Cel ce cauta negaţie

Lui Ion Dumitru Mîneciu, nici nu-i trecea prin cap să meargă şi să-şi ocupe postul de profesor în satul Jerleşti, unde îl trimisese ordinul de repartiţie. Locuia în Cluj din tată-n fiu. Orăşean get-beget, nu-şi putea imagina viaţa fără toalete prevăzute cu hîrtie igienică, baruri, cafenele, cofetării, bulevarde pe care să întîlneşti june în fuste scurte şi nu vaci rumegînd tîmpe. Aşa că, după ce află unde urma să ajungă, la mama dracului, într-un sat din Apuseni, se avîntă în întocmirea a zeci de planuri, al căror singur scop era următorul:
Să obţină negaţie.

Negaţie însemna o adeverinţă cu ştampilă prin care se arăta că satul Jerleşti n-are nevoie de contribuţia lui Ion Dumitru Mîneciu la pregătirea tinerei generaţii din sat pentru lume şi viaţă. Cu acest document în buzunar putea purcede la următorul pas în cruciada pentru rămînerea în Cluj:
Obţinerea unui post la revista la care colabora. Pe la mijlocul lui noiembrie, norocul păru să-i surîdă. Inspectoratul îl informa, printr-o scrisoare cu confirmare de primire, că postul lui fusese ocupat de altcineva, dar că el să nu dispere:
I se găsise un post corespunzător într-un alt sat al judeţului.

Cei de la inspectorat aveau aranjamentele lor.
Jerleşti era o comună mai pricopsită decît altele, pentru care se băteau mulţi dintre cei ce primiseră repartiţie în satele din jur. Postul lui Ion Dumitru Mîneciu fusese dat unei persoane chiar din Jerleşti, fata cea mare a directorului Poştei. Cum însă postul fusese repartizat lui Ion Dumitru Mîneciu, absolvent cu 10 al Facultăţii de Istorie, cei de la Inspectorat credeau că şi titularul murea să-l ocupe. Lui Ion Dumitru Mîneciu, bineînţeles, nici prin cap nu-i trecea să revendice postul. Aşa că, revoltat, trimise Inspectoratului o scrisoare în care protesta vehement, pentru că i se dădea un alt post, declarînd că gestul era abuziv, lipsindu-l pe el de posibilitatea de a răspunde Chemării Partidului, a însuşi Secretarului General, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de a-şi îndeplini menirea de îndrumător al viitoarei generaţii de aur a ţării.

Chestia cu Tovarăşul o strecurase dinadins în text, ştiind din experienţă că sărea în ochi şi, în plus, stîrnea îngrijorare la inşi precum cei de la Inspectorat. Cei de la Inspectorat, la rîndul lor, îi răspunseră cu mii de scuze şi cu rugămintea de a ocupa alt post. Cui să-i treacă prin minte că absolventul nu voia altceva decît negaţie? Toţi credeau, speriaţi, că e supărat, deoarece nu i se dădea postul ales la repartiţie, pe care şi-l dorise ca ochii din cap.

Începu o corespondenţă lungă, purtată toată iarna.
Pînă la urmă, învins, inspectoratul cedă.
Făcu din nou postul liber şi-l chemă pe Ion Dumitru Mîneciu să-l ocupe.
Şi astfel Ion Dumitru Mîneciu stătu trei ani în Jerleşti, departe de Clujul cafenelelor şi cinematografelor care funcţionau şi-n zilele de lucru.