Cei care conduc țara spre dezastru nu înțeleg că propaganda nu-i mai ajută

Și agenția de rating Moody’s a reconfirmat ratingul de țară (Baa3) pentru România. Acest lucru i-a făcut pe politicienii Puterii să manifeste în spațiul public un optimism absolut nejustificat. Pe de o parte, perspectivele sunt negative și sunt marcate de o contracție economică în 2026. Pe de altă parte, e totuși tragi – comic ca, în ultimul an, să se fi mărit atât de tare taxele și impozitele, iar balanța să nu se miște deloc spre pozitiv.
Cum să spuneți voi, Nicușor Dan, Ilie Bolojan sau Alexandru Nazare, că lucrurile merg spre bine în condițiile în care euro a crescut la 5,25 lei, inflația e la 10,9%, avem trei trimestre consecutive de contracție economică, avem 11 luni consecutive de scădere a consumului, șomajul e și el în creștere (6,5% față de 6%), nu avem Guvern de peste trei luni, suntem în pas de blackout energetic, PNRR-ul e o catastrofă, iar banii din SAFE luați împrumut în afara țării către Rheinmetall, iar dobânzile la împrumuturi au depășit din nou 7% anual?
Sincer, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar trebuie să fii naiv să nu vezi că situația în România s-a degradat teribil după alegerea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte și instalarea lui Ilie Bolojan în fruntea Executivului. Ceea ce nu înțeleg cei care conduc țara spre dezastru este că propaganda nu-i mai ajută. Cu cât presa plătită din banii românilor împinge acest narativ aflat în contrast evident cu realitatea obiectivă, cu atât oamenii se frustrează mai tare. Când spui că negrul e alb, propaganda nu te mai ajută. Ea nu face decât să evidențieze falsul și lipsa de soluții.
În final, aș vrea să mai fac un comentariu politic. Aud tot mai des că se pregătește instalarea unui Guvern condus de actualul ministru de Finanțe, Alexandru Nazare. Este cel care a pus în operă strategia fiscal – bugetară falimentară a lui Ilie Bolojan.
Ar fi, practic, o continuare pe această linie distructivă pentru țară. Evident că #AUR nu va vota niciodată așa ceva și considerăm că o astfel de formulă este garanția prăbușirii în abis.
Dacă PSD va sprijini o asemenea formulă, atunci ar fi normal și firesc să dispară.
(Nina STELEA)

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *