Cînd Che Guevara e rentabil în dolari!

12. Armata Revoluționară Cubaneză de Cucerire a Dolarului

Revoluţionarilor de profesie le place să repete o frază dragă a lui Fidel Castro:
Cine nu ştie să ţină o armă în mînă e un om de nimic. Un pederast, un poet inutil sau un dobitoc care nu ştie pe ce lume trăieşte, un laş sau un fecior de curvă.

Desigur, El Lidero Maximo se referă la frumoasele vremi ale războiului de gherilă angajat împotriva lui Batista. Şi, poate, la toate vremurile din istoria Cubei cînd conflictele (inclusiv cele de idei) se tranşau cu arma. Învăţătura mai e valabilă şi azi, cînd au dreptul să ţină o armă în mînă militarii activi, lucrătorii Poliţiei Secrete şi miliţienii. Şi totuşi, maxima lui Fidel, răzgîind orgoliul său de macho, poate fi repusă în circulaţie. Într-o formă niţel modificată, desigur. Cine nu ştie să ţină un dolar în mînă e un om de nimic, un laş, un pederast, un poet inutil sau un dobitoc care nu ştie pe ce lume trăieşte. Locul armei l-a luat, indiscutabil, dolarul. Cubanezii au primit dezlegare să deţină valută. Dar nu numai atît. Au primit ordin de la Fidel să smulgă dolari, cît mai mulţi dolari, de la călătorii străini ajunşi la Havana. Şi cubanezii s-au aruncat într-o goană turbată de a face rost de dolari. Cu care dolari se pot cumpăra produse de lux la preţuri înspăimîntătoare prin raportare la salariul mediu (în pesos). Astfel, pe lîngă exploatarea de către statul cubanez în persoană, turistul devine şi victima jafului indescriptibil din partea cubanezilor simpli.

Sîmbătă, după o primă raită, de acomodare, în jurul hotelului, incluzînd Rampa şi o parte din Malecon, mă întorc în cameră. E 12.30. Dau peste femeia de serviciu în plină activitate revoluţionară. E o persoană la vreo 45 de ani, părînd însă mult mai bătrînă, cu trăsături obosite, dar blînde, gen mamă de copii mari, căreia nu-i mai stă gîndul la prostii. Deşi cubanezele sunt în general exemplare splendide, la hoteluri sunt angajate persoane fără sex-apeal. În genul femeii de serviciu. Cum marea lor majoritate sunt lucrători ai Serviciului secret sau informatori, probabil că junele trăznet nu se dau în vînt după un statut cvasi-militarizat. S-au arătat dispuse, în schimb, să asculte de ordin, femeile de treabă, fără prea mare potenţial erotic, precum femeia de serviciu pe care o găsesc trebăluind de zor. Schimbul de replici dintre noi doi nu sare peste tradiţia convorbirilor dintre client şi menajeră. Eu zic: Hello! Ea zice: Hello! Eu zic: Vedeţi-vă de treabă! Ea nu zice nimic. Îşi vede de treabă. Probabil că totul s-ar fi oprit aici dacă eu n-aş fi comis imprudenţa, marea imprudenţă, de a intra mestecînd gumă. Luasem cu mine, din România, aproape un raft întreg. Şi nu făcusem rău. În Cuba lui Castro, guma de mestecat e un produs de lux la fel de greu de găsit ca şi chiloţii de damă. Surîzînd din cap pînă-n picioare, interlocutoarea îmi cere o gumă. Îi dau patru. Cadoul o fericeşte atît de tare că nu ştie ce să-mi mai facă. Se repede să-mi aranjeze prosopul sub formă de lalea olandeză. Cum îmi lăsasem şosetele pe scaun, le ia şi se apucă să le spele. Pun în funcţiune o baterie de surîsuri largi şi electorale gen Kennedy Dispărutul. O întreb cît cîştigă pe lună. – 8 dolari. – Puţin, remarc eu concis. Tresare în ea vigilenţa revoluţionară. – Da, se grăbeşte să-mi răspundă, dar învăţămîntul şi sănătatea sunt gratuite. N-o contrazic. Nu vreau să-i fac probleme. Deşi învăţămîntul şi sănătatea sunt gratuite, şi, în general, în Cuba se trăieşte bine, primeşte totuşi cu temenele dolarul pe care i-l întind ca supliment la guma de mestecat.

Din acel moment, relaţia dintre noi scapă de sub control. Eu îi lăsam în fiecare zi pe masă un dolar. Ea nu mai ştia cum să mă răsplătească. Într-o zi, întorcîndu-mă la hotel, am găsit prosopul de corp sub formă de palmier regal. A venit rîndul celor două prosoape de şters pe picioare să devină capodopere ale sculptatului în cîrpă: două lebede care stau cioc în cioc, amorezate. În ultima zi, mă dă gata. Poate şi pentru că-i lăsasem dimineaţa nu mai puţin de cinci dolari. Găsesc, drept răspuns, toate prosoapele aranjate sub formă de flori, de lebede, de răţuşte. Ce mai încolo şi încoace! O grădină botanico-zoologică, suis-generis, care mă pune în încurcătură. Cum să stric minunea de complex artistic pentru un banal, spălat pe mîini!

Potrivit calculelor mele, reuşise să-mi smulgă vreo doisprezece dolari. Sunt sigur că mai scosese ceva şi de la ceilalţi clienţi de pe etaj. Punea în această stoarcere de dolari a călătorilor străini o pasiune revoluţionară cel puţin egală cu pasiunea cerută de apărarea Cubei faţă de agresiunea imperialismului american.
Era însă doar unul dintre milioanele de ostaşi ai Armatei Revoluţionare Cubaneze de Cucerire a Dolarului.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii