Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Certificatul maro

Aud din când în când o afirmație comică, emisă de obicei de păstăi candide cu neuronii foarte dezlegați, dar preluată prompt și de trompetele mercenare din presă: „Nevaccinații sunt preponderent needucați, pe când vaccinații sunt educați.” Știm că sociologia poate fi cea mai ușuratică dintre „științele sociale”, așa că, de obicei, o apreciem mai mult pentru simțul umorului. Comicul „argumentelor” cu care diverși formatori de opinie încearcă să împartă oamenii în buni și răi după numărul de înțepături încasate e grotesc. Însăși încercările sunt aproape fără excepție de un cretinism patent, dacă ne gândim bine, frate bun în taxonomia afecțiunilor mintale cu furnizoarele de muniție ale nazismului. Nostimada accidentală e că tocmai aceste argumente, prin lipsa lor de coerență logică (de altă plămădeală decât cea folosită pentru glumele bune), denotă carențe grave în educație.

Printre „antivacciniști” (haioasă și această definiție în perpetuă actualizare – acum titlul se acordă și celor care nu vor să poarte botniță!) se numără laureați Nobel pentru medicină (cel puțin patru), medici (și nu dintre lingăii obsecvioși de la televizor, ci profesioniști, cu decenii de practică și cercetare la activ) și foarte mulți oameni care nu au doar studii (pe bune și în cantități considerabile), ci și documente care dovedesc sănătatea propriei gândiri: contribuții de valoare la zestrea epistemică a propriei discipline. Dar nu ăsta e cel mai comic aspect al calificării „needucaților”. Sub eticheta asta e un tâlc: „educația” presupune azi nu ani de școală, de cercetare și reflecție, ci preluarea pe nemestecate a poveștii „oficiale”, pe care apoi presa și rețelele sociale ultracunoscute sar să o apere dând la fund sau ștergând toate cuiele și lamele care ar putea s-o dezumfle. Ca toate conceptele tradiționale, și ăsta scârțâia și avea nevoie de o revizie. Sănătatea înseamnă să fugi de spital ca de ăl din baltă și să te amenințe medicii cu moartea la televizor, stânga înseamnă să faci ce face și dreapta, justiția înseamnă să fugărești și amendezi oameni care ar putea influența o parte importantă a populației, așa că era rândul educației să însemne „stai cuminte, mergi în linie, înghite și nu deschide gura”.

Incapacitatea de a procesa informație și de a face inferențe e o boală grea și, din păcate, cel puțin la fel de răspândită ca analfabetismul funcțional. În viața de dinainte de 2020 era mai greu de observat gradul de răspândire, pentru că atunci când viața își urmează cursul normal (pe stil vechi) masele critice în alte circumstanțe rămân ascunse. Le remarcăm doar în vremuri de restriște: la revoluție sau când preia puterea un regim neobișnuit. Iacobinii, mai mult sau mai puțin deghizați ai istoriei, ne-au arătat asta de suficiente ori. Dar trăim oare o revoluție, ori vreo schimbare de regim? Nici una, nici alta. Deocamdată, până la revoluția care pare să se urnească în sfârșit, după doi ani de somn al rațiunii, trăim o tentativă de schimbare la față a regimului. Desigur, cetățenii educați o să înțeleagă asta abia când li s-o ofili certificatul verde. Fiindcă, până la urmă, oricât de educat ai fi, o să ajungă și la tine informația că-ți sunt buzunarele mai goale, cutia cu pilule mai plină, problemele mai numeroase (inclusiv cele de sănătate) și perspectivele din ce în ce mai sumbre.

Marea tragedie pe care o trăim nu este pandemia, și nici schimbarea la față a orânduirii, care, ca orice tentativă de a produce schimbări masive (cunoscută drept „conspirație”, termen care a fost compromis de capetele ușoare), n-o să reușească, fiindcă societatea nu e conectată la vreun un pupitru cu butoane care produce rezultatele prevăzute în vreo carte tehnică, oricât le-ar plăcea științificilor politici să creadă asta. Soarele continuă să răsară, vântul bate, copacii cresc și animalele își văd de ale lor. Doar o parte dintre oameni (semnificativă în unele țări, mai „educate”) refuză să accepte viața normală, fără să-și dea seama că astfel își anihilează nu doar propria viață, ci și pe cea a urmașilor, în numele unui avantaj sanitar imaginar. Nu poți să nu te-ntrebi: Dacă așa trebuia procedat cu fiecare microb (din care, educat fiind, ar trebui să știi că ai cu sutele de miliarde, în fiecare secundă a vieții tale!), cum de mai suntem aici?!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

7 comentarii pentru articolul „Certificatul maro”

  • Lumea nu mai era normala oricum, cu sau fara covid si toate ingredientele.
    Intrebarea e pe cati ne-a trezit si pe cati ne-a amortit mai rau.
    Parisul si Viena arata destul de bine in perioada asta.

  • „By the toll of a billion deaths man has bought his birthright of the earth…For neither do men live nor die in vain.”, War of the Worlds, H.G. Wells, 1895.

    Cu pretul a miliarde de vieti [pierdute in procesul evolutiv in fata bolilor cauzate de patogeni], specia umana si-a castigat dreptul de a trai pe aceasta planeta…pentru ca oamenii nu traiesc si nu mor degeaba.

  • pe cind ecuatia de miscare a Naturii este Iubirea,
    ecuatia de miscare a Artificialului este Matematica.
    Matematica fiind Clona Naturii.

    stim cum stam cu Artificializarea ‘sistemului’ privind inspre Matematica ( desavarsirea matematicii )
    facand asta, ce putem vedea, azi?
    am putea vedea, spre ex, ca matematica are un Potential palpabil de a deveni Matematica, Computerul Cuantic fiind ceva…palpabil, azi.

    Digitalizarea e, mai inainte de orice altceva, o nevoie a Matematicii, adica o nevoie a Artificialului, adica chestiei aleia care pune la indoiala Natura in stil plenar.
    prin urmare propovaduitorii Digitalizarii sint popii, soldatii, Matematicii, nu ai Iubirii.
    bineinteles ca Digitalizarea e ambalata in staniol de cea mai buna calitate, iti ia ochii…de nu mai vezi!, insa chiar si asa tot o doresti!, de stralucitoare ce e, asta nu inseamna, insa, ca e altceva decit o nevoie a Matematicii, adica a Zeului care pune la indoiala chiar Natura.

    cui ii pasa de 5G sau ce urmeaza dupa, atita timp cit ‘se stie’ ca cel care conteaza e Internetul Cuantic?! abia el fiind capabil sa foloseasca intreg Potentialul de care Matematica dispune.
    bineinteles ca ‘internetul’ e stralucitor, iti ia ochii…de nu te mai vezi ( pe tine insuti ), insa el e nimic altceva decit un soldat al armatei Artificialului.

    insa faza tare de tot e ca…bineinteles ca Artificialul e stralucitor, daruindu-ti, la limita, chiar Nemurirea, insa el e nimic altceva decit Anti Natura,
    iar despre Natura ‘se stie’ ca are ca esenta…nu Nemuirea, ci chiar Vesnicia…Primaverii.

    cu toate ca ce se ntimpla azi pe planeta asta poate parea a fi un terci in oala numita planeta Pamant, uite ca se se ntimpla pe vremurile astea e ceva care se suprapune peste dinamicile Creatiei, ‘starea de fapt’ fiind una ‘de Granita’,
    ca to si-a tras ‘omul’ scara pina la Cer, porecla scarii fiind Computer Cuantic.

    ‘se cere’ ‘intreaga masura’, iar Omul si o va umple.
    si Artificialul, Luceafarul Creatiei si-o va umple, nimic de zis, insa sa retinem ca Omul isi va umple propria masura ( pentru ca Cale de Mij,oc nu mai exista )
    intre Matematica si Iubire,
    intre Minte si Inima,
    e SI, care abia el e Viata ( Miscarea Iubirii )

  • atunci cind Luceferii Statelor, adica Sistemele Imunitare ale acestora, au pus la indoiala Conducerea Statului, scopul fiind acela de a se cocota ele pe Tron,
    ei s-au metamorfozat, concomitent, in Soldati aflati in Armata Atificialului, pentru ca Artificialul urmeaza aceeasi procedura, pune la indoiala Natura, scopul fiind de a se cocota el pe Tron.

    prin urmare se! stie care e Armata Artificialului, adica se stie cine implineste Revolutia: Luceferii Statelor, care impreuna Asambleaza un Balaur cu…multe capete.

  • intre timp s-au inventat microbii Artificialului, care ataca Natura.
    in interiorul sistemului numit Natura dinamicile sint…naturale, ele urmeaza, perpetuu, Cilurile Anotimpurilor, si dupa Iarna vine intotdeauna Primavara.

    Artificialul e…un sistem exterior…Naturii, el pune la indoiala sistemul numit Natura, punind la indoiala Ciclurile Anotimpurilor.

    diferenta dintre virusii Naturali, dintre sutele de miliarde de virusi…Naturali si cei Artificiali este fundamentala, practic nu exista intersectie intre acestia.

    insa, Matematic, translatia de la Natural la Artificial poate fi facuta, la limita,
    iar procesul aferent acestei translatii se numeste Revolutia ( plenara ), eu ii tot spun paici Marea Revolutie.

    deci dincolo de cese vede este ceva care se vede putintel mai greu, cred,
    iar aceste dinamici olecut mai ascunse urmaresc implinirea tranzitiei de la Natural la Artificial.

    din teze in teze si din antiteze in antiteze se ajunge la Teza care e Natura si Antiteza care e Artificialul. adica la ‘Revolutia’.

    atunci cind prima antiteza s-a manifestat, hai s-o nimim Alfa, s-a definit concomitent si Ultima Antiteza, hai sa i zicem Omega, iar ea punea la indoiala chiar sistemul in care s-a nascut antiteza Alfa.

    acest ‘in sistem’,’in sistem’,’in sistem’, …la un momendat isi consuma potentialul, si prin chiar definitia lui ‘in sistem’ se naste definitia lui ‘in afara sistemului’,
    prin urmare nu poti lua la infinit ca istoric dinamica civilizatiilor, pentru ca vine un moment, iata ca a si sosit!, in care o civilizatie se afla in fata tranzitiei de la ‘in sistem’ la ‘in afara sistemului’,
    adica de la Natural la Artificial.

    brambureala care se maniefsta in Lumea Mare e doar aparent brambureala, ecuatia de miscare a bramburelii e pur matematica, erorile sint, atunci cind ele se manifesta, cunoscute, fiecarei ‘ploi de la waterlooo’ fiindu-i rezervata o procedura matematica de echilibrare, fundamentala fiind, deja, putinta Matematicii de a intra in ‘actiune’, caz in care si erorile pot fi echilibrare intr un stil care tinde sa fie absolut.

    prin urmare, din ce se vede , ce rezulta este ca oamenii, obisnuiti sa priveasca ‘in sistem’ habar n-au ca a aparut in peisaj si dinamica aferenta lui ‘in afara sistemului’.
    caz in care ei ‘inteleg’ ‘o lume’ privind-o cu ochelari din ‘alta lume’. de unde rezulta ceea ce inteleg ei e un soi de terci indescifrabil, care insa iti lasa senzatia ca e…cam clar.

  • O afirmatie pe care am auzit-o cu urechile mele a fost aprecierea: „needucatii aia care nu stiu sa citeasca in limbi straine”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *