În ultimii zeci de ani se vorbește din ce în ce mai mult despre democrație. Atât teocrațiile, statele autoritare sau chiar statele cunoscute ca democrații, uzează fiecare de acest termen. Dintre aceste ”democrații”, SUA, alături de Marea Britanie, Germania și Franța stabilesc prin anumite politici ce este democrația, cine este democrația și cum se impune, când și unde este nevoie. Și mai ales, cine are nevoie acest sistem.
Democrația se poate clasifica în două categorii: state care au democrație internă și state care trebuie democratizate! Astfel, Jandarmul Mondial (acum ceva vreme chiar și URSS) s-a pus să democratizeze state din spațiul islamic fără a avea în vedere că islamul nu este compatibil cu democrația. Mai nou, se vorbește și se susține ideea de a democratiza Federația Rusă, fără a se avea în vedere că democrația occidentală e total diferită de cea rusească. Sau de ceea ce este acum în Rusia și anume un regim autoritar. A vorbi de democrație în Rusia (chiar dacă ei o fac) e ca și cum ai spune că Afganistanul, grație campaniilor militare ale SUA, a făcut pași semnificativi către sistemul democratic.
A spune că susții democrația ucraineana, când Ucraina nu intră în primele 100 de state în clasamentul libertății presei sau al stabilității după indicele corupției în dauna unei alte puteri totalitare, înseamnă că nu prea ai fost la orele de istorie. State precum Rusia nu se pot democratiza. Dacă s-ar democratiza, ar face implozie. URSS ne oferă un exemplu în acest sens. S-a gândit cineva ce s-ar întâmpla dacă state precum Rusia și China ar face implozie? Dacă ar lăsa granițele libere la propriu și peste un miliard de oameni ar veni către statele occidentale? Ce s-ar mai alege de sistemul nostru democratic?
A nu ține cont de specificul națiunilor, a ignora faptul că statele sunt diferite, așa cum sunt și oamenii, pare una dintre cele mai grave erori din această perioadă. A democratiza astăzi seamănă mai mult cu sistemul socialist-totalitar, în care regimul căuta să-i uniformizeze pe toți cei pe care-i controla. A considera că tu ești într-un sistem bun și a încerca să-l impui nu sună tocmai a democrație! Ca pe vremuri cu cruciadele, când regii din vest s-au deplasat, poate prea des spre Ierusalim să-i aducă pe ”eretici” pe calea cea dreaptă.
Azi, în zona occidentală, mulți se feresc să iasă din direcția trasată. Acea Political correctness, este un sistem democratic de la care nu ne putem abate. Să fie democrație! Se poate într-o democrație ca mass-media să gândească la fel? Să fie democratică ideea conform căreia fiecare patron de trust are dreptul de a stabili propria direcție stației sale? Să fie democrație când dreptul celor mulți la informare este vitregit de oamenii șmecheri? Să fie democrație când unii au șansă reală la Educație iar alții nu?
În mentalul românesc este democrație de fațadă. Un om care deține puterea reală se comportă diferit de normele democratice. Vezi Traian Băsescu, K. Iohannis etc.
Să fie democrație când ne sărăcim conștient, dar suntem solidari cu Ucraina, mai ales că majoritatea nu știe mai nimic despre acest stat? Să fie democrație când ne asumăm decizii în grup doar că suntem la aceeași masă cu europenii? Este democratic să fim fără strategie? Este la fel de democratic să ne apropiem de pragul de 50% de analfabetism funcțional? Tot democrație este să contestăm licitații peste licitații și de peste 30 de ani să nu fim în stare să terminăm o autostradă?
Tot democrație este când avem un premier care citește greoi când ni se adresează, care află din scris ce decizii trebuie să ia? Tot democrație este să ne găsim conduși de președinți din ce în ce mai șterși? Tot democrație este când, de ani și ani de zile, speranțele românilor s-au dizolvat?
