Ce caută Turcia în Siria?

Cei 36 de soldați (din alte surse numărul este mult mai mare) turci morți în Siria au dus la escaladarea tensiunilor între turci și ruși. De ce s-au confruntat cele două state, relativ prietene în Siria? De ce Donald Trump s-a retras din Siria pentru a-l lăsa pe Erdoğan să-și ducă la îndeplinire una dintre misiuni, iar Vladimir Putin nu-l lasă să-și facă de cap așa cum dorește în țara vecină? Mai poate gestiona președintele turc situația politică internă sau se va pierde în încercarea de a-și tempera societatea nemulțumită de știrile negative care vin din ce în ce mai dese din statul vecin? Ce le răspunde Recep Tayyip Erdoğan turcilor care-l întreabă ce caută ei în Siria?

Din păcate în Orientul Mijlociu găsim multe exemple de cum să distrugi o țară. Jocurile de putere ale statelor puternice s-au intersectat poate cel mai mult în această regiune. De la Sykes–Picot până în zilele noastre regiunea nu a reușit să se apropie de stabilitate democratică. De consolidare nu poate fi vorba. Siria, de ani de zile este măcinată de război, de conflicte interne, de teroriști în adevăratul sens și nu numai. După retragerea Statelor Unite, Federația Rusă și Turcia acompaniate de Iran și-au împărțit sferele de influență în Siria. Doar că viziunea și interesul rușilor nu coincid cu cel al turcilor. Influențat de propriul trecut, adept al doctrinei neo-otomaniste, președintele turc se consideră îndreptățit să fie vioara I în statul vecin. Pentru turci pare a fi de neînțeles de ce Rusia, State Unite sau Franța au un cuvânt important de spus în stabilitatea regiunii și ei nu. Pentru acest lucru, statul turc s-a implicat într-un plan de reconstrucție a Siriei după înlăturarea lui Assad. Mai mult, îi reproșează președintelui sirian ceea ce el respinge în propria țară: că este dictator, că susține teroriștii, că nu permite un regim democratic în propria țară, etc. În consecință, Turcia, adeptă a democrației, o țară care consideră președintele turc a investit cel mai mult în campanii umanitare (vezi tabăra de emigranți de aprox. 4 milioane) se simte obligată a înlătura regimul Assad și a reinstaura democrația în regiune! Democrația în stil turcesc!

Faptul că Federația Rusă îl susține pe Assad constituie principala problemă pentru președintele turc. Fiind conștient că nu poate rezolva de unul sigur această problemă, caută să o internaționalizeze apelând la instituțiile și statele criticate cu ceva luni în urmă: NATO, U.E., Statele Unite, Franța, Germania, Marea Britanie. Jocul cu migrații trimiși la poarta Europei face parte dintr-o strategie pragmatică și perfidă a Turciei. Pericolul nu constă doar în problema fizică a migraților (dacă sunt acceptați în U.E., de către cine, cu ce costuri),  ci și în apariția mișcărilor extremiste în Europa pe fondul apariției acestor migrați.

Lipsa liderilor adevărați pe scena politicii mondiale se observă cu ochiul liber. Ca un paradox al istoriei, Europa este prinsă din nou nepregătită. În loc să vorbim de o Europă cât de cât unită, constatăm că unul dintre principalii actori de pe scena relațiilor internaționale, Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană. În lipsa unor soluții certe, ieșirea M. B. din U.E. va produce și mai multe probleme.

Preocupați ca de obicei cu propriile probleme, majoritatea iluzorii, mulți europeni nu sunt preocupați cu adevărat de ceea ce se întâmplă la granițele lor. Făcându-se că nu știu că întâmplările din cotidian pot anula orice înțelegere între politicieni, europenii nu au fost preocupați să rezolve problema emigranților, cea care așteaptă o soluție viabilă de ani de zile.

Liderii europeni au mizat pe cuvântul lui Erdoğan. Mai mult, europenii l-au crezut că din dragoste pentru valorile umanității Turcia găzduiește aproximativ patru milioane de refugiați. Gândul că acești oameni sunt ținuți acolo doar pentru a fi folosiți ca masă de manevră li s-a părut europenilor prea inoportun pentru a-l lua în considerare. Azi înțeleg de ce s-a oferit Erdoğan să-i găzduiască pe toți cei prigoniți din orient.

Recep Tayyip Erdoğan se comportă în relațiile internaționale ca un bebeluș căruia îi sunt luate jucăriile. În deja previzibilele sale acțiuni de a juca la două capete, azi asistăm la (a câta oară) la încercarea sa de a-și părăsi aliații actuali (vezi declarația: „nici Trump, nici Putin nu și-au ținut cuvântul”) și de a se așeza liniștit sub cupola NATO și a U.E.

Zilele acestea nu se va mai auzi nimic de cumpărarea rachetelor S-400 cu peste 2.5 miliarde $, nu veți mai auzi de faptul că NATO a discriminat Turcia prin faptul că americanii nu vor să le mai vândă rachetele cerute sau că Statele Unite îi găzduiesc pe cei mai căutați teroriști turci.

Dragostea Turciei față de U.E. are nevoie de un stimulent! Acest stimulent sunt cele câteva sute de mii (momentan, puțin peste 100 000 dar numărul este în creștere) de refugiați mutați la granița cu Grecia. Cu alte cuvinte, ca un rănit, Erdoğan se leagă de toate posibilitățile pentru a rezolva ceea ce și-a propus în Siria.

Până pe 5 martie când se va deplasa la Moscova, are nevoie de acțiuni care să-i confere o poziție de forță în discuțiile cu Vladimir Putin. De aceea, vrea de la NATO susținere și din partea U.E. cooperare.

În 2011, de la fratele Assad la dictatorul Assad lui Erdoğan i-a luat doar o noapte în a-l evalua pe președintele sirian. Scopul său este de a-l înlătura pe Assad iar din Siria să facă un vilayet otoman. Acea fâșie de 30 km adâncime și câteva sute lungime la granița cu Siria ar fi primul pas de a se instala în țara vecină. După modelul Republicii Hatay sau după cel al Ciprului de Nord.

Pentru cei care au uitat, după 15 iulie 2016, Turcia s-a apropiat foarte mult de Federația Rusă. Au încheiat acorduri de miliarde de dolari, au inaugurat de curând conducta de gaze pe sub Marea Neagră care a ajuns în Turcia cât și multe alte proiecte importante. Acordurile din domeniul apărării dintre cele două state au dus la tensiuni în alianța nord-atlantică.

Va reuși Turcia să scoată Federația Rusă din nordul Siriei? Va reuși președintele turc să rezolve această ecuație pe care și-a complicat-o de unul singur?

Foarte probabil, nu. Problema este cât timp societatea turcă va mai accepta să-și numere victimele. Cum Turcia și-a asumat rolul și mai mult nu poate pierde, Statele Unite și Federația Rusă nici atât, marele perdant este Uniunea Europeană prin criza imigranților căreia nu-i poate face față.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii