Cînd Che Guevara e rentabil în dolari!

13. Ziarul Partidului Comunist se vinde la suprapreț

Timp de o săptămînă cît am stat la Havana, a trebuit să fac faţă unei ofensivei totale, de o amploare nemaiîntîlnită a cubanezilor întîlniţi în cale de a-mi smulge un dolar, dacă nu şi mai mulţi. La ieşirea din hotel, se năpustesc asupra mea, concurîndu-se sălbatec, vînzătorii de „Granma”. Cer un dolar pe un exemplar care la oficial costă doar 20 de centivamos. Cîştigul e fabulos dacă ne gîndim că un dolar face 20 de pesos. Iar un pesos face 100 de centivamos. „Granma” e oficiosul Partidului Comunist Cubanez. Din cînd în cînd, aici îşi publică editorialul, fără a-l semna, Fidel Castro.

Doar cubanezii pot cumpăra la acest preţ ridicol de mic (20 centivamos) ziarul fanion al Revoluţiei cubaneze în special şi al Revoluţiei latino-americane, în general. Deşi afectat de criza de hîrtie (format mai mic, număr de pagini redus, tiraj micşorat), ziarul se vrea în continuare îndrumător al vieţii şi activităţii cubanezilor. Străinii se dau în vînt după el, gata să plătească oricît pentru ca, la întoarcerea acasă, să se poată mîndri cu un exemplar dintr-unul din ultimele ziare comuniste din istoria omenirii. Băştinaşii s-au prins de asta şi, în consecinţă, încă din zori poţi vedea cozi uriaşe la puţinele chioşcuri care vînd ziare. Numărul exemplarelor la liber e mic. Cele mai multe merg la abonaţii pe întreprinderi. Şi cum „Granma” e o afacere, nu de puţine ori oficiosul Partidului Comunist traversează un circuit lung şi complicat, trecînd din mînă-n mînă şi înzecindu-şi preţul pînă ajunge în valiza călătorului străin.

În faţa Capitoliului, un bătrînel cu ochelari tip Einstein cere un dolar pentru a te fotografia cu un Polaroid din 1930. Un grup de francezi se strîng în jurul nostru, în timp ce eu stau cît mai ţeapăn, ca să ies surîzător din burduful secular. Îl ştiu pe bătrîn de la televiziune. Însuşindu-şi dolarul, fotograful, pe numele său Armando Marquez, ţine să mă informeze că e eroul a trei televiziuni: spaniolă, franceză şi elveţiană. Cîştigă bine, tocmai pentru că aparatul său e de pe vremea bunicii: cu burduf pe loc de obiectiv şi bidon de apă pe post de bazin de developat. Iar poza, developată pe loc, e în alb şi negru.

Trece pe lîngă noi un ins strigînd: Café! Café! Contra unui dolar, îţi toarnă din termosul ţinut la subsuoară o ceaşcă de cafea. Ceaşcă e un fel de a spune. După ce dolarul dispare în buzunarul său, rupe o foaie din maculatorul ţinut în bandulieră şi fabrică din ea, la iuţeală, o ceaşcă de hîrtie. În care-ţi toarnă imediat cafeaua fierbinte. Tot un dolar te costă şi fotografiatul lîngă celebrul acrobat cu ochelari şi şepcuţă, care face şpagatul pe coarnele unei triciclete. În Plaza de Armas se ţine după noi un desenator care ne face portretul din mers, fără să se oprească, animat de o năucitoare viteză a labelor şi a creionului. Nu i-a cerut-o nimeni. De aceea nici nu m-am oprit. Totuşi, el nu s-a resemnat. Ne-a făcut portretele la fiecare înainte de a ajunge la capătul pieţei, le-a rupt din maculatorul flenduros şi ni le-a dat. Un dolar fiecare în parte. La Castelul Morro, construit în 1590, pentru a supraveghea intrarea în portul Havana, se vinde suc din trestie de zahăr. Suc fabricat pe loc. Un tip vîră cu delicateţe două trestii între roţile dinţate ale unei morişti. Învîrte zdravăn de manivelă. Din beţele astfel zdrobite lichidul curge într-o cană de sticlă. Un altul toarnă din cană în pahare. Doi dolari paharul de suc simplu. Trei dolari paharul de suc şi rom. La Muzeul de Istorie al Havanei, amenajat în Palacio de los Capitanes Generales, o negresă se oferă să mă treacă pe şest dincolo de şnurul care interzice accesul într-una din încăperi. Cînd distinsa îmi cere, în schimbul amabilităţii sale, un dolar, realizez că şnurul a fost pus acolo dinadins pentru ca turistul să mai scoată un dolar din buzunar. Pe celebrul Paseo del Prado, o jună mulatră reuşeşte să-mi prindă privirile. Surîzînd mai mult decît prieteneşte, ce mai încolo şi încoace, surîzînd echivoc, îmi arată degetul ridicat în sus. Graţie experienţei deja acumulate, pricep rapid: vrea un dolar.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii