Cel cu maşina reparată de Securitate

Prin anii ’70, Vladimir Beştelea, zis Volodea, deşi nu se trăgea din ruşi, ci din români get-beget, era s-o păţească rău de tot. Mergea cu Dacia sa nenorocită de la Floreşti la Tecuci. Avea de luat un sac de fasole de la nişte grădinari aşezaţi la marginea oraşului. Primea asta în schimbul trudei de câteva zile ca să-i conecteze ilegal la reţeaua de curent electric.

La ieşirea din Floreşti, lui Vladimir Beştelea i se înfundă jigleorul. Sări din maşină, ridică iute capota, scoase jigleorul şi suflă în el ca într-un fluier.
Maşina o luă din loc, emiţînd câteva hârâieli cavernoase. La vreun kilometru după, prostindu-se de-a binelea, Vladimir Beştelea trase pe dreapta şi opri motorul, pentru a vedea dacă mai porneşte.
Nu mai porni.

De data asta nu din cauza jigleorului, în care suflă din nou, cu putere, de era să-şi spargă bojocii, dar degeaba. Cum şoseaua era niţel în pantă, împinse maşina din marginea drumului, se urcă iute la volan, şi, în timp ce prindea viteză, răsuci cheia de contact.
Motorul porni să păcăne.

Era limpede că nu-şi mai putea permite de acum încolo să oprească. Ba mai mult, pentru ca motorul să nu moară, trebuia să-l tureze la maximum, ceea ce nu se putea decât apăsând pe accelerator. Înnebunit la gândul că motorul s-ar putea opri, nu trase maşina pe dreapta înainte de Mărăşeşti, la semnele energice ale celor dintr-un baraj ivit în mijlocul şoselei. N-avea de unde să ştie că la Mausoleu urma să vină însuşi Nicolae Ceauşescu şi că, în consecinţă, toate maşinile erau oprite şi controlate. Dacă ar fi dat ascultare semnelor, Vladimir Beştelea risca să rămână pe loc şi să fie obligat din nou să împingă maşina. Trecu astfel în viteză pe lângă miliţienii şi securiştii cărora nu le venea să creadă ochilor. După buimăceala dintâi, cei de la Securitate acţionară rapid. Se urcară în maşini şi se luară după el. Cine s-ar fi întîmplat să vină dinspre Tecuci, ar fi văzut o Dacie gonind din toată puterea motorului rablagit, într-un nor de fum albastru, urmată de o coloană de maşini solide, adevăraţi bolizi, făcând semne ameninţătoare cu girofarurile şi sirenele. La vreo câteva sute de metri de Podul de peste Rîu, maşina lui Vladimir Beştelea se opri brusc. Nu pentru că Vladimir Beştelea socoti că trebuie să dea curs semnelor, ci pentru că se oprise din nou motorul. Imediat, îl înconjurară toţi cei care puteau aresta un om: miliţeni, securişti, procurori, activişti. Te-ai fi aşteptat să-l tragă jos din maşină, să-l lege burduf şi să-l arunce direct în puşcărie.
Nu se întâmplă aşa ceva.
— Ce faci, măi, nene, ai înnebunit? îi zise unul cu o nepăsare mimată.

Privirile jucăuşe îl trădau că joacă teatru. Vladimir Beştelea se apucă să le explice tărăşenia cu jigleorul. Culmea e că îl ascultară. Mai mult, unul dintre ei, după ce-i porunci să se dea jos, se urcă la volan, răsuci cheia de contact de vreo câteva ori, ascultă cârâitul disperat al motorului, după care coborî, deschise capota, ai o şurubelniţă? întrebă scurt, luă şurubelniţa, învârti de două ori un şurub, trânti capota, reveni la volan şi răsuci cheia în contact.
Motorul porni să toarcă.

Respectivul coborî, se frecă pe mâini a spălat, şi-i dădu cheia, zicându-i:
S-o ia dracu’ de meserie!
După care plecă, împreună cu ceilalţi, lăsându-l pe Vladimir Beştelea prostit de-a binelea.
Da, dar cu maşina reparată!