Votul la moţiunea de cenzură intitulată „Au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit” a fost 134 de voturi ”pentru”, 4 voturi împotrivă. Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat>
China joacă Go, nu șah — iar Iranul e piesa care nu poate fi sacrificată
În contextul războiului Israel–Iran declanșat în iunie 2025, acest articol analizează poziția strategică a Chinei și dependențele sale față de regimul ayatollahilor din Iran. Beijingul are în Iran nu doar o sursă de petrol ieftin, ci un partener-cheie în arhitectura globală a Inițiativei Belt and Road. În ciuda presiunilor occidentale și a riscurilor geopolitice, China este pregătită să susțină regimul teocratic de la Teheran într-un mod subtil, dar ferm — un pariu strategic dificil de anticipat chiar și de către cei mai sofisticați analiști. În joc nu este doar energia, ci întreaga poziție globală a Chinei într-o lume aflată în plin proces de reconfigurare. Articolul explorează ce câștigă și ce poate pierde China din acest pariu și ce înseamnă totul pentru echilibrul de putere global.
Războiul declanșat în iunie 2025 între Israel și Iran nu este doar o confruntare regională, ci o ruptură profundă în arhitectura geopolitică a lumii contemporane, iar China se află într-o poziție strategică mai complicată decât pare la prima vedere. Pentru Beijing, Iranul nu este un simplu furnizor de petrol sau un actor marginal în Orientul Mijlociu, ci un pivot fundamental în marea sa strategie globală, un nod esențial în extinderea influenței prin Inițiativa Belt and Road și un partener energetic ce asigură un flux stabil și ieftin de resurse într-un sistem internațional marcat de tensiuni și sancțiuni.
Pe fundalul escaladării militare și al presiunilor occidentale pentru schimbarea regimului ayatollahilor, Beijingul face un pariu strategic care poate părea surprinzător chiar și celor mai fini analiști: China va susține cu toate mijloacele, vizibile și ascunse, regimul iranian actual.
Această decizie nu este doar o expresie a prieteniei sau a solidarității ideologice, ci o mișcare calculată în spiritul unui joc de Go la scară globală, unde fiecare piesă mutată urmărește controlul teritoriilor strategice și păstrarea avantajului pe termen lung. Pentru China, pierderea Iranului în favoarea unei influențe occidentale ar însemna o frânare severă a planurilor sale de a conecta Asia, Europa și Orientul Mijlociu prin rețele comerciale și energetice independente de Occident.
Petrolul iranian, vândut la prețuri competitive și în afara sistemelor dolarizate, este o componentă vitală a strategiei Chinei de a reduce vulnerabilitatea energetică și de a-și extinde sfera de influență economică. Mai mult, proiectele de infrastructură și coridoarele comerciale legate de Iran reprezintă un pilon de sprijin pentru ambițiile Beijingului de a crea un nou echilibru multipolar. În fața unor asemenea interese, Beijingul nu va permite prăbușirea acestui bastion fără să riposteze subtil, dar ferm.
Susținerea regimului ayatollahilor oferă Chinei și un avantaj diplomatic important: capacitatea de a se poziționa ca un actor global care apără suveranitatea națională și respinge intervențiile externe, un discurs cu ecouri puternice în multe regiuni din lume, inclusiv în propriul său spațiu de influență.
Cu toate acestea, această susținere nu se va traduce neapărat în implicare militară directă sau într-un sprijin public vehement. China va acționa prin canale diplomatice discrete, sprijin economic adaptat la evoluția situației și manevre geopolitice care să contrabalanseze presiunea occidentală, evitând totodată escaladarea directă cu Israelul sau SUA.
Prin acest pariu, China își păstrează și întărește poziția în „jocul mare” al puterilor globale, chiar dacă prețul pe termen scurt va putea părea ridicat. Pe termen lung, însă, menținerea unui Iran ayatollah este esențială pentru securitatea energetică și pentru păstrarea arhitecturii multipolare la care Beijingul aspiră.
Ce riscă China dacă pariul cu Iranul ayatollahilor eșuează?
Dacă regimul ayatollahilor se prăbușește sau dacă Teheranul este integrat complet într-un sistem de alianțe pro-occidental, China va fi obligată să suporte o serie de pierderi greu de compensat. Prima și cea mai evidentă: pierderea accesului privilegiat la o sursă de petrol ieftin și relativ stabil, achiziționat adesea prin rețele ocolitoare ale sancțiunilor internaționale. Acest petrol a fost vital în menținerea competitivității industriale chineze și în reducerea vulnerabilității față de marile piețe energetice dolarizate.
Pe termen strategic, un Iran occidentalizat devine o breșă geopolitică majoră. Ar permite pătrunderea și consolidarea influenței americane și europene în zona Golfului, chiar în inima coridorului eurasiatic pe care China încearcă să-l controleze. Proiectele de infrastructură, investițiile în energie și platformele logistice din Iran ar putea fi redirecționate sau chiar blocate de un nou guvern pro-occidental.
Simbolic, pierderea Iranului ar însemna și slăbirea reputației Chinei ca protector al regimurilor „rezistente” și ar pune sub semnul întrebării viabilitatea rețelei sale de aliați în Orientul Mijlociu, Asia Centrală și Africa.
Concluzie
Pentru Beijing, Iranul nu este un aliat conjunctural, ci o ancoră esențială într-un sistem global pe care China l-a construit meticulos, deceniu după deceniu. Nu este doar vorba de petrol ieftin, ci de păstrarea unui culoar strategic energetic și ideologic prin care China își proiectează influența de la Strâmtoarea Ormuz până în Europa Centrală.
În aceste condiții, China nu își permite să piardă Iranul. Prăbușirea regimului ayatollahilor și intrarea Teheranului în sfera de influență occidentală ar însemna o lovitură strategică majoră, comparabilă cu pierderea unei regiuni întregi de pe tabla de Go globală.
Din acest motiv, Beijingul este pregătit să riște chiar și o implicare directă, sub diferite forme — logistică, tehnologică, de intelligence, cibernetică, economică și, în condiții limită, chiar militară — pentru a menține Iranul în afara cercului de influență euro-atlantic. Nu vorbim despre o implicare demonstrativă, ci despre una calibrată strategic, care să transmită fără echivoc că jocul Chinei nu se termină aici.
Acest pariu nu este o bravură ideologică, ci o decizie rece, geopolitică, luată în numele păstrării influenței globale a Chinei și a echilibrului multipolar pe care mizează viitorul regimului internațional.
În ecuația războiului Israel–Iran, China nu va mai putea rămâne în zona gri. Va juca. Și va juca dur.
(Dumitru Ungureanu
Washington D.C., Iunie 2025)
Comentarii
Articolul nu spune nimic.
Ce va trebui, desi deja trebuia, sa faca China CONCRET?
Si daca face ceva concret, cum salveaza relatia cu Israelul?
Pertinent !