Cînd americanii colaborează cu Mafia

Oportunism. Pun mana, în sfârșit, pe Caragiale și Caragiale, cartea atât de mult citată in notele la Publicistica lui Caragiale scoasă de Academie. Pentru autorul volumului, Florin Manolescu e un reper în radiografia gazetarului Caragiale. Așa cum bănuiam, Florin Manolescu nu insistă pe oportunismul lui Caragiale, deși prin numeroase citate îl dezvăluie. Comentând articolele din Voința națională, Florin Manolescu scrie astfel:

„Sub raportul atitudinii politice, caracteristic pentru articolele de fond publicate în această perioadă de Voința națională este faptul că ele susțin deciziile și programul de administrație al echipei ministeriale liberale, ceea ce totuși îl pune pe Caragiale în situația delicată de a se comporta ca un partizan angajat“.

Capitolul dedicat gazetăriei lui Caragiale nu pune degetul pe rană. Deși dezvăluie campania tendențioasă dusă de Caragiale la oficiosul Conservator Timpul pentru depistarea și exagerarea disensiunilor din rândurile liberalilor, autorul nu conchide însă că era o nouă dovadă, zdrobitoare, a partizanatului politic de tip oportunist al ziaristului. Mai ales același mijloc va fi folosit de Caragiale și la ziarul Partidului Liberal, Gazeta poporului, împotriva partidului adversar, Partidul Conservator. Volumul Caragiale și Caragiale a fost scris și publicat în anii ’80. Florin Manolescu n-avea de unde ști disponibilitatea gazetarului român din postdecembrism de a fi giruetă.

*

Jocurile americanilor. Istoria Mafiei de Giorgio Vergulini, dar și alte cărți despre faimoasa organizație confirmă: Americanii au colaborat cu Mafia pentru debarcarea din Sicilia. S-a spus că paradoxul numărul unu al secolului XX a fost alierea celei mai consecvente democrații de pe planetă cu cea mai consecventă dictatură: America pluralistă cu Rusia stalinistă. Poate nu numărul unu, dar sigur numărul doi e o altă alianță a veacului trecut: cea dintre SUA și Mafia. Ca și în cazul coaliției antihitleriste, impuse tot de realitatea dușmanului numit Germania fascistă. Mafia avea toate motivele să fie antifascistă. Mussolini își propusese – și aproape că reușise – s-o reducă de la Caracatiță la Răcușor. Prin multe mijloace: de la numirea la Palermo a lui Cesare Mori, supranumit Prefectul de fier, până la târârea mafioților în anchete doar pe baza zvonului public. N-a fost prea greu Mafiei să răspundă invitației americane de a colabora în războiul cu Mussolini.

Autoritățile americane știau ce însemna Mafia pentru America: droguri, crime, subminarea statului de drept. Și cu toate acestea, nu numai că au apelat la Mafie, dar, mai mult, au și făcut concesii Nașilor, criminali cu sute de victime la activ. Capo di tutti capi din SUA era sinistrul Lucky Luciano, zis și Charles Norocosul. Când americanilor le-a trecut prin cap să intre în cârdășie cu Mafia, Lucky Luciano era la una dintre cele mai aspre pușcării din SUA, cea din Dannemor. Închis din 1936, la capătul unor strădanii supraomenești ale autorităților de a-1 prinde și, mai ales, de a-1 putea condamna. Contactat de doi agenți federali, Lucky Luciano a acceptat să colaboreze. Drept urmare, e mutat la închisoarea Albany, de lângă New York, unde tratează pe picior de egalitate cu trimișii Administrației de la Casa Albă. I se acordă apoi, spre surprinderea celor din conducerea închisorii, libertate provizorie. Sub faldurile acestei libertăți, Lucky Luciano călătorește în Sicilia, își contactează oamenii săi de aici, reînvie Mafia după loviturile primite de la Mussolini. Nătângi, americanii erau tare încântați de rapiditatea cu care Lucky Luciano le punea la dispoziție rețeaua mafiotă din Sicilia. Fără să-și dea seama că Nașul făcea toate acestea nu de dragul idealurilor antifasciste, ci în interesul crunt al Mafiei. Cu mâna de ajutor primită de la americani, el refăcea Mafia de-a lungul și de-a latul Siciliei. Refăcând astfel o organizație pe care Mussolini o dezmembrase. Astfel întărită, beneficiind nu numai de complicitatea, dar și de banii americanilor, Mafia avea să dea bătăi de cap Siciliei, Italiei, Americii și Occidentului în general, decenii în șir. Continuă să dea și astăzi. O dată cu eliberarea de către americani, Sicilia trece în stăpânirea Mafiei:

  • 1) prin prezența în AMGOT (Allied Military Governement of Occupied Teritory) a unor mafioți italo-americani în uniformă, oameni ai lui Lucky Luciano,
  • 2) prin numirea unor mafioți ca primari ai principalelor localități din insulă.

Colaborarea dintre Mafie și americani nu s-a oprit aici. La grațierea Nașului Luciano (la 14 ianuarie 1946), Sicilia, ca și Italia, se afla în plină bătălie împotriva Stângii în frunte cu Comuniștii. Italia risca să treacă sub influența sovietică. Dreptei, – reprezentate de Creștin-Democrați, îi sare în ajutor Mafia: cu bani, cu influență, ba chiar și cu asasinate. Italia rămâne în sfera de influență americană. Da, dar Creștin Democrații, care vor guverna țara ani în șir, devin complici ai Mafiei. Asta explică, într-un fel, neputința statului italian de a înfrânge Mafia. Ceva, ceva s-a schimbat abia prin anii ’80, când Creștin Democrații au intrat în declin. Avem astfel un nou exemplu al prostiei SUA în materie de politică mondială. Un nou exemplu, pentru că nu e singurul efect nenorocit al alierii cu Forțele Răului pentru a-și rezolva diferite țeluri. Americanii sunt cei care i-au înarmat pe talibani împotriva URSS pentru a doborî un inamic. Talibanii, odată scăpați de ruși, s-au întors împotriva americanilor. Americanii l-au sprijinit pe Saddam Hussein în conflictul acestuia cu Irakul. Saddam Hussein le-a devenit ulterior dușman.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *