Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Christian Terheș, europarlamentar PSD: „Lupta anticorupție din România a fost generatoare de mai multă corupție”

Cu euro-parlamentarul PSD, Christian Terheș, despre mărirea și decadența Uniunii Europene

Reporter: Sunteți preot. Cum vă simțiți între atâția atei la Parlamentul European?
Christian Terheș: Sunt preot greco-catolic, însă pe perioada cât sunt activ în viața publică, am cerut sa fiu eliberat de funcțiile sacerdotale. În ceea ce privește întrebarea, a fi ateu sau credincios este o alegere individuală a fiecăruia și trebuie respectată. Principala problemă existentă în Parlamentul European este însă că destui reneagă valorile iudeo-creștine ca valori fundamentale pe care s-a dezvoltat Europa si democrația, așa cum le știm. Iar adevărul este că Uniunea Europeană s-a clădit pe valorile creștine, că părinții ei fondatori au fost creștini practicanți care au găsit în credință creștină ideea nu doar de iertare, ci și de reconciliere pe care s-a întemeiat Uniunea Europeană. Câtă vreme aceste rădăcini și valori sunt negate, construcția europeană își va pierde treptat, dar sigur legitimitatea.

Reporter: Spuneți-ne dacă ați aflat când o să oprească Dumnezeu alienarea neo-liberală care azi a transformat Europa într-un spital de nebuni, cu Greta Thunberg, îngrijitoarea de flori din saloane?
Christian Terheș: Oprirea acestor derapaje isterice nu ține de lucrarea lui Dumnezeu ci de a oamenilor, care le pot opri, simplu, prin vot.
Cu tot respectul pentru activitatea tinerei Greta Thumberg, când ai instituții internaționale ce se uită în gura unui copil ca la o entitate infailibilă ce emană concluzii irefutabile, înseamnă că în traiectoria acestora undeva s-au încurcat macazele.
Trăim nu doar în epoca post-adevăr și post-democrație, ci și în epoca post-rațiune, unde cel mai isteric pare a avea cele mai mari șanse de a fi crezut.

Reporter: Să lecturăm puțin fluxul de știri neo-marxiste, gen Associated Press. Pe mandatul precedent de la Parlamentul European (PE), cu Antonio Tajani ca președinte, lumea în România a înțeles că unicul rol al instituției era să aducă migranți ilegali din Africa și Asia spre Europa. Are, totuși, PE și alte atribuții?
Christian Terheș: Nu aș cataloga Associated Press ca un flux de știri neo-marxist, însă ce pot să spun este că AP România, cel puțin când Alison Mutler era la conducerea biroului din București, a fost o agenție de știri părtinitoare și subiectivă în privința României. Țin minte că, în SUA fiind, vedeam articole scrise de AP București, în care se reluau acuzațiile DNA contra unor oameni politici, dar când respectivele persoane erau achitate ori li s-a dat clasare, AP nu a mai scris nimic.
Referitor la Parlamentul European, acesta are un rol important în construcția instituțională europeană, însă are și limite. De exemplu, Parlamentul European nu are drept de inițiativă legistivă, ceea ce este anormal.
Dacă discuțiile din Parlamentul European ar fi mai deschise și inclusive, dacă experți și reprezentanți din toate domeniile ar fi parte la dezbateri, forța Parlamentului European ar spori. Ceea ce spuneți despre problema cu migranții este rezultatul tocmai acestor discuții și dezbateri închise, axate doar pe discuții ideologice ce ignoră atât realitatea faptică și rațiunea, cât și voința și vocea cetățenilor.

Reporter: Președintele PNȚcd, Aurelian Pavelescu, estima zilele trecute că (scuzați exprimarea) „la Parlamentul European avem 70% spălare pe creier și 30% Europa unită.” Mi se pare alarmant, odată ce „spălarea de creier” globalistă nu are un capitol în negocierile de aderare a României la UE.
Christian Terheș: Nu doar Parlamentul European, dar toate instituțiile europene sunt văzute tot mai prost de către cetățenii membrilor UE. Această neîncredere în UE este vizibilă și în România, deși nu se vorbește despre ea. De exemplu, conform sondajului Eurobarometru, din 2015 în 2016, încrederea românilor în UE a scăzut de la 68% la 47%. Într-un singur an, încrederea românilor în UE a scăzut cu 21%. În aceeași perioadă, încrederea românilor in Justiție a scăzut cu 13%, iar cele doua scăderi sunt corelate.
Cauzele sunt multiple, iar soluția cea mai simplă e că aceste instituții să se deschidă cât mai mult spre cetățeni și să le asculte vocile și îngrijorările.
Cât despre tendințele globaliste, este extrem de îngrijorătoare dorința de a face dispărute partidele istorice, plan care se vede și în Romania, în cazul PNȚCD, PNL si PSD.
PNL nu mai e nici națională și nici liberal, ci unitate militară ce execută ordine întocmai și la timp.

Reporter: Se dă fraza: dacă nu era membru UE, România avea azi autostrăzi și nu avea grupuri „haștag rezist” pe stradă, în universități, la Teatrul Național și în magistratură.
Christian Terheș: Dacă România nu ar fi fost membră UE și NATO ar fi fost în situația Ucrainei, nu doar din perspectiva instabilității, dar poate și cu teritorii pierdute.
Cu bunele si neajunsurile ei, Uniunea Europeana a adus pace prin prosperitate în Europa, iar acest lucru nu poate fi negat. Țări ca Franța și Germania, care s-au decimat in timpul celui de-al doilea război mondial, au ajuns în anii ’50, conduse fiind de oameni vizionari, adevărați bărbați de stat și nu eunuci, să treacă peste traumele istoriei și să găsească o soluție de pace durabilă pentru viitor.
În același timp, însă, o serie de persoane din diverse instituții UE vor să îndepărteze azi Uniunea Europeana de la valorile pe care aceasta s-a fondat.

Reporter: Raportorii europeni pe MCV au ajuns să sugereze României că serviciile secrete pot fi folosite în instanțe, în „lupta anti-corupție” din țară. De ce credeți că astfel de anomalii nu sunt sugerate de Bruxelles și Poloniei, Cehiei sau Ungariei?
Christian Terheș: Asemenea aberații sfidătoare la adresa Constituției, democrației și a drepturilor omului, cum ar fi implicarea serviciilor in anchetele penale si Justiție, nu ar fi fost nici măcar propuse de birocrația bruxeleză unor țări ca Polonia, Cehia sau Ungaria pentru că politicul din aceste țări ar fi reacționat de îndată și pe măsură.
În România, însă, actualei conduceri liberale a țării îi place să fie slugă și să primească, stând în genunchi, indicații prețioase de la birocrați străini nealeși.
Spuneați despre „raportorii” europeni pe MCV. Să știți că nimeni nu știe cine sunt acești raportori, experți, sau ce-or fi, care au scris acel raport. Am cerut în cadrul Comisiei LIBE unui director din cadrul Comisiei Europene să-mi spună cine sunt persoanele care au scris raportul MCV pe România și a refuzat să-mi spună, justificând că acesta a fost sprijinit de Colegiul comisarilor UE.
Dacă Iohannis, Orban sau Predoiu și-ar iubi țara și poporul, ar fi reacționat deîndată la aberațiile și erorile din acel raport.
A executa slugarnic chiar și ce este eronat nu este dovadă de loialitate față de Uniunea Europeană, ci și o poziție ce vulnerabilizează România, dar și UE: nu este o poziție doar demnă de dispreț, ci și una periculoasă.

Reporter: La toate comunicatele de presă sosite dinspre Parlamentul European și preluate de fătucile din Divizia Presă, se face mereu referire la niște enigmatice „valori europene”. Spuneți-ne și nouă dacă s-a aflat până la urmă care sunt acele „valori europene”. Ăăăă, exceptând eventual „finanțarea globalistă” ca „valoare europeană” pentru unii euro-parlamentari din Suedia, Olanda sau Germania.
Christian Terheș: Principala „valoare europeană” este respectul pentru demnitatea, libertățile și drepturile fundamentale, inalienabile ale persoanei, iar această valoare e rezultatul gândirii iudeo-creștine.
Pornind de la aceasta credință s-a format concepția a ceea ce azi poartă numele de „drepturi si libertăți fundamentale”, inalienabile, cu care omul e înnăscut și pe care statul le garantează, respectă sau protejează.
Celelalte „valori europene”, cum ar fi democrația, statul de drept, respectarea de către stat a drepturilor și libertăților, transparență, dreptul la asociere etc își au sursa în nevoia de a crea un cadru instituțional care să fie garanția acestor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei.

Reporter: Pe surse, Kovesi a ajuns șefă la Parchetul European nu pe merite în „lupta anti-corupție”, ci fiindcă noul șef al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen avea o problemă de „gap gender”, cu noua ei echipă- erau cică prea mulți bărbați acolo. Unii occidentali au și ei obsesiile lor mici și fixe: după părerea dvs, câți înțeleg asta la Bruxelles și în București?
Christian Terheș: Laura Codruța Kovesi a ajuns la conducerea Parchetului European în urma unei campanii îndelungate de propagandă și dezinformare, a unor jocuri politice abjecte și cu încălcarea condițiilor de fond pentru ocuparea acestei funcții. E doar o chestiune de timp până când tot mai mulți vor vedea nu doar impostura acestei numiri, ci și caracterul ilegal al acesteia.

Reporter: Dacă se știe la Bruxelles de masacrul pădurilor din România sub oblăduirea Președinției și a serviciilor secrete?
Christian Terheș: La Bruxelles se știe tot. Prin urmare, dacă nu se spune nimic nici despre tăierea ilegală a pădurilor, nici despre abuzurile din Justiție contra românilor, nici despre marea corupție – aia adevărată! – pe care nu o investighează nimeni, este fie pentru că pe unii de la Bruxelles nu-i interesează, fie pentru că sprijină respectivele acțiuni.
Românii trebuie să știe că nimeni din afară nu le va dori mai mult binele decât și-l doresc ei.

Reporter: La Parlament, aveți scaunul la distanță mare față de cel al lui Guy Verhofstadt? Înțelegem că neo-marxismul e contagios prin două “vehicule”: prin aer și prin finanțare directă a unor ONG-uri.
Christian Terheș: Stau la o distanță considerabilă de scaunul lui Guy Verhofstadt pentru că suntem în grupuri politice diferite. Ce m-a surprins însă în cazul său este că, știindu-l ca mare cruciat anticorupție în România, după ce am ajuns în Parlamentul European am aflat că era membru într-un consiliu director la o multinațională de unde lua milioane anual. Cu toate acestea, nu avea nici o greață să vină să dea lecții României despre cum să fie și mai abuzivă în lupta anticorupție. Dacă în România un oficial făcea ce a făcut el, era săltat de DNA de acasă, din fața copiilor, și dus la beciul domnesc.

Reporter: În 2017 ați scandalizat definitiv Divizia Presă, inclusiv fătucile din Digi TV, când ați afirmat că „lupta anticorupție din România este ea însăși coruptă”. Vă mențineți afirmațiile?
Christian Terheș: Susțin nu doar că „lupta anticorupție din România este ea însăși coruptă”, ci adaug că această luptă a fost generatoare de mai multă corupție.
Uitați-vă la imensul număr de achitări din dosarele DNA făcute sub comanda Laurei Codruta Kovesi, la dramele din spatele acelor nume și oricine poate vedea corupția absolută în acțiune: procurori în cârdășie cu ofițeri SRI au trimis intenționat oameni nevinovați în judecată doar pentru a-și acumula trofee ori câștiga renume.

Reporter: Spuneți-ne despre românii din Statele Unite: cât de uniți sau cât de învrăjbiți sunt?
Christian Terheș: Românii din SUA sunt așa cum sunt românii peste tot. Distanța mare de țară, însă, cred că-i face dintr-un anumit punct de vedere să fie mai uniți în grupurile din care fac parte.

Reporter: Care este principalul dvs obiectiv, ca europarlamentar?
Christian Terheș: Să fiu vocea românilor în Parlamentul European, pentru ca drepturile și libertățile lor să fie respectate, iar România să fie tratată de la egal la egal în UE.

Reporter: Klaus Iohannis, huiduit de ziua Principatelor Române într-un fief „haștag rezist” cum a ajuns bietul Iași. Ceva se întâmplă.
Christian Terheș: Cine seamănă vânt culege furtună, spune un principiu străvechi. Ura semănată de Klaus Iohannis între români se va întoarce contra lui însutit. Cu toată încercarea nedemocratică a lui Iohannis de a controla prin servicii întreaga societate, așa cum a făcut și Nicolae Ceaușescu, crezând că-și asigură conducerea perpetuă, și Iohannis își va avea un Decembrie al lui.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Christian Terheș, europarlamentar PSD: „Lupta anticorupție din România a fost generatoare de mai multă corupție””

  • Bravo, domnule Horia! Alt gunoi care a gasit pe cineva care sa-l intervieveze! Este chiar imposibil sa faceti un interviu cu vreun personaj mai de Doamne-ajuta?

    • Am o nelamurire. Individul acesta, raspopitul Terhes, a candidat pe listele PSD, de ce îi ziceti „europarlamentar PNȚcd”?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *