Amintiri despre oameni cu care m-am intersectat în această viață.
Cu vreo 5-6 ani în urmă câștigasem proiectul „Foișorul Piticilor”, finanțat de Raiffeisen Comunități, având alături colegi inimoși și comunitatea locală, care ne-a susținut în faza de vot. Dar, ca orice proiect finanțat, avea un buget de cheltuieli foarte clar stabilit și aprobat. Orice abatere însemna sancționarea mea, ca și coordonator al proiectului. Când m-am apucat de trebușoara asta, din dorința de a realiza un spațiu pentru activități în aer liber în curtea corpului B al liceului (curte neatrăgătoare pentru copii), nu m-am gândit în ce mă bag, câtă muncă necesită punerea în aplicare. Nu a fost ușor, dar am răzbit! Proiectul nu avea bani alocați pentru placa de beton care trebuia să fie turnată la bază, că să fie o construcție rezistentă și sigură pentru copii. Școala nu avea bani așa mulți. Cineva m-a îndrumat să merg la domnul Conțac. Ajutase pe mulți, având o afacere privată în acest domeniu. Zis și făcut! Am mai luat două colege și ne-am dus. Când i-am expus dorința noastră, domnul s-a uitat la mine mustrător, întâi m-a judecat bine pentru nechibzuința mea și apoi mi-a întins mâna de ajutor. Mi-a spus: „Te văd femeie la o vârstă. Cum ai pornit să faci asemenea lucru doar cu ceaun și apă? Crezi că merită ceea ce faci? Eu am ajutat o mulțime de oameni și acum mulți nici nu mă mai cunosc”. Am început să plâng (eu plâng repede pe fond emoțional) și i-am spus că, ceea ce fac nu este pentru mine, ci pentru copii, pentru educația lor. A stat un pic pe gânduri, m-a întrebat ce am nevoie, care este suprafața și când am nevoie. În sâmbăta în care mi-a promis, a trimis ditamai mașină cu beton (cifaron parcă se numeşte), plase de sârmă, alte materiale și oameni. Și așa am început foișorul. Unii ar spune că a avut de unde. Aşa este! Dar a ajutat! Putea să ne refuze. Nu avea niciun interes. Apoi, cu oameni de bună credință, cu muncă multă și cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să realizăm un foișor minunat, un spațiu deosebit pentru activități în aer liber (absolut necesare în vremurile noastre), unde încap 60 de copii. Apoi și curtea școlii a devenit tot mai frumoasă. Doamna de serviciu, mare iubitoare de frumos, ajutată și de noi, a plantat fel de fel de flori și arbușți.
Dumnezeu să-i răsplătească din plin pe toți cei care mi-au fost alături în realizarea acestui proiect! Totul, din dragoste pentru copii!
(Florentina Dănilă, fostă profesoară la Liceul Pedagogic „Nicolae Ioga” din Botoșani)
Lasă un răspuns