„Cetățenii protestează la Crucea de piatră. Un cartier rău famat, care rezistă tuturor asalturilor” (Dimineața, 24 noiembrie 1936)

Din ziare. Protest în Crucea de Piatră:
„Mai întîi să rememorăm faptele.
Acum cîteva zile, pe cînd aurora abia își înălța luminile, cîteva șandramale din vestitul cartier al „Crucii de piatră” s-au trezit lovite de tîrnăcoape și de cazmale. Acoperișurile erau smulse în fîșii, cărămizile începeau să cadă, ca în politică, și molozul devenise un fel de promoroacă a zorilor de zi.

Cînd mai tîrziu, după o oră-două cetățenii cartierului s-au trezit și au ieșit în stradă, oamenii au fost cuprinși deopotrivă de surprindere și de satisfacție, văzînd cum peste noapte cartierul lor e „asanat”. Satisfacția nu era fără motiv. La urma urmei, omul fără intenții „speciale”, nu mai putea ieși în strada lui, pentru care plătește prestație – atîta atmosferă „feminină”, inundase pe uliți. Surprinderea era și ea motivată. De ani și ani, se înaintează plîngeri peste plîngeri despre starea dubioasă din punct de vedere moral a cartierului – și nimic nu s-a făcut. Iar acum, pe neașteptate, în zorii zilei, cîteva case strîmbe și scunde cu paturi și sobe de tablă încep să fie dărîmate.

Cetățenii au făcut o manifestație de simpatie celor ce culcau la pămînt tristele cuiburi ale fetelor țipător rujate. Întregul cartier s-a trezit mai devreme și oamenii au început forfota cu mult dinamism.

Așteptîndu-se să fie asaltat de unele intervenții pentru încetarea dărîmărilor, primarul general s-a făcut atunci, nevăzut. O noapte n-a dormit acasă. Nimeni nu l-a găsit. Prudență care constituie o lature picantă a acestei istorii atît de vechi.

Dar, printre cetățenii surprinși cu satisfacție de opera părintelui Capitalei, se aflau cîțiva – mustăcioară neagră și ghete cu postav – care, n-aveau de ce să fie satisfăcuți. Dimpotrivă. Suspinau adînc de mila „bietelor fete”, care-și pierd „vadul și rămîn pe drumuri”. Lucrul nu era admisibil, mai ales că erau și ei „cineva”. Probabil că în fața spectacolului dezastruos, n-au găsit că-i bine să rămînă cu brațele încrucișate. S-au agitat, au umblat, au făcut desigur uz de tot ce le punea la dispoziția situația lor socială.

Ce se va fi întîmplat, ce va fi survenit, nu se știe, fapt e că peste patru ceasuri de muncă temeinică pe acoperișuri și pe schele, lucrul a încetat ca prin farmec. Protectorii au intrat în acțiune și s-a pus la loc ceea ce se dărîmase.

Demonstrația de ieri

Față-n față cu această neașteptată întorsătură a faptelor, printre cetățenii cum se cade ai cartierului surpriza a fost mare.
Forfota a reînceput, s-au auzit murmure, s-au schițat proteste.

Ieri s-a sărbătorit hramul bisericii „Bradu-Staicu”, biserica din cartier. A fost un bun prilej de-a se protesta împotriva încetării operei salutare, prilej pe care cetățenii nu l-au scăpat.
După slujba religioasă, lumea – să fi fost cîteva sute – a pornit în procesiune la crucea bătrînă ce stă de strajă în capul străzii. Aici, preotul paroh Const. Costachi a oficiat și apoi a rostit o predică inimoasă. Primarului general i-a adus mulțumiri că s-a hotărît să lipsească de ocară cartierul Crucii.

În urmă, mulțimea s-a întors în cartier, a străbătut străzile Crucea-de-piatră, Dudești, Nerva-Traian și Cantemir-Vodă, rostind cîntece religioase.
Procesiunea începea cu încetul să ia formele unui cortegiu protestatar. Pe semne, că fetele și „băieții” lor au presimțit această treptată transformare, căci toate casele de toleranță, pe unde a trecut cortegiul, aveau obloanele lăsate, cu mai multă precauțiune decît în nopțile dedicate zeiței Venus.
Într-adevăr, cortegiul devenise amenințător. Ajunsese aproape să fie un asalt la baionetă.

În fața caselor începute a fi dărîmate și apoi în reconstrucție, la marginea rigolei, pe cîte un morman de cărămizi, un cetățean doi au început să cuvînteze, încurajați de pornirea entuziastă și ațîțată a mulțimii.
Frumoasa elocvență populară!…

De unde nu te aștepți, se ivește un om isteț, care știe să exprime păsul fraților. Cîte nu s-au spus! Și pe ce ton! Ba chiar cu cîtă dreptate!
– N-avem nevoie de case de toleranță. Nouă ne trebuie o piață de alimente.

Printre oratorii ocazionali, s-au găsit cîțiva care să fie și diplomați, care „s-o aducă cu sul subțire”. Cică primăria vrea ce vor și cetățenii așezați și gospodari, dar – te miri cum – se împotrivește prefectura.
– Știm noi. Prefectura și primăria sunt în conflict.

S-a vorbit despre „block-hausuri insalubre”, insalubre ca și șandramalele într-un picior, cu acoperișul pe-o ureche. S-a vorbit despre morală și despre educație. Dar cîte nu s-a spus.

Ce va ieși de aici, viitorul are să ne spună. Pînă una-alta, cetățenii cartierului Crucea-de-piatră visează o nouă auroră, ca aceia de acum cîteva zile, cînd tîrnăcoapele lucrau de zor… ”( Cetățenii protestează la Crucea de piatră. Un cartier rău famat, care rezistă tuturor asalturilor, Dimineața, 24 noiembrie 1936)