți dau în cap pentru un Bitcoin de tinichea, zic eu…
Mda, cam asa e. Fiindca viata e greu, zic si eu…😁
Foarte tare această Scufiță 2025! 👏
P.S. Eu sunt o mare consumatoare de povești. Și am învățat multe din ele. De pildă, principiul Șeherazadei: în situații limită, cine știe să spună o poveste poate să se salveze.
De acord. Dar cine mai știe de Șeherezada?
Puțini?! Câțiva?! Unii?! 🙄
Sincer, mi-e teamă de o statistică.
Răspunsul de sus era pentru asta… nu știu cum a aterizat acolo.