Democrația este vitregită de intelectuali reali. De oameni care au gândit și implementat un sistem în care majoritatea chiar contează. Care au perfecționat un sistem timp de secole. A arde etape, a te considera, chiar și mental, pe același palier cu cei care au funcționat sute de ani în acest sistem înseamnă că iluziile au luat locul realităților.
Această Europă, pe care o tot analizăm istoric, este dezechilibrată din acest punct de vedere. Pe când englezii, francezii chiar și cehii aveau Parlament, chiar și Universități, în zona estică statele încă nu se constituiseră. Pe când epoca contemporană în vest începe de la Marea Revoluție Franceză (1789), în România începe din 1918, de la Marea Unire. Asta nu înseamnă că nu avem istorie, că nu am funcționat și nu ne-am luptat pentru a rezista și a FI.
Doar că influențele Imperiilor (Austro-Ungar, Țarist și mai ales Otoman) ne-au ținut pe loc.
Culmea, azi, în democrație, tot mai mulți sunt vitregiți de știri. Știrile reale, făcute pentru a fi cât mai departe de zona manipulării, știri dezinteresate. Alături de pierderea exercițiului critic, în epoca știrilor la tot pasul, societatea este anchilozată între utopie și speranță. Iluzia pare că a pus stăpânire pe cât mai mulți dintre semeni. Majoritatea oamenilor nu mai au nuanțe, nu se mai întreabă, nu se mai îndoiesc, nu mai au dubii, toți știu, toți dau lecții.
Zilele trecute am fost invitat la evenimentul PNL cu 147 de ani. Ca un observator, prezent în sală, am văzut că rectori, ministrul educației, academicieni, profesori universitari, directori de institute de cercetare se întreceau într-un spectacol grotesc, după părerea mea, să-i intre în grații lui Ciucă. Nu mai conta că omul e plagiator, că omul citește la un nivel de școală primară, că omul are probleme reale în a se exprima liber. Ba mai mult, Ciucă, vorbea despre liberalism (nu mai subliniez ce vorbea) în asentimentul acestor intelectuali care au acceptat cu bucurie eticheta de intelectuali liberali. Unii chiar i-au urat să rămână premier mulți ani.
Această scenetă explică foarte clar unde ne aflăm. Suntem conduși de un grup de oameni care trăiesc într-o bulă. Culmea, ei chiar au pierdut legătura cu numirea în funcțiile politice și au ajuns să creadă că le merită.
În aceste condiții, suntem într-un declin cultural. Nu mai știm să apreciem ceea ce am dobândit, ceea ce avem sau cum să păstrăm ceea ce înaintașii noștri au realizat. Și, ca în viață, ceea ce nu știi să apreciezi se duce. Care or fi azi marile proiecte europene? Care este politica externă unitară a Europei? Care sunt politicile unitare europene în domeniul educației?
Există o politică în domeniul culturii în România? Chiar dacă în România sunt intelectuali, aceștia nu sunt căutați de politicieni, dacă nu sunt în apanajul partidelor. Cine pierde?
Ce mai înseamnă democrația azi?
1.”State precum Rusia nu se pot democratiza. Dacă s-ar democratiza, ar face implozie. URSS ne oferă un exemplu în acest sens.”
Sant de acord : perestroika , da , glasnost , nu !
China a reusit fiindca a facut perestroika dar nu a permis glasnost .
2.S-a vazut cat de daunatoare e democratia inteleasa ca glasnost in Romania : santem praf !
3.Criteriul pt a clasifica un stat drept democratic poate fi dat de una dintre situatiile :
– e democratic statul care zicem noi ca-i democratic , respectiv reciproca , nu-i democratic statul despre care zicem noi ca nu-i democratic .
– sigur nu-i democratic statul care are petrol , gaze , nichel , litiu , etc.
4. In aceste cazuri se impune democratizarea . Cea mai rapida metoda de democratizare e cu F16
Corect!
Democratia e doar o poveste reincalzita de-a lungul Istoriei. Legea de baza a omului, care e tot un animal, e cea a junglei. Scapa cine poate!